Ce faceti? Cum va merge? Vreau sa va rezum un pic viata mea si va rog sa cititi deoarece am nevoie de pareri si daca doriti si sfaturi!
Dupa ce m-am nascut am locuit cu parintii mei intr-un fel de cartier numit Doaga pana la 3 ani.De la 3 ani m-au dus la tara la bunica mea deoarece eram cu starea financiara mai proasta asa ca parintii s-au hotarat sa plece in Italia.Mama a ramas insarcinata si a venit in tara sa nasca.Eu aveam 4 ani pe-atunci. Dupa ce l-a nascut pe fratele meu am locuit timp de 2 luni in actualul meu oras pana sa-l boteze. Dupa botez s-au intors in Italia.Fratele meu avea 2 luni iar eu 4 ani.Cat am locuit la mamaia a fost frumos,aveam prieteni, eram deschisa si comunicativa, eram un copil normal si fericit.Ce era ciudat este faptul ca de fiecare data cand tata se intorcea din Italia si venea in vizita la noi eu ma ascundeam de el. Fugeam si nu voiam sa-l vad.Nici eu nu stiu de ce. Oricum,eram sarguincioasa la invatat, curioasa, iar mamaia desi ma mai altoia cu varga cateodata stia cum sa ma ia.Cand ma chinuiam foarte mult la o problema de mate,imi spunea,,Gata,Cristina,ca s-a facut seara, mai incerci mama dupa film, ca ai mintea mai limpede".Si chiar asa era.Imi amintesc ca pe la 23 si ceva s-a sculat mamaia din pat sa-mi zica(,)ca stie sa rezolve respectiva problema.Era perfect, o iubeam nespus, ne intelegeam foarte bine dar a venit si timpul sa ne despartim.La 8 ani dupa ce am terminat clasa a II-a am plecat in orasul in care parintii mei au construit o casa timp de 5 ani.Am plans tot drumul, am fost trista saptamani intregi si dupa o luna mama s-a intors inapoi in Italia.In gandul meu imi ziceam,,si tu m-ai parasit".Noi am ramas cu tata caruia nu-i pasa decat sa vorbeasca ore in sir cu nu stiu ce prieten, pe mess, sa fumeze Camel si-atat.Ne cumpara dulciuri(nu stia sa gateasca decat cabanosi cu oua)si ce-i drept nu ma puteam plange dar imi amintesc un moment in care fratele meu a vomitat pe parchet(la cata inghetata i-a dat)si l-a certat l-a injurat mai sa-l bata si va dati seama ca avea 4 ani atunci...eu eram mai plinuta de fel si el imi tot zicea nu vezi ca esti cat calu'?!, iar eu aveam doar 8 ani....cand faceam o glumita de genul,,mi-e frica sa sar de-aici(de pe o banca din parc),ca cine stie ce se intampla"...iar el a venit cu replica,,la cat de mare esti il omori pe-asta"(se referea la fratele meu fiindca era in fata mea.A inceput sa aiba probleme cu mama si imi tot zicea lucruri rele despre ea, o injura, o barfea pe mama la toti huliganii lui de prieteni si se tot auto-victimiza in timp ce mama se chinuia sa ne trimita bani.Nu ma ajuta deloc la teme, nu mi-a verificat tema niciodata nu-si dadea interesul pentru situatia mea de la scoala.Imi spunea,,esti mare,tu singura trebuie sa te-ajuti, eu cand eram ca tine faceam tot in casa fara sa-mi zica mama si invatam si foarte bine etc".In fine, acum 2 ani mamaia a paralizat nu se mai poate misca....am plans foarte mult pentru ea, m-am infometat cateva zile crezand ca asa Dumnezeu o s-o faca bine si stateam in genunchi in fata icoanei dar degeaba... aveam 10 ani si ceva...In fine, acum am 12 ani peste o luna 13 iar tata vorbeste de vreo 3 luni cu o,,doamna"de pe Facebook de fapt cred ca sunt sunt mai multe dar...ce sa-i zici...el ma injura pe mine toata ziua, ma face de tot rahatu' spune ca nu fac nimic fiindca nu ies din casa, si nu stiu decat sa stau toata ziua la laptop.Eu am un motiv pentru care fac toate astea, nu am haine.Tot ce am in acest moment sunt o pereche de blugi rupti intre picioare, un hanorac si o pereche de pantaloni de pijama.Cum dracu' sa ies din casa? Pe bune-acuma nici chiloti nu am. Abia 3 perechi.L-am auzit intr-o zi vorbind cu fufa aia la telefon si-i tot spunea aia ca are-o fata, de 17 ani si-i e frica so trimita cu autocarul ca-i blonda cu ochi albastri...iar el i-a spus,,da, e micuta fata, la 17 ani e un copil n-ai cum so lasi singura"...mie-mi zice la 13 ani ca sunt mare si chiar isi bate joc si zice,, esti batrana, la 13 ani, altii muncesc deja si tu....esti un gunoi, o imputita, un copchil al dracului"deci...eu sunt batrana iar fata aia cu ochi albastri si par blond de 17 ani e o fetita.I-a comentat la una din femei,, aveti o printesa, doamna"...pe mine nu ma apreciaza daca fac curat in casa sau cand iau o nota buna dar aia e printesa.I spune fratelui meu care are 8 ani aproape 9 sa nu mai vina in camera mea,sa ma lase-acolo,,in plata Domnului",sa nu mai vorbeasca cu mine sa nu fie ca mine ca,, aia-i nebuna, nu intelege"...eu plang mereu cand aud aceste lucruri.N-am mai vorbit cu mama de 2 saptamani,n-am iesit din casa de cand s-a terminat scoala, asta ma injura, fratele meu spune ca e vina mea ca el stie sa injure... spune ca eu sunt rea...dar ma doare.Ma simt abandonata, ma simt ranita, nici sa ma duc in bucatarie sa iau un servetel sa ma sterg la ochi nu pot...de frica lui.....intodeauna dupa ce ridica mana la mine si pleaca incep sa plang, ma simt de parca-as fi murdarita cu balegar de vaca... vreau sa fiu copil si sa ma simt iubita dar de ce familia mea nu ma accepta?!
Draga Cristina,
Dupa cum scrii sunt convinsa ca stii deja ca situatia actuala nu este din vina ta.
Sper ca ti s-a mai spus deja, dar ai un adevarat talent pentru scris. Si ar trebui sa folosesti asta. A tine un jurnal a fost de-a lungul timpului o buna metoda de auto-terapie si, pentru multi scriitori, un excelent exercitiu. Fa-ti un blog si scrie acolo tot ce te framanta, tot prin ceea ce treci, planuri, vise, orice. Eu una prefer sa scriu cu stiloul pe hartie, dar presupun ca la un blog riscul de a fi descoperit e mai mic.
Draga Cristina, poate ca a scrie e darul tau, si poate, pe termen lung, a te folosi de el va fi solutia ta. Pe la varsta ta am descoperit ca sunt o gramada de concursuri de poezie, proza sau dramaturgie la care am inceput sa particip. Iti recomand acelasi lucru. Pe de o parte se pot face din cand in cand si ceva bani, pe de alta parte castigi stima de sine si experienta. Asa poti fi invitata si la finale sau festivitatile de premiere si poti sa mai calatoresti un pic si in alte orase.
O familie disfunctionala nu e desigur in niciun caz de dorit, dar nici nu trebuie sa insemne o candamnare pe viata, daca perioada ta de formare se petrece in ape mai tulburi. Tu evident ai capacitatea de reflectie necesara pentru a intelege cele petrecute si de a le oglindi critic in scris. Imi trece acum prin minte o carte pe care ti-o recomand "Torturati-l pe artist" - Joey Goebel.
Asta asa, ca strategie pe termen lung - gasitul refugiului in scris. Pe termen scurt recomand si eu sa apelezi la un adult de incredere- de preferinta un profesionist. Cosilierul/psihologul scolii, diriginte, o matusa, un prieten de familie, telefonul copilului.
Recomand si scrierea de scrisori- atat mai tale, cat si tatalui. Incearca sa ai o nota pozitiva, si sa folosesti psihologia inversa - complimenteaza-i si scrie-le cum le multumesti si apreciezi lucrurile pe care se straduiesc sa le faca pentru tine si fratele tau, cat de mandra esti sa ai parinti asa buni, si iubitori, cat te bucuri ca poti sa inveti atatea lectii de viata care o sa te faca sa cresti in a fi o femeie puternica, inteligenta si inteleapta. Dar ca in ultimul timp esti ingrijorata pentru familia voastra.Ca ii iubesti si esti convinsa ca impreuna sunteti toti mai buni si mai puternici. Si n-ai vrea ca din mici detalii sa se raceasca relatia dintre voi, pentru ca inca mai esti un copil si inca mai ai atat de multe de invatat de la ei.
Probabil te gandesti ca nu e adevarat, ca nu crezi cu adevarat toate astea, de ce ar trebui sa li le scrii. Dar o astfel de abordare are sanse mai mari sa fie pozitiv perceputa, sa declanseze resorturile emotionale potrivite si sa-i responsabilizeze si poate rusineze putin.
Scriai ca atunci cand erai mica te ascundeai de tatal tau atunci cand te vizita. Probabil, subconstient, vroiai sa-l pedepsesti pentru ca a plecat si te-a abandonat la bunici. Zicei ca nici nu tu intelegeai de ce il respingeai. Si pürobabil nici el. E posibil ca el sa se fi simtit ranit. Si sa-l fi durut faptul ca el a plecat probabil cu gandul de a construi un viitor mai bun, si a trebuit probabil sa indure destule in strainatate, si sa sacrifice destule. Scrie-i tatalui tau cat ti-a lipsit in copilarie, dar ca intelegi de ce a trebuit sa plece, si te bucuri ca s-a intors, ca este acolo pentru tine si fratele tau, ca sunteti iar o familie, si familia voastra este una puternica, in timp ce atatea altele s-au destramat in conditii similare. Dar voi sunteti puternici, sunteti impreuna si impreuna aveti acum o casa noua si frumoasa pe care ei s-au straduit atat sa o construiasca.
Tu ne scrii noua despre probleme tale, pentru ca simti ca acasa nu poti fi ascultata si inteleasa. Pesemne ca si tatal tau la fel. Deschizand o portita de dialog si aratandu-ti empatia fata de el e posibil sa-i scada nevoia de a cauta intelegere pe internet, la straini probabil la fel de frustrati ca el.
Revenind la asta: probabil pe cealalta fata nici nu o vede neaparat ca pe o printesa. Dar cand incerci sa fii politicos cu cineva spui mai degraba printesa decat "aveti o fiica banala si stearsa, doamna. prototipul de Barbie care va face un bun obiect decorativ pentru barbatul ei". Intelegi ce vreau sa zic? Cum nu trebuie sa iei in serios deprecierile lui la adresa ta, nu lua in serios nici aprecierile la adresa ei. Nu te compara cu ea, pentru simplul motiv ca nu concurati impotriva alteia, deci nu conteaza cat de diferita e ea fata de tine sau tu fata de ea. Cel putin un lucru aveti in comun: un parinte nemultumit care cauta intelegere in afara. Probabil si ea e la fel de nemultumita de ce se intampla la ea acasa...
Cam asta e ceea ce aveam de spus. Vreau doar sa mai subliniez ca poti incerca sa ameliorezi situatia, pentru ca e normal sa vrei sa faci asta, dar ca, la urma urmei, nu e nici vina nici responsabilitatea ta.
Scrie. Scrie-le lor, scrie-ti tie, mai scrie-ne noua.
Imbratisari!
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Răspunde
Vorbeste pe Facebook pe ascuns cu mama ta sau suna-l pe bunicul tau si:-) zi
Eu, daca as fi in locul tau, as alege sa ma duc la o casa de copii sau intr-un centru. Poate ca mama ta are probleme mult prea mari si de aia te-a lasat sau poate ca e la fel de nepasatoare ca tatal tau. Sincer, acum gandeste-te la viitorul tau. Citeste, invata cat mai mult. Orice! Fa-ti timp pentru educatia ta. Asa te vei inalta si vei deveni independenta. E singura sansa. Sunt tot cam de aceeasi varsta si te inteleg. Parintii sunt cei care iti distrug visele si uita care le e rolul. Incearca sa faci ceva pentru tine. Nu o lua in nume de rau la chestia cu centrul; pentru mine pare chiar o idee buna. Asta as face eu. Bafta!
E foarte trist, chiar foarte trist aproape mi-au dat lacrimile si imi pare tare rau de tine esti o fata cu un suflet mare si bun si traiesti intr-o mizerie.din cate am inteles tatal tau e mai "sever" dar nu si mama asa e? si daca e asa vorbeste cu mama ta si spune-i tot, spune-i cum esti tratata si poate va face un miracol. daca si mama este la fel atunci invata sa te descurci singura. Draga mea fii puternica si nu mai plange oricat de greu ti-ar fi..sincer daca as fi in locul tau as pleca de acasa intr-un loc indepartat unde sa nu fiu gasita.dar esti mica iar lumea e mare si cruda..gaseste o metoda, stiu ca e greu te inteleg. poate te va ajuta politia..nu stiu ce sa zic..imi pare rau pentru tine..pacat ca nu te pot ajuta. sper raspunsul meu te-a ajutat intr-un fel..ai grija de tine si nu uita..fii puternica
Nu fi rau ce ea! Daca ai fi si tu in aceeasi situatie ca ea ce-ai face? Te-ai sinucide? ce sa faca la 12 ani cand toata lumea o uraste? mai ales ca tatal eu zice ca la 12 ani lucra si invata si de toate...acuma sta pe Facebook cu tute si isi injura proprii copii
Mda, ai parte de o copilarie foarte grea, ce sa zic. Nu pot intelege atitudinea tatalui tau fata de tine, ar merita sa fie tras chiar la raspundere.Cred ca nu trebuie sa mai rabzi toate lucrurile estea si sa incerci sa schimbi situatia. Incearca sa vorbesti in primul rind cu mama ta, lamurestei situatia, la sigur va lua ea o hatarire buna daca te iubeste. Cel mai bine cred ca ar fi daca ar veni ea acasa. Ce folos ca lucreaza daca tu tot nu mai ai nici haine. Si te sfatui sa nu te dai la provocarile lui taicatu e clar ca nu te iubeste, si de aceea nu are rost sa pui la inima ceea ce-ti spune el si ce atitudine are fata de tine. Tu nu esti vinovata cu nimic si meriti o famile normala ca multi altii.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
