Greșelile se plătesc, e o lege a naturii; n-avem ce face, suportăm consecințele. Vezi și politicienii ăștia vinovași de corupție, cine ce sfat le-ar mai putea da? Merg la închisoare un an-doi sau cât o fi, că n-au încotro. Ai greșit, plătești. La tine nu e vorba de închisoare, e cu totul altceva, dar regula cu greșeala și plata rămâne. Ai greșit că te-ai încurcat cu el, deși știai că relațiile lui anterioare au durat maximum trei luni, deci era clar că ceva era dubios. Apoi, ai decis să ai un bebe în mai puțin de un an de când l-ai cunoscut; nu erați nici căsătoriți. Spui că după un timp ai zis "fie ce-o fi". Ai mers la risc, deci altă greșeală. Când e vorba de lucruri serioase nu se merge la risc.
Acum, ce-ar mai fi de făcut? Nu trebuie nici să dramatizezi prea mult. Nu e sfârșitul lumii. O să fie mai greu, dar nu imposibil. Probabil o să te desparți de el (mie așa mi se pare logic) și viața o să meargă înainte. Sunt mulți copii care sunt (sau au fost) crescuți de un singur părinte, nu va fi el nici primul, nici ultimul. Dacă îl crești cu drag, îi dai o educație buna și, eventual, vor mai ajuta părinții, poate ieși un copil de succes, de care să fii mândră. Cu timpul, poate vei găsi un băiat cumsecade, care te va lua chiar dacă ai un copil și atunci va fi chiar foarte bine. Fii optimistă, asumă-ți responsabilitățile și mergi înainte cu curaj.
Buna! Nu cred ca felul in care aranjeaza florile in vaza are de a face cu sentimentele dintre voi. Poate un barbat ofera flori ca la carte, dar nu e acolo langa tine. Un copil este un rod al iubirii si trebuie facut cu cineva cu care stii sigur ca vrei sa iti petreci viata si sa cresti copilul. Eu consider ca e de apreciat faptul ca el e cel cu initiativa de a face un copil, in conditiile in care in majoritatea cuplurilor femeia trage de barbat sa faca un copil. E clar ca nu te-a vrut doar pentru sex sau alte motive superficiale din moment ce el vrea un copil cu tine! Aseaza-l frumos, comod, explica-i "Urmeaza sa avem un copilas impreuna, unul pe care ti-l doresti foarte mult. Eu totusi simt ca lipseste ceva, as vrea ca tu sa iti arati iubirea catre mine intr-un mod mai clar, mai intens. Nu imi permit sa fiu stresata si amagita in perioada asta pentru ca nu e bine pentru copilasul nostru." Din moment ce chiar el a insistat asupra copilului, sigur va intelege. Daca tu nu simti iubirea lui, nu inseamna ca nu exista! Succes
Foarte rau ai facut,de ai ramas proasta! Intai daca vrea un bebe,intai sa-ti faci casatoria civila,apoi religioasa,bineinteles cu acordul parintilor vostri,asa se intemeiaza o casnicie,o familie serioasa, in care se va putea sa cresteti copilul impreuna! Un copil are nevoie, cu siguranta de o mama si de un tata, sa aiba educatie si buna crestere! Daca el nu mai vrea relatie cu tine, incepi sa divortezi si il dai in judecata si il ceri pensia alimentara pentru cresterea copilului!
Dupa parerea mea, si-a batut joc de tine. Ca sa faci un copil cu cine trebuie sa-l cunosti foarte bine...n-ai ce sa mai faci probabil dupa ce o sa nasti o sa te lase singura, pentru ca asa sunt unii, isi bat joc, ai grija de tine :*
De lasat singura, sunt sigura ca nu o sa ma lase.Cum ziceam mai sus, e atasat de mine, ma iubeste in felul lui, dar degeaba daca nu simt nimic.De vreo 3 ori am vrut sa ma despart de el, cu riscul sa raman o mamica singura.Dar de fiecare data se intoarce la mine.Si sa reproduc ce a zis de fiecare data:"tu esti moarta fara mine."
Ei na, esti tu sigura de ce spui?
Daca e vorba de batut joc, el nu si-a batut joc, ea singura si-a batut joc de ea, n-ar fi destul de capabila sa stie ce vrea de la viata ei, sau ce?
E o vorba "nu-i prost ala care cere, e prost ala care da"
Asa ca, analizeaza mai bine viata.
Nu zau, si-a batut joc de ea pentru ca a folosit-o:-D, asa ca gura:*
Pff...e nesimtit
Hai sa ne-asumam lucrurile pe care le facem, fie ele bune sau mai putin bune. E inutil sa ne amagim dand vina pe altu'. E vina noastra cand ceva nu merge. Consecintele sunt rezultatul a ceea ce noi facem, nicidecum restul'. Pen' ca restulL, adica lumea, mereu va interveni, fie intr-un mod pozitiv, fie intr-unul negativ, important e ca noi sa stim sa gestionam.
Per total... e vina ei ca nu-i convine situatia in care e.
Eu nu zic ca trebuie sa se multumeasca cu ce are, dar sa ia totul asa cum e si sa vada si partile bune.
P.S: Eu nu-ti inchid gura
Daca esti stresata, nu e bine pentru bebe. Vorbeste cu el, vorbeste deschis, spune-i tot ce simti si alegerea pe care o luati va fi cea corecta. Nu te supara: Probabil ca el a stat cu tine pentru ca vroia doar s*x, din moment ce te-a cam lasat dupa ce ati facut asta. Fa ce simti, vorbeste deschis, totul va fi bine. Mai sunt si alti baieti, esti tanara, ai viitorul in fata! Bucura-te pentru bebelus!
Nu m-a lasat dupa ce am facut, e in continuare langa mine.Partea proasta e ca el crede ca eu sunt foarte fericita cu el, ca nu imi lipseste nimic.Si cum i-am spus si lui, degeaba am tot ce vreau, daca nu simt iubire.Inclin sa cred ca ma iubeste, dar are un fel aparte, nu ii place sa se arate, nu e romantic deloc.Cand imi cumpara flori, nici nu stie sa mi le ofere asa cum ar trebui.Le pune in vaza si ma intreaba daca imi plac.
Din ce spui tu el si-a dorit mai mult copilul decat tine si par inexplicabile reactiile lui. Poate totusi se afla intr-o perioada proasta si lucrurile se vor schimba. Tot ce poti face tu este sa comunici deschis si sa ii spui ce te deranjeaza.
Scorpion.
Bai, nu stiu, sfatul meu ar fi sa te implici si tu mai mult, sa-l suprinzi, sa-l tii aproape de tine. Daca ii arati doar nemultumire si frustrare, cade de la sine ca nu-i convine.
Eu cred ca tot ce conteaza acum e bebele din burtica ta, indiferent cum se comporta partenerul tau, nu uita ca si-l doreste. Unele femei se milogesc de sot sa le faca un copil, pentru ca stiu si barbatii ca un micut iti schimba radical viata, iti da alt motiv pentru care sa lupti. Incearca sa discuti cu el, intr-o relatie ca a voastra e foarte importanta comunicarea, increderea si respectul pentru celalalt. Nu trebuie sa te gandesti ca ce va urma va fi rau, din contra, o sa fii mama, o sa-ti pui si sufletul pentru copilasul tau. Acum e doar o perioada grea pentru amandoi, dar nu trebuie sa renunti, iar daca vrei sa cedezi, gandeste-te la cat sufera viitoarele mame care isi pierd copii in timpul sarcinii, un copil pentru care au luptat sa-l conceapa, sau un copil pentru care au trecut cu vederea multe greseli ale partenerului. O sa fii fericita cu micutul bebe, ai rabdare doar.
Felicitari pentru bebe! Nu mai fi atat de stresata...deoarece nu e bine pentru. copil! Dupa mine ar trebui sa ii spui si lui ceea ce ne-ai supus si nou...ai incredere in el. Poate se comporta in acel fel deoarece poate crede ca si tie iti place, uni baiet(barbati) le place sa fie mai copilarosi(imaturi)
Sfat