Cum va intelegeti cu parintii? :d [poate nu e potrivita intrebarea sau poate e prea personala dar sunt curioasa pantru ca in ziua de astazi majoritatea adolescentilor nu se inteleg prea bine cu parintii ]

De la minunat in sus... eu nu prea petrec timp cu parintii mei pentru ca suntem toti ocupati si de abia seara ne intalnim toti 3 dar in rest totul merge bine. Discut cu ei aproape orice si cand se intampla ceva sau asa nu ezit sa ii spun cel putin mamei, cand ma cert cu o prietena, cu iubitul meu sau cand nu stiu ce sa fac ( in anumite priviinte). sunt bucuroasa ca parintii mei sunt mandrii de mine si ca imi ofera tot ce e mai bun. Eu

Conflictul vesnic intre generatii.Sunt parinte, asa ca gandeste-te ca fara parinti nu erai ceea ce esti acum. Le esti datoare toata viata parintilor tai.

Am 17 ani şi chiar dacă prietenul meu e cel mai blând şi cuminte tip de pe planetă şi îl ştiu de aproape 4 ani, maicămea îmi interzice să-l văd.
Mă discriminează în genul "Dacă ciocolata aia e bună, lasă-i-o lu' fratetu'!" (care e cu 5 ani mai mare ca mine)
În general disputele între adolescenţi şi părinţi apar datorită faptului că copiii cresc şi se cred mult mai maturi decât sunt, şi consideră că au dreptul să obiecteze şi să comenteze.Adică mă uit la unii prieteni cum vorbesc cu părinţii lor, pe mine m-ar da afară din casă dacă le-as vorbi aşa.
Dar totodată se datorează şi diferenţei enorme dintre cum era lumea pe vremea când erau ei adolescenţi şi cum e acum, şi unii sunt de exemplu şocaţi dacă află că copilaşul lor a pus piciorul într-un bar sau buza pe o bere (din nou, cazul alor mei). Pentru că în ultimii ani ne-am modernizat excesiv, atât material cât şi moral. Unora ni s-a şi urcat la cap.

Dupa tine cind s-au inteles adolescentii cu parintii? pari sa consideri ca fiind o tragedie ceea ce e foarte normal.

Pentru thealchemist : Pai oamenii mai invarsta [ dar nu foarte batrani ] mi-au spus ca se intelegeau foarte bine cu parintii. si nu fac tragedie da na.

F. nasol cu tata aproape nu vb si cu mama mai mult tip decat vb calm

In general foarte bine.Ca in orice familie mai exista dispute[sa fim seriosi nu exista viata nu mai lapte si miereee]. Chiar daca cand vin de la scoala stiu ce predicii ma asteapta acasa fiinda nu stiu ce si cum am facut la scoala sau daca exista mici certuri din alte motive de obicei ca sa evit un scandal mostruos zic ca ei si fac ca mine, plec din fata lor mai ales a mamei si o las sa-i treaca dupa 5 minute revin si totul este ok.
Si eu sunt f impulsiva dar uneori trebuie sa mai las de la mine ca totul sa fie super ok.

La mine e naspa.adica nu prea vb cu parintii mei foarte multe, decat lucruri legate de scoala si atat.Cu mama o zi vb, o zi nu din cauza fratelui meu mai mare consider ca ma discrimineaza:d si cu tata vb decat cand ii cer bani.Sunt foarte,, comunisti"adica daca ma suna cineva trebuie sa le dau raportul cu cine am vb ce am vorbit si daca imi fac prieteni noi trebuie ei sa ma investigheze,, cine sunt ei",, unde stau",, numele de familie'',, cine sunt parintii lor'' in concluzie sunt enervanti.

Parintii mei au divortat cand eram ft micuta 3, 4 ani. Mama s-a recasatorit dupa vreo 4 ani de la divort, asa ca am tata adoptiv. Cu el nu prea vorbesc, mai mult strictul necesar. dar MAMA pentru mine e totul. Cu ea vorbesc orice ( aproape - vb numai ceea ce-mi permite bunul simt ) Mama mea pentru mine, este, in primul rand, prietena mea. Ea m-a invatat sa fiu asa, si ma bucur nespus ca a ales sa`mi fie prietena inainte sa`mi fie mama.

De când nu mai locuiesc cu ei şi mi se rupe total de ce fac ei... ei se înţeleg minunat cu mine. Eu continui să nu vreau nimic de la ei.

Acum cazurile difera. eu stu cazuri unde baiat dar si caz cu fata, in care sunt niste persoane cu multe calitati cu mult potential, dar parintii ai incurca enorm iar asta ai duce in pragul nebuniei. parinti care nu stiu ce valori detin, ba ai si tin din scurt pe principiul,, ce, tu sa fii mai destept ca mine?" asta e o mare problema la romani. pe de alta parte cunosc cazuri in care copii sunt niste,, pradatori" sa zic asa, dar sunt foarte sprijiniti de parinti. deci avem 2 mari probleme, care nu sunt unicate, iar intr-un final ne vor afecta pe toti direct sau indirect.

Pai ei nu prea se inteleg cu mine, eu nu prea am ce nu ma intelege cu ei ca na, eu sunt,, prostul", care nu are voie sa fie mai inteligent decat ei. nu prea am voie sa fac nimic, sa merg nicaieri, sa vorbesc nu prea, nu ca ne-am certa, ei striga eu nu, acum se poate numi asta cearta?! e destul de naspa vorba lui lucia, sunt comunisti rau de tot, situatie cam la fel si la mine. deci pe scurt, e destul de greu de trait astfel, dar in conditiile in care nu prea am de ales...nu-mi ramande decat sa sper ca intr-o zi o sa se schimbe ceva.stai putin, nu am voie nimic, deci nici sa sper.

Mama mea imi este cea mai buna prietena.ma ajuta cu ORICEEE! De curand am fost foarte demoralizata si am avut o problema pe care o tineam in mine si plangeam tot timpul pana m`am hotarat sa vorbesc cu mama mea, simteam nevoia sa o simt langa mine.In mod cert mi-a fost alaturi si in 2 zile am rezolvat si problema:X

La mine parintii s-au despartit acum vreo 6 ani si ceva.
Eu am ramas alaturi de mama, fiinta pe care o iubesc mai mult decat orice; cu tata...fiind un alcoolic notoriu, am preferat sa nu pastrez legatura.
Avem si noi momente in care ne mai tachinam insa mereu ne-am inteles minunat[eu si mama]. E singura persoana care imi va fi alaturi mereu, orice as face si orice as spune.

Si eu sunt printre acei adolescenti, ma inteleg ceva mai bine cu mama.