Buna tuturor sunt cred ca intr-o depresie crunta nu e prima data care mi s intampla, dar de celelalte ori am reusit sa-mi revin singura.sufar, plang si nu mai am pofta de viata.as vrea sa mor. stau la etajul 3 dar nu stiu daca e distanta destul de mare pana jos daca m-as arunca de la balcon, parintii nu vor sa mai ma vada de vreo 4 ani, ma ignora pe strada de cand am ales sa fiu cu actualul meu sot il iubesc si ma iubeste dar traumele din copilarie si de acum patru ani ma perseguita i-as vrea in viata mea, dar ei imi spun ca sunt moarta pentru ei de 4 ani, si ca nu mai sunt copilu lor m-a afectat mult tot am plecat de acasa pentru faptul k nu intelegeau k eram indragostita de el,si pentru ca ma bateau intr-una. am ramas cred ca cu sechele, am terminat o scoala. facultate nu am, dar am reusit sa gasesc si sa fac munca care dintotdeauna mi-am dorit-o (secretara-contabila), sunt in Italia de 8 ani. Lucrez de mai bine de un an in aceasta firma...pot spune ca cat de cat sunt implinita profesional, sentimental da ca am un sot care ma respecta si iubeste.dar problema din trecut ma macina si ma distruge mult mai mult, cu fiecare zi care trece, simt nevoia sa mor sa pun capt suferintei, sa numai fac pe nimeni sa sufere din cauza mea si poate chiar sa ii fac fericiti pe ei..pe parintii mei care de 4 ani ma considera moarta simt ca numai pot ma tot gandesc cum sa fac ce sa fac sa termin mai repede numai pot razbi in viata asta crunta.

iubirea mea poate vreo data vei da peste acest site si iti vei da seama ca am fost eu ce-a care a scris, crede-ma ca te iubesc mult si vad cum suferi cand ma vezi ca sufar, si esti nepunticios.imi doream o familie frumos cu tine un baietel Kevin dar numai pot, te voi proteja de undeva de acolo cat de mult eu voi putea.Te iubesc si iarta-ma.

In primul rand, tu nu esti atat de neviovata fata de ai tai asa cum te prezinti.
In al doilea rand, oricat de vinovata ai fi, parintii ar trebui sa te iubeasca neconditionat, si chiar daca i-ai suparat la un moment dat, ar gasi puterea sa te ierte.
Pe de alta parte, nu oricine este in stare sa fie parinte, nu in adevaratul sens al cuvantului. Deci, indiferent de ce ai facut gresit fata de ai tai, iarta-te, chiar daca ei nu o fac, si mergi mai departe. Nu-ti mai cauta scuze, nu mai dramatiza, nu-ti mai plange de mila. Zici ca ai gasit omul potrivit, ai un job ok, esti ok, nu mai cauta motive sa-ti plangi de mila. Vorba aia: omul cand nu are motive de jale, le cauta. Nu le mai cauta, treci peste, lasa dramele ca nu suntem in telenovele si traieste-ti viata frumos. In alte cuvinte, MATURIZEAZA-TE!

Considera ca praintii tai au murit si din acest motiv nu mai sunt langa tine! Vezi-ti de viata ta, de copil si mai ales de sot, sa nu-l pierzi si pe el, mai ales ca spui ca va iubiti si te intelege prin ce treci.Este normal sa nu te simti bine, cand vezi ca proprii parinti ti-au intors spatele.Si eu trec prin ceva asemanator:mama a murit, iar tatal meu, la 70 ani si-a gasit pe cineva, care a preferat sa-i manance banii doar ea si pe mine sa ma indeparteze.Sunt o fire mandra si comunic cu el rar si foarte rece.Si iata ca acum, la 86 ani, are nevoie de mine, ca s-a subrezit de tot.Dar ce a fost, nu uit.Si inca ceva:eu nu am norocul tau, sa am un sot iubitor, harnic, rabdator, care sa-si intretina familia.Totul ramane pe umerii mei, deci EU SUNT SINGURA, tu ai pe cineva langa tine!

Bună.
Dacă ai un soț care te iubește de ce te mai gândești la trecut? Fi pozitivă, alungă aceste gânduri.Prin trecut nu mai treci, acum mai există doar prezent și viitor.
Pa, pa.

Pentru cine vrei sa-ti iei viata pentru niste oameni care te-au batut in copilarie, ti-au respins sotul pe care il iubesti si te considera moarta? Relatia cu parintii tai nu e decat un sir de violenta si instigare la moarte. Ei te urasc atat de mult incat te-au persecutat in copilarie si acum iti doresc sa fii moarta? De ce ii mai asculti?

Dumnezeu niciodata nu indeamna omul sa-si ia viata ci exact invers il ajuta sa lupte pentru viata lui, sa-si schimbe viata in bine, doar diavolul ne indemna in gand sa ne luam viata dupa ce ne-a obosit in deprimare, in disperare, la final ne pune sa ne luam si viata. Si spun din ce am trait si eu personal la 33 de ani, la fel m-am gandit sa-mi iau viata si atunci l-am cunoscut si eu pe Dumnezeu, care pana atunci nu prea credeam ca exista. Si Dumnezeu nu mi-a dat gandul de sinucidere ci m-a incurajat sa traiesc si sa lupt pentru viata mea si de atunci cred cu adevarat in Dumnezeu, cred pentru totdeauna.

Depresia este o boala a sufletului mergi si vorbeste cu un preot caruia sa ii spui problemele din copilarie pana acum. Poti sa mergi si la un psiholog, dar in nici un caz la psihiatru pentru ca te va umple de pastile pana vei ajunge o umbra de om fara simtire pentru ca aceste medicamente psihiatrice distrug creierul si nimeni nu s-a vindecat de depresie cu medicamente psihiatrice. Iar pentru liniste poti sa iei niste medicamente naturiste de la plafar, eu folosesc cand nu mi-e somn de la firma parapharm se numeste "Somn usor" si mai iau acum un medicament de la farmacie de linistire, relaxare fara efecte secundare fabricat in usa, se numeste "Neuro optimizer".

Gandeste-te ca ai supravietuit traumelor din familie, gandeste-te ca ai un serviciu bun, dar mai presus de toate gandeste-te ca il ai pe sotul tau. Dumnezeu te-a ajutat sa scapi dintr-o familie brutala si te-a ajutat sa-ti faci o familie cu un om pe care il iubesti. Lasa copilaria in urma, cum sa te mai gandesti sa-ti iei viata cand greul a trecut? Esti un om matur, liber, care iubeste. E pacatul lor ca ti-au spus ca esti moarta pentru ei, tu nu trebuie sa intri in pacatul lor si sa te gandesti la moarte.Nu te mai lasa trasa in trecut, ei nu mai au putere sa te raneasca, raul e doar in memoria ta. Continua-ti viata pe care ai inceput-o departe de ei. Roaga-te la Dumnezeu, o sa te ajute asa cum pe multi ne-a ajutat. Trebuie doar sa ai rabdare si curaj sa continui drumul bun pe care esti acum. Doamne ajuta!

Cred ca ar trebui sa mergi la psiholog.El te-ar putea ajuta, gandeste-te..ai doar o viata si nu merita sa ti-o iei.
Daca parintii nu te vor si nu te accepta e pierderea lor.Ei au sa piarda anii din viata ta, nu tu.
Nu esti singura de pe pamantul asta care are probleme cu parintii.
Ei nu au putut accepta ca tu sa fii fericita cu cineva pe care iubesti.
Esti fericita alaturi de el, il iubesti si iti este bine? Stai langa el si lasaí incolo de parinti, ei pierd.
Du-te la psiholog, eu cred ca e cel mai bine.Multi ar vrea o viata ca a ta, nu ti-o lua.

Ai un soţ care te iubeşte şi te respectă. Nu-i provoca durere. S-ar putea ca el să sufere mult mai mult decît tine. Gîndeşte-te,în primul rînd, la actuala familie pe care o ai. Sunt convinsă că fericirea deja ţi-ai găsit-o. Cum ai spus, eşti o persoană împlinită. Fără studii universitare, e foarte dificil să te angajezi undeva. Lucrul acesta ţie ţi-a reuşit de minune. Ai un viitor frumos în faţă şi plin de succese. Nu ţi-aş recomanda să-i provoci traume soţului în suflet. Ştii şi tu cît de mult doare. Nu-l răni. El are mare nevoie de tine, el reprezintă alinarea ta. Nu fă niciun gest care i-ar întoarce toată viaţa spre o cale greşită. Uită trecutul şi trăieşte prezentul pentru a fi fericită în viitor. Fii puternică.

Pai nu-ti mai baga parintii seama daca tu iti iubesti sotul ce mai conteaza? Incearca sa iti ocupi timpul cu ceva

Salut! Stai cuminte gandeste-te ca ai o viata frumoasa alaturi de persoana pe care o iubesti, cat despre parinti incearca sa vorbesti cu ei sa purtati o discutie frumoasa.Gandeste-te ca orice ai fi facut ei sunt parinti tai si asa va fi mereu si ca undeva inauntrul lor tin foarte mult la tine.Vezi ce faci si ai grija de tine.

Mergi la biserica, sunt sigura ca Dumnezeu te va lumina si vei lua cea mai buna decizie in ceea ce priveste relatia ta cu parintii si roaga-te sa-i lumineze si pe ei.
Discuta despre sentimentele pe care le ai cu sotul tau, sunt sigura ca te va intelege si te va sprijini. Cand va veni si copilasul pe care il doriti in familie o sa te simti mult mai bine, mai implinita si sunt sigura ca vei iesi din depresie. Nu lasa gandurile rele sa-ti intunece viata. Ai o familie frumoasa, un sot care te iubeste.
Si la slujba de cununie spune preotul sa lasi pe mama si pe tatal tau si sa iti formezi o noua familie alaturi de sotul tau.
Ideal ar fi sa ai si parintii alaturi si te inteleg, ca si eu mi-as dori sa fie mama langa mine, dar ea a plecat printre stele... Pentru tine cred ca e si mai greu, stiind ca ei traiesc si au rupt legatura cu tine. Poate ca mai exista inca, o cale de impacare. Poate vor dori sa-si cunoasca nepotii intr-o zi, poate vor imbatrani si se vor simti singuri si isi vor aduce aminte ca au o fiica, undeva in Italia. Timpul le rezolva pe toate, ai sa vezi...

Nu lua o decizie permanenta pentru o problema temporara si minora,da-mi adresa ta si vorbim pe net,si eu sunt in Italia si putem vorbi chiar si la telefon,am convingerea ca poti trece usor peste aceasta capcana intinsa de diavol,dar tu nu mai intelegi nimic deoarece te-a sedat" acest vrajmas al omenirii cu tot felul de probleme minore,inutile,dar din care tu fiind foarte sensibila,faci o tragedie din asta,nu face aceasta si vei fi bine,sa stii ca oamenii iarta mai greu,datorita mandriei,dar nu e vina ta,nu te mai simti atat de vinovata ca n-ai facut nimic rusinos sau de condamnat,Dumnezeu face minuni,te rog ai incredere in tine,ai incredere in Dumnezeu si fii serioasa la locul tau ca moartea nu e o solutie,te imbratisez si sa stii ca nu esti singura pe lume eu sunt dispus sa lupt impreuna cu tine pentru viata,sa luptam impreuna, te ajut in orice problema ai avea, nu esti o povara pentru nimeni, ai incredere si ia in serios ce ti-am spus, va fi bine si vei rade mai tarziu cand sau daca iti vei aminti aceste clipe putin neplacute dar nu extraordinare

Am si eu partea mea de vina in tot ce s-a intamplat ei m-au renegat din momentul in care eu am plecat de acasa.stau in Italia la 1 km de mine.de multe ori trecem cu masinile unu pe langa altu. de cate ori ma ignora de atatea ori imi creste mai mult dorinta de moarte.dar nu am curaj.iau cutitul in mana si ma inchid in baie cu castile in urechi. cu muzica care vorbeste de moarte, volumul la maxim. dar nu reusesc.sa fac nimic ma uit mereu in jos de la balcon de la etajul 3 si mi-e frica ca poate nu mor ca e distanta mica. merg pe strada si ma rog sa dea vreo masina peste mine. atraversez de multe ori intentionat aiurea... nu stiu ce e cu mine. am luat antidepresive si ma calmasem intr-un timp.dar de cand am aflat ca ei mai sunt si bolnavi amandoi acum. si tot nu ma vor. ma ignora. si cand ii fortez sa imi vbeasca pe strada.imi spun ca fata lor e la doi metri sub pamant si ca cine sunt eu? cu ce am gresit? ca m-am indragostit de el? ca ei primele 3 luni l-au considerau ca pe baiatul lor? si dupa ne-au interzis sa ne mai vedem? au trecut 4 ani de atunci si simt cum ma sting usor usor. numai pot, poate am innebunit, nu stiu, dar toata situatia ma darama, nu reusesc sa privesc in viitor, plang intr-una pe ascuns de cele mai multe ori ca sa numai ma vada el, pentru ca stiu ca sufera din cauza situatiei asteia din cauza mea.

stiu ca altii poate nu au ce manaca, nu au de munca si copii de crescut, dar durerea asta care o port cu mine ma darama, ma face sa-mi doresc din ce in ce mai mult sa mor. e greu de inteles si explicat. ufff.