Buna tuturor!
scriu aici pentru ca nu am cu cine sa vorbesc...
am o relatie cu un barbat de aproape 1 an..suntem oameni maturi amandoi(trecuti de 30 de ani)
merge cat de cat dar ceva scartaie..si am avut o discutie deschisa cu el.mi a spus ca problema este ca nu a reusit sa ma iubeasca cat ar fi vrut ca tine la mine ca sunt o persoana ok dar nu s-a produs acea scanteie...
sincer...nu vreau sa il pierd.
l-am intrebat daca vrea sa ne despartim.a spus ca sa vedem cum vor evolua lucrurile in continuare.
discutia asta am avut-o acum o luna si il simt la fel.
ca sa imi alin durerea imi spun ca daca nu tinea la mine isi baga picioarele si pleca de langa min, nu mai era atent cu mine, nu-mi mai facea surpize.ma mint singura?
va rog sa nu dati raspunsuri "dure". deja sunt cu moralul la pamant.
am o varsta(32 de ani) si imi doresc o famile.
De ce nu lasi lucrurile asa cum sint si poate pe viitor se produce acea scinteie.Mai ai un pic de rabdare poate o sa se schimbe situatia.Eu cred ca tine la tine doar ca ii este frica de pasul cel mare. "Casatoria"
RăspundeOare se va produce? cand am incercat sa vorbesc cu el de viitor...a zis "vedem" desi I-am zis clar ca nu ma refer la casatorie acum.si chiar nu ma refeream la asta.
Răspunde Păi, de ţinut n-ai cum să nu o faci, ca te ataşezi oricum de orice persoană cu care petreci timp împreună într-un mod plăcut, dar eu mă îndoiesc că are să se producă vreo scânteie. Cât despre frica de căsătorie, nu ştiu cui sau de ce i-ar fi frică, frică de ce? de un cuvânt? ce anume e căsătoria? dacă ei trăiesc împreună, ce s-ar schimba? Dacă însă nu trăiesc împreună şi nici planuri în acest sens nu au fost ori a evitat discuţia, sunt ceva semne de întrebare. Oricum, îi doresc succes.
Fii optimista se va produce cu sigutanta.
Ordonare:
După relevanţă
Mai asteapta o perioada si vezi ce se intampla. Parerea mea este ca daca el la 30 de ani se asteapta sa aiba parte de pasiuni adolsecentine, bazate pe scantei, se amageste singur si nu este omul potrivit cu care sa iti intemeiezi o familie. Cu cat inaintezi in varsta cu atat fluturii si scanteile dispar si sunt inlocuite de ratiune si nevoi. La 30 de ani ar trebui sa te gandesti sa iti intemeiezi o familie, iar intemeirea unei familii nu se face pe astfel de emotii efemere, numite scantei. La 30 de ani cauti o persoana cu care sa te intelegi, pe care sa te poti baza, cu care sa poti comunici, in care sa te poti increde, responsabila, cu un job stabil cu care te vezi intemeiandu-ti o familie. Scanteile nu mai sunt pe primul loc. Daca el se bazeaza pe astfel de principii, imi pare rau sa iti spun, insa nu cred ca este omul potrivit pentru tine, iar daca nu realizeaza lucrul asta, nici nu cred ca are sanse sa devina omul potrivit in viitorul apropiat. Poate ar trebui sa ii explici lucrul asta, iar daca nu il intelege, cred ca cel mai bine ar fi ca tu sa ii pui capat si sa nu stai dupa cheremul lui. Cu cat iti dai seama mai devreme daca este persoana potrivita pentru tine sau nu, cu atat iti poti acorda mai repede o a doua sansa (sau nu), sa incepi o alta relatie si poate chiar sa nimeresi pe cineva mai hotarat si mai realist. Daca el mai sta sa se gandeasca, o luna, doua, trei, un an, doi si apoi iti spune ca tot nu a simtit scanteia si ca a intalnit pe altcineva cu care a simtit-o, tu ce vei face atunci? Vei fi pierdut deja cateva luni ori cativa ani cu un om care nu a meritat si plus numeroase sanse de a intalni pe altcineva. Imi imaginez, la 30 de ani este mai greu sa stai sa iti dai intalniri, sa gasesti o persoana ok, insa in perioada asta nu mai ai acelasi timp ca la 20 de ani. Daca vrei sa iti intemeiezi o familie, la varsta ta, timpul incepe sa te preseze. Este trist, dar este adevarat, de aceea nu incerca sa depinzi de el. Fii puternica si incepe sa cauti singura ceea ce vrei si ceea ce meriti.
RăspundeO singură precizare, sentimentele/pasiunea nu ţin sau n-ar trebui să ţină de vârstă. În rest, ai dreptate, in orice situaţie ar trebui să fie înţelegere/respect/comunicare, nu neapărat că e vorba de 30 sau 40 sau 50 sau 18, astea sunt chestiuni invariabile pentru o relaţie/familie. Însă, ceea ce face o familie/relaţie aparte, e tocmai ceea ce tu zici că nu-i important. O relaţie poate funcţiona şi fără magie, dacă restul sunt la locul lor, însa scânteia e singura care te face să faci mai mult decât ai putea să faci, să nu înşeli, să ai inspiraţie să faci un cadou, să ai chef să zici o vorbă frumoasă, să să să. În lipsa scânteii, totul va funcţiona bine într-un sens robotic. Nu e rău, dar nici bine.
Şi o să-ţi dau un exemplu/e din viaţa reală, eu fiind singur de multă vreme, am avut destule relaţii pasagere, astfel spus, strict sexuale, şi îţi zic că am avut parte şi de femei măritate, unele educate, altele nu dar cu soţii plecaţi, şi am avut şi tentative faţa de femei măritate cu soţii plecaţi de multe luni, ştii care a fost singurul prag? Scânteia, măritatele ce au fost dispuse să inşele, deşi se înţelegeau de minune cu soţii lor, aveau sau au în continuare nu ştiu, o familie frumoasă, nu exista "scânteia", nu exista magia, iar în lipsa ei, raţiunea şi carnea învinge tot timpul, însa încearcă să convingi o femeie care iubeşte şi este iubită, simte ea ca este iubită, nu o să reuşească nici Bill Gates cu banii lui dacă ar arăta ca Brad Pit. Cam asta e.
Poate este adevarat, in unele cazuri, dar "scanteia" respectiva se duce destul de repede, aici este problema, de aceea nu iti poti intemeia o familie pe baza ei. Eu ma refer la "scanteia" pe care multi o confunda cu pasiunea si o asteapta la nesfarsit, pana este prea tarziu. Pasiunea si iubirea nu tin de varste, este adevarat. Insa daca la 20 de ani iti permiti sa ai o relatie bazata pe pasiune, la 30 de ani, daca vrei sa iti intemeiezi o familie, nu te mai poti baza pe pasiuni.
Iar faptul ca femeia se simte iubita nu tine de scantei, tina vorba de barbatul care este langa ea. Ai dreptate, daca barbatul o respecta si ii arata ca este importanta si o apreciaza, iar ea se simte iubita, nu va insela. Insa asta tine de comunicare, respect si alte lucruri, nu de scantei.
Nu ştiu, să vorbesc din perspectiva unei femei şi apoi nici nu pot fi reprezentantul tuturor bărbaţilor, dar pentru ca femeia să se simtă iubită şi asta să ţină de bărbatul care e lângă ea, pentru mine cel puţin, trebuie să simt şi eu ca o iubesc, adică scânteia. Pot sa mă comport, perfect normal, perfect raţional, să existe tot ce zici tu acolo şi am zis şi eu, respect/comunicare/înţelegere, însa când cineva nu te iubeşte, sau eu să zic, ca am zis că mă refer la mine, dacă eu nu iubesc persoana, oricât de normal şi frumos/respectabil/onorabil/cavaleresc m-aş comporta cu ea, tot nu s-ar simţii iubită, tot nu mi s-ar mări pupilele când o văd, tot n-aş fi în stare să-i aud vorbele din spatele vorbelor sau tăcerii, pentru că mi-ar lipsi acel instinct ce-l ai când iubeşti o persoană, când există scânteia. Ţi-am zis, şi am zis că sunt conştient că relaţiile pot merge foarte bine şi fără, dar nu va fi niciodată mai mult decât ceea ce este, un fel de contract - o inţelegere între doi oameni, în cel mai fericit caz, ajungi la bătrâneţe el citind ziarul, ea făcându-şi un ceai, fără forţă în privire, fără pasiune în glas. Sunt totuşi femei pentru care iubirea nu ţine de scântei e adevărat la fel cum sunt bărbati pentru care iubirea e un contract cu drepturi şi obligaţii, fiecare decide pentru el cum doreşte să trăiască, ce e mai bine pentru el. Eu însă n-aş putea trăi cu o femeie robot, care să creadă că o iubesc doar pentru că sunt decent şi o respect ca om, însă în rest nu observ nimic din persoana ei, din firea ei. Nah, chestii şi chestii, oricum am deviat de la subiect 
Însă, să fac o completare, ce e tragic, e atunci când se infiripă o relaţie serioasă intre un/o pasional/ă să zic şi un/o pragmatic/ă. Pasionalul are să fie veşnic nemulţumit iar pragmaticul are să fie iritat de nemultumirea pasionalului. Dar când se întâlnesc doi pragmatici sau doi pasionali, tinde să fie aproape perfect.
Şi altă completare, scuze că tot postez, în rânduri, nu prea înţeleg logica ta, spui că la "pasiunea şi iubirea nu ţin de vârste", dar apoi spui " la 30 de ani, nu te poţi baza pe pasiuni ", mă scuzi dar trebuie să evidenţiez faptul că te contrazici singură. Şi aia de la 20 de ani e relaţie, şi aia de la 30 de ani e relaţie, alea între 15-17 nu prea sunt relaţii pentru că nu eşti incă destul de dezvoltat emoţional pentru a le putea numi relaţii, dar la 20 de ani orice om e sau ar trebui să fie în deplinătatea facultăţilor mintale şi emoţionale, astfel distincţia între 20 şi 30 nu mi se pare valabilă, trecând cu vederea contradicţia în termeni. Poate ai vrut să punctezi altceva şi ai încurcat raţionamentul, să zici că o relaţie la 20 de ani nu tinde să fie neapărat serioasă, astfel poţi să pui accent pe trup şi să-ţi fie indiferente cele materiale, dar la fel de bine poţi face asta şi la 30 sau 40, sau 50, dacă scopul tău nu e de a avea o relaţie neapărat serioasă. Însă, dacă îti doreşti o relaţie serioasă, fie că ai 20 de ani sau 30 sau 40 sau 18, trebuie să te bazezi pe mai mult decât pasiune DAR asta nu o exclude.
Da, ai inteles foarte bine, exact asta am vrut sa spun. La 20 de ani iti poti permite sa ai relatii pasionale, sa experimentezi. La 30 de ani daca vrei sa iti intemeiezi o familie, nu mai ai timp sa te axezi numai pe pasiuni, pe atractia sexuala si scantei. Bineinteles eu nu ma refeream la toate persoanele, eu ma refeream strict la cazul de fata si la persoana care a pus intrebarea si care sustine ca vrea sa isi intemeieze o familie. Nu am inclus in explicatia mea, a persoanele care doresc toata viata sa experimenteze sau persoanele care de la 20 de ani doresc sa isi intemeieze o familie. Eu nu am exclus faptul ca la 30 de ani ori la 40 nu mai ai pasiuni ori nu mai ai atractii fizice, insa daca ai 40 de ani si vrei sa iti intemeiezi o familie este logic sa te indrepti spre o persoana cu care poti comunica, pe care te poti baza etc, in detrimentul unei persoane pentru care simti atractia fizica, scanteia dar cu care de exemplu nu te intelegi, care nu are din ce sa se intretina etc. O persoana la 40 de ani care nu va vrea sa isi intemeieze o familie, da, probabil se va indrepta spre al doilea exemplu, dar repet, eu nu m-am referit la acestia, eu m-am referit si m-am axat strict pe cazul de fata, o persoana trecuta de 30 de ani care vrea sa isi intemeieze o familie si partenerul ei, din descrierea facuta de ea. Nu am inclus alte tipuri si alte situatii. De asemenea, in viziunea mea dragostea si pasiunea sunt doua lucruri diferite, poate si asta este unul din motivele care au cauzat confuzie.
Salut
Îmi pare rău că treci prin aşa sentimente şi cred că cel mai bine cunoşti ceea ce simţi deacee şi decizia trebuie să o iei singură. important este să nu te minţi singură şi să gândeşti cu raţiunea nu bazat doar pe sentimente şi emoţii, de obicei ele întunecă gândirea. Gândeşte-te ce îţi doreşti tu de la viaţă: să ai o persoană lângă tine care să te iubească şi să te preţuiască sau pe cineva care doar profită până nu găseşte o altă variantă? Cu e mai bine, să sufei puţin până îţi revii după o despărţire sau toată viaţa că eşti nefericită? Discută încă o dată deschis şi serios. La 32 ani nu e sfârşitul vieţii ci de obicei abia începe adevărata viaţa. Dar după cum am spus tu decizi cum doreşti în realitate sa fie, e viaţa ta.
http://www.jw.org/......-potrivit/
Cele bune.
In adolescenta,ne adoram, in tinerete ne iubim, la maturitate, ne ingaduim, iar mai tarziu ne suportam si ne induram unul cu altul.cam asta e mersul natural al unei relatii bazate pe sentimente puternice.e deosebire intre a iubi cu inima, si a iubi cu mintea.la 30 de ani nu te mai aprinzi ca la 15-16.esti mai realist.scanteia poate veni si odata cu un copil.
Stiu, asta am zis si eu dar el nu e de accord...se astepta la fluturi in stomac
Inseamna ca-i place genul de relatie comoda fara obligatii, carora le poate pune capat cand doreste.eu o numesc golaneala.multi o practica, si casatoriti si necasatoriti.ce sa spun? fiecare are ganduri, asteptari, vise. sfaturi in domeniu, oricine poate da. ajutor? doar cuvinte.pot doar sa-ti urez noroc.
Multumesc pentru urare...nici macar nu pot sa l numesc Golan. daca as fi putut clar nu mai eram langa el.
Mi-e lene să citesc ce-au scris şi alţii, aşa că dacă cumva repet, scuze. Uite, fac şi eu 31 de ani anul ăsta şi mă uit la mine, la felul cum interacţionez cu femeile. Deşi, şi eu îmi doresc o familie, o chestie, cu toate că, "problema" nu-i chiar aşa de gravă ca din perspectiva unei femei, totuşi trec şi peste mine anii, şi nah, dar n-ar fi asta chiar aşa de apăsător, dar mă uit că nu "scânteiez" cu nimeni. Adică, sunt persoane care, îmi plac, mă simt bine cu ele, uneori mai avem şi ce să comunicm, dar nimic magic, nu m-aş vedea cu persoana aia la bătrâneţe, si acum nu ştiu, poate m-am dezumanizat de tot, poate cine ştie. Însă, faptul că nu te-a părăsit, e un lucru bun, dar la fel, fâcând paralelă la mine, şi punându-mă în locul lui, ca şi cum aş fi eu cu tine, faptul că nu te-am părăsit încă, e probabil pentru că n-am găsit nimic mai bun, care să-mi stârnească un real interes, poate sunt şi destul de educat încât să nu vreau să te rănesc inutil, să nu-mi displacă totuşi prezenţa/compania ta, că nici mie nu-mi place să fiu singur, şi vorba românului " decât nimic ". Doar că, sincer îţi zic, aşa cum le-am zis şi persoanelor cu care am fost, nu trebuie să te mulţumeşti cu mine/el, dacă îţi fac un favor şi iţi zic sincer că nu te iubesc, nu te induc în eroare, nu îţi dau speranţe, ar trebui să cauţi pe cineva care te poate iubi/aprecia, sau eu ştiu, măcar să fie în stare sa te mintă credibil. Nu cred că, are să te iubească pe parcurs, pentru că iar, făcând legătura cu mine, pentru că îmi cam recunosc stilul în povestea ta, dacă într-un an nu mi-am dezvoltat/ nu s-au declanşat sentimente, nici n-au să se mai declanşeze, dar nici nu te resping, pentru că nu-mi place să fiu singur. Acum ce să zic, e decizia ta, eu nu ştiu nici dacă e bine nici dacă e rău, personal aş putea întemeia o familie si fără iubire, şi probabil şi el ar putea la fel, doar că încă mai speră. Până la urmă, iubirea asta, e ceva mai rar întâlnit, te poţi mulţumii şi făra ea, doar cu atributele ei, respect, sinceritate, înţelegere, comnicare, fie şi în lipsa magiei. E decizia ta, să ştii, lui sunt aproape sigur că orice variantă ar fi acceptabilă, te-ar înţelege dacă l-ai părăsi, te-ar înţelge dacă ai vrea sa continui. Există totuşi un singur risc, ca undeva pe parcurs, să nu apară, o altă ea. Atunci s-ar pune problema între ataşament/apartenenţă faţă de familie, sau fericirea individuală, iar aici nu ştiu nici eu cum aş proceda. Probabil aş alege familia, însă, nu ştiu.
Fac pariu ca in timpul asta e cu ochii-n patru dupa alta. fa si tu la fel. stai cu el pana gasesti pe altu, asta asa, ca sa te nu simti singura si cand gasesti alt posibil sot, desparte-te de actualul - ii zici ca a avut dreptate, ca nu e scanteie, ca nu are rost sa continuati.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
