Buna tuturor. E o poveste lunga si frumoasa pe care am trait-o, dar astazi am realizat ca poate avea si un final nefericit.Sunt intr-o relatie de un an si jumatate cu cineva, cea mai lunga relatie a mea, caruia i-am oferit tot timpul meu si toata dragostea mea, m-am luptat impotriva toturor pentru el si pentru relatie, am plans si am ras impreuna, am trait momente prea frumoase de care nu ma pot desparti. dar cu timpul am inceput sa ne cunoastem tot mai bine sa ne obisnuim unul cu celalalt si totul a devenit banal. Certurile prea dese, care nu aveam final decat cuvantul "despartire" pentru ca ajungeam impreuna la concluzia ca nu ne intelegem, nu se produceau decat de la faptul ca unul avea o parere altul alta si niciodata nu ajungeam la un acord comun fie din orgoliu fie din dorinta de a impune punctul de vedere, etc am inceput sa ne jignim si sa fim indiferenti plictisiti de asemenea situatie si poate plictisiti unul de celalalt. Ceea ce nici azi nu inteleg este de ce mai suntem impreuna? nici el nu stie nici eu dar ambii suntem vinovati. Dupa atatea si atatea certuri eu am preferat sa sterg totul sa uit si sa ne impacam... iar el a considerat ca alegerea mea a fost corecta si timpul a trecut cam asa: o cearta dupa o zi impacare inca o cearta dupa o zi impacare ...si tot asa.Si astazi suntem la fel doar ca astazi simt ca nu mai pot merge mai departe, fiecare clipa e tot mai grea, m-am saturat sa plang pentru ca mi-e dor de el cand e singur fara mine, pentru ca il iubesc dar cred ca acum nu mai are importanta, simt ca il iubesc pentru ca e un baiat special, dar tot ce ma face sa renunt este fiecare atitudine fiecare cuvant care mi sa imprimat in suflet de la fiecare cearta dintre noi.astazi ma simt goala in interior fara vlaga trista suparata pe mine insumi ca nu am stiut sa evit asemenea evenimente neplacute ci ca le-am amplificat.Sunt constienta ca poate Dumnezeu prin toate astea imi spune ca nu asta ne e calea si ca trebuie sa renunt. DAR NU POT! nu stiu ce ma retine, nu stiu de ce anume imi este frica
dar nu pot renunta, desi as vrea nu pentru mine ci pentru noi si pentru el ca poate ar fi mai fericit fara mine. poate mi-e frica sa o iau de la capat cu altcineva pentru ca nu ma mai simt capabila, poate pentru ca m-am obisnuit cu el prea mult, poate mi-e frica de singuratate caci am renunt la prieteni si la tot, poate nu mai stiu sa iubesc viata cu bunele si relele ei sau poate sunt eu imposibila! ma adresez doar fetelor si voua, va cer un sfat! ce credeti ca trebuie sa fac? sa renunt? nu as vrea dar nici eu nu stiu ce se intampla acum cu mine nu stiu de ce nu pot renunta nu stiu ce ma retine si nici de ce continui si nici de ce nu reusesc sa mai repar lucrurile intre noi...multumesc!

Ai mare grija sa nu confunzi dragostea cu obisnuinta in doi!

Daca mai exista iubire, daca exista comunicare, respect reciproc, incredere, sinceritate, fidelitate, restul sunt copilarii.Trebuie sa lasati orgoliile deoparte, niciodata orgoliul nu face casa buna cu iubirea, invatati sa va respectati unul pe celalalt, altfel relatia voastra nu o sa reziste.Stiu ce spun am 57 de ani, 35 de ani de casnicie, 5 copii, 2 nepoti.Eu si sotul meu am respectat aceste lucruri si nu regretam, ne iubim in continuare.Va urez sa reusiti sa va pastrati relatia!

Atata timp cat exista dragostea, ar fi pacat sa renuntati la tot ce ati cladit, incercati sa va opriti atunci cand se isca o nelamurire, ori daca nu, incearca tu sa te abtii si chiar daca ai tu dreptate mai bine lasa de la tine si cred eu ca veti reusi sa mergeti mai departe. Orice cuplu trece prin mici certuri, iar voi trebuie sa fiti doua persoane puternice si optimiste, daca sunteti mai tineri, mai tarziu veti intelege ca viata nu este chiar atat de usoara cum v-ati dori voi sa fie.Eu zic ca veti reusi de fiecare data sa treceti peste rau, deoarece sunt sigura ca va iubiti mult si o despartire nu este chiar atat de usoara pentru voi.Bafta!

Primul lucru pe care tebuie sa l faci este sa mergi la un pshiholog sa poti trece peste aceasta perioada. ai facut o obsesie pentru el si daca nu merge relatia trebuie sa te rupi cu toata pererea de rau. vrei sa ai o viata de calvar sau sa te mariti sa faci un copil si apoi sa te desparti? gindeste te ff bine nu ai sp citi ani ai dar oriciti ai avea nu te lasa coplesita pentru un barbat,. SUNt destiu si este acolo undeva si cel care iti este sortit[iti spune o mama care are 2 copii]si tare as vrea sa ma asculti si sa fii mai barbata

Buna, deci parca as vorbi eu...prin asta trec si eu, sincer.Si acum sunt certata cu el si nu stiu daca mai exista sanse ca noi sa mai fim impreuna; m-am obisnuit mult cu el, il iubesc dar ne certam din orice prostie si simt c anul mai pot, cand era langa mine ma plicitisea oarecum, acum nu e cu mine si mi-e sufletul gol si mi-e dor de el, acum el e suparat pe mine si nu stiu daca vom mai fi impreuna, sunt cu el de un an si ceva.Nu stiu ce sa cred, dar eu zic sa ramai cu el pentru ca il iubesti si desi apar diferite certuri, iti va fi greu fara el pentru ca esti obisnuita cu el si esti de mult timp cu el.

Oamenii se inteleg atunci cand isi implinesc unul altuia nevoile si cand fiecare lasa din ce isi doreste el pentru a se bucura celalalt. Daca doar tu lasi de la tine pentru a fi bine si el nu, nu este bine. Citeste cartea Eu femeia, http://www.clcromania.ro/eu-femeia_prd5332.html
si da-i lui sa citeasca Eu barbatul de John Eldredge.

http://www.clcromania.ro/......d3467.html
Apar probleme si atunci cand ea vrea sa se casatoreasca si el nu. Eu nu am intrat in nici o relatie in care baiatul nu era dispus sa se casatoreasca.

Relatiile in care exista conflicte in permanenta, fie ele si minore, dar dese, nu au final fericit.Nu sunteti compatibili.Probabil exista o atractie fizica ce v-a facut mereu sa va impacati.Am trait o astfel de experienta si dupa o buna perioada de timp am pus capat.Nu mi-a fost usor si de multe ori eram pe punctul de a da inapoi.Insa la un momentdat, ramai fara putere, nu poti sa lupti la infinit si la fiecare cearta, cum si tu zici, s-au facut rani care se vindeca greu.Ai trecut prin atatea faze de certuri si impacari, ca nu le mai stii nr, incat acum te-ai obisnuit asa.Nici nu mai stii ce-ti doresti. Te-as sfatui sa nu mai incerci sa "repari" nimic. A-ti tot incercat, nu crezi? Da sansa unei alte relatii, sunt convinsa ca nu vei regreta!

Aș putea să îți scriu romane, am trecut și eu prin asta recent, totul foarte asemănător, 1 an jumate, certuri dese, tot tacâmul, și mi-am zis: mai pot avea încredere în el?
Mi-am amintit un citat, o chestia ce scria Flav într-o întrebare:. adevărul, din păcate, face ca toate celelalte să pară niște minciuni.
Răspunsul e în sufletul tău, cheia e la tine.
Sper să iei o decizie bună >

Poate o sa ti se para ca sunt cam dura dar asta e:deci, tu zici ca sunteti impreuna de un an si jumatate, dar dupa cum spui chiar tu, cat ati fost impreuna? si cat ati fost certati? asta nu iti da de gandit? tu spui ca va iubiti, pai dupa parerea mea dragostea este cu totul alceva, cand doi oameni se iubesc cel putin la inceput incearca sa afle cei place celuilalt sa nul supere sa-l faca fericit, apoi cu timpul apare respectul fata de celalalt si asa incet incepi sa iubesti cu adevarat, tu spui ca va certati mereu, sigur nu va potriviti, eu cred ca sunteti doi orgoliosi care nu vreti sa renuntati unul la celalalt chiar daca stiti ca asta va face rau''unde dragoste nu e nimic nu e''asta ar trebui sa va dea de gandit, ar trebui sa faceti o pauza si sa va intrebati daca chiar va iubiti? nu sa va intrebati oare cum sa ne impacam? pentru ca asta la voi e deja obisnuita, scuze daca am fost prea directa dar asta e parerea mea, eu va doresc sa aveti puterea sa iesiti din situatia asta.

Sincer as vrea sa te ajut cu un sfat dar nu cred ca sunt buna de asa ceva.Iti zic doar ca si eu am trecut prin asa ceva dar pentru ca ne iubeam, ne impacam de fiecare data si parca ne iubeam din ce in ce mai mult.Doar ca la mine el era problema... taceam, rabdam, plangeam. El ma iubea la fel de mult dar stiind ca-l iubesc profita de mine, adica:isi permitea sa vina seara tarziu acasa, cauta cearta, imi cerea cont de la orice si multe altele.Am strans mult ura in timpul ala, dar era prea tarziu.Acum suntem casatoriti de 7 ani si avem si-o fetita, Bianca. Tin la el dar nu-l mai iubesc, vreau sa-l las ca nu-i mai suport nici o greseala cat de mica ar fi dar ma gandesc la fetita noastra si poate si la el.cand ii zic ca m-am saturat de toate incepe sa planga si-mi zice ca nu poate trai fara mine si ca daca-l las el se omoara.Acum, daca ar fi sa intorc timpul as gandi cu creierul nu cu inima...mai bine plangeam atunci decat acum.

Ceva exista intre voi dovada ca inca sinteti impreuna.Cind se va termina totul va ve-ti separa de la sine fara sa va impuneti asta. O zi buna.

Eu cred ca tot s`a sfarsit la prima cearta a vostra am trecut si eu prin asa ceva si sincer e foarte foarte greu...renunta la ele greu la inceput dar dupa un timp o sa-ti dai seama ca ai ales ce era mai bun pentru tine...

Mama cat ai scris esti cu adevarat disperata