Bine nu ar fi. se poate considera norocoasa ca nu accept relatii. Asa isi gaseste altul care isi da pielea de pe oase ca sa stea cu ea
De la un meserias cu experienta mare se pot invata multe (daca esti suficient de destept).
Acesta este valabila si la experienta de viata sau sexuala etc.
Daca vrei sa INVETI tainele sexului, atunci iti cauti o asemenea partenera.
Daca vei invata si tu destule, atunci poate veti face o familie potrivita (cel putin sexual, care este ceea mai des intalnita problema intr-un cuplu).
Pentru început, aș vrea să facem o diferențiere între o relatie, în adevăratul sens al cuvântului și a presupune că am avut n relații.
Personal, nu văd vreo diferență între o persoană care a avut 10 asemenea relații și o altă persoană care a avut 10 aventuri, până în aproximitatea vârstei de 30 de ani.
Dacă este să ne raportăm la cineva care a avut o relație, maxim 2, până la 30 de ani, pot spune că este cu totul altceva. Faptul că persoana respectivă chiar a avut una sau două relații. Pe de altă parte, îmi este greu să consider faptul că cele "10 relații" care s-au consumat intr-un timp relativ scurt, nu erau la fel, niște aventuri sau dacă nu atunci maxim încercări. Însă, până la a forma o relatie si a mentine una, este cale lungă.
Revenind, cum aș reacționa?
Nu cred că aș reacționa în vreun fel. Până la urmă este viața omului. Nu aș putea să-i reprosez alegerile făcute într-o perioadă în care era singur.
Eu unu numai am incredere in oameni, desi ori ca are ori ca nu are se ajunge tot la dezamagire, daca mai crezi in femei sincere, serioase e prostia ta
Nu reactionez in nici un fel, e ok sa aiba fi avut mai multe aventuri fie mai multe relatii.
În general nu stau cu cineva cu zeci de aventuri la activ, nu pot sa imi fac o relație cu oameni de genul.
Cunosc multe cazuri în care femeia se liniștește la un moment dat, și rămâne cu ultimul partener, cu care face și copii, etc. Faza e că nu poți știi dacă ești tu ăla, și e mai bine să nu ai așteptări. De regulă dacă deja a ajuns la o vârstă mai mare, 24-25 de ani și-a mai schimbat mentalitatea și teoretic este pregătită pentru ceva serios. Deci în funcție de multe criterii, aș avea alte așteptări, dar niciodată nu as judeca trecutul.
Daca vrei un aseenea iubit, nu ai de ce sa reactionezi. Daca nu-ti place, nu ti-l faci iubit.
Nu am zis că vreau )
Ma face sa-mi doresc si eu tot o aventura cu ea si nimic mai mult. Nu pot sa am incredere pentru o relatie stabila, cu o femeie care zboara din pom in pom. Pe mine ma deranjeaza si mi-e scarba sa stiu ca in femeia mea a intrat chiar si doar o data poola altuia inainte de a fi cu mine, daramite sa stiu ca s-a tavalit cu jumate Bucurestiu'. Traim insa vremuri "progresiste" si esti considerat inapoiat daca ai o problema cu faptul ca femeia si-a tras-o cu mai multi barbati, deci trebuie sa ne adaptam...acum putem doar sa speram ca nu si-a tras-o cu 20, ci doar cu 5.
Dar tu să ți-o tragi cu câte vrei sau cum?
Eu sunt de acord cu tine, dar respect și eu aceeași chestie. Adică nu am pretenții ca ea să fie virgină iar eu mă destrăbălez săptămânal în cluburi. Asta e mentalitate misogină. Ce aștepți să și oferi. Altfel. musca.
Oricat de politically correct vrem noi sa ne dam, femeia si barbatul nu vor fi niciodata la fel, chiar daca din punct de vedere legal sunt egali, in realitate nu vor fi niciodata egali. Stii de ce? Pentru ca barbatul e cel care foote iar femeia e cea care e footuta. Poola intra in peezda si nu peezda intra in poola. De-aia atunci cand un barbat foote multe femei este si va fi intotdeauna considerat smecher, iar femeia care si-o trage cu multi barbati este si va fi intotdeauna considerata coorva. Pana si Dalai Lama a avut ceva de spus despre acest subiect: "e mai bine sa ai o cheie care deschide mai multe usi, decat o usa care e deschisa de mai multe chei".
Ai un sistem de principii foarte dereglat. Dar e viața ta. Cine te acceptă bravo lor.
Filozofule bravo ai scris numai tîmpenii.
Marsh mah de-aici!
Daca nu-ti convine, nu intri intr-o relatie cu acea persoana. simplu