Cred ca as fi un parinte bun. Iubesc foarte mult copii si gandul ca as putea aduce un zambet pe chipul unui copil chinuit, mi-ar da putere sa il fac OM... l-as iubi, rasfata, certa atunci cand este cazul, ca pe propriul meu copil. L-as sprijini, as incerca sa ii fiu mereu aproape si i-as indrepta pasii spre viata pe care o merita orice copil.Sunt suflete cu totii si ma dezgusta atunci cand vad cum pruncii sunt aruncati la gunoi, imediat dupa nastere, aidoma unor servetele folosite... ce rau a facut faptura aceea nevinovata, nici macar nu a cerut dreptul la viata! Femeile acele inconstiente l-au obligat sa se nasca ca sa il ucida in secunda 2 ori sa il abandoneze ca pe un gunoi in spital... Oare ce inima au acesti oameni? Cum iti poti condamna propriul copilas la o viata chinuita, inca din prima zi de viata? Ce il asteapta pe el la orfelinat? Umilinte, batai, mancare putina... Un copil este o bucurie ...si momentul in care mi-asr spune mama, ar insemna pentru mine cat 10 te iubesc...
Eu de ex doresc sa adopt un copil,, asta pe viitor...si o sa ma port cu el, o sa il iubesc ca pe propiul meu copil. o sa ii ofer atentie si o sa incerc sa il inteleg. vreau sa ii arat ca viata e frumoasa si ca are pe cineva langa el care il iubeste si caruia ii pasa de el
E greu de spus dar am in bloc familii cu copii adoptati si vad ca e totul OK.
In definitiv atat timp cat iti iei responsabilitatea cresterii unui copil trebuie sa fii pregatit psihic pentru acest drum lung.
Multumesc lui Dumnezeu pentru ca mi-a dat doi copii si nu a fost cazul sa cresc copii altora, nu as fi avut rabdare.
Nimeni decit parintii lor...asa cred in majoritatea cazurilor dar unde? unde sun parintii lor care ii lasa pe la casa de copii? atunci ei au nvoie de paini adoptivi si cred ca dumnezeu a fagaduit asa ca fiecare dintre copii sa fie inconjurat de o famile calda si primitoare.
anonim_4396 întreabă: