Avem facultăţi de ce vrei tu, dar ce e mai important - cum e să fii părinte - nu se învaţă nicăieri, aşa că nici nu e de mirare că majoritatea adulţilor (unii abia în devenire) îşi nenorocesc (aproape inevitabil) copiii, ei fiind mutilaţi pe viaţă de greşelile părinţilor, ajungând în viitor să mutileze la rândul lor pe cineva.
Sunt de părere că n-ar fi rău să se elibereze permise de făcut şi crescut copii, sub stricta supraveghere a psihologilor, celor cu finanţe, etc., căci nu oricine este pregătit să devină părinte. De ce să sufere copiii nevinovaţi?
Iar scuze nu ai de ce să-ţi ceri, countingdown, căci n-ai fost prea departe de adevăr; poate doar ai exagerat puţin din patos şi pentru impact şi efect artistic.
http://www.tpu.ro/......ina-2.html
Nici mie nu-mi place când cineva se ia de copii gratuit, încercând să-şi demonstreze superioritatea, comparându-se cu ei, denigrând generaţii întregi de tineri, desconsiderându-i, înjosindu-i, adult fiind (pueril, egoist, subiectiv, răutăcios şi băbesc).
Foarte bine spus "majoritatea parintilor". De multe ori parintii sunt bine intentionati dar ajung la acelasi rezultat. Lipsa inteligentei, lipsa unor cunostinte primare in psihologie, necontrolarea emotiilor in raport cu odraslele sau propagarea propriilor frustrari asupra copiilor sunt unele dintre cele mai des intalnite greseli pe care le comit parintii nestiutori. Nu sunt destui cei care inteleg cat de fragil si influentabil este psihicul unui om mic. In occident deja lucrurile se schimba din ce in ce mai mult, oamenii au inceput sa realizeze faptul ca primii ani din viata sunt cei mai importanti in dezvoltarea oricarui adult.
In Romania nu numai ca avem un sistem educational antic care nu mai corespunde tipului de copil mult mai dezvoltat emotional si intelectual ca in trecut dar avem si jumatate de populatie care pleaca la capsuni lasand copiii sa se creasca singuri. Nu e de mirare ca raman astea mici insarcinate de la peting, de doua ori pe zi si ca baieteii nu sunt prea siguri ce sunt.
Un control al populatie ar fi solutia perfecta pentru dezvoltarea rasei umane si pentru evitarea suferintei inutile. Am evoulua intr-o suta de ani cat am evolua in cinci sute. Desigur, asta ar insemna sa nu mai avem guverne. Nu oamenii inteligenti muncesc mult pe bani putini, in nici o tara un guvern nu targeteaza oamenii inteligenti ca si votanti (pentru ca sunt foarte putini) si oamenii inteligenti nu vor accepta sa fie carne de tun daca va izbucni un razboi. La cat mai multi prosti si dezechilibrati emotional.
Ai dreptate, krakilla.
Că aşa degeaba unul reuşeşte să-şi educe copilul cât de cât bine şi să nu-l traumatizeze prea mult (că deloc e imposibil), dacă 10 familii de inconştienţi de alături aruncă în lume 4-12 fiinţe zdruncinate, pline de goluri şi sechele.
Dreptul de a fi părinte ar trebui să fie câştigat şi acordat pe merit, cred eu. Înmulţirea haotică şi inconştientă cu greu poate duce la ceva constructiv. Iar ce e mai grav e că suferă victimele colaterale - copiii.
E un cerc vicios, daca pot spune asa.
Cei care sunt acum parinti au fost si ei copii, si parintii lor au avut responsabilitatea sa ii invete ce e bine si ce e rau, evident au esuat, nu inteleg de ce Dumnezeu au mai facut copii, daca nu sunt capabili sa ii educe, iar acesti ''copii esuati'', devenind la randul lor parinti fara sa aiba habar ce implica acest statut, fac alti copii care vor fi poate mai rai decat ei. Si tot asa se continua la nesfarsit. Eu zic sa li se faca injectii sa nu ma ipoata face copii. Nu ne trebuie idioti sa faca alti idioti. Faca doar cine e cu capul pe umeri.
Eu personal... mai bine nu zic, ajung deja in fimele horror dupa aceea
Ce pot sa zic, omul este o fiinta destul de complexa. De fapt, termenul "om" are o insemnatate foarte mare pentru ca desemneaza persoana care stie a trai, care stie a zbura prin viata, fara ca zborul ei efectiv, sa afecteze pe al altuia, ba din contra! Toti avem modele. De cand am fost mici de tot ne-am ivit de modele. Noi observam ca-n jurul nostru exista "miscare", exista informatii care vehiculeaza dintr-un loc intr-altul, informatii care ne incearca, ne indeamna, ne ofera oportunitatea de a intelege. Adultul reprezinta o treapta semnificativa, fiind influentat in mare parte de invataturile acumulate in perioada copilariei, dar si de indrumatorii pe care i-a avut alaturi de el. Este dificil sa intelegem atitudinea unora, este greu si consider ca este de datorita tuturor celor care au reusit sa obtina succes in viata, ca nu toti au avut sansa de a ajunge intr-o inalta pozitie sociala. Asta reprezinta un aspect, poate unul din cele mai importante si anume spatiul natal. Scuza-ma, dar a intervenit ceva si voi fi strict la obiect. Vreau sa spun ca incapacitatea de schimbare a societatii, inclinarea copilului catre invidualism, sentimentele inabusite de interese, lipsa autoeducatiei si a aprecierii adevaratelor valori nu vor face decat sa corupa fiinta lui...omenescul din el si cel mai probabil nu va putea sa zboare in viata, ba chiar sa rapeasca si acest prilej semenilor sai si este FOARTE TRIST sa traiesti intr-o societate in care nu stie sa traiasca!
Apropo, abia acum, foarte tarziu si la aceasta varsta, am realizat mesajul unei opere scrisa de Oscar Wilde si anume " Copilul din stele". Recunosc, poate farama-mi de experienta m-a facut sa inteleg mesajul ( si nu o spun cu vanitate) si care am inteles ca majoritatea scriitorilor in operele lor au reusit sa evidentieze cate un mesaj la adresa societatii!
Frumos din partea ta ca iti ceri scuze. :)
Acum cu parintii astia...ce sa zic? Eu am o vorba: fiecare face cat/cum il duce capul.
Daca parintii isi bat/injura copii zilnic cu sau fara motiv, vor primi ce merita intr-un final... fara ajutor/iubire la batranete sau
https://www.youtube.com/watch?v=gY23ao4N_Vs
Mersi de raspuns…
Sa stii ca i-am dat funda lui aia mica, pentru ca e…e mai mica.Adica tu esti mare,nu te mai joci cu funditele…
In intrebarea mea am vrut sa zic ca astia micii mai au voie sa greseasca,dar noi nu prea…
``Nu prea`` pentru ca si noi suntem oameni si putem s-o mai dam in bara,nu zice nimeni sa fim perfecti acu`,da` ideea e sa nu-i mai judecam cu atata avant pe copiii astia, pentru ca si noi am fost ca ei si am facut cam aceleasi prostii…
Alte teorii nu mai dezvoltam acum, pentru ca n-are TPU-ul pagini cate putem noi scrie…
In plus nu-mi place sa fac atmosfera pe aici, ii las pe altii care sunt mai pregatiti in domeniu, eu prefer sa scriu despre sor-mea…
Cat despre clip, eu am o vecina care are un baiat in clasa a-2-a (ea avand cam 30 de ani), pe care il agreseaza aproape in fiecare zi, il bate si urla la el in timp ce-l ``ajuta`` la teme, deci daca mamele sunt nebune - trebuie sa mai existe si copii cu probleme, n-ai ce sa faci...
Asa este, cu totii in adolescenta am facut prostii mai mari sau mai mici, insa sunt greu de admis greseli imense ce ne dau viata peste cap sau trebuies-o luam de la zero, indiferent de varsta.
Ii suportam... ar trebui sa fie o emisiune sau cineva sau ceva care sa bage la oameni in cap ca nu trebuie sa faca copii daca nu se simt pregatiti spiritual si financiar, sau daca au 17
Acei oameni sunt parinti in modul ca le-au dat nastere copiilor, nu ca au grija de ei si ii ajuta sa descopere viata.
Daca doar atat ii duce minte pe acei oameni asta e.dar trebuie sa recunosc este foarte trist!
anonim_4396 întreabă: