Care este limita bunului simt?

Hmmmm... ineteresanta intrebare... eu cred ca nimeni nu poate sa iti spuna exact care este... unii habar nu au ce e bunul simt... fiecare om isi stabileste singur limitele... dupa parerea mea trebuie sa fi sincera cu toata lumea insa fara sa jignesti pe cineva, unii dintre noi confunda sinceritatea cu nesimtirea de aceea spun ca sinceritatea nu neaparat este o nesimtire... eu personal traiesc pe principiul "ce tie nu-ti place altuia nu-i face" si astfel reusesc sa fiu sincera si in acelasi timp sa imi pastrez bunul simt...

Atat timp cat nu deranjezi pe altii si nimeni nu se simte indignat de comportamentul tau te incadrezi in ...limite.

Bunul simt consta in buna crestere si respect fata de cei din jur. Limita dintre bunul simt si opusul, nesimtire, cred ca este bine conturata, bunul simt cred ca poate face parte din aceeasi gama cu celelalte simturi pe care le avem, il poti avea sau nu. Daca il ai, acesta te determina sa-i tratezi cu respect pe cei din jur, să fii politicos şi civilizat, sa te intereseze si sa tii cont de ceilalti, pentru ca asa simti ca este bine. Este mostenit de la parinti si cred ca se dobandeste mai greu pe parcurs.

Bunul simt este o masura a bunei cresteri, a bunei cuviinte, a respectului pentru cei din jur. Este o mostenire de la Dumnezeu si de la parintii care ne-au facut oameni, deprinzandu-ne sa actionam in conformitate cu niste norme pe care si ei, la randul lor, au fost invatati sa le respecte.
Bunul simt este o valoroasa caliatate umana, care in mod cert, nu este impartita in mod egal.
Limita bunului simt ne obliga sa nu devenim ridicoli, insensibili, vulgari verbal si fizic, lipsiti de respect, sa nu ne pierdem simtul masurii, simtul realitatii si judecata dreapta.

Bunul simt este o masura a bunei cresteri, a bunei cuviinte, a respectului pentru cei din jur. Este o mostenire de la Dumnezeu si de la parintii care ne-au facut oameni, deprinzandu-ne sa actionam in conformitate cu niste norme pe care si ei, la randul lor, au fost invatati sa le respecte.
Bunul simt este o valoroasa caliatate umana, care in mod cert, nu este impartita in mod egal.
Limita bunului simt ne obliga sa nu devenim ridicoli, insensibili, vulgari verbal si fizic, lipsiti de respect, sa nu ne pierdem simtul masurii, simtul realitatii si judecatii dreapte.

(...)A fi crestin nu inseamna a fi perfect! Si-apoi daca sunt crestina nu inseamna ca trebuie sa ma las calcata in picioare si ca sunt privata de dreptul la libera exprimare sau la aparare. E greu sa iubesti oameni dificili (...)Nu e usor sa inghiti rautati si lipsa de bun simt. Ma rog sa le dea Domnul intelepciune si mie putere sa ii accept desi nu-mi plac, sa ii iubesc desi nu merita.

Fetelor, time out! Plus ca daca este sa vorbim despre D-zeu..suntem in post, deci fara jigniri. Bunul simt porneste in acelasi timp cu educatia primita de la parinti si se cultiva prin autoeducatie, de-a lungul intregii vieti. Desi, uneori, este adevarat ca sunt unii care te aduc intr-o stare de enervare cumplita, incat poti uita de orice politete.

Limita inferioara a bunului simt este nesimtirea.La polul opus se afla bunul simt exagerat, bunatatea exagerata, care lasa impresia celor din jurul tau ca esti stupid, chiar prost.

Eu cred ca bunul simt nu are limite, pe de o parte in sensul ca nu e nimic prea mult cand faci sau spui ceva pozitiv cuiva - simti ca trebuie sa faci ceva bine din incredintarea interioara si nu e niciodata prea mult, iar in directia cealalta...chiar un cuvant cat de mic dar rostit cu o rautate mare poate fi o lipsa de bun simt...

Limita bunului simt este atunci cand intinzi coarda numai atat cat sa nu se rupa.

Nu se poate vorbi de o limita a bunului simt. Ori il ai, ori nu. Uneori intrecem masura. Nu mai ai bun simt in momentul in care actiunea ta provoaca insatisfactie altei persoane.