anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

De ce este adesea blamat și desconsiderat un copil care provine dintr-o familie dezorganizată?
De exemplu, dintr-o familie cu părinți care beau, sunt scandalagii, sau când ambii sau unul dintre ei, au făcut pușcărie.
Ce vină au acei copii că părinții lor sunt astfel?
Până la urmă nimeni nu-și alege părinții.
Cei care desconsideră aplică zicala "Așchia nu sare departe de copac"?

Răspuns Câştigător
| SingleForOne a răspuns:

Să considerăm că acei copii au trecut de 16 ani, și au o anumită maturitate.

Ei sunt "blamați" pentru că există zicala aia "dacă familia, prietenii, societatea este toxică, atunci devin-o tu mai bun, faci schimbări în aceste medii toxice sau te muți undeva mai bine. Schimbarea depinde de tine, nu de altcineva."
Evident, sunt gândite greșit aceste lucruri, dar nu stă nimeni să acorde șanse de dezvoltare acestor copii. Adică locuri de muncă, atenție mai mare din partea profesorilor, conectiune umană între prieteni, profesori, angajatori și colegi de muncă, etc. Astfel, avem psihologi care vor să facă business, că altcineva cine s-ar ocupa?

10 răspunsuri:
sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Este blamat când se poartă blamabil.

| Mosotti a răspuns (pentru sadrian46):

Nu neaparat, unii sunt vazuti fals aiurea doar ca parintii au fost aiurea, la asta se refera. Adica "aaa ma-sa si tacsu sunt praf, el cum sa fie? E clar ca e ca ei", fara insa ca ala sa fie asa. Adica sunt vazuti asa de niste oameni tampiti.

Ca aia ca e blamat cand se poarta blamabil e normal.

DoarBogdan
| DoarBogdan a răspuns:

Nu cred ca se mai face asta... adesea. Dintr-o clasa de 30 de copii, sunt sigur ca nici 10% nu o sa faca asta, deci nu exista o majoritate. Sau daca ar exsta, acele persoane sunt copii. Sa judeci pe cineva in functie de o asemenea chestie este... imatur, inconstient si absurd.

| Mosotti a răspuns:

Din cauza ca oamenii care blameaza-s low la creier si nu realizeaza ca acel copil nu neaparat este ca parintii sau mediul de unde vine, mai ales daca nu a aratat ca ar fi.
Intai sa vedem cum e, si dupa aia catalogam.

| Freya1 a răspuns:

Nu intotdeauna.De multe ori copii ce vin din familie de genul si nu li se aseamănă sunt compatimiti "săracul, ce copil cuminte, harnic, de treaptă si ce părinți de rahat".

| Wr3nch a răspuns:

Pentru ca unii tind sa meargea pe acelasi drum. Vor deveni alcolisti, batausi sau infractori pentru ca la asta au fost expusi.

| zilog a răspuns:

Mulți profesori sunt **** si fac chestii din astea pentru că ei știu din start că de la ăla nu o să le iasa ciubucuri și cadouri așa că îl pun în ultima bancă și eventual vor să îl lase repetent ca să vină părinții la școală să le dea ce nu le-a dat tot anul!

| SingleForOne a răspuns:

Fiecare cu viața personală și cu problemele personale. Unora le este foarte greu să le mențină perfect, în același timp să aibă grijă și de alții pentru a se dezvolta... dacă nu este un job/business, ci din pură pasiune.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Cine ii blameaza?

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Pentru ca multi dintre ei devin mai alcoolici decat parintii