Bunica mea a inceput sa inbuneasca (sta cu noi pentru ca a divortat de bunicu). Inainte iubea animalele. Dadea resturile de mancare la caini vagabonzi de pe strada. Asa ca am luat un catel. Credeam ca bunica o sa aiba grija de el cat timp o sa fiu la scoala, dar din contra. Cand nu eram acasa il alunga cu pietre in strada si mereu cand ma intorceam il gaseam in coltul strazii. Am crezut ca el iesea ca sa se plimbe sau ceva. Si bunica a continuat asa pana la traumatizat si l-am dus la un adapost de animale. Au trecut 2 luni jumate de atunci si vreau sa-mi iau o pisica( am nevoie de un prieten pufos langa mine neaparat), dar mi-e frica sa nu traumatizeze si pisoiul. Parinti mei sunt de acors sa luam un motanel, dar problema e bunica...
Ar trebui sa o duc la un psiholog sau ceva?

Buna! Nu, nu ar trebui sa o duci pe bunica ta la psiholog, ci sa vorbesti deschis cu ea, este singurul lucru ce va fi de folos. Intreab-o de ce se comporta asa, ce o deranjeaza, de ce s-a schimbat, cum ati putea solutiona problema Incearca sa-i explici ca nu e bine ceea ce face, nu e bine sa raneasca animalele, te "raneste"si pe tine facand asta si cere-i sa se schimbe. Daca nu ajungeti la nici o intelegere, mai bine nu-ti mai cumperi pisica, nu te gandi doar la binele tau, gandeste-te la binele animalului, ti-ar placea sa ajunga in aceeasi stare ca si catelusul?
Bunica ta este o persoana in varsta, a trecut prin multe, sunt sigura ca nici un psiholog cu jumate din varsta ei nu va rezolva ceva, daca nu reusesti tu, nepoata ei sa rezolvi. Vezi insa sa nu o jignesti in discutie, sa ai respect fata de ea, este totusi bunica ta.
Sper ca te-am ajutat, si sper ca se vor imbunatati lucrurile!
Bafta!

Nu, ar trebui doar să vorbești cu ea sau să-ți rogi părinții să vorbească cu ea. Până la urmă e alegerea ei, nu suportă animalele, asta e, dar măcar să nu le alunge. Baftă!