| adelinafadelina a întrebat:

TPU.
Voi incerca sa relatez cat mai pe scurt.
Am 17 ani si in urma cu cateva saptamani am aflat ca am fost adoptata. Mi-a fost greu sa asimilez si sa accept acest lucru.
Sunt o persoana calma, rationala cand am aflat ca sunt adoptata, am simtit ca cerul se prabuseste pe mine, ca viata mea de fapt nu e viata mea, ca totul din jurul meu a fost cladit pe o minciuna.
Nu mi-am acuzat parintii care m-au crescut, pentru ca ei nu sunt de vina cu nimic, le sunt recunoscatoare pentru ca mi-au oferit o educatie frumoasa, mi-au calauzit pasii si cel mai important e ca mi-au oferit afectiune.
Am aflat ca sunt adoptata, pentru ca persoana care mi-a dat viata si-a facut prezenta in viata mea. Aceasta persoana este cadru didactic( profesoara de matematica, fost director) voi incerca sa relatez toul pe scurt. Imi aduc aminte foarte bine anul trecut am intalnit-o pentru prima data pe aceasta persoana, a venit de mai multe ori la liceul unde invat, a participat la inspectii, plus alte activitati, anul trecut fiind director al unui liceu. Anul acesta, in septembrie ni s-a prezentat ca fiind noul proesor de matematica, nu stiam nimic deci nu mi s-a parut ceva neobisnuit. Sunt buna la invatatura, am participat la numeroase concursuri de matematica. Ne-a selectat pentru un concurs, a spus ca va trebui sa ramanem uneori peste program sa lucrum. In octombrie a fost sedinta cu parintii, ai mei au venit la scoala si s-au intalnit, ai mei stiau cine este si ea la fel, aflase acum 3 ani si ceva unde sunt. Abia anul acesta a reusit sa se apropie asa tare de mine ( asta le-a spus parintilor mei). Ai mei i-au spus ca eu nu stiu de faptul ca sunt adoptat si ca si-ar dori sa ramana totul cum este si ca pe mine ma vor transfera, dar ea a spus ca daca ei nu imi vor spune o va face ea. Ai mei au venit acasa, erau tristi nu stiam ce se intampla, m-au chemat si mi-au spus ca am fost adoptata, si le pare foarte rau ca nu au reusit sa ma protejeze de acest lucru, am fugit in camera mea si am plans. Eram trista, furioasa, toata noaptea m-am gandit ce sa fac cum sa ii intreb despre persoana care mi-a dat viata. Dimineata ii asteptam pe amandoi in bucatarie, le-am spus ca le multumesc pentru tot ce au facut pe mine mine si ca nu trebuie sa le para rau de nimic, i-am intrebat daca am fost adoptata de la orfelinat, daca stiu ceva despre persoana care mi-a dat viata, mi-au spus asa : " Persoana care ti-a dat viata, a fost constransa sa te de dea spre adoptie, nu trebuie sa o judeci pana nu vei asculta si ceea ce are de spus persoana respectiva, in cazul in care imi doresc sa o cunosc". Le-am spus ca vreau sa o cunosc, chiar daca imi este foarte greu. Iar ei au spus ca indiferent de orice ar fi ei au fost si vor ramane mereu parintii mei. In acea zi la ora 6 a venit profesoara de matematica (persoana care mi-a dat viata), le-am cerut alor mei sa ne lase singure, mama nu a fost de acord dar tata, a convins-o. Am ascultat versiunea ei, mi-a spus ca m-a cautat ani si ani si abia acum 3 ani si ceva a aflat unde sunt, mi-a spus ca este maritata si ca mai are un copil, un baiat. A spus ca am crescut frumos, ca sunt un copil deosebit, plangea, plangea. Mi-a spus ca parintii ei au pus presiune pe ea sa ma dea spre adoptie, iar ea atunci nu a avut acea forta sa se impotriveasca, dar regreta ca nu a luptat mai mult. Plangea, plangea, eu o priveam si i-am spus daca a terminat ceea ce avea de zis, plangea, plangea i-am cerut sa plece daca a terminat, ca eu imi doream doar sa aud ce are de spus si ca ea are familie iar eu am o familie si ca am mama si tata, ca cel mai bine e sa uitam tot si cand ne vedem sa ne prefacem ca nu avem nicio o legatura, plangea, plangea, plangea, a plecat ai mei erau la usa au intrat sa vada daca sunt bine, eu plangeam foarte tare, nu imi venea sa cred ca am putut sa imi stapanesc lacrimile pana a iesit din casa. M-am linistit in cateva ore. Ai mei mi-au spus ca daca nu vreau sa nu mai merg la liceu si ca ma vor transfera la un altul, am spus ca voi termina liceul unde sunt, pentru ca acolo sunt colegii mei, le-am spus ca am nevoie de cateva zile sa imi revin pana voi fi gata sa merg la liceu. Au trecut zilele, colegele imi spuneau ca profesoara de matematica intreaba de mine la fiecare ora. Cand m-am intors la liceu, la ora de matematica stiam ca va trebui sa dau ochii cu ea, era trista o vedeam, cand am vazut-o asa am regretat vorbele ce i le-am adresat au fost doar acele vorbe de gonire. Au trecut zilele si a venit si ziua de astazi, la fel ma simt vinovata pentru ceea ce i-am spus, ma doare sa o ignor cand dau pe hol de ea, la clasa nici la tabla nu m-a scos. Ma gandesc sa ii scriu un mail, dar nu cred ca e potrivit. as vrea sa ii spun ca imi pare rau si ca mi-as dori sa faca parte din viata mea in ciudat celor intamplate, ea are un loc in inima mea. Relatia mea cu parinti este la fel ca inainte, stiu ca ei vorbesc cu persoana care mi-a dat viata, sunt fericita ca ei nu deschid acest subiect despre adoptie le-am spus ca atunci cand voi dori si voi simti sa vorbesc despre acest lucru o voi face. Nu vreau sa vorbesc cu ei despre acest lucru, pentru ca nu stiu cum sa o fac cum sa le spun tot ceea ce simt, ca vreau sa cunosc mai bine persoana ce mi-a dat viata, ca vreau sa ii ofer un loc in inima mea, un loc ce il merita si care e al ei. Nimeni de la scoala nu stie ca sunt adoptata, nici profesorii. Deci nimeni nu stie ca profesoara de matematica este persoana ce mi-a dat viata.

Răspuns Câştigător
| cristimihailov a răspuns:

Buna,

Personal cred ca faci o confuzie asupra ideii si cuvantului "mama".

Cine te-a crescut si a avut grija de tine, sa nu iti lipseasca nimic, etc, acea persoana este mama ta.

Faptul ca in general aceeasi persoana care te naste are si grija de tine, banuiesc ca iti aduce aceasta gandire.

Gandeste-te ca parintii tai ti-au spus cu toate ca le-a fost banuiesc extrem de greu. In special faptul ca au incercat sa te protejeze de aceste sentimente pe care le ai acum despre tine, viata, etc.

Banuiesc ca le este si mai greu in momentul in care au vazut ca au esuat. Au preferat sa iti spuna ei, decat sa aflii aiurea din alta parte. Pana in ultima clipa au incercat sa te protejeze, parerea mea.

Cred ca aici nu se pune problema de minciuna, ci mai repede de protectie.

Din pacate si acea femeie care te-a nascut se caieste. Insa aici, din punctul meu de vedere, ar trebui facuta o prioritizare. Stiu, eu cam dur spus, dar la final asta este.

Eu, in locul tau, as vorbi cu ai tai, le-as exprima ce simti, i-as asculta si pe ei sa iti spuna ce simt, i-as asigura de toata dragostea si de faptul ca ei vor fi mereu parintii tai, chiar daca nu te-au nascut. Pentru ca te-au iubit, indiferent de cate nazbatii ai facut, mai mult decat persoana care te-a nascut. Si ca nu te-au abandonat... pentru ca puteau sa o faca.

In realitate esti foarte norocoasa. Ca ai o familie care te iubeste atat de mult. Nu o strica.

Vorbeste cu ei separat si apoi vorbeste cu ei apoi, pe rand. Intreaba-i impreuna si apoi separat ce parere ar avea daca ar veni si persoana care te-a nascut (in acest moment ti-as sugera sa nu te referi la ea cu cuvantul "mama") sa va cunoasteti mai bine. Nu numai tu cu ea, ci si ei.

Si ca orice decizie ar fi, poti sa traiesti si linistita si fericita cu ea... Nu ceri un raspuns imediat, ci in cateva zile. Lasa sentimentele sa se risipeasca si sa iti raspunda cum trebuie.

La final sunteti o familie. Si trebuie sa luati aceasta ca o problema de familie. Oricat ar incerca ei sa fie corecti cu tine, tot te vor proteja.

Asa ca, ajungi sa discuti la un mod direct si din inima cu ei. Tocmai pentru ca te iubesc, continua sa te protejeze. Banuiesc ca si ei au suferit aceasta perioada, neputandu-ti sa iti spuna, fara sa suferi.

Este alegerea ta daca perpetuezi aceasta stare de nesiguranta si durere in familie sau o rezolvi in orice fel.

4 răspunsuri:
| mihai69 a răspuns:

Cred că ar fi bine să îi spui unuia dintre părinții adoptivi ceea ce simți acum, despre regrete, despre faptul că ai mai reflectat și ești dispusă, cu timpul să o accepți lângă tine pe mama biologică.
Roagă-i pe ei să îi transmită toate astea - cu siguranță o vor face în modul cel mai potrivit pentru toți.
Baftă!

| Mihaela1964 a răspuns:

Ai aflat ca esti nascuta de alta femeie decat mama ta, pe care ai si cunoscut-o; asta te-a dat peste cap. Cred ca tot ce simti ar trebui sa impartasesti cu cei care-ti sunt aproape, adica cu parintii tai. Gandeste-te ca trec printr-un mare chin: pericolul sa-si piarda fata pe care au crescut-o si educat-o atata timp. De ce am afla noi ce ai in suflet, niste straini de fapt si cei care te cunosc cel mai bine si carora le pasa cel mai mult de soarta ta? Sunt convinsa ca daca noua ai reusit in cateva randuri sa ne explici ce simti, c u ei va fi mult mai usor, pentru ca ei te iubesc si-si doresc ce iti doresti si tu, ce e mai bine pentru tine.
Stand si judecand pragmatic ai doua mame si...un frate, de care nu stiai pana acum si asta nu e chiar rau, nu-i asa?
Iti doresc sa reusesti sa te aduni, sa-ti recapeti linistea si sa ai parte de cele mai grozave sarbatori de iarna. happy

| 116111 TelefonulCopilului a răspuns:

Buna, Adelina,

Hai sa stam de vorba. Vrem sa te ajutam sa-ti fie mai bine.
Poti primi ajutor specializat in mod gratuit.
Asociatia Telefonul Copilului poate fi partenerul tau de discutii sau poate fi prietenul tau atunci cand te confrunti cu o problema. Confidentialitatea este cuvantul cheie in relatia ta cu serviciul Telefonul Copilului, oferit de organizatia noastra.
Apelul catre 116 111 este gratuit din retelele Telekom, de luni pana duminica, in intervalul orar 08.00 – 00.00. Mai multe poti afla si la: http://www.telefonulcopilului.ro/intrebari-frecvente
Pentru ca problemele cu care te confrunti reprezinta subiecte delicate si te-ai putea simti in largul tau mai degraba in mediul online, te indrumam sa ne transmiti mesajul tau la telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro

Asteptam sa te ajutam!

| depye a răspuns:

Ti-am citit povestea. Nu inteleg care este intrebarea ta? In fine, trebuie sa fii tare! sa fii sanatoasa! asta conteaza! nu ai de ce sa oftezi cat timp ai 2 mame! gandeste-te ce este in inima celor care nu au nicio mama! sau gandeste-te la cei care se lupta pe viata si pe moarte cu fel si fel de boli! asa ca te rog, capu sus! vreau sa stiu ca iti aduci aminte mereu de ce ti-am spus!

si nu uita! Sa ierti, e unul din cele mai puternice lucruri pe care doar putini oameni sunt in stare sa il faca!