Vesnica problema 'adolescentina' - conflict cu parintii. Ideea este ca eu sunt la facultate, iar mama mea mereu face crize cand mai uit uneori sa o sun. Sa o sun cand plec, sa o sun cand ajung, sa o sunt mai tarziu etc. Iar cand uit, imi tine predica ca de ce uit, ca daca ar uita si ea si nu stiu ce. Deci nu o mai suport. Colega mea de camera cand uita sa o sune pe mama ei, nu face chiar asa, intelege si stie ca a uitat, nu inteleg de ce nu poate fi si ea asa. I-am explicat ca am dormit noaptea doar 4 ore apoi am avut ore de la 8 a.m pana la 6.pm continuu apoi am ajuns acasa m-am pus direct sa dorm.

Si cand ii spun ce program am si ca este greu, si ea imi spune ca si ea merge la lucru si nu stiu ce. Serios? nici nu mai am cuvinte

Ce as putea sa ii spun, cum as putea sa o fac sa inteleaga ca si eu sunt om si mai uit din cand in cand? si nu este prima data, mereu uit asa. Nu intelege odata ca sunt mai uituca de fel?


Si nu imi spuneti ca este ingrijorata, si este mama buna, pentru ca nu am fost niciodata apropiate cand eram acasa si nu aveam nici o relatie prea buna, in schimb nu facea nimic ca sa o imbunatateasca.

Este adevarat ca unii parinti ii sufoca pe copii lor. Acesti parinti habar nu au cum sa-si faca prieteni proprii copii. Acesti parinti cersesc ceea ce nu au oferit copiilor lor: atentie, dragoste. Acesti parinti trebuiesc compatimiti.
Hrana, adapostul, imbracamintea si scoala -toate acestea oferite de parinti nu sunt suficiente daca ele nu sunt oferite cu dragoste.
Daca mama ta ar fi stiut sa iti fie o prietena buna, atunci in mod natural mintea ta era mereu cu gandul la ea indiferent cat de departe ati fi fost una de alta. Tu insuti ai fi coplesit-o cu telefoane, ia ea nu s-ar fi simtit coplesita. Pentru cei mai multi, acesta este un vis care nu va fi implinit niciodata. Dar pentru realizarea unui vis este nevoie de efort imbinat cu dragoste.
Tu nu-i spune lucrurile acestea, pentru ca este scris: "Sa nu dati cainilor lucrurile sfinte si sa nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor, ca nu cumva sa le calce in picioare si sa se intoarca sa va rupa." (Matei.7:6)

Tu nu poti schimba relatia dintre tine si mama ta. Sfatul meu este ca sa o suni; daca uiti, aminteste-i de mama colegei tale care nu se supara cand nu este sunata.
Sunt multi care spun ca parintii au facut totul si au dat totul pentru copii lor, neuitand sa le aminteasca lucrurile materile oferite: cazare, hrana, imbracaminte, scoala, etc. Dar unde-i dragostea? Omul poate sa isi da si viata pentru semenul sau; dar daca nu o face cu dragoste, atunci nu este nimic. Daca o face de ochii lumii, de imaginea sa in lume, iarasi este in zadar tot efortul. Pentru ca parintii sunt obligati sa-si sustina copii, sa-i invete o meserie si sa-i invete si sa-i sprijineasca pana vor sta singuri pe picioarele lor. Un parinte este obligat la aceasta. Daca nu-si asuma aceasta raspundere, omul nu trebuie sa devina parinte, ci el sa traiasca singur. Intretinerea copilului, educarea lui, este o obligatie.
Cei mai multi oameni ajung parinti, si sunt inconstienti de responsabilitatea lor de a-si iubi copii cu adevarat; mai mult, traiesc toata viata in aceasta ignoranta. Dar nu degeaba este scris ca ziua judecatii va fi "plansul si scrasnirea dintilor" -adica parere de rau pentru ca n-au facut in viata tot ceea ce puteau sa faca, tot ceea ce erau datori sa faca. Din pricina aceasta oamenii isi pierd dreptul la viata vesnica. Oamenii traiesc pe pamant ca si cum nu ar mai exista o alta viata; ca si cum Dumnezeu n-ar exista si nu i-ar trage la raspundere pentru neglijenta.
Vrei sa stii cum trebuie sa te comporti fata de mama ta? Vrei sa nu faci si tu la fel asa cum face ea? Singura solutie este sa cauti sa cunosti pe Dumnezeu. Prezenta Lui in viata noastra ne da echilibrul de care avem nevoie; relatiile vor si si ele echlibrate. Cunoasterea de Dumnezeu este cea mai inalta educatie. Aceasta era datoria oricarui parinte. Dar cei mai multi parinti au trait ca si cum Dumnezeu nu ar exista. Este imposibil sa existe dragoste in familii fara Dumnezeu. Pentru ca Dumnezeu este dragoste. Avem neoie de El chiar daca Il uram si nu-L dorim in viata noastra. Este normal sa fie asa; pana cand vom ajunge sa-L cunoastem in mod personal din paginile Sfintelor Scripturi (Biblia).