Credeți că poate exista o familie în care două persoane să fie doar cei mai buni prieteni sau chiar unul din parteneri să aibă altă relație sau să fie chiar căsătorit/ă, dar cel cu relație să țină foarte mult la acel partener-prieten alone?
Pot aceștia chiar crește și copii împreună? Adică dinamica lor să fie ca la o familie normală și oamenii aceia să aibă sentimente profunde și calde unii pentru alții, ba chiar un respect fain, dar ei să nu locuiască unul în intimitatea celuilalt, unul celuilalt să nu-i chestioneze și îngrădească libertățile sau pasiunile, dar nici evident să aibă relații știți voi de care.
Oare poate exista ceva de genul în viața asta? Ar fi bizar, ar fi ciudat, ar fi greu de manageriat și de trăit o astfel de viață?
Asta ziceam si eu, ca relatia de iubire se cladeste pe sex si prosteala.
O prietenie adevarata se cladeste pe calitati care nu apun, caracter, pasiuni, discutii, comportament, comunicare. Ca daca nu sunt astea, nu are cum fi prietenie ca lumea, deci daca e, e clar ca aceste calitati exista.
Si daca tot suntem prieteni, faptul ca ne-o mai si tragem, e si mai bine, insa nu se bazeaza relatia pe tras si de stat asa in prostie unul pe capul altuia.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Da, orice combinatie este posibila.
De exemplu, in Franta (si nu numai) secolelor 18-19, casniciile s-au facut de interes, iar casatoritii aveau public amanti/e. Le construiau palate si se prezentau public in compania lor.
Copii din casnicie au avut rol de mostenitor ai averilor insumate cu casnicia.
Răspunde
Cam pe aici mă învârt și eu cu ideea 
deci sper să mai existe și în secolul 21 dar totuși vreau măcar recunoștința și aprecierea bărbățelului, că totuși nu am nevoie de o mobilă. Ci chiar vreau un prieten fain cu care pot fi eu și evident și el, el. Dar el poate face ce dorește cu viața lui privată, doar să fie un tătic bun pentru copii și evident să ne ajute cu tot ce ar face în mod normal un bărbat într-o casă.
Răspunde Indifereent daca sunteti straini sau din familie, daca stati sub acelasi acoperis, atunci trebuie sa va intelegeti: cine ce are de facut.
Bineinteles ca merge, de ce nu? Ba chiar poate merge relatia asta mai bine decat una clasica, pentru ca o prietenie e facuta pe baze mult mai sanatoase decat o relatie.
Poate sa si aiba relatii de orice fel, nu e problema.
Poate creste si copii si orice.
Aici iar îmi place ce susții. Mai ales aia cu bazele prieteniei.
În fond, nu uita că și iubirea carnală, ajunge tot în punctul unei prietenii. Doar că tocmai aici e buba, dragă Mosotti, când ăia care s-au luat pentru carnal, carnalul cam apune, ajunge monotonia și chestiile uzuale din sânul unei familii, iar partenerii se plictisesc și astfel ajung după să trăiască realitatea, adică aia că femeia trebuie să le facă pe toate cele în casă, că bărbățelul nu mai e ce a fost o dată și ba chiar, cum el nu prea face mare lucru mai pică și-n depresie că el nu are ce face și nevasta îl tot dă la o parte și boscorodește că vai ce prost e bărbatu-miu și uite așa fantezia aia carnală de la început pică.
Dar sincer 2 prieteni care sunt ca Stan cu Bran, ca Yn și Yang și fac totul împreună, dar fără dragostea aia carnală cred că sunt și mai frumoși. Bine hai că în final o dau pe visare și în scenariul meu ajung și ăia 2 împreună. Hai că iar mi-a venit inspirația. 
) Chiar suna bine a un roman, o poveste de genul. )
Asta ziceam si eu, ca relatia de iubire se cladeste pe sex si prosteala.
O prietenie adevarata se cladeste pe calitati care nu apun, caracter, pasiuni, discutii, comportament, comunicare. Ca daca nu sunt astea, nu are cum fi prietenie ca lumea, deci daca e, e clar ca aceste calitati exista.
Si daca tot suntem prieteni, faptul ca ne-o mai si tragem, e si mai bine, insa nu se bazeaza relatia pe tras si de stat asa in prostie unul pe capul altuia.
Huh? Tu te referi aici la o relatie deschisa sau la ce naiba? Desigur ca poate exista. Orice POATE exista.
Păi, la o relație de dragoste, oarecum sau de familie, dar în care nu există partea aia carnală, deloc. Cel puțin nu cu mine. Dar gen "soțul" meu să fie BFF meu, tovarășul meu, asiguratorul meu, tatăl copiilor mei, ori că-s înfiați(ori că-mi dă din sămânța lui să-i fac prin eprubetă dar să știu că el va fi mereu acolo, chiar și de are familia lui, pe mine și pe copii să ne considere mereu prioritatea lui. Poate sta și doar cu noi, dar na, nu-i poți interzice unui bărbat pofte carnale. Deci dacă va ieși cu altă femeie și culmea o va și iubi, poate își va întemeia și cu aceasta o familie, dar clar și pe noi să ne considere prioritatea lui, cumva ideea ar fi ca iubirea aia carnală, pentru mine și pentru copiii mei/noștri să fie ceva peste ceva carnal. Să fie apreciere, dăruire, protecție, respect, cam toate din spectrul ăsta.
Mie personal mi se pare o enormitate, dar exista si agreementuri de genul. Dar, din nou, mi se pare o enormitate si o timpenie. Chiar povesteam cu o buna prietena cum ca la un moment dat se combinase cu unul care avea o scula minuscula dar amazing sex, caracter infect intr-un final, asta dupa ce fusese nu cu mult timp inainte cu un crestinopat binecuvintat de barbos cu o scula imensa, dar batut in cap si ala din alte puncte de vedere, boring as fudge in pat, mamos, numai red flags. Si din fericire s-a combinat acum cu unul care era indragostit de ea de nu-stiu-citi ani, de cand ea era casatorita cu altul si el intre timp a divortat si el de alta... ***, in fine. Ideea e ca discutam cu ea de sex si zicea ca a stat cel mai mult fara vreo 2 saptamini cand a fost in spital dupa un accident. Nu e normal sa nu ai nici un impuls sexual, simplu, mai ales daca te ridici din pat, deschizi ochii, umbli, nu ai peste 100 de ani. Daca e cazul in orice alta situatie, ar trebui sa fugi-fuguta pe la o gramada de doctori si sa te lamuresti care e treaba, ca nu e buna. Lipsa activitatii sexuale duce la o gramada de nemernicii dpv medical la ambele sexe.
Spui că e o problemă?
Cred și eu, am cam acceptat-o, dar ce pot face? Nu e ca și cum mă duc la medic îmi dă ăla o pastilă și pufff, devin fiară sălbatică.
Asta sunt, sunt conștientă și că în spate stau multe lipsuri/frustrări, dar le-am rezolvat încet, încet sau măcar acceptat la psiholog și aia e, adică acum e bine că măcar nu mai urăsc ca în trecut bărbații, aproape că mă lasă rece când trec pe stradă pe lângă ei, mai am eu unele de rezolvat cu aroganții, dar aia e, în rest bine că măcar am stabilit că acum sunt ok, psihic, deci de ce m-aș duce cu un bărbat ca să o iau de la capăt, să repet istoria familiei, până la urmă o istorie a umanității, pentru că să fim sinceri, nimeni nu a ieșit prea sănătos după aceste relații.
Ba eu zic că dacă deja adresez întrebarea asta și mă gândesc până chiar a conviețui cu un bărbat sub această formă, eu zic că am reușit să mă vindec cât de cât.
Ba chiar dacă visez la un bărbat care evident și să ne protejeze și să mai treacă timpul altfel, avându-l ca prieten, eu zic că o fac pentru că mi-ar fi prea frică să nu mai pierd oameni la care pot ține. Cum i-am spus și lui Mister Mosotti, eu una chiar cred că relațiile carnale ajung aproape toate finalizate prost. Așa că mai bine, de ce să nu sar peste etapa asta și să nu ajung direct la aia în care toți râdem glumim, ne plimbăm cu copiii, na, fiind copii la mijloc, vorbim și despre chestii mai nașpa, dar vor fi doar pentru copii, oricum eu dacă l-aș avea, nu-i cer absolut nimic, adică eu nu-i cer decât timp de fapt, iar dacă el va dori să contribuie și financiar sau altfel, e problema lui. Deci nu știu la aproape 30 de ani așa văd lucrurile.
Primăvara asta mă ocup de dosarul și procesul de adopție. Deci până la 30 de ani sper să-mi îndeplinesc și visul de a fi mamă și a face toate chestiile faine cu copiii mei. Voi vedea oricum dacă există bărbați dispuși să se înhame la astfel de relații. Deși la cum mă cunosc eu, probabil bărbații nu vor vrea să fie în preajma mea nici chiar pentru o cauză nobilă ca asta, pentru că în fond, oricum ar fi, a crește un copil, ba chiar a lua un copil de la orfelinat și a lupta pentru el și pentru o viață mai bună, cred că este doar nobil. Dar sincer dacă îmi dă God un job mai bun decât câștig acum în învățământ, nici nu mă plâng, am ajuns sincer, per total să cred că viața mea chiar a fost bună în ultimii ani. Adică mult mai bună decât atunci când trăiam cu mama și cu tata în sărăcie. Deci dacă mă ajută El să mă întrețin alone și să mai cresc și niște copii, sincer, chiar nu mai vreau nimic de la viață.
Cât de partea se*uală știu și eu ceva psihologie și deci da, îți dau dreptate aici, poate de aceea deși sunt calmă în general, am demonii mei care ies uneori, zic și eu, nu știu, sau poate sunt doar moșteniți de la tata dar nu pot, pur și simplu nu pot, eu nu pot slăbi, iar ei nu mă pot place, iar eu deși pare că mă atașez repede și chiar sufăr după oamenii care mă abandonează, nu pot fi ca alea din telenovele care să facă toate bullshiturile doar ca să obțină un bărbat, ba la mine e invers, aș dori să lupte el ca eu să prind suficientă încredere și să mă pot deschide cu tot ce sunt eu în fața lui, dar să fim sinceri, lucrurile astea nu există. Nu-mi spuneți că generalizez sau ceva, nici nu vreau să las impresia că aș spune ceva nașpa despre bărbați, eu una chiar cred în ei, chiar cred cu toate câte mi s-au întâmplat și mie, dar cred că nu sunt pentru mine ei și că treaba asta cu atașamentul și rămasul nu există, decât așa la familia ta de baștină care te-a născut și crescut, restul oamenilor vin și pleacă și atunci, pentru ce, sincer chiar îmi spun uneori, pentru ce să mă dezbrac (și nu doar fizic ci cu totul) de ce să mă dezbrac pentru un bărbat care oricum va pleca sau cine știe eu voi pleca.
Nu spun că nu sufăr sau că nu tânjesc după asta, adică eu scriu poezii de dragoste, aspir la a scrie și ceva romane chiar și voi fi mereu o romantică, dar tot viața m-a învățat că romantismul rămâne aici în filme și cărți și acolo este viața reală, plină de monștri. Fie că vrem să recunoaștem sau nu, toți suntem monștri și uneori singura soluție e să stăm mai la distanță unii de alții.
Am o verisoara cu probleme similare cu tine. Bine, ea nici macar nu are probleme de sanatate in stilul tau, doar ca o relatie eterna de codependenta cu maica-sa si numai bazaconii in cap privind relatiile cu barbatii. Are vreo 47 de ani, un copchil de vreo 14. Ca sa intelegi coordonatele problemei.
Daaar, si in cazul tau si al ei aparent si mai mult (ca nu se duce la pisicolog), e nevoie de o schimbare totala a modului de viata. Less pro-castination, more active stuff. Daca toata lumea ar lucra in stilul meu si a altora care depind direct de cit si cum muncesc, nu cred ca ar mai fi atita frecare de menta prin zona bugetara (vara-mea a lucrat in invatamint, acum sta somera, ca ii convine - asta si fiindca ma-sa o ajuta mult prea mult si complet lipsit de sens), nu ar mai exista frecare de menta cand ar vedea ca o luna cu macar 6 ore lucrate pe bune vreo 5-6 zile pe saptamana le aduce peste 5000 EUR in buzunar.
Lasa-l pe god in pace, ca nu el face cursuri de reconversie. Ia si fa un crash-course de software testing, si in mai putin de un an esti pe felie. A, da, si engleza de la foarte bine in sus.
P.S. Tot din real-life, in facultate am cunoscut o gagica imensa. De trei ori femeie. Inteligenta, simpatica, nice to talk to. Plus timida, frustrata, si citamai capcaunul. S-a pus pe diete si sport, arata misto, e prin Franta. Suspectez ca e lesbiana sau bi in momentul asta, nu m-a interesat aspectul in mod deosebit, sintem undeva intre cunostinte nu foarte indepartate si amici.
Din matematica citire, monstru * monstru = pufoșenie
Ce ar fi crash-course de software testing?
De ce simt că e informatică?
Da, nimfomatica e. Crash-course se refera la un curs intensiv de nu foarte lunga durata dupa care intri direct in piine. Si ai dupa aia loc de crestere profesionala girla. Marele plus? Cresterea aia are loc pe competente, nu pe ochi frumos si pile. Ca doar nu esti nebun/a sa te angajezi la stat in domeniul asta...
Interesant!
Mulțumesc, chiar am să mă interesez.
Mai sunt familii ce trăiesc împreună deși nu mai au nimic unul cu altul,dar nu cred ca ne pot mintii ei sau altcineva ca sunt fericiți.
Sa stai cu un om cu,care doar te înțelegi,sa îți ascunzi amantul/amanta de copii și de restul lumii ca să păstrezi aparentele,sa mintii ca pleci în delegații sau sa nu poți sa stai cu persoana pe care poate chiar o iubești (amantul/amanta), sa dormi cu un om cu, care ai facut copii în acelasi pat sau în aceias casa și sa nu aveți nici un fel de relatie, sa ști ca el/ea pleacă la altul/alta sau în vacante cu altul/alta după ani de zile de relatie, copii și multe altele.E dureros, greu și nu cred ca treaba poate rezista la infinit sau pe termen lung.
Spune-mi că nu ești Rosalia.
Jură pe roșu că nu ești Rosalia.
Când am citit întrebarea ta mi-a zburat gândul la preotul căsătrorit și Rosalia încercând toate variantele posibile pe lumea asta să-l ispitească mai ceva ca Eva pe Adam (asta e tot o întrebare anterioară de-a ta)... și mă ia cu amețeală
Și acum dacă mă apuc să-ți recitesc din întrebări... inexplicabil, și n-am băut decât 50 ml de Metaxa.
Aoleu, dar ce făcuși, scăpași de Ray și dădui de mister Hamurabi, cu ale lui suspiciuni. 
)
Rosa s-o dus, s-o evaporat, dar eu tot nu scap de stigma Rosa )
E bine că știi tu, măi, Hamurabi ce întrebări adresez, că eu le-am și uitat șirul. )
Dar hai să o luăm pe rând ca la clasa I ) deci afirmi de Rosa și preoțelul ei, dar Rosa încerca să ispitească un preot, un mare preot.
Eu întreb opusul dacă poate exista un bărbățel în viața asta care să nu dorească s.x cu mine, dar să stea cu mine ) mă rog, mai mult cu copiii mei, un fel de bonă cu beneficii un fel de BFF atât pentru mine, cât și pentru copiii mei.
P.S. mă gândesc serios la asta deoarece poate după ce cresc copiii și eu ies la pensie și nu mai am ce face, aleg atunci să mă duc la Mănăstire, deci mai ales acum că am aflat misterul virg* mele, de ce să nu încerc să le obțin pe toate, de la viață? ) Casă, masă, copii, bărbățel-tată, famelie mare, în final pe El, pe Domnul. ) Și iar o să râdeți de mine, dar o Jane the virgin, it's my destiny. )
Și întrebarea era tot pe direcția asta, chiar dacă mulți nu ați înțeles, eu știu ce era în capul meu, exact asta.
De ce Adamii în prezent ispitesc Evele virg? De ce vin ei precum venise șarpele la Eva și le șoptește la ureche să o facă, că vai ce fain o să fie și bla-bla ) Faza e că s** ul ține doar la tinerețe și după încetează și rămâne, sincer, cam doar ce întreb eu pe aici. Doar că e mai dificil dacă ai avut o relație intensă, ca apoi să se preschimbe în BFF și e ca o loterie treaba asta că nimeni nu-ți garantează că el va deveni BFF sau coșmarul vieții tale, valabil și invers.
Eu de fapt asta încerc să protejez. Mai bine sărim peste etapa cu s** ul și trecem direct la etapa de moși. BFF.
Deci sub nicio formă nu văd vreo legătură între povestea ispitirii preoțelului de către Rosa cu povestea Alexandrei care visează la prințul BFF și care, speră, nu o va ispiti niciodată, ca șarpele pe Eva.
Și sperăm că această Metaxa nu e nocivă, pentru dumneata, mister Hamurabi, avem nevoie de umorul tău pe aici. Chiar dacă întrebările îți mai dau cu virgulă, uneori. Deși cred că doar ale mele sunt așa. Pesemne misterul ne învăluie viața, atât mie, cât și întrebărilor mele. )
Ar fi nenatural. Iar copilul ar vedea asta și la rândul lui o să vrea probabil același lucru, adică o relație platonică intre el și partenera/partenerul viitor/viitoare.
Nu-mi pot imagine cine ar vrea genul asta de relație fake.
Daca citesc printre rânduri mi se pare că ai dorința de a trai libertin dar fara a-ți asuma acest lucru. Vrei doar sa creezi iluzia unei familii convenționale. Mă rog, asta in cazul in care te referi la propria persoană.
Nice!
Ați reapărut.
Îmi cam plăcea ce susțineați dv pe TPU. Dar din păcate cu acest subiect nu prea mai îmi place ce susțineți, domnule Psyclepath.
Adică știu cam ce vreau de la o relație totuși, și sigur nu vreau să sufăr. 
Pus suflet și iubire acolo, înseamnă și suferință ca să nu mai spun că de obicei relațiile de genul și nu mă refer doar la cele s*xuale ci chiar și cele de amiciție, dar care încep cu endorfina aia se finalizează cu endorfina pe minus și cu multă ciocolată/înghețată mâncată. Asta în cazul meu, în cazul altcuiva poate fi orice alt drog. E prea sfâșietor.
Cât să mai pierdem, oricum?
Și asta ar fi varianta în care el mă abandonează, oricum deși asta pare cea mai sfâșietoare, după ce trece redevii normal, oarecum dar mai e varianta în care descoperi că omul ăla te bate, schingiuiește, are emoții profunde de gelozie sau alte probleme prin care afli că nu mai e omul de care te-ai îndrăgostit la început, iar aici intervin și mai multe probleme, ba chiar faci și păcate pentru că ajungi dezamăgită de un om, care în fond încearcă și el să trăiască, oricât ego ai avea tot îl înțelegi că na, știi doar că nici tu nu ai fost/nu ești perfect. Dar totuși ceva te șicanează mereu și te frustrează și te supără și uite așa ajungi să trăiești din visul dragostei, coșmarul dragostei ăsteia.
Riscul de care vorbești e de ambele părți. Eventual mai puțin riscul de violența, să zicem. În rest, nu există sentimente fără vulnerabilitate. Așa funcționează treaba.
Îmi păstrez opinia. Nu ai cum să mimezi sentimentele și un copil o să simtă asta. Copilul trebuie să vadă iubire între părinți, nu un simulacru.
Păi, ai dreptate cu ce spui în prima parte. Chiar ai. Dar nu știu, dacă sunt dispusă să mă înham la o astfel de relație. Plus că eu am momente când nu mă sufăr pe mine, dar să mai sufăr și pe altcineva.
Oricum copii tot înfiez, pentru că am un vis de a fi mamă tânără, deși deja simt că îmbătrânesc. Deci nu știu cât de tânără mai sunt. ) Și voi face și un bine unor copii de la orfelinat. Oricum ar fi, copiii vor simți atașament față de omul care-i crește, indiferent cine va fi acela. Plus că am atuul de a fi învățătoare și zic eu că i-aș crește cât de cât frumușel. Zic cât de cât, deoarece mai am și eu defectele mele.
Doi prieteni, amici care sa crească un copil? De ce nu ar face și sex dacă tot stau împreună si au și un copil? Dacă ei nu simt atracție unul fata de altul de ce nu ar încerca să crească acel copil cu cineva pentru care sa aibă atracție? În pricpiu nu cred în acea gen de relație, adică cred în prietenie dintre fata și băiat, dar nu sa locuiască împreună ca o familie.
Trist eu la asta mă gândesc mereu și acum mi-au revenit gândurile de genul. De aceea și întrebarea. Mă gândeam pe unde pot găsi un bărbat de genul.
Copiii nu e musai să mi-i ofere el că na, am spus clar că nu vreau partea aia, ci oricum îi înfiez eu chiar acum în primăvară mă ocup de dosar și de program bine că va mai dura am înțeles un an, doi până voi ajunge în programul de adopție. Dar să fim serioși e totuși muncă grea de crescut copii și plus că eu am crescut fără tată, de ce copiii mei să nu aibă și ei un tată?
Și o relație de genul fără obligații din astea idioate de "atracție și love" ar fi perfectă. Bine, nu mă înțelege greșit, va fi totuși o obligație de prietenie, adică dacă bărbățelul se decide să își ia rolul în serios de tată și chiar și să-mi fie mie BFF fidel/loial, atunci clar când el va pica, va pierde, va suferi și eu am obligația morală să fiu lângă el. Și așa și vreau. Ar fi în concepția mea, relația perfectă.
Oare să-l plătesc la început ca să aibă grijă de mine și de copii, apoi legând prietenia aia deep va fi totul de la sine?
Cât de locuit, clar nu vom locui împreună, fiecare cu casa lui, cu tabieturile lui, cu intimitățile lui. Vom împărți copiii ca acei părinți practic divorțați, însă da, doar așa la anumite perioade vom petrece și timp în casă împreună, doar ca copii să vadă totuși o familie. Și nu de prefăcătorie ci pur și simplu, când simțim nevoia sau copii cer și na ne permit programele, ne întâlnim toți la o masă spre exemplu, chiar în zile ca să gătim și copii să ne vadă, sau nu știu cam tot ce fac prietenii cei mai buni, care se văd și în intimitate, dar totuși fiecare se retrage în final în casa lui.
Eu zic sa aștepți, poate vei găsi un tata real, adică un iubit, sa adopți sau sa, faci împreună cu el. Nu te grăbi cu treaba asta, ai nevoie sa te maturizezi, sa fii mai sigura pe tine, mai puternica, trebuie sa poți sa i oferi acelui copil stabilitate emoțională și multe altele. Treaba aia pe care o imaginezi tu, nu exista, de aici îmi dau seama ca ai nevoie un pic sa cobori cu picioarele pe pământ și apoi sa faci treaba asta, mai ales ca ești tânără ai timp destul.
Sunt evreii care nu mai fac sex cu nevestele lor după ce au făcut un număr de copii.
Deci trebuie să găsesc un evreu?
Mai trăiește acest trib? Știam că era pe vremea Lui Iisus, dar acum nu mai știu ce nație se trage din evrei.
Evident ca exista, cunosc atatea cazuri de cupluri care si-au refacut viata cu alte persoane, dupa casatorie, pastrand insa relatia de prietenie cu partenerul, doar pentru copil.
Kant vorbeste de sublimul. Platón, Plotin si nelplatonistii spun ca empiricul sau esteticul este doar o COPIE a sublimului si originalului. O copié umbrita (doar prin asemanare cu El pot sa palpaie si ei un pic de lumina).
De aceea amintirile noastre frumoase sunt doar cand traíam in sublim. Pentru ca atunci cand traíam in frumos(frumos inseamna ceva mai jos si umbrit decat sublimul) amintirile noastre sunt de anxietate, depresie si durere. Deci pana la urma lumina, curatul si purul invinge intunericul.
Tu ai vazut un om ca sa se bucurie cu depresia? Toate amintirile lui sunt triste, melancolice, neurastenice, pentru ca trait in frumos, intuneric si urat care sunt mai jos decat sublimul.
https://www.anaminecan.com/post/kant-lo-sublime
Sunt tot felul de cazuri, avem o planetă nebuna
Recordul îl bat cuplurile care sunt împreună și nu se iubesc
Exact! Mulți se și căsătoresc doar că așa e natural. Că trebuie să o facă.
Iar o altă categorie clar sunt cei dependenți, adică nici nu se mai iubesc, dar nu și-ar vedea viața unul fără celălalt.
Casatoria NU E CEVA NATURAL! Poligamia e!
Se poate: fie o relație deschisă, fie unul dintre parteneri sau ambii sunt asexuali.
Sau cuplurile LGBT, pentru că nu e ca în filme cu penetrări și alte cele
Ok! LGBT ăștia sunt cuplurile de gay și lesbi, right? Sau sunt cei care-și schimbă sexul?
Iar de asexuali am tot auzit pe aici pe TPU, dar habar nu am ce înseamnă.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
