| Diiiianna a întrebat:

Bună tuturor. E prima data când scriu aici dar o fac fiindcă am nevoie de niște sfaturi. Zilele astea părinții mei sunt plecați și am rămas doar cu soră-mea (25 ani). Ieri a fost ziua unui prieten și ne-a chemat pe mai mulți sa petrecem în club. Mi-a zis sorămea ca atunci când vreau sa vin acasă sa o sun ca vine ea sa mă ia, sa nu iau taxiul ca bla, bla. Cu toții ne simțeam bine, am început sa bem cam mult sa ne luam la întrecere ca fraierii. Am băut și eu cam mult (mă simțeam foarte amețită), râdeam din orice etc. Îmi amintesc ca era cam ora 3 dimineața și am hotărât sa mergem cu toții în alt club, și tot așa. Mă uit la un moment dat pe telefon, aveam 3 mesaje și 2 apeluri de la soră-mea. Nu am sunat-o înapoi, mă gândeam ca poate îmi mai trece starea aceea, sa nu își dea seama ca sunt...beata (și acum mă simt ingrozitor). Am început sa merg puțin pe jos spre casa gandindu-ma ca aerul rece îmi va face bine dar după maxim 5 minute o văd cum coboară din mașină și se îndreaptă spre mine grăbită. Nu știu cum m-a găsit. Ideea e ca ne-am certat foarte tare, a țipat la mine de parcă as avea 2 ani, mi-a zis lucruri îngrozitoare (ca a ajuns sa mă culeagă din cluburi terminata, ca vreau sa ajung vreo și etc, oricum lucruri oribile). După ce am ajuns acasă iarăși ne-am certat. Pana la urma a văzut ca nu prea are cu cine discuta și a zis sa dorm ca vorbim mâine (adică azi).
Întrebările mele ar fi:
1. Cum fac sa îmi cer scuze? Ce sa îi zic exact? Chiar nu vreau sa afle ai mei.
2. Credeți ca îi va zice mamei și tatei?
3. Oare va vrea sa mă asculte?!
4. Are o părere super nasoala despre mine acum?laughing
5. Vi s-a întâmplat și vouă vreo chestie așa penibila? Ce ați făcut? sad

Mulțumesc mult celor cărora si-au pierdut câteva minute din viața sa citească întâmplarea mea penibila și aștept cât mai multe sfaturi.

Răspuns Câştigător
| Drolja a răspuns:

În primul rând, dacă sor-ta n-a petrecut niciodată, iar în cluburi a intrat numai pentru a-şi scoate câte un amic de acolo, nu prea va putea înţelege situaţia. E ca şi cum eu aş încerca să îi explic unei măicuţe cât de mişto e să dai cap. Sau unui necunoscător, cât de bună e baclavaua cu fistic-un exemplu mai inofensiv.
Ţi-am zis asta pentru ca să ştii să abordezi o metodă mai ocolitoare cumva, şi să ştii cum să îi prezinţi situaţia, fără ca să te spuna părinţilor încă de la primul cuvânt pe care îl vei scoate pe gură.

Cea mai bună modalitate este să îi spui adevărul, exact cum l-ai expus şi aici, şi calm, răbdătoare, arătându-i că eşti sinceră şi nu te fereşti de nimic, ci că eşti încrezătoare în capacităţile ei de a le înţelege (trebuie doar să îi arăţi asta, să o convingi, nu să şi crezi).
Dacă îi spui că îţi era ruşine şi o respecţi prea mult încât nu ai vrut în acea seară să te prezinţi aşa în faţa ei, ea s-ar putea să se simtă impresionată şi înduioşată să înţeleagă că nu ai făcut nimic nechibzuit, ci doar să te ameţeşti.

Dacă nu ai antecedente şi îţi ceri scuze, nu ar avea motive să se comporte ca o bulangioaică şi să te spună părinţilor. Dar, cum am zis şi la început, dacă ea nu a petrecut niciodată, iar cea mai tare băutură pe care a pus gura a fost schweppes, tu trebuie să duci o şi mai mare muncă de lămurire, povestindu-i şi asigurând-o că nu ai făcut nimic.
Dacă tu nu ai mai făcut chestii de genul, nu ar avea de ce să aibă o părere nasoală. Poţi să îi spui că ai pierdut noţiunea timpului, iar dacă amicii cu care ai ieşit sunt de treabă, poţi să îi rogi să te ajute şi să îi confirme fetei că zici adevărul.

Da, mi s-au întâmplat şi mie chestii de astea penibile, dar de la mine toată lumea ştie la ce să se aştepte.
A, şi pe mine de obicei nu mă prea interesează părerea lor.

Încerc, totuşi, să mănânc înainte de a ieşi la băute, şi să mă mai amortizez cu felii de lămâie şi să-mi mai diluez băuturile. Nu e un sfat rău nici pentru tine! Din punctul meu de vedere, eşti ok.

6 răspunsuri:
| darrio2007 a răspuns:

Are dreptate sora ta.Bine ca te-a gasit asa si nu altfel.Vezi cate cazuri tampite apar pe la tv.Promite-i ca nu mai faci si poate nu spune parintilor.

| Drolja a răspuns:

Da, puteai să fii omorâtă, sau și mai rău: să fii ucisă!
Îmi închipui ca nu locuieșt în cel mai rău famat cartier, sau, cum mă mai bătea una la cap azi, prin Egipt la mama-naibii, încât să nu poți ieși noaptea pe stradă.

| SergiuBoss11 a răspuns:

1.Pentru tine e important sa nu afle parintii ei, dar nu ti-ai pus intrebarea ce-a simtit saraca in orele in care n-ai dat nici un semn de viata.Ea e sora ta, dar tu nu esti sora ei.Ia-o in brate si spune-i:"Iarta-ma surioara, nu voi mai face asta"
2.Nu le va spune fiindca te iubeste daca sta noptile sa te culeaga de pe strazi
3.Esti sora ei, normal ca da!
4. Oricine ar avea o parere super nasoala despre tine, dar poti sa-ti speli pacatele prin fapte bune si acordandu-i interes surioarei tale.
5Sa stii ca da, mi s-a intamplat, dar pe mine m-a cules maica-mea de pe strada.Am luat-o in brate si i-am zis "iarta-ma mama" si m-a iertat

| Diiiianna explică (pentru SergiuBoss11):

Ce fac dacă nu va vrea sa mă asculte? Încă nu am discutat azi fiindcă am plecat în oraș. Iar peste un sfert de ora mă întorc acasă.

| 116111 TelefonulCopilului a răspuns:

Buna, Diana,

Hai sa stam de vorba. Vrem sa te ajutam sa-ti fie mai bine.
Poti primi ajutor specializat in mod gratuit.
Asociatia Telefonul Copilului poate fi partenerul tau de discutii sau poate fi prietenul tau atunci cand te confrunti cu o problema. Confidentialitatea este cuvantul cheie in relatia ta cu serviciul Telefonul Copilului, oferit de organizatia noastra.
Apelul catre 116 111 este gratuit din retelele Telekom, de luni pana duminica, in intervalul orar 08.00 – 00.00. Mai multe poti afla si la: http://www.telefonulcopilului.ro/intrebari-frecvente
Pentru ca problemele cu care te confrunti reprezinta subiecte delicate si te-ai putea simti in largul tau mai degraba in mediul online, te indrumam sa ne transmiti mesajul tau la telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro

Asteptam sa te ajutam!

| Diiiianna explică:

Mulțumesc mult ca ai avut răbdare sa îmi scrii atât. Ca sa iti răspund, fiindcă și așa azi încă nu am dat ochii cu ea, ca am plecat în oraș, a fost la viața ei prin cluburi, încă mai merge cu iubitul dar niciodată nu a cules-o maicamea de prin ele. E genul de fire foarte vulcanica, se enervează rapid, de asta mă gândeam ca nu va vrea sa asculte nimic din ce am de zis, sociabila, înțelegătoare când vrea.
În curând mă duc acasă. Of sad