Ca un scurt istoric, de cativa ani m-am despartit de prietena mea cu care am fost ceva ani buni impreuna. In timpul procesului de recuperare, daca ii pot zice asa, m-am inchis mult in mine, nu am vorbit cu nimeni despre ce simteam si cam am incetat sa mai ies cu prietenii pentru ca simteam ca mai rau ma incurca decat sa ma ajute (glume proaste etc)

Acestea fiind spuse, nu cred ca mai am sentimente pentru ea dar cumva parca inca ma simt legat de ea, ca si cum ma simt vinovat cand fac sex cu o alta femeie. Imi tot vin in minte ganduri cum eram noi la inceput, cum faceam tot felul de peripetii impreuna, imi placea asta la ea enorm, ceea ce nu am mai regasit la nici o femeie. Genul de femeie simpla care sa imi zambeasca sincer si prima intalnire sa nu fie ca un interviu de angajare.

Ma simt asa de timid pe exterior, cand pe inerior parca acel tip indraznet, carismatic, mereu pus pe glume vrea sa iasa.
A trebuit sa iau totul de la 0, aproape ca am uitat cum sa curtez o femeie... cateodata sunt suficient de indraznet sa fac primul pas, cateodata parca prefer sa trec strada sa evit contactul.

De cand ne-am despartit parca nici nu ma mai recunosc. Zic in sensul ca am incercat diferite "tipuri" de barbat, ca multi ma sfatuiau de ex sa fiu mai dur cu femeile ca asa le place sa fii mai indiferent, ca aia starneste atractie. Oarecum a mers, pentru aventuri mai mult, dar pe termen lung nu imi placea mie cum ma facea sa ma simt, simteam constant ca mint. Pe de o alta parte, am incercat sa fiu cum sunt eu, genul sensibil, ascultator, atent... ceea ce a fost mai rau decat atunci cand simteam ca "mint". Femeile isi bateau efectiv joc de mine, ma luau de fraier... cum se zice prin targ.

Nu stiu, simt ca nu pot sa fiu eu insumi. Am fost la intalniri cu femei care s-au comportat ca si cum parca ar trebui sa le pup mana ca a iesit la intalnire cu mine. Ceea ce mi-a si pus capac si am zis sa o las mai moale cu intalnirile si sa ma concentrez pe pasiunile mele.
Insa colegii, prietenii, toti fac presiunea asta ce inca o fac si batranii (gen: dar cand te insori nepoate, copiii ceva?) toti imi zic ca acum e timpul, ca na, am si eu o varsta ca ce fac, cat sa tot mai astept, etc. Ok, nu sunt batut in cap... eu as vrea... dar cu cine? Unele colege mi-au spus ca si cum eu as avea cine stie ce pretentii si ca sa mai las din ele si ca nu trebuie sa imi placa neaparat ca aia vine in timp. Altele mi-au spus ca eu am o problema daca inca sunt singur la varsta asta.

Simt ca si cum ca toti isi dau cu parerea dar nimanui nu-i pasa de fapt. Nimeni nu m-a intrebat pana acum ce simt si ce caut. Dar ei imi zic ca eu sunt pretentios. Eu nu vreau sa imi fac o familie cu oricine doar pentru ca am o varsta (30+) sau ca sa evit frica de a ramane singur. Am vazut atatea exemple (reale) negative de familii incat sunt mai mult decat convins ca decat persoana nepotrivita, mai bine singur.

Dar frica aia tot e, si simt ca imi incurca toate "simturile" nu pot sa ma bucur de nimic si nu pot sa re devin la cel de alta data. Si nu stiu daca din cauza ca toti fac presiunea aia sau din alt motiv.

Va intreb, toti avem frica asta de singuratate, e chiar asa greu sa ne bucuram de noi insine si sa nu ne fie frica chiar daca ne e sortit sa fim singuri? Cum sa ignoram gurile rele ce parca mai mult transmit frustari propii decat un mesaj constructiv?

Gresesc eu cu ceva, de ce nu se potrivesc lucrurile? ati trecut careva prin situatii asemanatoare?

Burlacia e ceva bun in viata mea sa fac ce doresc fara limite. Mia fost greu sa trec peste amintirea fostei

Ai o gândire bună privitoare la relații, te încurajez să te rogi pentru viitoarea ta soție, poți să intri și pe site=uri matrimoniale creștine unde sunt fete care caută un soț( niște prieteni de/ai noștri așa s/au căsătorit) nu te preface că ești cine nu ești, dacă ai încredere în Dumnzeu el te va ajuta.

Niciodata nu o sa poti sa ai o relație cum trebuie daca nu esti tu însuți.
Legat de fosta relație având în vedere că a-ți fost ani de zile impreuna e normal sa rămâi cumva cu anumite chestii pe retina.Cand ai iubit un om destul de mult nu poti sa ștergi brusc totul cu buretele decat daca nu a fost iubire adevarata.De aceia eu zic ca ar fi ok sa iti îndrepți atenția către alt tipar de fata ca sa nu mai intampini aceleași probleme.
Eu am avut o relație de 8 ani in care m-am implicat trup si suflet din iubire până pe la 4 ani. Dupa primi 4 ani cand am inceput sa ma mai maturizeze am constientizat ca omul de langa mine nu e si cel din capul si imaginea mea.Am început să pun totul cap la cap si sa realizez ca ceva nu a dat bine de la început dar orbita fiind de indragosteala aia mare nu am vazut asta.Asa ca, sa ma pot detașa usor de el am inceput sa ma gandesc la lucrurile nasoale in loc de alea frumoase, sa analizez si reanalizez tot ce nu a mers până am constientizat ca cele rele le bat pe cele bune si adevarul e ca prin atitudinea lui ma si încurajat sa vad asta. Faza e că într-adevăr, poate daca nu era actualul meu prieten si acum încă eram in acea relație toxică ne cunoscând de fapt si de drept iubirea adevarata.El m-a ajutat sa reusesc sa conștientizeze că merit altceva si ca ce se intampla nu e bine dar asta doar cu răbdare.Si el la fel ca tine era foarte timid, politicos, romantic, anxios iar eu mai zapacita.La început chiar am facut greseli monumentale si cum zici tu il vedeam si consideram moale, ii reprosa ca ma sufocă, ca e prea rușinos si il făceam "praf" fara sa conștientizeze că e gresit si el a stat langa mine.Asa am constientizat eu ca el de fapt e un om bun iar eu am cam sărit calul, ca gresesc cu atitudinea mea si ca il rănesc mai ales fiind mai sensibil si mi-am revenit.Am început să îl apreciez si respect mai mult si mi-a venit rândul in decursul anilor sa il ajut si eu la randu-mi si asa am rămas impreuna.
Nu mai încerca să fi cine nu esti, nu mai cauta printre fitele din ziua de azi. Orienteazate către o fata simpla, muncitoare de varsta apropiată nu către piti de mall sau copile de liceu.Iar daca te mai confrunți cu mistouri din partea lor pe faptul că esti băiatul bun spusele in fata ca mai devreme sau mai tarziu cand se vor satura de pumni primiti de la smecheri lor vor tanji dupa atitudinea ta.
Nu te mai lua după gura lumi, la toti ne vine randul sa ne găsim rostul dar la fiecare in ritmul lui.Eu am avut ocazia sa ma desprind de trecut chiar daca mai vorbesc din cand in cand despre el si sa ma schimb pe ici colo de dragul viitorului ce imi surâde de acum.

Salut,

Cred ca gresesti.

Am început să citesc și să îmi aleg un viitor, nu ascult persoanele din jur ( nici părinții ) sunt fericit că sunt singur ( prefer singurătatea decât un cerc de persoane false ) așa și tu, nu mai asculta toți falșii, evită-i și apreciază doar persoanele care cu adevărat le pasă de tine.

Eu zic că tu trebuie să reînveţi să te bucuri de tine, să faci activităţi care te satisfac, să fii mulţumit de tine singur şi să te concentrezi pe tine, pe sinele ăla pe care îl ţii ascuns, să îl faci să iasă la suprafaţă şi să nu mai încerci să îţi pui măşti în funcţie de ce spun alţii că vor sau că ar trebui.
Nu mai forţa lucrurile, nu îţi da întâlniri cu femei doar pentru că "hai să încerc poate iese ceva". Când remarci pe cineva care consideri că merită cu adevărat, că e posibil să fiţi foarte compatibili şi că e capabilă să te înţeleagă, să o înţelegi, atunci go for it 100% fără prejudecăţi, fără presiune, fără dorinţe prea mari, fără aşteptări, fără....nimic, doar tu şi ea. Dacă merge, foarte bine, felicitări. Dacă nu merge, e posibil să nu fii întâlnit persoana. Dar nu te da bătut, văd că deja ai început să te gândeşti la "frica de a ramane singur", frica te ţine pe loc.

Câteodată să nu încerci îţi poate aduce rezultate de 10x mai bune decât....alergat, forţat, luptat pentru rezultat.

Sincer, mie imi place sa fiu singura, insa nu imi pot uita primul prieten, si ma doare foarte tare cand stiu ca are pe altcineva acum. Si l-am facut sa ma dispretuieasca pentru ca aveam relatie la distanta si credeam ca e mai bine pentru el sa isi gaseasca o tipa din judetul lui si chiar asa s-a intamplat... dar tot simt ca imi este "soulmate"