În unele cazuri simte o mare uşurare. Mulţimeste Cerului că a scăpat de o povară. În alte cazuri, e altfel
Daca te-a parasit el, se bucura, probabil pentru ca-i cu alta si nu-i mai pasa de tine.
Daca l-ai parasit tu, probabil sufera sau este nervos, ca ti-ai batut joc de el.
Suferă mai mult dacă este la prima lui iubire. Sunt animale ca piguinii care sunt cupluri pentru toată viața și cu toate că locuiesc în colonii de zeci de mii de inși, care seamănă rău de tot unul cu altul, se regăsesc după ce pleacă la pescuit cu lunile în ocean. Deci și ei se iubesc. La oameni necesitatea de cupluri stabile este simplă, așa pot crește copii. Sentimentele de iubire de aceea apar. Persoana iubită trebuie să rămână unică aceeași, se decide la nivelul creierului că îți vei duce cu ea viața, toată viața. Când ea te refuză, și se pare că ți se ia viața. Sentimentul de iubire asta spune. Ea este viața mea, fără ea viața mea nu mai are sens. Erai viu și conștient de asta din cauza ei, căci ea era ținta ta de viitor. Te refuză ea, lumea se prăbușeste, viitorul nu mai există, totul s-a terminat. Nu mai raționezi că nu mai ai cu ce. Ești nervos urăști pe toată lumea. Și te doare sufletul, durere psihologică. Uneori te doare inima, sau stomacul, din cauza asta, adică somatizezi, transferi durerea sufletească la un organ al tău. Iar ca descărcare, plângi. Celor care au gânduri de sinucidere le recomand să se țină de nas. Atunci o să își dea seama că viața din corpul lor vrea să continue. Asta este la prima iubire. Acum ești experimentat, Știi ce se poate întâmpla. și iei atitudinea. Dacă vrei, vrei, dacă nu, nici eu nu te vreau. Cât timp? Până găsești pe cineva, care să vrea același lucru ca și tine, și să vrea să fie cu tine la termen lung.
Depinde. Eliberare, nepasare, furie sau tristete. Sau nici nu observa.
Ori se amuza.
Depinde ce relatie era aia, si ce fel de baiat e. Si ce fel de fata e cea care il paraseste.
Numai el știe ce este în sufletul lui.
Probabil tristețe, însă contează și motivele despărțirii.
Daca te-a iubit cu adevarat, asa cum am iubit-o eu pe aia care mi-a dat papucii (si greseala mea ca inca o mai iubesc)...Ei bine, sunt mari sanse sa apara la stirile de la ora 5.Inca ma gandesc serios cum sa-mi continui viata... Dupa luni intregi de la "tragedie". Initial m-am regasit in unele momente tinand o lama sau o tona de pastile in mana, dar am ezitat pentru ca am oameni care se gandesc probabil la mine.
Timpul se opreste in loc, eventual incerci sa iti umpli timpul cu activitati ca sa nu iti iesi din minti...Dar doare al dracului de tare! Si revederile cu fata care te-a abandonat sunt chinuitoare, iti trezesc amintiri, te determina sa speri ca vei mai avea o sansa.Norocosi sunt cei care pot sa evite contactul cu fosta dupa despartire, insa lucrurile se schimba atunci cand e colega la serviciu(sau facultate,in cazul meu).
Nu toti baietii/barbatii sunt disperati dupa sex sau stau cu cineva din interes... Unii chiar iubesc fiinta aia in totalitate, nu doar cand o vad dezbracata.
As fi dat orice ca lucrurile sa fie altfel, insa a fost alegerea ei si o respect. Ma lamentez si trec peste(chiar daca nu prea reusesc). Pot spune cu siguranta ca a fost dragostea vietii mele, care mi-a oferit cele mai frumoase emotii si mai tarziu cea mai profunda suferinta. Stiu ca timpul va rezolva cumva chestia asta si probabil ca ma voi indragosti din nou...Dar pentru ea voi tine mereu rezervat un coltisor in inima mea.Ii doresc tot binele din lume si sper sa gaseasca un tip care sa o merite, deoarece este o persoana deosebita. Daca a considerat ca viata ei e mai fericita fara mine, atunci eu inghit in sec.Asta e!
AnaMaria50 m-a facut sa plang, e cea mai cuminte fetita, i-am pus fundita de catelus
Annaa123 întreabă:
FlorentinaMarilena1998 întreabă: