Bunicul a murit saptamana trecuta. Suferea de alzheimer si avea 85 de ani. Intr-o zi a plecat de acasa( asa cum fac de obicei oamenii care au aceasta boala) si nu s-a mai intors. L-am gasit mort a doua zi la malul Dunarii. A murit in somn, deci conform spuselor medicilor nu s-a chinuit deloc. Era persoana pe care o iubeam cel mai mult pe lume, desi abia am trecut de adolescenta, de 3 ani de zile cand veneam in weekenduri acasa de la facultate, il ingrijeam pe el, coloram si desenam impreuna, ne plimbam si povesteam. Nu ma pot impaca cu moartea lui, cu faptul ca nu stiu daca la momentul mortii a fost sau nu speriat, flamand, insetat, trist sau ingrozit. Nu ma pot ierta ca nu am fost acolo sa il opresc. Aveam casti in urechi caci ii faceam lui prajitura preferata si ascultam muzica. Nu am auzit cand a plecat. Ma omoara ideea ca nu voi stii niciodata de ce a plecat sau cu ce motiv. Ce sa fac sa imi revin? Credeti ca e acolo sus? Si el ma iubea enorm. Mereu intreba de mine si nu voia sa ia medicamente de la altcineva in afara de mine. Mama nu il intelegea, ii zicea ca e nebun si prost( desi il iubea, e si ea bolnava si nu avea rabdare)

Nu era ingrozit, pentru ca singur a plecat, mergea sa mai schimbe peisajul cum fac acesti bolnavi, si avea impresia ca va ajunge nu-stiu-unde, vre un loc care nu mai exista de zeci de ani. Nu s-a chinuit, e vara, cand i-a fost somn s-a culcat, a zis ca vede el dimineata, noaptea i s-a oprit o functie vitala din cauza dementei si gata. Nu ai de ce sa te invinuiesti, Veronica, cine stie daca tu sau eu vom muri asa usor. Multi apropiati mi-au mai murit si mie.

Sa te învinovățești pe tine pentru moartea bunicului este greșit. Așa a fost sa fie. Unele lucruri se întâmplă pentru că pur și simplu așa trebuie. Am și eu o cunoștință care a murit într-un mod absurd, medicul legist a zis că mai trăia 15 ani fara probleme medicale pentru că avea organele sănătoase. Te oftici, îți vine să îți iei câmpii, dar sa schimbi cursul lucrurilor nu mai poți. Tu ai făcut destule pentru bunicul tău, i-ai înfrumusețat viața și l-ai ajutat sa ii fie mai ușor. Sunt ferm convinsă că te iubește nespus de mult și că probabil nu și-ar dori sa fii supărată sau tristă.

Condoleante.
1.Viata asta care o traim acum e de rahat. Te consoleaza faptul ca tu poti muri peste 2 zile, daca nu ai murit deja?
2.Viata de apoi e cea care conteaza. Roaga-te sa aveti parte de ea.

"credeti ca e acolo sus?"
Cat de spalat pe creier sa fii incat sa crezi asa ceva. Pur si simplu a murit si s-a terminat cu el.

Bunicul tau nu face mai mult sau mai putin decat sa doarma.

Off... Îmi pare tare rău de cele întâmplate. Condoleante!
Daca tu spui ca avea Alzhaimer, nu avea un motiv exact pentru care a plecat de acasă. Pur si simplu i-a venit in cap ideea de a pleca de acasă fara vreun scop anume. Nu te mai învinovăți pentru boala bunicului tau!
Pur si simplu lasa timpul sa treacă! Timpul vindeca toate rănile sufletesti! Insa, dupa cum vad, esti foarte afectat de situație. Destainuie-te cuiva care este in masura sa te înțeleagă. Descarcă-te intr-un jurnal, pe un blog etc...
Iti doresc multă sănătate!

Îmi pare rău pentru bunicul tău. Și eu am suferit când a murit bunicul meu dar el avea 93 de ani.O sa iti revii dar puțin mai greu.Nu te mai gândi la asta ai și alte lucruri de făcut, viața merge înainte. Și sunt sigur ca bunicul tau a murit fericit și e acolo sus și te iubește. Sper ca te-am ajutat.