Sa ii asculti, sa fii sincer cu ei.
Sinceritatea este foarte importanta cand incerci sa castigi respectu celor din jur.Trebuie sa ai incredere in ei. Cum spune si proverbul :"Faceti oamenilor ce voiti sa va faca si ei voua"
Punând suflet în ce faci pentru alții. Și făcând bine indiferent de cum e primit, inclusiv pentru oamenii cărora la un anumit moment le-ai fost antipatic.
Și e așa fain când câștigi de partea ta un om care nu reușea să te suporte, prin simplul fapt că ignori atitudinea lui și continui să-i faci bine. Să scapi de dușmani făcându-ți-i prieteni. Să biruiești răul prin bine.
Ce am observat la oamenii pe care îi respect cel mai mult: că ei nu fac din dorința de a fi respectați un scop în sine, ci asta vine indirect. Am văzut oameni care căutau să fie respectați și primeau opusul și am văzut oameni care n-aveau nicio treabă cu asta - puteau oricând să se amuze singuri pe seama lor - și primeau respectul tuturor, pentru că îi observai că sunt prietenoși și dornici să ajute echipa în care erau implicați.
Deci cred că dacă semeni bunătate, generozitate, ajutor, implicare, bucurie, competență, răbdare, verticalitate... etc... respectul e o parte din ce culegi.
Deci, decât să cauți respect și să umbli mereu după o bună reputație, dacă pui tot efortul în a-ți clădi un caracter nobil... ai câștigat. Și chiar dacă n-o să fii respectat de toată lumea, nu te va afecta deloc, pentru că știi că faci cel mai bun bine de care ești în stare. Și nu-ți trebuie gând mai bun cu care să adormi și să te trezești.