De cand am fost mica m-am simtit marginalizata(nu de cineva anume,in general)iar acum,gandindu-ma la cum ma simteam, resping persoane care poate tin la mine etc chiar si persoane de familie.eu de fel sunt foarte vorbareata,curajoasa,dar cand anumite persoane vor sa se apropie de mine eu le resping in mintea mea zic ca nu imi inspira incredere,si automat devin tacuta, timida etc. vreau cateva sfaturi.procedez corect..sau nu. Cum trebuie sa ma comport? ma inchid in mine si sunt timida, si resping persoane care nu imi plac(si pe unele rude)

Ca si tine, sunt o perosana timida si tacuta, dar asta se intampla doar cu persoanele noi sau persoanele pe care le cunosc dar nu petrec mult timp cu ele(ca de exemplu unchi, matuse, etc.). Cauza este simpla: lipsa de incredere in mine.
Poate ca acele, care vor sa se apropie de tine, nu au reusit sa-ti castige pe deplin increderea (cel putin asta se intampla la mine).
Rezolvarea mea (nu cred ca e buna sa-mi "vindece" timiditate): cat timp sunt in apropiereea persoanelor noi, sau celor pe care nu le simpatitez inca de la primult contac vizual, incerc sa-i "analizez". Astfel, dupa ceva timp (poate trece destul de mult), ori ma aporii in sfarsit de ei sa ma imprietenesc " la catarama", ori ii evit in asa masura incat nu-i mai salut pe strada.
Desigur, metoda asta e chiar proasta dintr-un anumit punct de vedere:nu da rezulate imediat si sunt unii confunda persoanele timide cu persoanele anti-sociale, si astfel, ajung sa ii ocoleasca pe cei timizi, in loc sa incerce sa-i cunoasca.
Singurul sfat pe care ti-l pot da (pentru ca la randul meu l-am urmat) este se incerci sa te duci la cat mai multe activitati, in care sa fii obligata sa iesi din carapace. In cazul meu, cursurile de teatru au fost destul de folositoare: la inceput nu puteam spune un monolog pe scena, in fata ublicului, dar dupa 3 ani, n-am intampinat greutati mari(doar ceva emotii) in a spune pe scena un monolog scris chiar de mine.