De cel putin 6 ani, 7 ani,am probleme in familie. Tata a plecat in strainatate si vine undeva pe la un an,doi jumatate. Eu am ramas cu mama,iar de cand a plecat el,au inceput problemele. Nu ma mai inteleg cu mama,ea nu ma mai intelege. De invatat,invat,sunt un copil bun,nu sunt prima,niciodata nu am fost si nu voi fi, cred ca asta e problema ei, ca nu sunt "ca acei copii". Eu cred ca nota 9, chiar si 8 sunt note bune,extrem de bune. Insa eu nu stiu ce crede ea. Eu nu mai am incredere in mine,niciodata n-am simtit ca e mandra de mine,orice as face, e totul gresit, ori ca fac degeaba, am ajuns sa plang noaptea, la scoala, am ajuns sa plang de cate ori ma gandesc ca ea ma vede aproape un nimic, cand ma gandesc ca acum doua saptamani(intrasem in depresie) am plecat de acasa cand ea era la serviciu, si am mers cu bicicleta undeva la doua ore de orasul unde stau eu, si am stat pe partea exterioara a unui pod, dintr-un sat aproape parasit, 4 ore,gata sa ma arunc,deci atat de... nici nu am cuvinte...,noroc ca m-am gândit ca mai sunt cateva persoane carora le pasa de mine si ma iubesc,si m-am gandit la ei,si m-am intors acasa,noroc ca nu venise de la serviciu ca altfel acum eram distrusa. Plus ca,ma distruge faptul ca ma compara cu altii,deci chestia asta,ma distruge,i-am spus ca eu sunt eu,nu voi fi niciodata ca altii/altele. Am ascultat mereu,am fost cuminte, note bune am, deci nu-mi pot da seama care e problema ei..imi doresc din tot sufletul sa pot trece peste,nu vreau sa ma mai gandesc la faptul ca m-as putea omorî curand,asta nu e solutie,stiu,totul va trece,si tot venind vorba,mi-a spus odata, sper si cred din tot sufletul ca la nervi, ca daca eu nu eram acum, ea era fericita si lipsita de griji(a doua am plecat de acasa) ..deci cam asta e viata mea,lacrimi peste lacrimi,nu stiu ce pot face,nu stiu cat o sa mai rezist,nu stiu cat o sa ma mai controlez, nu stiu daca toate astea se vor termina intr o buna zi, vreau si eu macar o consolare, un sfat. Ceva sa ma scoata pe o perioada scurta de timp din starea asta

Fata mea, te rog suporta. Stiu, e greu. Eu am trait fara tata ca m-a parasit de la 4 ani. Mama a fost plecata la munca si m-au ingrijit bunicii. Bataie mancam de cel putin doua ori pe saptamana. Nu zic, eram si vinovat. Iaca, au trecut anii si astazi sunt pensionar. Acum rad de acele vremi si mi-as dori sa mai fiu o data copil. Fi mai puternica si nu baga in seama! Gandeste-te mereu ca vor fi vremuri in care vei depinde doar de tine si-ti vei face viata asa cum vrei.

Bai de un parinte trebuie sa aculti, sa ii iei sfaturile in serios, sa il respecti, sa il ajuti dar nu trebuie neaparat sa iei motamo dorintele lui.Nu trebuie sa fi exact cum vrea ea, sa fi cine vrea ea, sa iti alegi o meserie pe care o vrea ea. Daca tu simti ca atat iti este limita fi asa cum simti tu, nu mai incerca sa fi ca alti sau mai buna ca alti pentru ca asa vrea mama si asa e ea multumita.Esti fata ei, ii semeni daca ei nu ii place ceia ce e si a facut nu inseamna ca trebuie sa isi rasfranga frustratile pe tine.
Nu te mai stresa, fa cat poti sa faci, fi cine vrei sa fi. Daca mama iti da un sfat de care tu pot sa te ti urmeazal, daca iti cere respect respect-o dar daca ea este nervoasa si arunca cu vorbe si pretentii prea mari nu o lua in seama.
Vorbeste cu tatal tau cand ai ocazia toate lucurile astea si mergi la psihologul scolii.

Incearca sa suporti chiar daca e greu, fruntea sus si vei reusi.

Nu te mai consuma prea mult pentru certurile cu mama ta. Ea este nervoasa probabil, nu ești tu devina. Când te mai compara cu alți copii întreab o dacă i ar plăcea sa o compari și tu cu alte mame. Încearcă sa fii mai optimista și nu mai lasă pe nimeni sa te descurajeze

Nu trebuie sa te consumi asa de mult, imi dau seama ca iti este greu, dar trebuie sa ai vointa, sa fii puternica si sa treci peste perioada aceasta.

E greu in adolescenta cand iti lipseste unul din parinti, dar cand o sa ajungi la maturitate vei avea viata ta si vei fi fericita.
Nu te mai pune la suflet toate nimicurile, majoritatea parintilor isi compara copii cu altii.

Trebuie sa o intelegi si pe mama ta, banuiesc ca si ea sufera ca nu il are pe tatal tau alaturi.
Trebuie sa comunicati mai mult si sa ii spui ce ai pe suflet, ea te iubeste.

Nu esti primul copil care trece sau a trecut prin asa ceva, chiar si eu am avut o relatie proasta cu mama mea, eu la 15 ani am fugit deja de 2 ori de acasa, am chemat autoritatea tutelara si politia in casa, mi-au deschis ancheta, vai prin ce am mai trecut si eu ..eu voiam la 15 ani sa merg la orfelinat pentru ca nu mai suportam sa stau acasa cu femeia aia nebuna ...au venit cei de la autoritatea tutelara si nu m-au putut lua pentru ca aveam conditii foarte bune in casa si chiar daca ei stiau foarte bine ca mama mea imi provoaca tot felul de stari nenormale pentru un copil de 15 ani efectiv nu au putut nimic sa faca.
Razboiul ce l-am avut cu mama a fost legendar in familia mea..nici acum dupa 10 ani lucrurile nu s-au schimbat prea mult.
Asa ma simteam si eu ca si tine depasita de orice situatie..pai mama imi lasa vasele de o saptamana afara sa le spal ca stateam la casa, pai manca ea cu barbatesu si eu trebuia sa spal tot, eu aveam cred ca 30 de kg uda nici mancare nu mancam...
Pai la 16 ani eu luam distonocalm(ceva de genu anti stress luat cu prescriptie de la medic psihiatru)
La 16 ani umblam ca pastilele in buzunar.
Doamne ce viata am mai tras cu ea.
Ti-am povestit asta ca sa vezi ca nu esti singura...
Si acum la 25 de ani am fost acasa de craciun anul trecut, primul craciun in famiie dupa 10 ani si in ziua de craciun cand trebuia sa stam cu totii la masa, iar de dimineata m-a faut sa plang ..stateam in pat ca un copil si plangeam la 25 de ani care ii am ..pana m-a vazut sotul meu si pana aici a fost a facut bagajul m-a luat pe mine de mana si pe fetita noastra si am plecat ..noi venisem sa stam cateva zile in familie ..nu am reusit sa stau langa ea nici 2 zile legate.
Pai eu pe 25 cand toata lumea facea craciunul eu i-am dat fetitei mele sa manance floricele ca nu era un magazin nimic deschis sa ii fi luat altceva sa manance.
Asa ca uite ca sunt mame frustrate si proaste si ar merita batute da batute ca sa se invete minte sa nu mai dea din craci la placere fara sa se protejeze si dupa sa isi fruste copiii ca nu au ei nicio vina pentru deciziile proate care ele le-au luat la viata lor!
Nu are rost sa mori pentru o proasta, stiu ca e mama ta, dar te distruge asa, buna rea cum ai fi ar trebui sa simti iubirea nu rautatea din partea ei.
Nu te mai stresa cand vei fi majora i-ati frumos bagajul si dutteeee unde vei vedea cu ochii, ai atatea de vazut ca nici nu iti imaginezi deocamdata.
Nu are rost sa mori pentru o asa animala...fa deocamdata ce poti tu mai bine ca sa nu te mai certe ..pentru cativa ani care ti-au ramas alaturi de ea nu are rost...
treci peste. daca vrei nici nu trebuie sa te intorci sa o mai vezi vreodata dar deocamdata nu fa prostii de genul sa te arunci sau altceva ..viata este frumoasa.o sa se schimbe lucrurile repede ai sa vezi.o sa ai si tu copii ..nu esti curioasa cum o sa arate copiii tai?
nu fa prostii, o sa fie bine ai sa vezi.

Imi pari un copil inteligent, iubeste-o pe mama ta dar nu o lua prea mult in serios tot ce zice ea, din ce ai povestit se pare ca sărăcuta mama ta a sărit putin de pe fix, dar e mama ta, asa cum este ea. Zi si tu ca ea si fa ca tine, intelege, ceva a afectat-o psihic, deși de fapt tu esti copilul, adica cel ce trebuie sprijinit si ajutat, se pare ca tu gândești mai bine ca ea.
Încearcă să discuți cumva cu tata, vorbiti macar la telefon?