De ce nu pot avea o familie si o viata normala? Mereu mi-am dorit sa am niste parinti care sa ma iubeasca si cu care sa pot vorbi normal, dar poate le-am gresit eu cu ceva deoarece ei mereu au fost dezamagiti de mine si au avut grija sa simt asta in permanenta. Toata copilaria mea tata tipa intruna la mine, ma brusca si imi spunea ca nu sunt buna de nimic..nu inteleg de ce avea comportamentul asta..de asemenea ei nu au prieteni de familie, rude apropiate si din acest motiv nu accepta ca eu sa am prieteni si foarte rar pot iesi pe afara.Sincer nu mai pot trai asa, dar nu am ce sa fac. Ei sunt si mai in varsta si in curand va trebui sa am grija de ei, deci nu e o posibilitate sa plec pur si simplu, sa imi gasesc un job si sa fiu pe cont propriu. Ma uit in jur si imi dau seama ca unii nici nu au idee cat de norocosi sunt daca au parinti intelegatori, cu care pot discuta si pe care sa poata conta.

Da ai dreptate unii parinti sunt mai impulsuvi agresivi dar totusi esti copilul lor si ar trebui sa vb frumos cu tine si sa te respecte.
Incearca sa vb cu ei sa vezi de ce iti vorbeste asa urat, pentru ca o sa aiba nevoie de tine candva.

Nu e normal să te bruscheze și nici să-ți vorbească urât! Asta înseamnă că și ei au avut aceeași problemă când au fost mici! Eu zic să construiești ceva cât de mic, începând cu un job oriunde simți că faci ce-ți place. Încearcă să fii responsabil în ochii tăi, să te respecți foarte mult pe tine după care ai să vezi că
toți, chiar și părinții tăi se vor comporta altfel.

Nu-ți poți alege părinții! De aceea, atunci când te căsătorești, ai nași la nuntă. Nașii sunt părinți spirituali. Adică acei oameni care te înțeleg și te ajută cu sfaturi pe care părinții naturali nu sunt capabili să ți le ofere.

"Ei sunt si mai in varsta si in curand va trebui sa am grija de ei, deci nu e o posibilitate sa plec pur si simplu, sa imi gasesc un job si sa fiu pe cont propriu." Complet gresit! Nu esti sclavul nimanui! O spun ca parinte - nu vreau absolut deloc ca asta mica sa stea sa isi strice viata ca sa aiba grija de mine. Daca pana ajunge matura nu e in stare sa plateasca pe cineva ca sa faca asta - in cel mai rau caz - inseamna ca am esuat major ca parinte. In mod normal ar trebui sa ma descurc singur.

Buna!
Daca am putea cu totii sa ne alegem familia in care sa ne nastem, ar fi minunat, nu?
Stii ce ai tu de facut? Sa ai recunostinta fata de parintii tai pentru ca te-au invatat o chestie: cum sa nu te comporti cu proprii tai copii.
Din pacate, nu esti singurul caz de asemenea fel. Sunt multe alte persoane care trec prin asa ceva, unii chiar si mai rau de atat.
Intr-un mod al lor, poate ca ei te iubesc, nu ca poate, sigur. dar cine stie ce e in mintea lor. Poate nu a avut cine sa le deschida ochii, poate asa au vazut si ei la parintii lor si li s-a implementat in cap ca asa trebuie sa fie.

Cat despre tine, capul sus si rezista in continuare! O portita sigur se va ivi si pentru tine

Poate ești adoptată.

Încearcă și discuta cu ei despre unele atitudini care te deranjează, dar nu ii acuza, ci spune-le cum te simți și cum te afectează. Fii pozitiva și gandeste-te ca sunt alții care au o situație mai grea, dar care fac ceea ce pot ei. Concentrează-te asupra aspectelor pozitive și chiar dacă nu se va îmbunătăți găsește alte lucruri în care sa găsești bucurie. O inimă vesela este sănătatea trupului.

Încearcă sa vorbești cu ei sau găsește ceva ce lor le place si fa acel lucru care le place lor împreună de exemplu poate tatălui tau ii place sa joace fotbal joaca-te cu el fotbal (habar n-am am dat un exemplu) sau mamei tale ii place sa croșeteze croșetează cu ea
Sper ca te.am ajutat

Parintii tai se comporta asa pentru ca au probleme psihice, adica sunt nebuni. As avea foarte multe de spus, dar ma voi limita la doua sfaturi. 1. In cazul tau, psihiatria recomanda divortul emotional. Stiind ca sunt nebuni, nu ii mai iei in serios. Orice opinie si atitudine a lor sunt de fapt simptome. Divortul emotional NU e un mod de a respinge persoana, ci tocmai de a te raporta adecvat la ea, si atunci ajungi chiar sa iti placa compania ei (evident, nu mult timp). Daca nu reusesti divortul emotional, te armonizezi cu ei, deci inebunesti si tu. 2. Nu conteaza varsta parintilor, copii cresc si isi fac viata lor. Ce e asta sa devii infirmiera lor? Lasa ca se descurca ei, daca nu vor putea sa isi poarte de grija o sa mearga la caminul de batrani, acolo ai ingrijire calificata permanenta. Solutia este sa pleci, iar cu timpul ei vor accepta, fiindca nu au incotro. Astept orice intrebari.

Sunt o multime de copii in aceiasi situatie ca si tine, deci renunta la gandul ca doar tu ai acest "ghinion".

Daca cineva ti-a dat nastere, nu se numeste neaparat parinte.Un parinte este acela care nu`si varsa frustrarile proprii asupra copilului ci acela care ii este alaturi si il intelege.La fel si in cazul familiei.O familie este aceea care tine la tine. Poti sa te consideri ca si un simplu vizitator momentan, sa dai vina pe soarta iar dupa ce faci 18 ani sa pleci si sa intalnesti oameni noi pe care ii vei putea considera familia ta.

Nu-s tipul emotiv, deci ce iti scriu, posibil sa nu fie luat in considerare.Acest tip de parinti considera ca,oricare ti-ar fi planul de viitor,mereu vei fi legat de ei,insemnand prioritatea in topul listei.Da,parintii nu ti alegi tu, dar tu decizi relatiile pe care le vei avea cu respectivii.Ti-au dat viata, te-au crescut, ti-au oferit o educatie si o masa calda; nimeni nu spune sa nu ai grija de ei, sa ii ajuti.Dar 'dozajul' este decis doar de tine.Cazurile de boala sau imobilizare la pat sunt exceptii, dar eu nu as gasi nicio dificultate in a pleca.