Bună ziua. Mă confrunt cu o situație și nu știu cum aș putea proceda. Anul acesta am terminat facultatea și urmează să mă angajez. Eu locuiesc cu mama, cu fratele meu mai mic, cu bunica și cu un unchi bolnav. Fratele meu mai mic va pleca peste o săptămână din țară. Pe el se baza întreaga familie, fiind cel puternic, cel pasionat de agricultură etc. Eu am fost mai mult cu școala, facultatea etc, deseori am fost considerat oaia neagră a familiei din acest punct de vedere, toată familia mă descuraja și-mi spuneau că nu voi reuși nimic în viață cu școala și că ar trebui să renunț și să lucrez pe vreun șantier ceva. Mereu am încercat să le spun că nu sunt ca ei și cu foarte mare greutate am terminat facultatea. Mama se ceartă foarte des cu bunica, bunica e o persoană rea, este și foarte bătrână și bolnavă, vrea mereu să o controleze pe mama împreună cu unchiul meu, alcoolic (bea în fiecare zi, dar măcar nu e violent). Aud că își bat joc de ea, că o bârfesc mereu în camera lor, dar nici mama nu se lasă mai prejos și deși, pe asigură toate cele necesare, le dă de mâncare etc, nu vorbește cu ei și are deseori momente când își pierde răbdarea. Mi-e foarte milă pentru ea, aș vrea să o ajut cumva, dar nu știu cum. Eu sunt foarte slab, nu am deloc nicio putere, sunt înconjurat de oameni răi peste tot și tot ce mi-am dorit de mic copil a fost să plec din casa asta și să trăiesc de unul singur. Acum, când am ocazia asta, mama plânge și spune că nu vrea să rămână singură cu ei, că dacă fratele meu pleacă, nu mai are pe altcineva. E o persoană foarte toxică, mereu mă facea să mă simt ca ultimul om, mă umilea, țipa la mine, îmi reproșa mereu că și-a distrus viața din cauza mea, eu fiind primul ei copil, iar acum simt că mă șantajează emoțional să rămân cu ea și să nu mai lucrez, deoarece cu serviciul va trebui să mă mut, noi stăm într-un sat îndepărtat. Mi-e foarte milă pentru ea că rămâne singură, mi se rupe inima, dar în același timp, asta mi-am dorit de când eram mic. Să plec, să stau singur, să mă salvez, să nu mai știe nimeni de mine, să nu deranjez, să nu mă deranjeze nimeni. Sunt un monstru?
De fiecare dată când o văd că plânge și spune că e din cauza mea, mi se rupe inima. Îmi spune mereu că nu sunt în stare să trăiesc de unul singur, deși am 20 de ani, îmi spune că o sa mă mănânce câinii fără ea, și că o voi înțelege abia după ce va muri. Nu știu ce să mai fac, simt deja că cedez psihic. Nu am pe nimeni cu care să vorbesc despre asta. Dacă plecam doar eu, nu și fratele meu, sunt sigur că nu ar fi fost așa afectată, dar acum s-a nimerit să plece și el și mama e complet distrusă. Mă tem că își va pierde mințile în aceeași casă cu cele două rude care îi vor răul constant. Mă rog, e foarte mult de spus. Mă simt foarte aiurea, nu știu ce să fac. Îmi vine să plâng de la nimic. Nu știu dacă să mă mai mut sau nu...
Nu știu ce să fac.
Ordonare:
Cronologică
Ai curaj și ia-o pe drumul tau. Pe parcurs îți vei da seama daca ai nevoie ca mama ta să îți fie aproape sau nu. Ea se poate muta de acolo. Tu o vei putea ajuta daca asta își dorește, dar mai întâi trebuie sa te gândești la tine. Dacă tu nu ești bine, nu poți avea grija nici de ea.
Răspunde
Fratele mai mic istet, isi vede de drum.
Felicitări ca ai terminat o facultate si doresti sa mergi pe drumul tau.
Mama ta merita respect pentru ca asa cum este ea te a crescut si ti a dat viata.
Din pacate nivelul dansei de evolutie lasa mult de dorit. Dar nu este de mirare, probabil mediul toxic in care a trait a facut o sa devina haotica si sa si piarda instinctul matern.
Orice mama doreste binele copilului si l incurajeaza sa inainteze in viata si nu l pune la pamant.
Legea firii este ca puii sa se desprindă de cuib.
Poate reusiti, tu si fratele tau sa o mutati de acolo.
Sa fie linistita.
Nu esti un monstru, esti un om normal, rational, care doreste sa si imbunatateasca conditia vietii.
Iti doresc mult succes si sa nu uiti ca dreptul oricui se termina unde incepe dreptul tau.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
