Cum pot scapa de sentimentul de vinovatie pe care il am mereu pentru faptul ca am ales sa traiesc in alta tara cu un barbat pe care il iubesc si care ma iubeste si cu care sunt casatorita de 3 ani? Vinovatia pe care o simt, in mod dramatic, izvoraste din faptul ca familia din Rom.ma acuza ca am abandonat-o, parintii si fratele ma acuza ca nu ii iubesc si ca sunt egoista. Voi ce parere aveti? Sunt vinovata pentru faptul ca am ales fericirea? Ce ar fi facut fiecare dintre voi in locul meu? Mi-e frica sa nu clachez cu atata stres si tristete. Un raspuns, o parere, mi-ar fi de mare ajutor.Ma simt singura in acest razboi al constiintei.Multumesc anticipat!
Cand am raspuns mai sus un pic, nu am citit ultimul tau mesaj.
Acuma in legatura, cu ultimul tau mesaj, eu zic ca nu ai ce sa faci, daca tot ce n-ai zis aici in ultimul mesaj e asa, atunci inseamna ca tu dai tot, iar ei nu is instare sa accepte situatia si sa se conformeze ei, si sa te sprijine permanent in cea ce faci.
Proabil tatalui tau ii este frica, fiindca esti singura lui fiica plecate printre straini, chiar daca o duci bine, pentru el nu e o garantie, pentru el fiecare zi e o zi in care isi face griji pentru tine, cum ai zis-o tu stii ca te iubeste si ca e egoist, eu zic ca nu e egoism, e o forma paternala de protectie.
Nu poti sa zici, simplu si scurt, legat de el, ca e egoist, e nefiresc, in spatele unor sentimente care leaga un tata de o fiica e mult mai mult, in special nesiguranta de care el se loveste zilnic, fiindca e mai in varsta ca si tine si stie ce inseamna viata, si cate lucruri se pot intampla.
Poate te-au acuzat ca esti egoista, fiindca, ei is fac griji pentru tine permanent, si e un lucru egoist intr-un fel sau altul.
Legat de trimisul banilor si pachete, scrisori, SMS si vorbit pe mess, iti zic eu din proprie experienta, ca nu au nici o valoare, fiindca, nu ai cum sa fi prezenta de la distanta, alaturi de cineva drag, cand trece printr-o perioada grea, nu ai cum sa substitui prezenta ta fizica, cu astfel de lucruri, fiindca vorbitul la telefon, SMS sau pe mess, nu are cum sa fie ceva care e sentimental si intim. Acuma ca sa sustin ce am zis, o sa iti dau un exemplu, de exemplu cand am facut 18 ani, am primit un telefon de la sora`mea, un cadou, dar toate astea, nu au avut nici un fel de insemnatate pentru mine, fiindca parca tanjeam la o inmbratisare de la ea si sarut pe obraz ca pe vremurile bune, cand era acasa, si ii port pica intr-un fel sau altul pentru asta, asta fiind un exemplu, uite mai am unu, acum in 2-3 saptamana o sa nasca, si mor de ciuda ca nu o sa pot sa fiu alaturi de ea, sa imi vad nepotica, toate astea datorita deciziei ei pe care a luat-o.
Stii cum e, tanjim pentru dragostea aia fratesca plina de afectiune, toate astea le stiu doar cei care au trait intr-o familie unita cu adevarat, si care au avut parte de asa ceva, nu toti complexati de aici de pe site, care vin si zic ca ei viata merge inainte, da merge, dar e mai frumoasa daca ai familia langa tine.
Pentru uni familie e totul, pentru alti familie nu inseamna nimic.
Oricum, eu iti urez bafta si sper ca o sa ai parte de intelegere din partea familiei tale.
Sonny.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Pe scurt: Foarte bine ai făcut şi n-ai niciun motiv să te simţi vinovată.
Eu nu m-aş mai întoarce în casa părintească nici plătit!
Viaţa merge înainte, nu înapoi!
Răspunde
"Uneori ma gandesc sa divortez si sa ma intorc in Rom" - Dacă aş fi soţul tău şi aş afla că gândeşti aşa, aş divorţa eu de tine.
Aşa cum bine-ţi spune şi Roxa, trăieşti pentru tine, nu pentru alţii.
Nu cred ca ar trebui sa te simti vinovata, daca ei nu te pot intelege, asta este, nu cred ca este necesar sa te justifici.
@karmymicha: sa divortezi? Ca sa te intorci in tara la ce anume? Nu esti in toate mintile!
La un moment dat copii cresc mari si tr sa-si ia zborul de linga parinti,frati,rudenii, egal in care colt al lumii, destinul iti este scris tr vrind-nevrind sa ti-l urmezi.Nu inteleg de ce ai fi egoista? pentru ca si mama si tatal tau si-au parasit la rindul lor familia facindu-si singuri familia lor, acum a venit rindul tau.Tr sa vb cu ei si sa le explici ca asta nu inseamna egoism,ci rostul fiecarui om in viata,iar daca destinul tau a fost sa traiesti cu sotul tau in alta tara,asta nu a fost harazit de tine,asa a tr sa fie,da,se mai spune ca destinul e asa cum si-l face omul dar parerea mea, ca destinul ti-este dat de undeva de sus,si ce tr sa se intimple,se intimpla! Tu nu esti vinovata de nimic,ei sint dupa cum se vede egoisti, vor sa se opuna fericirii tale facindu-ti reprosuri, pacat.Nu tr sa te certi cu ei, doar sa le explici ca acolo unde tie ti-e bine acolo ti-e locul, si a venit timpul sa te desparti de ei pentru ca asa se intimpla cu fiecare dintre noi.Sigur ca te simpti singura printre straini, te inteleg pentru ca si eu sint de aproape 26 de ani dusa din Ro.insa daca poti sa te integrezi printre cei din tara unde loc.te accepta, te respecta, te ajuta.Concentreaza-te mai mult asupra preocuparilor tale de zi cu zi,a sotului, nu-i poti uita pe ai tai de acasa, dar reprosurile de genul asta nu le mai asculta pentru ca nu au dreptate.Iti doresc sa devii tare, sa nu te lasi coplesita de reprosuri(nu au dreptate), sa fii fericita si lucrurile se vor indrepta!
Traiesti pentru tine, nu pentru altii, nu trebuie sa iti ceri scuze. se presupune ca parintii si fratele ar trebui sa fie fericiti ca esti fericita. felicitari pentru curajul de a-ti duce viata asa cum vrei!
Eu zic ca trebuie sa cauti o cale de mijloc, fiindca nu poti sa iti iei gandul de la ai tai, e foarte important, sa tii minte, o relatie cu un barbat, o casatorie, nu e o garantie pe viata, dar familia ta e, fiindca ei vor fi acolo pentru tine tot timpu indiferent de ce se va intampla, indiferent de statutul tau social sau financiar. Fiindca ei stiu de unde ai plecat, ei te cunosc pe tine cine este cu adevarat, esenta ta.
Eu zic ca poti sa le ai pe am2, dar trebuie foarte multa munca, in a repara, relatia ta cu familia ta. Oricum, trebuie sa stai sa pierzi ceva mai multa vreme cu ei, niste vizite mai dese, cred ca, ar fi importante, astea daca poti sa le faci, sa incerci sa le intinzi o mana de ajutor daca au nevoie.
Si eu am un caz la fel, tot o sora, care a plecat in SUA, si e acolo de 7 ani, si eu am vazut toata treaba asta, ca si pe o tradare, ca si pe un act egoist, dar in timp, ce m-am maturizat, am inceput sa vad si partea frumoasa a lucrurilor, in curand o sa fie mama, are o situatie financiar foarte buna + stabilitate, cred ca si trecerea timpului, si nivelul lor de perceptie e foarte imporanta, ei trebuie sa isi dea seama, ca tu ai luat o decize buna pentru tine, in primul rand, iar cu ocazia asta poti sa le faci si lor poate un bine, intinzandule o mana de ajutor, sustinanduti familia, de exp daca fratele tau e prin liceu, poate sa il ajuti sa mearga la facultate buna, sau sa le faci viata mai usoara parintii lor tai, daca e cazul.
Daca nu poti sa fii cu adevarat fizic langa ei, poti financiar sau moral.
Oricum, mingea e in curtea ta, acum depinde de tine, ce esti dispusa sa faci sa recapeti increderea familiei tale, in orice caz necesita mult efort.
Bafta.
Sonny.
Oricum, daca simti ca te afecteaza atat de tare, si ti se intampla atat de des, eu as zice sa apelezi cu incredere la un psiholog, fiindca el e singurul care te poate calauzi prin toata problema asta, fara ca tu sa ai de suferit + ca e un lucru important sa te poti descarca in prezenta unei persoane neutre, cu care nu ai nici o legatura de nici un fel, iti zic eu, apeleaza cu incredere. Bani care ii dai pe psiholog or sa fie, cei mai bine investiti bani vreodata de tine.
Bafta, si fi tare, nu te mai manca atata cu problema ca nu rezolvi nimica, cauta solutii, nu te amagi numa, cauta solutii si actioneaza, curaj ca nu ai nimic de pierdut.
Iubesti, la randul tau esti iubita, foarte frumos.
Ai urcat muntele '' poate cam greu '', ai ajuns in al sau varf si tu nu vrei sa deschizi ochii.
Priveste ce frumos este in jurul tau.
Nu iti fie teama.
Daca familia ta te iubeste cu adevarat, se bucura pentru tine ca '' esti iubita si fericita ''.
Tu sti cel mai bine cum stau lucrurile.
De ce nu incerci sa vorbesti cu ei mai pe indelete?
Daca nu inteleg o sa inteleaga la un moment dat.
TRAIESTE-TI VIATA IN FERICIRE.
Rezolva ceea ce te necajeste, nu poti sta asa la nesfarsit.
Numai bine.
Am un singur lucru sa iti spun orice ai face nimic nu o sa stearga acest sentiment si mereu va fi acolo si fericirea ta nu este decit un mit. Nu faci decit sa te amagesti cu sperante false si sa speri ca fi bine dar de fapt te macina pe interioar pina cand inevitabil te va distruge, deoarece esti o persoana logica si cu sentimente nu va trece usor si poate vei reusi sa scapi decit daca vei reusi sa obtii iertarea lui. Dar si asa va fi greu. Stima
Eu zic ca nu trebuie sa te simti vinovata.Ai ales fericirea si asta ar fi facut fiecare dintre noi. Daca ii mai poti vizita din cand in cand totul va fi bine.
Nu uita:E viitorul tau in fata si fericirea ta si a copiilor tai!
Pupici:*
Parintii si fratele ar trebui sa-si dea seama ca EI sunt cei egoisti, daca nu iau in calcul binele tau. Daca trebuie sa-ti manifesti dragostea prin bani, trimite-le bani si vei vedea daca asta inteleg ei prin dragoste. Tu te-ai gandit la fericirea si bunastarea ta, si e normal asa. Daca esti fericita si ai cat de cat o stare materiala decenta, poti sa-i ajuti mai mult decat daca ai sta langa ei si atat. Iti urez sanatate si nu te mai razboi cu constiinta, ca ai facut ceea ce trebuia.
Nu ai de ce sa te simti vinovata. Fiecare face ce vrea cu viata lui pentru a fi fericit. Daca ai plecat in alta tara si i-ai lasat asta nu inseamna ca nu tii la ei(aici este de vina gandirea lor). Ei nu au facut la fel cu familiile lor? Cunosc foarte multi de au plecat prin alte parti lasandu-si parintii acasa. Ei se au unul pe altul de aia s-au luat sa isi "tina de urat" unul altuia pana cand nu or mai fi. Acuma si tu la randul tau ai pe cineva urmeaza si copii si ei la randul lor vor face la fel...Viata merge inainte cum o fi si nu ai ce sa-i faci 
Nici nu ma asteptam sa imi raspundeti atat de repede.Va multumesc din suflet pentru sfaturi, m-au mai pus pe picioare.Am sa incerc sa vorbesc pe indelete cu parintii mei.Mi-ati facut ziua mai frumoasa pentru aceasta unanimitate pro nevinovatia mea.Va doresc fericire!
Draga Mr.Smith,toate punctele pe care le-ai atins in raspunsul tau sunt gresite, dar nu e vina ta.Voi lamuri acum cu cateva informatii simple, pe care nimeni nu are cum sa le cunoasca.Pe mine nu m-au crescut parintii ci bunicii.Zi de zi si noapte de noapte, obligati de faptul ca parintii mei nu s-au putut ocupa.Mama a fost plecata mereu in strainatate la munca, iar tata spune si acum ca nicioodata nu a fost pregatit sa aiba copii.Nici nu s-a strofocat,cum spui tu, in viata lui sa se ocupe de copii, de jucarii nu mai spun.Fratele meu e mai mic si el a acaparat mereu toata atentia,nu eu, a fost alintatul familiei.Pot sa spun cu mana pe inima ca l-am crescut, pentru ca am avut grija de el ca o mama.Mentionez ca bunicii sunt fericiti pentru decizia mea de a fi fericita si nu mi-au reprosat niciodata nimic.Si ii voi raspunde si Lorei.Cred ca sunt singura din familie care isi arata atat de evident dragostea.Eu sunt cea care ii suna cat de des posibil,trimit smsuri,vorbim pe mess,trimit felicitari unde scriu explicit ca ii iubesc si caimi e dor de ei, le trimit bani aproape mereu cand au nevoie, trimit pachete...Mai mult nu se poate.Crede-ma.sunt o persoana foarte afectuasa si sufletista si nu as putea nicioodata sa raman rece si sa nu imi arat sentimentele.Problema e ca tatal meu sustine ca ar fi trebuit sa aleg cariera impusa de el si sa raman acolo sub fusta lui ca sa ma poata controla.Este genul de om care incearca sa controleze vietile tuturor.Stiu ca ma iubeste dar e si f.egoist.Uneori am senzatia ca are nevoie de o marioneta.
Am uitat sa precizez de la inceput ca mama e de acord cu decizia mea si e fericita pentru.mine.De altfel si ea e in strainatate, munceste si ne vedem mai des.Iar tatal meu are o vorba pe care mi-o spune mereu:''Un om plecat e pe jumatate mort''. Daca mai doriti amanunte, intrebati.Multumesc inca o data pentru raspunsuri.
Raspusurile voasre sunt atat de diverse incat ma fac si mai confuza...Tot nu stiu ce voi face si cum voi face. Uneori ma gandesc sa divortez si sa ma intorc in Rom.Dar nu imi pot imagina viata fara sotul meu! Am luptat greu timp de cativa ani pentru a fi impreuna. Daca as face asta si m-as intoarce langa familie voi fi tot la fel de trista ca si pana acum pentru ca l-as pierde pe el.Grea decizie. Oricum viata a fost dura pentru mine de cand ma stiu.Voi reflecta si voi incerca sa gasesc o solutie.Cand voi simti ca nu mai pot voi apela poate la un psiholog,pentru ca nu stiu daca si voi cunoasteti sentatia de a te durea,efectiv, creierii, in afara de durerile de cap zilnice cu care m-am obisnuit si despre care medicul meu imi spune ca sunt pe baza de stres.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
