Iubita mea cred ca are depresie, din cauza unei intamplari din copilarie. La ce ma refer?
Nu stiu exact daca e chiar vorba de depresie, dar:
Ea ma iubeste foarte mult, si vad asta prin comportamentul ei. Dar, o data la 2 saptamani sa spun asa, devine foarte serioasa, asa dintr-o data, si imi spune ca sa o luam mai usor (cu toate ca vorbim foarte ok), si ca doar ea isi poate alege partenerul potrivit. Din cate am inteles, in momente de genul asta, ii vin in minte ganduri gen "Parca nu imi mai prea place de tine, dar totusi ai facut atatea pentru mine.", si dintr-o data isi schimba atitudinea si imi spune gen "Dar, nu exista nimeni ca tine, si vreau sa ma iubesti si sa ma ajuti mult.". Nu stiu daca e vorba de depresie sau nu, dar ea imi spunea ca cateodata e praf emotional. Si nu o pot scoate din situatiile de genul, doar daca sunt langa ea, sau daca imi aude vocea la telefon. Atat...

Credeti ca e vorba de depresie? Ea mi-a spus ca crede ca are depresie, si ca vrea sa o ajut si sa o fac sa se simta iubita in momentele de genul asta. Ma puteti ajuta? Cum pot sa o linistesc si mai tare? Cum o pot scoate din "gandurile" astea, daca e vorba de depresie?

Dau funda. Va rog. O iubesc mult, si ea ma iubeste foarte mult.

E vorba de hormoni!
E in perioada aia a lunii in care urla hormonii in ea, si atunci ii apar astfel de intrebari.

Nu e depresiva. E doar egoista, nehotarata si pesimista. Este o persoana high maintenance si vrea constant asigurari ca orice figure facem esti acolo. Se victimizeaza. Depresia nu e ceva on and off. E constanta si se vede de la o posta. Nu se declanseaza uneori.

Nu e depresiva, e nehotarata, nu stie ce simte pentru tine sau i se apropie menstruatia.

Tuta schizofrenica, simplu, n-are nici o legatura cu "evenimentele din copilarie", deja a trecut peste alea, ca a avut noroc de tine, i-ai dat ce a avut nevoie, adica intelegere si atentie, acum e bine merci, numai bine sanatoasa sa treaca si peste tine, atat ca nu stie cum sa-ti spuna. Inevitabil, cand o fi ea mai apucata, o sa se intample si asta si dupa aia o sa inceapa cu dramele specific muieresti, ca cine stie peste ce idioti o sa dea. Evident peste de aia de care o sa-i placa. Ei acum ii e a "barbat", gata, s-a saturat de prietenii, acum are toane, "nu-i mai ajunge"... Asta-i treaba, ai facut-o bine, acum o sa-ti intoarca favorul, doar ca invers. Cand, nu se stie, dar sigur. Stai cuminte ca de nu era sa o cunosti de ceva vreme, sa fi incercat tu acum sa intri in vorba cu ea, in situatia de fata cand e ea bine merci si rasfatata, nu s-ar uita la tine nici cu curul. Cam asa sta treaba cu tutele.

Nu cred are legatura cu tine. Sau ea. A avut primul partener cu o personalitate diferita de a ta, si nu se poate detasa de el. Cu greu te poate iubi pe tine sau chiar imposibil.

- Are persoane care îi sunt nesuferite și cu care nu comunică deloc sau într-un mod neplăcut? (Mai ales persoane din familie.)
- Se plânge mereu că e victimă a actiunilor altcuiva? Că nu are aceleași șanse pe care le au alții? (Ca și cum tot ce poate face e să asiste la propriile necazuri, dar realitatea să fie prea puțin sub controlul ei.)
- Practică cu regularitate vreun sport? Face mișcare regulat? (Sau e predispusă pentru activități care exclud mișcarea?)
- Are aspirații? (Ținte foarte clare spre care se îndreaptă.)
- E conștientă de datoriile vieții? La final de zi în cea mai mare parte și-a rezolvat cu succes sarcinile sau - dimpotrivă - amână pentru un timp nedefinit orice poate fi amânat?
- Într-o zi obișnuită (în medie) cât timp alocă pentru a învăța lucruri noi? Cât timp alocă pentru a munci ceva serios? (Se pune și teme pentru școală / facultate, proiecte școlărești făcute cu conștiinciozitate.)
- E o persoană care te încarcă pozitiv sau într-un mod sistematic îți absoarbe toate energiile și îți dă senzația că nu ai făcut nici jumătate din cât puteai face ca să se simtă ea bine?
- E în general orientată spre alții (a fi utilă slujind nevoilor celor din jur) sau spre sine (simțindu-se prost când nu e centru de interes al celor prezenți)?
- Are un simț deosebit de a descrie boli și dureri? (Într-un mod în care nu ai mai auzit pe nimeni.)
- Ți s-a părut cel puțin o dată că lumea văzută prin ochii ei e mult mai tristă decât în realitate? Ai avut simțământul că culege mereu spini din grădina din care tu culegeai flori?
- Plânge des? Te face să plângi alături de ea, ca și cum așa a-i ajuta-o / încuraja-o?
- Lumea ta și a ei funcționează conectată la realitatea noastră (a celorlalți) sau funcționează în absența altor persoane (pe care în cel mai bun caz le ignorați)? Faceți des lucruri frumoase care să aibă un impact pozitiv în jurul vostru?
- E un izvor de inițiative sau e locul în care cele mai multe se pierd? Dacă îți vine o idee să ajuți pe cineva cumva va sări în ajutor și ea sau mai degrabă va găsi motive pentru care nu merită să faci respectivul lucru?

(Sunt doar întrebări pe care să ți le pui și sper că o să-ți vină și altele. Sper să te ajute să percepi mai bine realitatea relației voastre.)

Am trecut printr-o situație (probabil) asemănătoare. E foarte ciudat să ții la cineva din toată inima, să vezi că ține la tine mai mult decât te aștepți... și totuși să ai senzația că oricât construiești lucrurile sunt fragile. Ca și cum ai împinge o mașină care nu vrea să pornească. De parcă te-ai târî când vrei să zbori. Ca și cum vrei să câștigi un joc, dar partenerul de echipă nu crede în victoria echipei și la un moment dat chiar face chestii ca să vezi că are dreptate.

Am simțit că îi face bine să o ascult și asta făceam. Am simțit că îi face bine să se descarce și am știut că am de câștigat dacă sunt prezent acolo pentru ea. Am simțit ce simțea, uneori și fără să spună un cuvânt, am reușit să plâng împreună cu ea pentru chestii ciudate (deși de obicei plâng foarte rar). Dar astea trebuiau să se termine undeva și eram sigur că va ieși din groapa aia. Nu cred că am luat sufient de în serios lucrurile, am refuzat să cred că e o problemă medicală. Sau cel puțin am refuzat să cred că e o problemă medicală nerezolvabilă ușor.

Am făcut fiecare pas spre consolidarea prieteniei, aveam de gând să iasă o familie de aici. Când mă așteptam că va spune un mare Da, mi-a zis un Nu categoric și acolo planurile s-au terminat. Nu mi-a picat deloc bine, dar în același timp simțeam și că am ieșit din ceața aia în care ajunsesem să renunț la prieteni vechi numai să putem continua relația.

Am anticipat că se va simți aiurea în ziua următoare. Și am păstrat legătura. Am reușit chiar să colaborăm la un proiect. Sunt deschis oricând să discut cu ea ca și cu o persoană cu care mă cunosc destul de bine. Dar granițele sunt bine trasate, familiile noastre au știut atât despre începutul prieteniei cât și despre terminarea ei.

Pentru că simțeam ce simte n-am vrut deloc să-i dau senzația că am abandonat-o, dar în același timp am făcut să fie clar că la mine Da înseamnă Da și Nu înseamnă Nu... N-aș risca și nu recomand nimănui să înceapă viața alături de o persoană care face confuzie aici.

Mi-a zis mai târziu că a învățat să nu ia decizii importante în grabă. Mi-a trimis și un cadou, să am amintire din partea ei.

Chiar dacă s-a terminat într-un mod civilizat, adică demolare controlată - nu bombardament... când dărâmi ceva iese un praf, care durează timp să se curețe.

E ușor să iubești și să fii iubit. Cred că dacă ar dispărea toți oamenii de pe planetă și ar rămâne la întâmplare un băiat și o fată... ar reuși să se iubească. Dar viața e un pic mai mult, trebuie să faci o echipă care să funcționeze. Da, apar probleme, dar totuși... te-ai aștepta să ai și timp când lucrurile merg. De asta aș zice acum (ce n-am știut atunci): ia lucrurile în serios, nu o lăsa să-ți facă ghicitori despre adevărata sursă a problemei (e foarte greu să știi ce e în sufletul unui om, mai ales când își ascunde durerile), comunicați cu persoane mature, găsiți un ajutor competent la problema ei.

Ambele variante sunt câștigătoare, în opinia mea:
- fie stabiliți fără doar și poate că are o problemă și găsiți care e rezolvarea
- fie stabiliți că nu are o problemă reală și n-o lași să se mai focuseze pe ceva ce nu există. Felul în care se simte un om e de multe ori în mintea lui, pot fi probleme imaginare cu efecte reale. Dacă face sport, mișcare, muncă, activități, timp util folosit undeva, dacă își abate atenția de la problemele ei închipuite e ca vindecată - se învață să vadă oameni care au la rândul lor nevoie de multe lucruri, se învață să fie activă și de ajutor.

Deviza zilei să nu fie: hai să-ți spun ce mă supără azi.
Ci deviza zilei să fie: hai să-ți spun de ce sunt veselă azi.

Dacă zâmbește rar și atunci trist, dacă nu o vezi sărind de bucurie, dacă răspunde sumar cu ghicitori de genul „Într-o zi vei înțelege"... nu e deloc OK.

Ajut-o să creadă că are valoare (toți oamenii au valoare), că e nevoie de ea (că lumea ar fi mai puțin descurcăreață fără implicarea ei), că e adevărat ce simte - dar că un om matur învață să fie stăpân pe sine - altfel te poate stăpâni oricine oricum făcându-te să te simți cum vrea el nu cum vrei tu. Și nu lăsa să se concentreze povestea pe problemele ei decât în momentul în care puteți cu adevărat să clarificați sau să rezolvați ceva.

Nu poți să negi niciodată ce simte cineva (doar el știe), dar poți aprecia cu mintea ta dacă felul în care percepe lumea e unul sănătos sau nu. Succes!

Pai poti sa o ajuti, sa ii arati afectiune. Poti face asta prin vorbe bune. Ai grija sa nu te enervezi vreodata si sa nu scapi vreo vorba urata. Vorbele dor cel mai tare.
Apoi trebuie sa o scoti la diverse activitati impreuna, sa va plimbati. Probabil ca in familie nu a avut prea multa afectiune, imbratisari si tandretzuri din astea. Nu prea e la moda in Romania. La noi se considera chiar gresit sa te porti cu dragoste fata de copii, pentru ca si-o iau im cap. Dragostea cere efort constient. E greu sa iubesti. Cere atentie, multa grija, delicatetze. Astea toate poti sa i le oferi tu sau un prieten adevarat. In unele familii in Romania, locuri de munca medii, chiar si in scoli, brutalitatea si violenta sunt ridicate la rang de virtuti. Si cica suntem crestini.
Poti sa iti faci un plan, o lista cu lucruri pe care sa le faceti impreuna, sa se relaxeze, sa se bucure. Apropo, sa te bucuri in Romania este un viciu. Sa iubesti ceva, o persoana, sau sa iubesti viata este iarasi un viciu pentru romani. Trebuie sa o faci sa se bucure de viata, sa uite de lucrurile rele. Uitarea este buna. Uitarea lucrurilor rele este un antrenament. Sa te bucuri de viata este un antrenament constient. Sa iubesti este la fel.
Pune in lista lucrurilor pe care trebuie sa le faci: sa ii zambesti mereu; sa iesiti prin parc la plimbari printre copaci, in natura, la munte, la padure; sa iesiti cu bicicletele; sa va imbratisati; sa mergeti la o biserica impreuna; sa cititi o poveste impreuna; sa faceti sport, miscare; sa cititi o poezie impreuna; sa gasiti solutii impreuna.
Atunci cand cineva iti spune ce are pe suflet, nu te uita mirat la el\ea, ca si cum nu ar fi normala. Nu o critica. Azi putina lume isi mai exprima inima, pentru ca atunci cand iti exprimi inima esti criticat. Numai prietenilor poti sa le spui ce ai pe inima. Exprimarea inimii este iarasi dificila. Ajut-o sa se exprime.
Cam asa se creaza o prietenie. Sunt mult mai multe lucruri de spus. S-au scria carti despre asta. Dupa ce treci de treapta asta, citeste Shakespeare, Ovidius, Kahlil Gibran "The Prophet", Biblia, Aristotel.
Totul este sa mergi mai departe mereu. Ea iti arata drumul spre inima.

Mentionez ca are "gandurile" astea dinainte de a o cunoaste. A avut tendinte "emo", dar aproape invizibile. Acum e mult mai deschisa fata de cum era, si imi spune mereu ca eu sunt singurul care am putut sa o ajut sa se deschida atat de mult.

Eu cred ca nu este sigura ca tu esti partenerul perfect, fetele sunt mereu nesigure si indecise cand e vorba de a avea o relatie, dar tu trebuie sa fii alaturi de ea si daca vez ica se comporta tot mai ciudat sa o duci la un doctor pentru a vedea ce e neinregula cu ea... Poate o,, drama,, din copilarie