Buna, TPU! Eu nu sunt noua in aceasta comunitate, dar din motive personale am decis ca sa raman anonima(eu am un alt cont, fiind activa din 2010).Ma rog, asta nu este as de important.
Nici nu prea stiu...? (mai mult)

Question

Buna,TPU! Eu nu sunt noua in aceasta comunitate, dar din motive personale am decis ca sa raman anonima(eu am un alt cont, fiind activa din 2010).Ma rog,asta nu este as de important.
Nici nu prea stiu cum sa incep, pentru ca este o poveste lunga, dar voi incerca sa sintetizez povestea mea.De ani de zile, traiesc clipe "de cosmar" alaturi de mama mea.Simt ca am s-o iau razna in curand,Desi ea are studii superioare,a studiat psihologia, lucreaza la Biblioteca Judeteana a orasului, ma intreb cum poate sa se comporte asa cu mine si cu tatal meu.
Tata este plecat de 8 ani in strainatate, adica de cand aveam eu varsta de 9 ani(acum am 17 ani).Nu am avut niciodata o relatie apropiata cu el, fiind plecat mai tot timpul.In schimb,am avut-o pe mama,cea care mi-a distrus incet, dar sigur copilaria si anii adolescentei. Daca v-as destainui ce poate sa faca asa-zisa mama, poate nu m-ati crede.Dar trebuie s-o faceti.Azi,mai mult ca niciodata, am simtit nevoia sa spun cuiva ce am pe suflet.Credeti-ma ca nu mai pot.Si acum,cand scriu aceste randuri,degetele mele tremura de suparare, frustarea care s-a adunat in tot acest timp in mine si neputinta de a putea pune piciorul in prag in fata fiintei care mi-a dat viata.Mi-a dat-o, dar mi-a distrus-o.Probabil va intrebati ce a putut face atat de rau,incat sa ajung sa scriu asemenea lucruri.
Va spun eu:m-am saturat ca pentru orice lucru bun sau rau pe care il fac sa fiu criticata,injurata de nenumarate ori, facuta curva(nici macar nu stie ce inseamna acest cuvant), sa fiu data dracului si cate alte cuvinte grele.Deseori voiam pur si simplu sa mor.Simteam ca este prea mult.Nu stiu sincer, cum a rezistat tatal meu aproape 19 ani langa o asemenea femeie.La inceput mi-a spus ca nu a fost asa, dar acum este de toata groaza.Tot timpul ma simt o povara pentru ea.Ma priveste ca pe o gura de hranit si nimic mai mult.De cate ori ii spuneam TE IUBESC,nu ma lua in seama sau pur si simplu ma ignora.M-am obisnuit cu toate acestea, dar simt ca in curand o sa explodez. Tata a spus ca asteapta sa plec de acasa, dupa ce voi termina liceul si va divorta.Nu mi-ar placea sa-i stiu despartiti,dar daca alta cale nu este...e mai bine asa.
Acuma spuneti-mi voi, ce as putea sa fac? Ma tem ca nu o sa mai pot suporta toate acestea foarte mult.Voi ramane cu sechele psihice toata viata mea si tare ma tem, ca nu cumva toate acestea sa se rasfranga asupra copiilor mei cand ii voi avea.De aceea, pana in clasa a 9-a eram destul de izolata si nu aveam decat 2 colege cu care ma intelegeam mai bine,dar de anul acesta am fost mai otimista si mai deschisa spre nou datorita unor colege minunate,care mi-au redat pofta de viata.Dar ea, mereu imi este taiata de cea careia ar trebui s-o numesc mama, ar trebui doar...

caramela · Answer

Buna:)
Citesc si parca nu imi vine sa cred..de ce?
Pentru ca sunt mama si am 2 ingerasi minunati (f+b) deci nu as putea sa ma port asa cu ei, mai ales ca sunt mari si au nevoie de sfaturile mele si ma consulta in tot ceea ce fac.
Poate mama ta face tratament? ceva ce ii afecteaza orice?
Fii tare, roaga-te la bunul Dumnezeu sa iti dea putere sa poti sa iti termini studiile si apoi Dumnezeu cu mila.
Incearca sa ii trimiti un mesaj pe telefon si explica-i ca ai nevoie de protectia si de iubirea ei, nu de respingere si dispret.
Incearca sa vorbesti cu ea cand este in toane mai bune.
Daca vrei sa vorbesti cu cineva, scrie-mi in privat si te voi asculta cu mare drag.
O seara frumoasa sa ai si multa putere:)

BeyondTheDarkSun · Answer

Mai taci și tu cu Dumnezeul tău, că nu-i copil mic să o iei cu fleacuri din astea.Mă scuzați, doamnă.

caramela · Answer

Aceasta a fost sfatul meu si nu este obligat/a sa il asculte, ca mama asa gandesc si nu pot sa imi schim gandirea de dragul cuiva ca nu ii place c eea ce scriu, nu deranjez pe nimeni si nu astept nimic in schmb.
O zi  buna!

anabelisa · Answer

Dar,scuza-ma! Cine esti tu aici? Si cu ce scop esti inscris in aceasta comunitate, daca nu esti in stare sa ajuti o persoana aflata intr-un impas? De ce spui ca ai inceput sa razi cand ai citit restul, cand poate aceasta fata chiar are nevoie de un sprijin moral si n-are la cine apela.Macar daca te-ai pune in locul ei, ca sa-ti dai seama prin ce trece fata. Exista si lucruri mai rele care ni se pot intampla, dar asta nu inseamna ca acea mama are dreptul sa-si distruga copilul pe viata, din punct de vedere psihic.Cred ca este cea mai mare ''povara'' a acestei adolescente pe care o va purta tot restul vietii.Si asta, pentru ca are parte de o mama denaturata, care nu stie sa-i ofere ceea ce are nevoie ea la aceasta varsta:iubire si sprijin neconditionat.
Sa stii ca am mai intalnit astfel de cazuri in viata reala si pot sa afirm, ca astfel de oameni nu ar avea ce cauta printre pamanteni.Nu sunt demni de a fi numiti PARINTI, cei care ne dau viata, dar cei care trebuie sa se asigure ca aceasta viata va fi una frumoasa, dar bineinteles nelipsita si de lucruri mai putin frumoase(asa e facuta viata si constientizez prea bine ceea ce inseamna).

BeyondTheDarkSun · Answer

Sunt înscris în această comunitate ca să îi ironizez pe toți care fac parte din ea.Eu nu fac parte din ea, sunt doar căpușa comunității.Îmi poți da report dacă nu îți convine.
Am vrut doar să îi arăt că ceea ce "îndură" ea nu e nimic în comparație cu alte medii mult mai neprielnice.Are o viață normală. Compătimire de sine exagerată.

adeluna · Answer

A spune cuiva ca nu are dreptul sa se planga, pantru ca altora le merge mai rau e la fel ca a-i spune cuiva ca nu are dreptul sa fie fericit, pentru ca altora le merge mai bine. Nu putem pretinde cuiva sa-si vada obiectiv problemele, pentru simplul motiv ca fiecare e protagonistul propriei vieti si perspectiva nu are cum sa fie decat una subiectiva. Ceea ce cred ca reseteaza nivelul asteptarilor nu e este refularea nemultumirilor, ci empatia. Insa nu putem fi de folos altora atata vreme cat noi insine suntem confuzi sau suferim. Iti inteleg, in esenta, mesajul. Insa o alta formulare ar fi fost mai... productiva.

BeyondTheDarkSun · Answer

Cazul tău nu mi se pare că este unul special. Când am citit introducerea, chiar mă așteptam la ceva de genul-bătăi, dată afară din casă, lăsată în frig toată noaptea, ținută fără mâncare 2 zile, părinți alcoolici, cuțite aruncate, etc.Și astea-s nimicuri, oricum.Stai liniștită, cunosc persoane(mai ales pe mama)care au îndurat mult mai multe de la o vârstă fragedă, și nimeni nu a fost afectat psihic, nici măcar eu, introvertit fiind.Astea-s chestii care o să treacă repede.Chiar am început să râd când am citit restul, iar în grandioasa introducere îți era teamă de a nu fi crezută.Pft.Nu știi tu, fato, ce-i adevărata lume crudă. Nici nu mă obosesc să îți vorbesc despre așa ceva.

adeluna · Answer

Draga noastra,
Sper ca ti s-a mai spus deja, dar ai un adevarat talent pentru scris. Si ar trebui sa folosesti asta. A tine un jurnal a fost de-a lungul timpului o buna metoda de auto-terapie si, pentru multi scriitori, un excelent exercitiu. Fa-ti un blog si scrie acolo tot ce te framanta, tot prin ceea ce treci, planuri, vise, orice. Eu una prefer sa scriu cu stiloul pe hartie, dar presupun ca la un blog riscul de a fi descoperit e mai mic.
Poate ca a scrie e darul tau, si poate, pe termen lung, a te folosi de el va fi solutia ta. Pe la varsta ta am descoperit ca sunt o gramada de concursuri de poezie, proza sau dramaturgie la care am inceput sa particip. Iti recomand acelasi lucru. Pe de o parte se pot face din cand in cand si ceva bani, pe de alta parte castigi stima de sine si experienta. Asa poti fi invitata si la finale sau festivitatile de premiere si poti sa mai calatoresti un pic si in alte orase.
O familie disfunctionala nu e desigur in niciun caz de dorit, dar nici nu trebuie sa insemne o condamnare pe viata, daca perioada ta de formare se petrece in ape mai tulburi. Tu evident ai capacitatea de reflectie necesara pentru a intelege cele petrecute si de a le oglindi critic in scris. Imi trece acum prin minte o carte pe care ti-o recomand "Torturati-l pe artist" - Joey Goebel.
  Scrie. Scrie mult, mult, scrie tot, scrie pana nu mai stii ce sa mai scrii. Poti apoi sa arzi ritualic paginile, sa le ingopi, sau sa le pastrezi pentru mai tarziu, acceptand adolescenta ta asa cum e ea ca o etapa a formarii tale.
   Poate asta ar fi si solutia la teama ta de viitor legata de copii. Scrie despre lucruri asa cum le traiseti acum, ca mai tarziu sa poti reciti si, sa te asiguri astfel ca nu o sa uiti cum e sa fii copil-adolescent si nu o sa repeti greselile trecutului.

IcyBlu · Answer

Da, ma rog, foame, frig, bataie, sange, boala, datorii pe la banca sau camatari, etc. ar putea fi mult mai grave decat ceea ce e la tine. Sau decat ceea ce e la mine, pentru ca ma regasesc intr-o anumita parte in ceea ce ai scris.
Incearca sa ii faci pe plac acum cat depinzi material de ea. Cand e in toane bune poti sa porti un dialog cu ea in care sa ii explici ce anume te derajeaza. Asta asa, pana trece timpul (poate chiar ajuta) apoi ar fi bine sa te separi, dupa ce ai un venit al tau. Chiar si cu chirie daca n-ai casa ta. Dai un ban dar stii ca face. Mai bine cu sechele in buzunar decat in suflet. :)
Acum e greu, stiu. Incearca sa ignori cat de mult poti toate gandurile rele care vor sa te copleseasca. Va fi bine pana la urma. :)