Urmărește-le reacțiile în public. Cei care își vor schimba atitudinea față de tine în prezența amicilor săi, se vor răci și vor deveni brusc mai retrași sau iritați, aproape sigur te-au vorbit de rău în absența ta și se tem să pară ipocriți, ceea ce și sunt de fapt, sau vor să evite orice asociere cu tine, știind că prietenii lor nu te agrează și neputând să facă față părerilor lor negative.
http://youtu.be/nWJut7KQhI4
Prietenii adevărați îți rămân alături și la bine, și la rău, nu dau înapoi și nu se tem de gura lumii.
Însă până și ei pot greși, nimeni nu-i perfect, și așa cum ei îți suportă toate nebuniile, poți să fii și tu mai îngăduitoare, acceptându-i așa cum sunt și sperând că vor învăța din greșeli. Orice relație se călește în timp.
Însă cel mai bine, cred, prietenia o definește libertatea. Îl poți numi cu adevărat "prieten" doar pe cel în prezența cui poți să fii liber, să fii tu...și să nu ai nevoie de armură.
Ăsta e de departe, cel mai cretin răspuns pe care l-am auzit în dimineaţa asta.
Ştii măcar ce rol are inima în organism? Da, pompează sângele. Nu-i absolut nimic acolo care te-ar ajuta să gândeşti sau să iei decizii. Creierul este responsabil pentru absolut toate alegerile făcute de om.
Se vor sorta singuri
Eu am vazut ce si cum in momentul in care le-am spus ca trec prin niste momente mai ciudate. Unii m-au inteles si s-au preocupat de mine. Altii nu...
Oricum, viata va avea grija sa-i selecteze pentru tine.
Sti cum se spune,, Prietenul la nevoie se cunoaaste''. Punel/o la incercare.Un prieten seamana cu o haina. Trebuie sa-l parasesti inainte de a se fi uzat. Daca nu, te paraseste el.:*
In primul rand prietenii adevarati trebuie ca iti fie alaturi, sa te sustina."Prieteni "care zic ca iti sunt prieteni, si la primul colt te barfesc aceia sunt prietenii falsi(sper ca te-am ajutat)
Cu inima. Dar sa faci o proba :saptamana nu suna pe nimeni, nu intra pe messenger, facebook etc. Cine te va cauta acela e un prieten caruia ii pasa de tine.
oVeveritzaDulcexD întreabă: