Buna TPU. Am si eu o mica problema de ceva vreme. Am sa scriu tot ceea ce simt si tot ceea ce gandesc. In primul rand am aproape 23 ani. Simt ca parca nu ma mai inteleg cu ai mei. Parca ma simt o adolescenta de 16-17 ani care se afla in criza rebeliunii. Uneori ma judeca si nu simt sustinere din partea lor. Parca ar fi impotriva mea. De 3 luni m-am despartit de prietenul meu(ma rog, e o poveste mai lunga) si mama "m-a amenintat" ca daca vreau sa stau cu el, sa nu mai aud de ei. Si i-am dat dreptate legat de motivul despartirii insa a reactionat destul de judicativ. Si m-a durut foarte tare. Iar acum nu mai pot oferi iubire si nici sa primesc. Ma simt singura insa in acelasi timp nu imi doresc relatie si am tendinta de a respinge orice "posibil" partener. Ei de mica m-au "supraprotejat" si m-au sufocat cu un exces de iubire.Pe de alta parte, relatiile mele cu prietenele decurg destul de ok. Nu am probleme pe partea asta. Doar ca ma simt irascibila si parca orice ar spune ma irita, eu fiind o fire calma dintotdeauna. Simt ca nu mai am nevoie de niciun partener in viata asta. Imi e teama sa nu ma dezamageasca, cum mi s-a tot intamplat pana acum. Ma simt frustrata. Nu ma lasa sa ies din Bucuresti, doar sa ma intalnesc cu prietenii mei aici in oras. Am avut discutii cu ei pe tema asta si eu imi spun ca poate fi oricine si poti face orice atata timp cat te face fericita, insa dupa aceea se intoarce totul la 180 grade(chiar i-am zis mamei "zici tu?" cand mi-a spus ca tata nu are preferinte atata timp cat mie imi place de un posibil "el", dar raspunsurile lor sau mai bine zis comportamentul lor ma determina sa raman singura). Daca m-as detasa de ei si sa fiu independenta prin a-mi gasi un job, mi-ar spune ca ei ma pot intretine. Daca le-as spune ca am nevoie de un psiholog m-ar face nebuna. Daca m-as muta singura mi-ar spune ca nu ma pot intretine eu insami. Si tot asa. Si nu stiu ce sa fac pentru ca ma tot macina problema asta mai ales pe partea sentimentala. Va multumesc nespus pentru ca ati citit pana aici si sa aveti parte de tot ceea ce va doriti!
La o astfel de vârstă, mulți adolescenți se decid să își înceapă viața independentă. Dacă încă nu au făcut-o, se pregătesc pentru ea în orice caz. O perioadă în care părinții, cărora le pasă de viitorul copilului, reactionează astfel, deoarece e un mod de a te pregăti mental în același timp. Nu mai este cazul să vorbească cu acel copil, astfel că ei comunică într-o manieră mai agresivă, un mod de comunicare pe care îl poți întâlni des în viitorul tău, iar ei nu pot fi acolo să te ajute în cazul în care te afectează.
Dacă i-ai dat dreptate asupra motivului despărțirii, înseamnă că ea își dorește să te protejeze. Sigur nu există o formă de răutate din partea ei, dar totuși există și posibilitatea de a nu ști cum să reacționeze altfel. Posibil să fi realizat prea târziu că ai deja 23 de ani și poate se simte vinovată pentru faptul ca nu a putut să te invețe mai multe lucruri despre ce se întâmplă în realitate și ca nu mai are timp.
Cât despre ceea ce ai început să resimți după despărțire, este o consecință al faptului că ai iubit cu adevărat acea persoana. Dar nu te gândi acum că nu o să mai simți acest sentiment niciodată și că trebuie să te întorci la persoana respectivă. Nu degeaba există expresia "If you love him, let him go". Tu l-ai iubit și îl iubești, dar trebuie să știi că dacă are un efect negativ asupra ta și asupra deciziilor legate de viitorul tău, este mai bine să renunți la el. Și nu o să te mint, există posibilitatea să dureze această recuperare morală foarte mult timp, ani întregi. Și cel mai probabil, și atunci o să îl iubești, dar o să fii împăcată cu gândul și o să te apreciezi pentru că ai avut puterea de a trece într-un final peste situația respectivă, chiar dacă a durat atat de mult timp.
Cel mai probabil, nu o să reușești să îți gasești un partener în această perioada. Și dacă tot te simți irascibilă și devii mereu nervoasă din orice motiv, asta înseamnă că în sufletul tău există un sentiment de tristețe și este normal în momentele de față.
Eu îți recomand să îți petreci o perioadă bună de timp cu tine. Să înțelegi ceea ce te supără, să înțelegi ceea ce te face să te simți așa și să rezolvi problema prin schimbare, dacă este vorba despre tine, și prin puterea de a renunța la persoane, dacă este vorba despre prieteni si relații toxice.
Cât despre părinții tăi, există posibilitatea să își dorească să le demonstrezi că reusești să te descurci, că ai devenit o persoană matură, încearcă să te focusezi pe planul educațional, dacă ești la facultate sau la orice altă formă de învățământ, și să începi să te gândești serios la ceea ce îți dorești să faci pe viitor.
Mult succes în continuare și îmi doresc să reușești să îți revii, să pui piesele cap la cap și să îți începi viața cu optimism.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Lipsa experientei proprii de viata te a adus in aceasta situatie.
Vorbeste calm cu parintii tai si explica-le ca esti la varsta de "fata de maritat" (cum se spune in popor)!
De acum incolo, mama-ta sa te invete lucrurile de baza al gospodariei: sa stii gati cel putin 10 feluri de mancare de 3 feluri (!), fara reteta, sa aranjezi /cureti locuinta, sa faci singura cumparaturile necesare (pentru mancare, articole de menaj, de curatenie etc.).
De asemenea, sa te invete gospodarirea banilor!
Vor fi uimiti ce inseamna sa-ti manance primele mancaruri gatite doar de tine si isi vor da seama de ce ajutor ai nevoie la varsta ta!
Si tatal tau poate sa te invete, la ce se pricepe, mai ales la ce sa fii atenta la alegerea baietilor.
Răspunde
Eu iti sugerez sa devii mai indepedenta si sa crezi in puterile tale.
Nu e usor sa te rupi de parinti care ofera tot pentru tine si te iubesc in felul tau.
Unii pasi, ti-as recomanda sa ii faci fara ca ei sa stie, cum ar fi un psiholog. Poti merge sa consulti si fara ca parintii sa stie.
Cautati un loc de munca daca nu ai deja si puneti bani deoparte ca acest lucru te va ajuta pw viitor.
Continua sa crezi in viata de cuplu sau prietenie deoarece vei mai avea dezamagiri ca nu e usor sa gasesti pe cineva care chiar te merita.
Partea de irascibilitate, posibil sa fie deoarece tu nu esti impacata de fosta relatie si din ce cauza s-a produs despartirea. Posibil ca in interiorul tau sa dai inca vina pe parintii tai iar in alta parte sa te simti vinovata pentru lucruri intamplate cat timp ati fost impreuna.
Pentru amandoua ti-as recomanda sa ierti, pe tine, pe parinti si pe fostul.
Multumeste-le parintilor pentru ceea ce au facut pentru tine dar gandeste-te sa iti faci viata ta chiar daca nu va fi usor.
Ei vor fi acolo langa tine oricand vei avea nevoie.
Sper sa te ajute aceste cuvinte.
La varianta de a fi independentă şi a-ţi găsi un job, răspunsul :"noi te putem întreţine" este unul deplasat, total greşit. Păi, până la ce vârstă să tot fii întreţinută? Nu, nu e corect. Deci, aici zic eu că trebuie să acţionezi.
Este complicata situatia ta din cauza parintilor care te sufocă nu te lasa sa ti traiesti viata si sa inveti din greseli, muta te singura cu chirie dar demonstreaza le ca poti sa ai grija de tine asta presupune sa ai serviciu sa te intretii singura sa numai depinzi de ei, poti face asta? Ca la cum se scumpesc toate nu prea cred, asa ca o sa depinzi de ei toata viata atit cît locuiesti in casa lor, esti la varsta la care trebuie sa ai banii tai sa faci ceva nu sa stai pe spatele lor, nu ai nici un handicap deci esti aptă fizic de muncă, du te si cauta ti servici si după ce ai banii tai te muti singura si poti avea pe cine vrei, si faza cu psihologul e o prostie nu neaparat ca esti nebună, dar psihologul nu te ajuta cu nimic el i ti va spune sa te ajuti tu si sa lasi gîndurile negative deoparte sa incepi sa faci ceva, si asta toti o sa i ti spuna., la 23 de ani numai esti minoră si parintii tai numai au obligatie sa te intretină. Cauta ti serviciu si o sa vezi ca o sa fi altfel cand o sa ai banii tai munciti de tine.
Esti destul de mare ca sa poti decide pentru tine, sa faci viata asa cum ti-o doresti, iar pentru acest lucru te sfatuiesc sa-ti iei de munca si sa iti inchiriezi ceva, singura.
Pentru atata lucru nu ai nevoie de psiholog, doar de un servici care sa-ti tina mintea si mainile ocupate si sa-ti dea un scop in viata.
Parintii au regulile lor dupa care s-au condus toata viata si faptul ca tu stai in casa lor, pe banii lor, le da voie sa te poate controla si impune regulile lor.
Ia-ti valiza si pleaca in lume, ca esti adult sanatos si puternic. Fa ceva in viata ta si nu te mai plange de parinti, cat stai in carca lor.
O sa incerc sa sintetizez in cat mai putine cuvinte, parerea mea. Desi probabil nu o sa te ajute prea mult.
"Problemele" tale graviteaza in jurul parintilor, fostului partener, relatia cu oamenii si persoana ta, din ce vad eu.
------------------
Legat de parinti, acestia sunt... nu te astepta la nu stiu ce comportament ideal din partea lor, pentru ca ei sunt cum sunt, alte persoane sunt altfel, tu esti altfel.
Nu ai cum sa ii schimbi, deci ceea ce iti ramane de facut la acest capitol, este doar sa "fii de acord cu ei", astfel incat sa nu mai inceapa si alte discutii, dar sa faci exact ceea ce vrei tu. Ce o sa faca in cazul in care si-ar da seama dupa, ca ai facut tot ce ai vrut tu? Pai mai nimic probabil.
Nu incerca sa ii schimbi, ca poate nu o sa reusesti. Stiu ca si eu am incercat cu ai mei 
, la fel si multe alte persoane.
------------------
Legat de fostul partener, ce s-a intamplat, s-a intamplat. Din ce ai spus, probabil ca nu a fost o constrangere sau ceva, poate doar nu v-ati inteles, poate el nu te-a inteles, cine stie... asta este o alta poveste, cum ai spus si tu. Deci a trecut, da? Nu mai conteaza acum asta.
------------------
Legat de relatia cu celelalte persoane, de ce sa nu mai ai incredere? Sau ce reprezinta aceasta incredere in celelalte persoane? 
Te intalnesti cu o persoana, este ok... o ajuti daca poti, te ajuta daca poate, razi si comunici, te simti bine. Cam atat, nu se poate sa fie cazul de dezamagiri si lucruri de genul, daca nu iti pui nu stiu ce asteptari in persoane. Si de ce te-ai astepta la ceva?
Daca o sa se ajunga sa te intelegi bine iar cu o persoana si urmeaza sa iti fie partener, asta este... si o sa se intample. Dar nu trebuie sa iti pui asteptari in nu stiu ce persoana pana atunci. Discuta cu toate persoanele ca si cand ar fi niste persoane normale, exact ca tine. Daca o persoana este mai ciudata si "nu iti place", nu este nicio problema. Pentru ca toata lumea este diferita.
Nu are cine sa "te raneasca" daca nu simti acel lucru.
------------------
Si legat de tine, ar trebui sa ai mai multa incredere in tine. Urmeaza sa faci multi pasi in viata, foarte mult, foarte multe decizii. Esti in perioada in care multe lucruri o sa se schimbe si in care alte persoane o sa depinda de tine (poate ca da, poate ca nu ).
Poate nu gasesti acum un rost in ceva, poate ulterior o sa gasesti (adica sigur).
Poate simti o neliniste in piept, un sentiment de coplesire si nu stii cum si in ce directie sa iti indrepti viata. Din nou, s-a intamplat la mai muuuulte persoane decat ai crede. Conteaza sa treci peste, cu bine.
Daca vrei sa consulti un psiholog, poti sa o faci, si poate o sa te ajute. Sau poti sa destanui cate o problema pe rand aici, si fiecare o sa te ajutam cum putem.
Ideea, ar fi sa identificam cauza, sa o constientizam si sa aducem anumite "exercitii" si metode prin care sa combati aceasta senzatie, si sa treci peste. Tot TU o sa treci ulterior prin aceste lucruri.
Poate ai momente cand simti ca scrii ce ai zis mai sus, poate ai in care te intrebi cum ai scris acele lucruri? Poate ai momente in care zici ca esti bine. Indiferent de moment, scrie ce simti astfel incat sa te descarci si sa contientizezi chiar tu problema. Acesta ar fi un prim exercitiu.
Pana atunci... zile cu soare si nopti cu luna si stele sa ai
In primul rand daca te-a dezamagit ala, nu inseamna ca te va dezamagi si urmatorul, frica ce vei fi dezamagira este aiurea, nu stii pana nu incerci.
Cu parintii, poate se supara ca cine stie ce panarame de gagii iti faci, nu stiu ce sa zic.
Detaseaza-te de ei, si gata, ia job si pleaca de acolo, ce conteaza ce zic ei?!
Off Doamne imi pare rau ca treci prin asta sincer inteleg ca iti este foarte greu si este cat se poate de normal :( in primul rand nu cred ca parintii ar trebui sa se amestec in viata ta amoroasa sau cum sa ii spun pentru ca asa cum ei candva au lasat pe parintii ei pentru a se lua si tu la randul tau trebuie sa lasi pe parintii tai cand vine vremea si Fat Frumos :d adica jumatatea ta/ omul potrivit si atunci va trebuii sa iti intemeiezi o familie a ta. Si da te inteleg ca nu mai ai incredere datorita dezamagirilor inteleg asta destul de bine, insa asta este viata si asta este drumul pe care fiecare din noi trebuie sa il parcurgem pentru a gasi The One :) persoana potrivita, mai intai gasesti persoane nepotrivite, vezi si inveti ce e bun la el si ce nu este bun, si la urmatorul si urmatorul pana cand vine acel cineva care chiar daca are defecte cumva este perfect pentru tine, cumva defectele lui nu sunt atat de deranjante poate sau poate ca dragostea dintre voi este atat de mare incat te face sa treci peste defecte pentru nimeni nu este perfect. Asadar eu cred ca ai 2 variante, 1 ie o pauza de la relatii pana te simti pregatita si in timpul asta incerci sa porti o discutie cu ai tai de la om la om fara tipete, fara suparare, in care tu lasi unpic de la tine cat poti nu cat sa fii calcata in picioare sau sa devii robot ce primeste comenzi, si ei lasa de la ei cat pot si incearca sa inteleaga ca nu mai esti fetita de 5 ani pe care trebuie sa o tina din scurt si sa o protejeze si ca acum ai o varsta la care trebuie sa inveti sa iti porti singura de grija, cu cat iti poarta mai mult ei de grija cu atat mai greu iti va fi cand eu nu vor mai fii ( sa nu se inteleaga gresit ziua aia vine pentru noi toti Doamne freste, sper sa fie cat mai tarziu dar candva va veni ) cum ziceam cu atat mai greu iti va fi mai tarziu la o varsta mai inaintata sa iti porti singura de grija si sa inveti sa iti porti singura de grija lucrurile astea au o varsta la care trebuiesc invatate, viata este o invatatura continua, este o aventura pluna de incrcari din care invatam, si fiecare varsta fiecare etapa a vietii are invataturile ei pe care mai tarziu va fi mai greu sa le inveti iar varianta 2 ca prima s-a lungit cam mult ar fi sa iti faci un nou iubit dar care sa fie cat mai ok pentru tine mai ales. cred ca ar fi multe de spus. Daca doresti sa vorbim mai mult si ai facbook ma poti cauta Yonik Andrey Ionel Movila sau daca dorsti link https://www.facebook.com/andreyyonik/ in rest mult succes si ai grija de tine
"Daca m-as muta singura mi-ar spune ca nu ma pot intretine eu insami." sa faci chestia asta si sa le dai peste nas. 
Pana la urma cu ce strica daca iti superi putin parintii. Ma rog, e o chestie de timp, pana se obisnuiesc cu ideea ca nu mai stai sub aripa lor. + Cand vine vorba de prieteni, referindu-ma la iubit, trebuie sa vezi care e cum e. Adk tu zici ca ai experienta in chestia asta si vezi fiecare cam cum se indreapta, si cum vezi ca se indrepata spre ceea ce te a facut sa suferi in trecut, ai schimbat foaia cu el, si daca tot nu se schimba ceva, ai rupt legatura. Ok, inteleg, suferi o zi, doua, dar nu poti sa te impotmolest efectiv la aceeasi persoana. Gandeste-te ca nu toata lumea e la fel, si cred ca stii si tu asta foarte bine. Doar prin durere inveti ce e bine si ce e nu si vezi cine merita cu adevarat iubirea ta. Parintii, care vad ca te opresc din a face tot ce iti pui ca obiectiv, trebuie ignorati, altfel nu poti sa excelezi, pe ei nu ai cum sa ii faci sa isi schimbe opinia despre tine si despre relatiile tale deoarece devin batrani si cicalitori. Ii spui "da da bine" ca sa eviti scandalurile si te duci intreaba ta. Acum mai ai si alternativa sa iesi cu el in secret. Sa le spui ca te duci cu prietenele tale, cu care ai vorbit ca nu poti sa iesi in ziua respectiva, si sa aranjezi o intalire cu el. Acum nu prea pot sa vorbesc despre asta deoarece nu ai prieten si, in plus, nu stiu daca parintii te controleaza la orice.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
