| Parakeets a întrebat:

Dacă tatăl vostru regăsit după atâta timp, care nu a prea fost tată, de-o dată când vorbește cu voi, vă dă ca și sfat următorul, și am să citez exact ceea ce a spus al meu:
"Ai nevoie de carte de muncă, tată, că uite la mine, dacă nu eram cu carte de muncă, cu operația asta la inimă, cine mă băga în seamă și opera?"
Voi cum ați privi un astfel de sfat de la un om care atunci când avea toate condițiile de a fi tată, o soție care-i spăla, călca și avea grijă de el, părinți chiar și socri și el pe atunci nu muncea și-și bătea joc de viața lui, dar și de a familiei lui, dar printre care cel mai mult de cea a copilului lui. Cum ați privi voi un astfel de sfat de la cineva care avea o obligație morală și chiar financiară față de copilul lui pe care, apropo, tot el l-a făcut (eu una chiar nu am cerut să fiu născută, amintindu-i mereu mamei de asta la greu, că ea m-a făcut fără ca eu să fiu întrebată și nu-și asumă nici ea rolul suprem de mamă, însă știu sigur că măcar comparativ cu tata, ea chiar a dat tot ce a avut mai bun, pentru o creștere cât de cât ok.) dar niciodată nu m-a căutat, tot eu l-am căutat pe el.
Sunt eu nebuna sau pun eu orice rahat la suflet sau am dreptate în această chestiune?
În mintea mea e așa. El, cel care nu a tras pentru familia lui, nici nu mai contează că din ce motiv, nu are niciun drept să-mi dea sfaturi acum despre muncă și despre marile virtuți. Nu accept.
Și oare voi dacă ați trăi treaba asta, i-ați mai răspunde la telefon, unui așa reapărut tată, după 13 ani în care a și uitat că existați?
Că am de dat bac, că am de făcut meditații, că fac și eu banchetul și am și eu nevoie ca orice fată de o rochie frumoasă și un pantof frumos. Ce dracului să mai zic de facultate, că acolo am simțit cel mai mult ce înseamnă să nu-ți permiți o chirie decentă și să-ți mai ajungă și de taxă. Am stat la cămin cu mai multe fete în cameră și din cauza asta nici nu puteam să învăț sau să mă trezesc de dimineață să ajung la cursuri, că alea cu gura mai mare făceau gură când auzeau că-mi pun eu mai multe alarme să sune. Am trecut prin iad, doar eu și cu salariul mamei, și pe atunci nu l-a mai interesat pe tata de mine. Eu una la facultate am simțit cel mai mult ce înseamnă să fii copil dintr-o familie monoparentală cu un singur venit. Nici acum când am luat permisul și nu mi-am permis decât o Dacia la mâna a doua. Și asta așa doar ce am văzut eu, dar mi-i milă să o întreb pe mama săraca, câte alte sacrificii o fi făcut doar ca eu să trăiesc decent, și câte le-o păstra pentru ea, că așa e ea, vrea să mă protejeze.
Și mama așa cu tot ce mi-a oferit nu mi-a zis o dată să mă duc la muncă sau nu a dat sfaturi din astea de "atotștiutor". Ba chiar când mă vedea frustrată că colo nu-mi place, că dincolo nu fac eu față sau unde-mi mai plăcea, mă săpau colegii și fugeam în cele din urmă, mama, săraca, zicea doar : "Lasă, mamă, că o să ai și tu cândva serviciul tău și salariul tău. Nu o să fii pentru totdeauna așa. Mai greu, dar o să ai."
Deci ia zice-ți voi, sunt eu nebuna sau am dreptate când mi s-a întors stomacul pe dos și ridicat părul măciucă, atunci când am auzit că tata, care a fost mai mult absent, decât prezent în viața mea, deodată se dă mare filosof și duhovnic, ce-mi vrea el binele?
Sincer, orice-ați răspunde, mai mult țin cont de sfaturile celor de pe TPU, decât de sfaturile tatei.
Dar orice ați crede și voi, mie tata după sfatul ăsta, dar am un cuțit în inimă. M-a rănit profund. Mai bine tăcea.

Răspuns Câştigător
| Emma30555 a răspuns:

Ți a dat un sfat, ia l ca atare. Sfatul nu e rău în fond. Nu se schimba trecutul, el nu poate îndrepta nimic și nici nu merita sa i dai importanta unui tata ca el fiindcă a fost absent, dar era o vorba, fa ce zice Popa nu ce face popa. Cam asa și cu tatăl tău. Poate el ți a dat un sfat de om "bătrân" nu are legătură cu ce a făcut el. Cum ar fi eu sa-i zic cuiva e bine sa ai o familie, deși eu pentru mine nu mi am dorit, nu mi am făcut, nu am simțit, dar sunt conștientă ca pentru mulți oameni aduce împlinire.

28 răspunsuri:
| mihai69 a răspuns:

Dacă tot nu vrei să-l asculți, de ce l-ai căutat?!?

| Parakeets explică (pentru mihai69):

Păi am cam fost forțată de împrejurări. happy
Mătușica a ținut să-mi amintească mereu că e păcat graaaaav, dacă cineva din sângele tău închide ochii către vecie și ai o supărare cu el sau nu vă vorbiți. Deci oarecum, mă lupt să mai prind și eu un Rai. Altfel fugeam oricum de mult pe lumea cealaltă, niciodată nu prea plăcându-mi nici să conviețuiesc pe aici. Deci admit că primul motiv ăsta ar fi. Plus că auzisem deja de drama lui cu operația și am zis că e mai ok să-l iert și caut măcar acum în ultimul veac al lui. Însă eu cred că asta el trebuia să o facă, de mult. Doar el mi-a cam dat viață mie. Nu eu lui, dar mna, nu mai contează. happy

Apoi recunosc că am fost luată prin surprindere. Rămăsese povestea deschisă, că mă duc eu să-l caut cu mătușica mea. Deoarece alone nu îndrăzneam. Nu prea sunt fană vorbit sexul masculin, mai ales face to face, poate doar așa, prin mesaje și telefon happy dar unchi-miu, rugându-mă într-o zi să-l duc acasă pentru că mașina lui era la reparat, chiar în firma unde lucra tata, pe drum, m-o intrebat dacă nu cumva vreau să-l văd pe tata și mna, nici nu am îndrăznit să-i zic "nu" lu unchi-miu, dar nici nu am îndrăznit să zic nu la idee, știind că vreau să merg cumva în Rai. Dar admit că încă nu mă simt foarte ok lângă tata, ci îi vorbesc doar din respect și din motivul Rai. Dar aș dori să nu se bage în viața mea, dacă până acum nu a vrut să ocupe un loc în ea.

| relian a răspuns:

Eu cred ca esti nebuna laughing Te agiti din nimci si pentru nimic.Ce vrei sa spuna lumea, sa te sustina? Taicatu ti-a dat un sfat bun, chiar daca el n-a facut asta, a vazut, a simtit pe propria piele ca lucrurile nu-s bune cea facut el, asa ca de aia incearca sa iti spuna o alta cale laughing

Apoi daca nu esti curioasa de sfatu cuiva, chiar daca respectivul ti-l da, spune multumesc si treci mai departe.
Dew ce trebuie sa te agiti in halu asta? Iao mai usor, faci riduri laughing

| Parakeets explică (pentru relian):

Când chiar voiam să încep să te adaug și pe tine în lista bunilor și dragilor TPUași. Ai dat cu bâta-n lac, dragă Relian. laughing)

Ține cu tata și-mi ești cel mai aprig dușman. laughing)
Cât de sfaturi, tu ai uitat că peste jumătate din angoasele mele prezentate pe aici sau chiar intrebările mele au fost despre cum oamenii mi-au dat sfaturi, s-au băgat în viața mea sau m-au manipulat? Pentru că nu știu cum sunteți voi, dar eu una când simt că un om îmi dă un sfat, mai ales dacă nu i l-am cerut, mă simt manipulată de acei oameni sau că acei oameni vor să se impună în fața mea. Mai ales și dacă acel sfat nu mă pune pe mine într-o lumină bună. laughing) Adică oi fi eu șomeră, dar știu că nu fac bine ceea ce fac. Și că nu mă ajută cu nimic fiind șomeră. Deci la ce folos să-mi mai sucească și tata cuțitul în rană?!

Și eu accept orice, cred că aș rezista în final și într-o cameră plină cu tarantule sau bărbați rolling on the floor) dar mă doare suprem suflețelul când sunt luată de proastă, manipulată sau simt că cineva încearcă să se poziționeze deasupra mea prin "sfaturi" și "eu știu mai bine ce și cum". Mai ales cineva ca tata.

Atunci eu mă simt mică, proastă și chiar manipulată. Și efectiv nu suport. Suflețelul meu nu acceptă așa ceva. Simplu. laughing)

| VoidEternal a răspuns:

Nu are niciun drept sa-ti dea sfaturi.

Dar sfatul nu e rau.

Răspuns utilizator avertizat
| Sophieka a răspuns:

E posibil ca acum la batranete, sa realizeze prostiile pe care le-a facut si sa incerce sa iti dea un sfat bun asa cum a stiut el.

Tu ai dreptul daca nu vrei sa ti legatura cu el, sa opresti orice legatura.
Legat de faptul ca esti sensibila la orice vorba sau la mediul inconjurator este pentru faptul ca ai trait intr-o copilarie mai trista, (ca multi altii) dar acum ca ai crescut, iti poti face viata asa cum iti doresti.

Iti recomand sa faci cateva sedinte de terapie, sa achizitionezi carti pentru vindecarea traumelor, pentru a invata cum sa comunici, cum sa iti gestionezi emotiile in societati, sa intelegi despre bani si cum se fac ei, despre relatii s-a.m.d, iar viata iti va deveni mult mai usoara. Plus ca prin terapii si carti te vei descoperii pe tine mai mult, vei putea depasi trecutul cu mai multa usurinta iar viata iti va deschide mai multe usi, odata ce te descarci emotional si intelegi mai multe.

Viata poate fi si mai placuta si usoara!

| anonim_4396 a răspuns (pentru Sophieka):

Prin carti va fi manipulata de propaganda ieftina si teorii ale conspiratiilor, corectitudine politica inutila. Prin terapii va fi indusa in eroare si curatata de toti banii stransi sub saltea sau castigati la munca. Ce altceva mai recomanzi?

| Sophieka a răspuns (pentru anonim_4396):

Daca tu te-ai invartit doar in conjuncturi si experiente proaste, imi pare rau! Sper sa cauti sa dai de oameni de bine si sa iti dai seama de mai multe.

| Parakeets explică (pentru Sophieka):

Ai dreptate. Din cauza lor, a bărbaților nefaști fac terapie de ceva ani. Credeam că a dat roade o dată cu aplicatul la niște joburi, dar tata mi-a arătat doar că "Terapia must going!" laughing)
Dar observ că oricât de înverșunată aș fi acum, tot la sfaturile în care trebuie să-l iert pe tata, rezonez mai mult.
Mă fac că nu am auzit și aia e. Îl las în pace că ș-așa e el necăjit. Și sper că așa prind și eu un loc în Rai.
Sfatul oricum, i-l urmez, comparativ cu el, eu m-am luptat câțiva ani buni să lupt pentru un job și încă lupt. Eu și cu terapeuta mea chiar am luptat.

| anonim_4396 a răspuns (pentru Sophieka):

Nu e nevoie, sunt deja formata pe acest sector

| blackann a răspuns:

Ignora l, patricia

| iulia0514 a răspuns:

Sincer din punctul meu de vedere nu are nici un drept să-ți dea sfaturi având în vedere că a fugit de responsabilitate atâta timp și a lăsat-o pe mama ta sa te crească singură până acum! Poate suna aiurea dar din partea mea nu ar primi nici un pahar de apă și as trece pe lângă el pe strada fără sa ii arunc nici măcar o privire pentru că dacă nu și-a adus aminte de mine atâta timp nu as avea de ce să-l accept ca tata după atâția ani. Sincer asta numa tata nu poate fi numit!

| Parakeets explică (pentru iulia0514):

Miss Iuli happy Mai trăiești? happy
Tu nu erai cumva din TM, nu? Te am căutat pe aici pe TPU, pentru că voiam să te invit prin oraș, dacă erai de unde credeam eu că erai happy Evident și dacă voiai să vii laughing) dar am avut multe peripeții în orașul tău și nu am mai avut timp, dar din păcate nici nu te mai găsisem pe aici. sad Chiar am crezut că ai dispărut la un moment dat de pe TPU.
Dar dacă ești din TM așa cum credeam eu și mai revin pe acolo, vreodată (pentru că am rămas oarecum impresionată de timișoreni și calmitatea lor laughing) invitația rămâne deschisă. big grin

Și revenind la subiect, mă mir că ești așa de tranșantă, păreai foarte înțelegătoare. Deși așa am simțit și eu legat de subiect. Ca idee, l-am iertat și am zis că la un telefon și poate prin oraș ne mai auzim, vedem, dar am luat efectiv foc pe interior când am auzit ce sfat mi-a dat. Nu el. Și eu nu am acceptat sfatul ăsta cu jobul de la unchi-miu cu care stau în același bloc și comparativ cu tata, unchi-miu ne-a ajutat cu multe pe gratis, de când ne-am mutat în acest bloc(reparații, pus lustre, uși și cam el ne-a făcut aproape pe gratis tot ce cădea în casa noastră și sincer ar fi trebuit să facă tata, dar unde era oare tata?)
Și cât m-am certat cu unchi-miu pe treaba asta, și de-o dată vine tata și aruncă așa un sfat. Dar na, o las așa. Mi-i milă de el și de operația cu care se confruntă, dar dacă totuși se va repeta cu sfaturi de genul, o să-l evit. Nu accept, mai ales de la el.

| iulia0514 a răspuns (pentru Parakeets):

Ohoo mai trăiesc doar ca am fost plecata din tara în concediu și după ce am revenit am fost ocupată ca a început piticul grădinița și nu am avut timp de navigat pe net happy
Eu nu sunt din Timișoara ci din cluj dar dacă ajungi vreodată pe aici cu mare drag accept invitația desigur dacă nu sunt plecată!
Eu nu iert asa ceva poate suna aiurea dar acum sincer omul și-a adus aminte ca are un copil doar acum când e la ananghie până acum nu ia păsat de tine ți-e de ce să-ți pese de el în fond nu îi ești datoare cu absolut nimic singura persoana căruia ia păsat e mama ta și da ea are dreptul să-ți dea sfaturi nu acel om care practic e un străin pentru tine! Sfatul nu e rău dar nu e persoana indicată sa ți-l ofere!

| Parakeets explică (pentru iulia0514):

Exact așa gândesc și eu. happy
L-am iertat, dar na, o să-l țin oarecum la distanță de viața mea privată. Oricum la vârsta asta nu mai am nevoie de el, ci doar vreau să am o relație ok cu el, cât să se încheie totul în relații bune, oricare dintre noi închide ochii primul, până la urmă. laughing)

Dar, Jesus! Tu ești clujancă?! happy
God! Visul meu e să vizitez Clujul. Am auzit numa de bine de Cluj ăsta. laughing) Atunci următorul TPUaș pe listă, de vizitat, tu vei fi Miss Iuli. happy
Sper doar că ai mâncare bună. La mine votul final pentru un oraș bun sau rău, îl deține gastronomia și ceea ce-mi satisface cât mai mult și mai bine papilele gustative. laughing)

| iulia0514 a răspuns (pentru Parakeets):

Mâncare avem destulă cam tot ce-ți dorește inima noua ardelenilor ne place carnea de porc in speciallaughing oricum dacă vi la noi te întorci acasă cu 15 kg în plus happy ca ii musai sa încerci din toate

| DeMicUnCălător a răspuns:

Omu vorbește căt il duce minte. Ești liberă să-l ignori și să repeți greșelii lui

Răspuns utilizator avertizat
| TheGentleman a răspuns:

Este o tâmpenie și superstiție ce ți-a spus mătușă-ta. Hai să terminăm cu chestiile astea, care nu ajută pe nimeni. Sexul, rasa, naționalitatea „sângele" si alte chestii nu le poți alege. Le aleg alții pentru tine. Unii fac alegeri bune, în acord cu interesul propriului copil, alții, doar un motiv de orgoliu. În natură, părinții nu contează, ei sunt brutal înlăturați de către „fii și fiice". Bătrânii de către cei tineri.

Acum, imbecilul numit „tată" are niște remușcări. Și îți spune o poveste frumos împachetată, sperând ca tu și mama ta să puneți botul și el să răsufle ușurat. Bună afacere dacă-i iese mișcarea.

Dar gândește-te: cine a dus tot greul? Mama ta și mai ales tu. Că și mama ta are partea ei de vină, că nu a ales cu mai multă atenție partenerul.

Tatăl tău în schimb, a dat de 2-3 ori din fund, și gata. Mama ta măcar s-a ales cu ceva bun? 0rg@sm? sau cu neplăceri? Apoi cine a dus greul sarcinii, grija zilelor de mâine? Tatăl tău? În niciun caz.

Așa că el și cei ca el nu merită clemență. Stoarce-l de puținii mulți bani pe care-i mai are și lasă-l să se chinuie. Să sufere, să nu-și găsească liniștea. Să urle, așa încât nici cele mai puternice sedative cunoscute să nu-l poată liniști. Să devină insuportabil, astfel încât nici personalul medical să nu-i poată suporta gemetele, de parcă ar fi tipătul rădăcinii de mătrăgună. Și în final, să crape într-un colț izolat de ATI, de unul singur, și nici măcar după moarte să nu-și poată găsi liniștea.

Pentru că ție nu-ți mai poate reda nimeni copilăria, tinerețea sau viața. Ți-a fost influențată fără ca tu să fii întrebată, fără să-i pese cuiva de tine. Cum ar fi arătat viața ta acum, dacă ai fi fost iubită, susținută, protejată și răsfățată? Mult mai bună, cu siguranță...

| Parakeets explică (pentru TheGentleman):

Jesus! laughing)

Mă înfioară numa ceea ce scrii. Și eu mereu l-am urât pe tata pentru oarecum abandonul lui. Dar mna, parcă totuși e prea drastic ce scrii. laughing) L-am cam iertat, ce pot spune?
Dar îmi place cum scrii cu atâta patos. happy Deși nu am dat frâu liber la nimic, acolo deep, cam da, cam gândesc exact ce ai scris tu pe aici.

| TheGentleman a răspuns (pentru Parakeets):

Trăim într-o lume profund greșită, care trebuie reconstruită de la zero laughing

Totuși, bărbații tradiționali fac atât de puține, dar culeg toate roadele, laudele și meritele. Ce să zic. Foarte tare laughing

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Proasta alegere ca ai stat la discutii cu el dupa ce ca te-a dat uitarii.Te va ajuta sa te enervezi mai tare pe soarta, sa-ti bagi p. in ea de tot si toate, sa te imbeti si sa uiti de tot ce a fost apoi sa reincepi de la zero incetul cu incetul. Mult succes cu viciile si tentativele de suicid!

| Ilovedinero a răspuns:

Uite, sfatul nu e rau, chiar e bine sa lucrezi cu carte de munca si in Ro se fac diferente mari in sistemul de sanatate pe baza asta.In legatura cu tatal tau, iti spun eu ca va veni o zi in care vei accepta tot ce s-a intamplat, vei spune ca asa a fost sa fie, si il vei ierta, asta nu inseamna ca vei fi mai apropiata de el, inseamna pur si simplu ca il vei ierta.Nici eu nu am avut o copilarie prea fericita si nu din cauza banilor.Parintii mei mereu au fost oameni cu bani, dar asta nu inseamna ca mereu au avut un copil fericit.Erau luni care ma lasau la fratele meu si ei mergeau in club, mergeau si se distrau, nu ii interesa de absolut nimic, nu erau prezenti la meciurile mele, nu stiau pe ce clasa sunt, cati ani am, de abia imi mai stiau numele.Eu poate aveam parul vopsit de 3 luni si ei ma intrebau ce culare are parul meu.Ii vedeam pe toti copii cum merg cu parintii de la scoala, cum ii strangea cineva in brate insa eu ma simteam nedorita.Doar fratele meu mai era si el din cand in cand langa mine.Insa toate astea m-au invatat sa fiu tare psihic, nu ma mai poate invinge nimic, am tras concluzii din tot ce s-a intamplat.Din traba asta am si tras un comportament de fratie foarte bun, stiu sa fiu langa cineva la greu.Cu toate astea, mereu mi-au oferit oricati bani am avut nevoie, de la 15 ani aveam doar iphone-uri, aveam cate 100 de lei pe zi la scoala si etc dar. lipseau ei si prezenta lor.La qbsolut niciun meci nu au fost prezenti, atata noroc ca pe atunci unchiul meu imi era antrenor si sotia lui nu putea avea copii, a fost singurul care m-a sustinut in tot.Acum tata mi-a oferit un loc superior la firma lui, am propriul apartament, ma intretin singura si imi permit sa fac orice.Cu toate astea pe copilul din mine il doare, mai am seri in care am o durere in suflet, stau uitandu-ma pierduta pe tavan si parca ma vad pe mine cea mica, cum radea cu toata lumea si fugea la ea in camera si isi punea mana la gra si plangea, se gandea si se invinuia mereu ca parintii nu vor sa stea cu ea si nu voia sa o vada nimeni plangand pentru ca " ea e baietoasa" pentru ca " mami si tatii sunt ocupati si ii doare si pe ei inima daca vad ca plang si eu"Cu toate astea mi-am acceptat copilaria, i-am acceptat pe ei, i-am iertat pe toti, asta nu inseamna ca m-am apropiat de ei, poate de tata m-am apropiat caci uneori daca am probleme ii mai povestesc la lucru dar nimic mai mult, vin destul de rar pe la ei chiar daca suntem in acelasi oras.Dar toate astea m-au intarit si nimic nu poate sa ma atinga, oricine ar muri, oricine mi-ar face orice nu poate sa ma atinga.Mai degraba ma enervez si bat lumea.In legatura cu sufletul. bura-te ca il mai ai, bucura-te ca mai simti ceva, ca mai ai ce sa pui, eu nu mai simt nimic pentru nimeni, sunt ca moarta, singurul lucru pe care il simt e fericirea de dupa un antrenament reusit, nimic mai mult.Nu se mai simte nimic la fel de atunci

| Parakeets explică (pentru Ilovedinero):

Nu știu dacă azi e de la răceală, de la dezamăgirile pe care le am tot resimțit în ultimul timp și am devenit super sensibilă, dar parcă am simțit prin fiecare os povestea ta, draga mea. Parcă m-a călcat trenul citindu-ți povestea. Așa se simte. Azi clar nu sunt nici eu în apele mele. Mă macină multe. Dar când aud de copii care sunt făcuți, de părinți absenți sau părinți farisei, mi se rupe sufletul. Speram că doar văd eu prost și nu e așa, dar am văzut din păcate bine. Mereu am susținut că jumătate de Mapamond e populat de părinți corigenți și repetenți și de copiii lor care ajung plini de regrete că s-au născut, reci sau unii chiar plini de traume.
Doar pentru că jumătate de Planetă se înmulțește iresponsabil, neasumat.

Îmi pare rău să aud de povestea ta. Cred că nu meritai o astfel de copilărie. Dar cine știe, până la urmă poate noi ăștia cu povești traumatizante despre familie și în familie, vom fi favoriții sau mângâiații Lui Dumnezeu. Uneori îmi zic și eu asta. Ca să mai încerc să merg mai departe.

| Darius50boss a răspuns:

Tată tot tatăl tău este, a greșit față de tine enorm dar trebuie sa îl respecți, îți urez succes in viață