De ce atunci cand iubim trebuie sa ranim? De ce facem asta, desi nu vrem, o facem? Funda celui mai bun argument si voturi.

Nu o sa gasesti niciodata o iubire, pe pamantul asta, care sa nu raneasca.
Nu ai cum sa nu ranesti o persoana, fie ca o ranesti cand o iubesti, sau doar pentru ca-ti pasa de ea, si asta dar pentru ca asta este firea nostra.
Oamenii strica lucruri, construiesc, dar si strica, si de multe ori stricam fara sa ne dam seama.
Daca o sa vezi filme in care o persoana afla cum v-a murii, o sa vezi si ca acea persoana incearca din rasputeri sa evite moarte, si fara sa vrea, face fix lucruri care-l omoara.
Asa facem si noi cu iubirea.
Incercam atat de mult sa evitam sa ranim o persoana, incat exact asta ajungem sa facem, lucru care denota prostie. Prostie cu intentie buna, dar tot prostie ramane.
Ranirea din iubirea provine din mai multe motive... unii ranesc pentru ca iubesc prea mult, si se straduiesc sa faca totul ca sa-i fie pe plac partenerului/partenerei, incat ajung s-o sufoce, s-o faca sa nu se simte in largul ei.
Altii ranesc iubind prea putin, prin indiferenta, sunt indiferent fata de iubirea oferita de persoana cealalta, iar lucrul acesta raneste foarte mult.
Iubirea, in sine, daca ne luam dupa "definitia" daca te Stefan Gheorgidiu, din Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, este un intreg proces de auto sugestie, prin care ne mintim ca persoana pentru care simtim ceva, este perfecta.
Din pacate, faptul ca ne mintim cu acest lucru, duce la ranire, fie ca ne ranim pe noi, fie ca ranim persoana respectiva.
Ca sa explic mai clar... daca ne mintim, prin intermendiul autosugestiei(nu stiu exact cum se scrie, legat sau dezlegat), pe parcurs observam anumite defecte ale acelei persoane, lucru care nu prea e bine, pentru ca este in negatie cu ceea ce incercam sa ne mintim, iar asta ne cam face confuzi.
SI ce-i rau in asta?
Pai ori o sa ne judecam pe noi pentru ca am crezut ca persoana respectiva este perfecta, ori judecam, din suparare, persoana respectiva, ca nu este asa cum credeam noi.
Oricum ar fi, daca vrei o explicatie simpla, ranim pentru ca suntem prosti, asta ca si definitie generala.
Ranim pentru ca suntem egoisti, si vrem totul doar pentru noi, pentru ca desii iubim o persoana, rare ori se intampla s-o iubim mai mult ca pe noi.
Un alt motiv este ipocrizia, pentru ca mereu vrem sa aratam ca suntem ceva ce nu suntem de fapt, si ajungem sa fim si noi nefericiti, pentru ca trebuie sa ne prefacem, si sa si ranim persoana cealalta pentru ca am mintit-o.
Altul, este iluzia pe care ne-o facem. Nu luam iubirea asa cum este, n-o simtit, noi nu simtim iubirea de multe ori, ci o ignoram, imaginandu-ne cum ar trebui sa fie, cum ar fi mai bine, cum ne-ar place, etc, evitand sentimentele pe care le simtim, sau pe care ar trebui sa le simtim atunci, si pe care ar trebui sa ne concentram.
Ranim, pentru ca nu suntem perfect, ranim pentru ca avem defecte, ranim pentru ca nu simt sa iubim.
Pe scurt, ranim pentru ca suntem oamenii, si asta fac oamenii, greseli, greseli din care trebuie sa invete.
Dar daca stai putin sa te gandesti... iubirea reprezinta acceptarea unei persoane in ciuda defectelor ei, iubirea persoanei respective in ciuda prostiilor pe care le face, si mai ales, inseamna ramanerea ta acolo, indiferent daca esti ranit/ranita, indiferent ce se intampla, pentru ca iubiesti acea persoana.
Ranim pentru ca suntem oameni, dar tot pentru ca suntem oameni, iubim, si suntem capabili sa iertam.
Asa ca, oricum ai pune intrebarea, ranitul se datoreaza faptului ca suntem oameni, dar si iubirea apare tot din acest motiv.
Iar cel ce iubeste, suporta ranile provocate de cealalta peroana, ii accepta defectele, si mai ales... o iarta.
Asta semnifica iubirea adevarata.