Buna tuturor. Ma apasa de ceva vreme o problema, si nu stiu metoda optima de a o aborda. Este legata de mama mea.
Relatia ei cu mine si sora mea este practic inexistenta. Dupa ce ne-a nascut, a stat cativa ani cu noi (cca 5) si dupa a plecat in Italia pentru a lucra (tatal era deja plecat), ca *cica* nu ne descurcam (chiar daca nu era vreo problema financiara). Dupa alti cativa ani, parinitii au divortat, caci ea il insela (divortul a avut loc cam cand aveam 11 ani). Ideea este ca ea, cat a stat in Italia, nu a trimis nici macar un ban pentru cresterea noastra, si in schimb tata a trimis lunar (stateam cu bunica in acea perioada). De recent, cateva saptamani, s-a decis sa se intoarca definitiv acasa, pentru a sta cu noi (inainte venea doar de carciun si anul nou), si ne distruge complet vietiile. Dupa ce nu s-a ocupat DELOC de copiii ei timp de 12 ani (acum am 17 ani) (adica: nu a trimis bani pentru intretinere, nu s-a ocupat de educatia noastra, nu ne-a sustinut moral, etc.) se asteapta ca noi sa o respectam, sa facem tot ceea ce spune, si sa ii valorificam nevoile mai mult decat propriile vieti personale si sociale. De fiecare data cand ne certam, in loc sa foloseasca argumente cu care sa ne arate de ce trebuie sa o respectam, ne ameninta ca da foc la casa, taie curentul, etc. daca nu ii facem pe plac. In momentul de fata casa e trecuta pe numele ambiilor parinti, iar custodia este comuna. Ce sa fac? Simt ca nu mai rezist!
Sti care este problema voi stiti doar unele variente sau idei spuse de x sau y nu adevarul curat.Intr-o relatie niciodata nu e doar vina unuia asta o sa intelegi mai in colo e vina ambilor parintii ca s-a destramat tot iar daca era unu mai bun decat celalalt unu din ei macar venea si era langa voi sa va sustina indiferent de cat ii era de greu.Un parinte e parinte si daca nu are ce manca dar la voi in familia fiecaruia i-a fost mai importanta propria persoana decat copii si familia.
Presimt ca ati stat la bunici din partea tatalui ceia ce explica de ce e mama ta e revoltata si nervoasa.Ea nu mai are rabdarea necesara acum a stat fara voi atata vreme nu mai stie cum trebuie sa se comporte cu niste copii.Nu face bine ce face dar trebuie sa nu va mai certati cu ea daca vrea sa va ajute acum lasati-o sa va ajute, nu trebuie sa o bibiliti sau ridicati in slavi dar nici sa o urati lasati-o asa in ritmul ei si explicatii treptat unde greseste ca e greu pentru toti acum.
Răspunde
Mersi de sfat. Si cum am mentionat anterior, i-am explicat cum sta situatia si ca trebuie sa ia lucruriile incet daca vrea sa vada rezultate pozitive si sa nu riste sa compromita relatia. O sa mai incerc sa o fac sa se deschida destul de mult incat sa imi explice de ce face ceea ce face, astfel incat sa abordez mai bine situatia.
SA FIE CLAR. Nu urasc pe nimeni, caci consider acest lucru foarte infantil si imatur. Pur si simplu nu mai consider unele persoane parte din familie, lucru pe care incerc sa il repar.
Răspunde 
Ordonare:
După relevanţă
Păi vezi, spui numai ce-ţi convine. Dar noi ştim să citim şi printre rânduri. De ce o fi zicând ea cuvinte atât de grave, că dă foc la casă, că taie curentul? Nu ajunge nimeni la stări atât de extreme pentru nişte mărunţişuri. E clar că şi partea voastră de vină trebuie să fie apreciabilă. Căutaţi o cale de mijloc, de compromis, mai răbdaţi unele chestii, mai toleraţi, când discutaţi cu ea aveţi totdeauna o atitudine pozitivă, o doză de respect trebuie să fie întotdeauna acolo. Poate ştii şi ce e aia empatie, încearcă să te pui şi în situaţia ei; cum simte ea, ce o determină să fie irascibilă? Orice ar face părinţii noştri, divorţează, nu trimit bani sau alte lucruri, ei întotdeauna vor ocupa un loc special în viaţa noastră. Ei sunt unici. Prieteni putem avea destui, dar părinţi sunt doar ei. Învinge-ţi impulsurile negative, stai calm, cugetă la toate astea şi abordează problema în cu totul alt stil.
RăspundeIdeea e ca niciodata nu imi implic emotiile in decizii majore, preum aceasta. Am stat si am discutat cu ea, si i-am zis de ce ma comport cum ma comport, si cand am intrebat-o sa imi zica ce gresesc, pur si simplu m-a ignorat (si da, m-a auzit). Credeam ca poate ii perce p gresit comportamentul, asa ca i-am intrebat membrii familiei. Parintii ei mi-au zis ca are o personalitate si atitudine insuportabile, fratele si sora ei au spus ca atitudinea ei fata de alti oameni lasa de dorit. Mi-am lasat hobby-urile si activitatile la o parte timp de o saptamana, ca sa stau mai mult cu ea si sa incerc sa inteleg de ce face ceea ce face, si incerc sa fiu mai pozitiv. Am putut deduce doar faptul ca necesita in mod disperat atentie (poate ma insel), aratand ca este nemultumita si cand fac ceea ce imi cere ea sa fac. M-am mai uitat la lucruriile pozitive si negative pe care le-a facut pentru mine si sora mea. Nu am gasit nici macar un lucru pozitiv. Deci, pe langa faptul ca a uitat complet de noi pentru ultimii 12 ani si ca acum se asteapta sa o glorificam, eu nu o pot numi mama, ca si parinte. Deci partea cu *parinitilor le trebuie intotdeauna acordata o doza de respect* o consider o idiotie completa. Din pacate nu pot vedea nimic pozitiv in relatia asta.
Bine măi, dacă ce am spus eu acolo e o idioţenie, ce aş mai putea zice? Fă cum crezi tu. La ce sfat te-ai fi aşteptat? Să-ţi spună cineva să o iei la bătaie sau să îi dai cu o piatră în cap? De la mine n-o să auzi aşa ceva. Eu ţi-am spus cum am gândit eu. Zici că te-ai interesat pe la părinţii ei şi ai aflat cam ce fel de persoană e. Vorba românului spune că aşchia nu sare departe de pom. E foarte posibil ca să preiei şi tu pe cale genetică nişte caractere de la părinţi. Şi ce ar urma? Copiii tăi (dacă vei avea, bineînţeles) vor căuta şi ei la sursă să vadă cum se explică comportamentul tău ciudat. Şi vor zice: A, păi normal, şi maică-sa tot aşa era. Şi uite aşa, roata se învârte. Deci... În loc să spui că nu o poţi numi mamă, ca părinte, încearcă să-ţi schimbi gândurile şi respectiv sentimentele. Trateaz-o cu îngăduinţă. Nu ştii prin ce experienţe a trecut şi ea în aceşti 12 ani (sau câţi au fost), nu ştii ce drame o fi trăit, care au marcat-o. Viaţa e dură, mai ales când pleci într-o altă ţară. Ce bine i-ar prinde acum un suflet care să o înteleagă şi de la care să poată primi consolare. Şi apoi, ce mai e? Încă un an şi faci 18 şi o să îţi iei zborul. Ai grijă cum te porţi acum, ca să laşi în urma ta oricând un loc pentru Bună ziua! sau, de ce nu, pentru un Sărut mâna, mamă! Dacă nu ţi se pare bun sfatul meu, nicio problemă; just ignore.
Nu am spus ca ceea ce ai zis e o idiotenie, si vad ca o iei cam personal, deci ar fi bine sa incheiem discutia. Si legat de lucrurile la care ma steaptam, ar fi fost un sfat de a rezolva problema, dar lasa ca eu is un copil mai prost si nu inteleg. O seara buna.
Poate ar trebui să vorbești cu tatăl tău despre aceste lucruri și să gasiti o solutie. Sau dacă se poate, vorbește cu mama ta, dar într-un moment in care e bine dispusă. Nu uita ca un răspuns blând îndepărtează furia, de aceea încearcă să vorbești respectuos.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
