Ai impresia ca toti sunt cu ochii pe tine, te analizezi prea mult si crezi ca cei din jurul tau iti observa fiecare gest, in realitate fiecare e cu gandurile lui si cel mai probabil uita de existenta ta imediat cum ajung acasa, un prim pas pentru a avea ganduri bune despre tine ar fi sa iti pui intrebarile potrivite, vezi ce te deranjeaza la tine, nu te poti simti trista fara motiv, nu poate aparea acea stare din nimic, orice durere are o sursa, gandeste-te bine.
Nu exista doar ganduri bune.
Lasa gandurile sa curga si incearca sa tratezi cu indiferenta.
,, Rugăciunea inimii,, si,, Tatal nostru,, ajuta cand doresti sa inlocuiesti un gand de vibratie joasa cu unul cu vibratie inalta.
Zi frumoasă si ganduri colorate❤️
Hello. Am avut și am multe cunoștințe care se simt asa. Și eu la un moment dat m-am simțit asa. Îți zic ce am facut eu:
Conștientizarea gândurilor negative: Încearcă să observi când gândurile negative apar și să le înlocuiești cu unele pozitive. Poți începe cu mici afirmatii pozitive despre tine, cum ar fi "Sunt capabilă" sau "Merit să fiu fericită".
Practicarea recunoștinței: În fiecare zi, notează câteva lucruri pentru care ești recunoscătoare. Acest exercițiu poate ajuta la schimbarea focusului de la negativ la pozitiv.
Fă un pas mic în fiecare zi: Nu trebuie să îți schimbi viața dintr-o dată. Fă pași mici spre ceea ce îți dorești și acordă-ți permisiunea să greșești și să înveți din asta.
Îngrijește-te de tine: Fă activități care îți aduc bucurie, fie că este vorba de sport, hobby-uri sau timp de calitate cu cei dragi. Oferă-ți timp să te relaxezi.
Căutarea sprijinului: Dacă simți că este prea greu de gestionat singură, ar putea fi util să discuți cu un terapeut sau consilier care să te ajute să îți schimbi perspectivele și să te sprijine în procesul de autodezvoltare.
Sa stii ca schimbarea nu se întâmplă peste noapte, dar prin perseverență și pași mici, poți ajunge să te simți mai bine cu tine însăți
Ai stari depresive.
Mergi la psiholog, fa miscare in aer liber cand iti permite vremea si timpul, iesi in oras cu prietenii, socializeaza, i-ati un animal de companie, roaga-te si incearca sa ai o ocupatie dupa ce ajungi acasa, sa iti ti mintea ocupata.
Scrie pe o hârtie ce-ți trece prin cap, acele gânduri negative.
Apoi citește si încearcă să răspunzi la ele: de ce faci aia, de ce simți ailaltă etc
O să vezi ca majoritatea nu au motiv real și sunt doar gânduri anxioase de la mintea ta.
Cu cat le conștientizezi mai mult, cu atât începi să ai puterea să treci peste. Așa am pățit și eu nu e ușor, dar să vezi ce misto e după aia când ești tu cu tine și începi să te iubești, să ai încredere în tine.
Mie imi suna ca si cum tu iti cauti fericirea in lumea exterioara, in loc sa o faci in lumea interioara.
Nu atragi; proiectezi. Proiectezi spre exterior ce simti in interior si nu vice-versa.
Ceva ce am facut eu acum ceva ani, si a mers, nu m-am autopedepsit de fiecare data cand ceva nu a iesit asa cum trebuia dupa standardele cine stie cui.
Am inceput sa sarbatoresc micile victorii.
Un exemplu aleatoriu ar fi, hei nu a iesit totul 100% asa cum m-am asteptat, dar a iesit 70%., asa ca data viitoare va fi mai bine.
Invata din greseli ca sa nu le mai repeti.
Asta e ceva ce intalnesti mai des in gentle parenting decat in rescrierea creierului, dar nu cred ca te-ai duce la un copil mic si l-ai certa fara mila pentru ca a gresit ceva peste care poate nu a avut nici un control, asa ca nu o face nici cu tine.
Ai gresit...ok. Data viitoare nu o sa o mai faci pentru ca ai abilitatea sa inveti din greseli.
Simti ca oamenii sunt dezamagiti de tine.
Ti-au spus ei concret asta, sau asta este anxietatea ta care vorbeste? Si daca vin la tine si chiar iti spun " Vai ce dezamagit sunt de tine" raspunde frumos, "Spune-mi cum ca data viitoare sa fac mai bine. "
Desi cred ca aici se aplica mai bine idea, nimeni nu e perfect asa ca daca vorbele lor nu te pot ajuta sa devii mai buna, nu le pune la suflet, ba chiar mai bine... nu le asculta deloc.
Mesageria mea este deschisa daca vrei sa vb mai multe.
Părinții mei nu au încredere în mine și în deciziile mele. Un exemplu banal: mamei mele încă ii e frica sa meargă cu mine cu mașina prin oraș, sa numai zic la drum lung. Orice decizie iau considera ca e greșită. Ani la rand mi-a fost foarte greu sa depășesc acele cuvinte ale mamei: "eu nu am încredere în mine cum sa am încredere în tine?" Asa ca da consider ca sunt o dezamăgire pentru ea. Am urmat inclusiv facultatea care a vrut-o ea, facultatea la care mi-am dorit sa merg era în alt oraș și nu a fost de acord sa plec și uite asa sunt in momentul de fata un funcționar care își urăște locul de munca, dar mi-am pierdut șansa de a face ceea ce mi-am dorit. (sa fiu medic veterinar).
Ce imi spui tu acum seamana foarte mult cu ce am trait eu.
ramanand in contact apropiat cu cei care provoaca asta ingreuneaza procesul de vindecare, dar nu este imposibil.
Aplicarea principiului " mai rarut ca-i mai dragut" cand e vorba de contactul cu ei ajuta foarte mult, dar doar daca reusesti sa discerni intre gandurile tale si cele pe care le-au sapat in tine cuvintele si comportamentul lor.
Si eu am vrut sa merg la veterinara, lipsa de incredere si alte prioritati ale celor din jur m-au facut sa nu mai pot.
Am incercat sa fac ce au vrut ei, dar nu am putut pentru ca am urat fiecare secunda.
O alta optiune pentru mine la momentul ala a fost psihologia, dar nu mi s-a permis.
12 ani mai tarziu sunt studenta la psihologie, asa ca nu exista 'e prea tarziu' sau 'nu se poate', dar exista 'doar pentru ca nu pot face asta nu inseamna ca nu pot sa fac ceva in domeniu'.
Poate un curs la seral de tehnician?