Care a fost cea mai nobila fapta pe care ai facut-o fata de semenul tau?

Am ajutat un toxicoman din punct de vedere moral si emotional sa renunte la droguri.

Cand am venit pe post la biblioteca am dat concurs cu o colega. Erau doua posturi - unul vacant si unul care se vacanta (eventual, pentru ca era vorba de o pensionare la cerere) peste doua luni. Am avut nota mai mare si as fi intrat pe locul vacant, dar colega mea a fost foarte necajita, a plans... si a spus ca ea nu poate sa mearga sa lucreze la vechiul loc de munca... Eu nu aveam probleme si ma gandeam ca o sa rezist inca doua luni. Asa ca am vorbit cu directoarea si i-am spus ca poate s-o angajeze in locul meu si pe mine... ulterior. Stiu ca directoarea s-a uitat la mine ca la extraterestrii. Oricum colega mea, am aflat dupa aceea, plangea foarte usor si era genul teatral. Eu in schimb eram foarte tanara si impresionabila... atunci.
Dar in urmatorii ani mi-am dat seama de adevarul zicalei "Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti".
In rest... am ajutat foarte multa lume si m-am simtit mereu recompensata. Donarea de haine si jucarii este ceva obisnuit. Am ajutat cateva mamici tinere la cresterea copiilor lor.
Nu stiu daca ceea ce am povestit mai sus a fost fapta cea mai nobila - stiu ca imi putea schimba viata. De fapt nu stiu daca nu mi-a schimbat-o...

Mai mereu fac fapte bune, merg si donez, haine, jucarii chiar si mancare la un centru de plasament, am convins si patronul firmei la care lucrez ca este bine sa faci fapte cit mai bune, pentru a obtine ceva in viata, cum in mare parte la servici mi se iau in consideratie parerile, incerc sa fac pe cit posibila fericirea catorva copiii care au nevoie de noi oamenii cu suflet nobil.

Pai am vrut dar am fost refuzata! Mai exact mi-am dorit sa botez un copil si mau refuzat! asa ca astept o propunere in continuare sa am si eu un finut/a...
Cred ca cea mai nobila fapta e sa ofer ajutorul/sprijinul meu unei persoane cand are nevoie de ajutor si sprijin.

Cred ca donarea catorva saci de haine/jucarii/pantofi unei familii foarte sarace si voluntariatul pe o perioada de 2 saptamani la o tabara cu copii apartinand orfelinatelor din Iasi.
Mai nobila de atat nu am apucat sa fiu inca

Am daruit haine si incaltaminte unor persoane care erau erau in diferite situatii delicate, am fost alaturi de sotul meu cu absolut tot cand putea ramane paralizat pe viata, eu cu ai mei mam luptat cu bani, mancare, si fel si fel de taxe neplatite la asigurarea de sanatate de cativa ani buni, pe cand parintii lui nici nu mau intrebat cum se simte, si va precizez ca nu eram casatoriti, nu regret pentru cal iubesc si as mai face asta de cate ori va mai fi nevoie

Pana in prezent nu cred ca imi pot asuma un astfel de merit. Sunt altruista de fel dar... fapta nobila? Realitatea e ca nu imi permite statutul social si financiar sa fac fapte nobile ca as face.

Am fost martora la un accident, am scos victima afara si i-am acordat primul ajutor pana a venit ambulanta. in rest au fost multe fapte dar asta ma marcat cel mai mult

Eu cred ca aceste fapte nu trebuiesc spuse.cu totii stim sa facem diferenta intre bine si rau.cu totii stim daca am facut un bine sau daca am facut un rau cuiva.si atunci cand ajuti pe cineva si o faci din suflet cu siguranta il vei simti pe D-zeu mai aproape de tine.