anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

De ce nu pot trece peste tot ce mi s-a întâmplat recent, atât cu băiatul respectiv despre care am vorbit și zilele trecute și am încercat să mă sinucid prin supradoză, cât și peste alții care s-au purtat foarte urât cu mine și au vrut să își bată joc de mine și să mă prostească?

Mă simt foarte singură și încă mai mă gândesc la băiatul respectiv, dar m-a rănit și nu mi-a mai trimis deloc mesaje și nu știu ce să fac. Îmi doresc să am și eu un partener, dar mă omoară gândul că nu voi mai avea vreodată... Știu că mulți mi-au spus să nu îmi iau viața, dar mă simt lipsită de putere și simt că nu pot trece peste, mai ales singură. Mă doare și îmi vine să mă încerc de N ori să îmi iau din nou viața, pentru simt de multe ori nevoia de a avea un partener și să fiu și eu în rând cu celelalte...Să încep și eu viața sexuală, să primesc dragoste și afecțiune...Dar nu. Cred că ar fi mai bine să mă sinucid și chiar să mai și încerc, plus sunt foarte multe motive în spate pentru care îmi tot vine să fac acest pas. Sunt majoră.

34 răspunsuri:
| LoveSleep a răspuns:

Se pare ca nu doar la barbati nu te pricepi. Mai ai ceva ce tot faci si nu faci bine. Priveste partea buna, daca iti reuseste una, nu mai e nevoie sa o faci pe cealalta! Multa sanatate!

| LaSteauaCareaRasarit a răspuns:

Iti bati singura joc de viata ta. Nu te iubesti pe tine insati.
Atragi in viata ta oameni care rezoneaza cu energia ta.

Schimba modul de a gandi, iubeste-te si ai sa vezi ca vor veni in viata ta oameni care sa te iubeasca.

| Ioana06i a răspuns (pentru LaSteauaCareaRasarit):

Da, vor veni când voi ajunge eu în mormânt...

Îmi este foarte greu să fac toate astea, mai ales singură! Nu pot, deși aș vrea.

| LaSteauaCareaRasarit a răspuns (pentru Ioana06i):

Ai fost la psiholog?

| Ioana06i a răspuns (pentru LaSteauaCareaRasarit):

Am fost anul trecut... ajunsesem la a 6-a ședință și nu îmi spunea și nu mă învăța nimic, plus ca eu nu îmi permit sa plătesc mereu. Eu nu cred ca am nevoie doar de 10 ședințe...

| LaSteauaCareaRasarit a răspuns (pentru Ioana06i):

Atunci mergi la psihiatru, te rezolva mai repede de 10 sedinte.

| Ioana06i a răspuns (pentru LaSteauaCareaRasarit):

Am fost și acolo, de 2 ori. A treia oară refuz. Să se ducă altcineva, nu eu.

Eu nu mai vreau sa ma chinui intr-un spital, în timp ce alte femei sunt fericite și împlinite. Si nu imi judeca motivul pentru care nu vreau sa merg la psihiatru, caci doar eu stiu cata durere am în suflet, cand imi aduc aminte de experietele avute acolo. Mulțumesc!

| sweetys a răspuns:

Nu iti mai ghida viata si fericirea dupa alte persoane, nu ele sunt raspunzatoare daca tu vezi partea plina sau goala a paharului, sau daca tu alegi sa vezi partea pozitiva din tot ce ti se intampla. Din fiecare incercare mai putin placuta ai de învățat, de invatat despre tine si despre oamenii din jurul tau, cata incredere poti avea in ei, pana in ce punct si cata incredere sa ai in tine. Fiecare om are ritmul lui, si viata lui, nu este batut in cuie ca la varsta X trebuie sa ai iubit si viata sexuala inceputa. Plus că atata timp cat tu nu esti bine cu tine, nu poti fi nici cu alta persoana. Lucreaza la tine, punete pe linia de plutire si dupa aceea cauta ceea ce vrei, fiindca din disperare vei face aceleasi greseli.

| Ioana06i a răspuns (pentru sweetys):

M-am săturat să trec prin toate astea. M-am săturat. Nimeni nu înțelege cât de greu este să învăț să mă iubesc și să lucrez la partea asta, nu știu de unde să încep, credeți-mă! Mă simt neajtorată!

| Celestina003 a răspuns:

Îmi pare rău că treci printr-o perioadă atât de grea, dar vreau să îți spun că e important să îți acorzi timp și să îți dai permisiunea să te vindeci. Ceea ce simți acum nu este ușor și este complet normal să te simți copleșită și pierdută, mai ales când ai trecut prin așa ceva. Dar trebuie să știi că există ajutor și există oameni care te pot sprijini să treci peste această durere.

Când simți că nu mai ai putere, este esențial să vorbești cu cineva despre ce simți – un prieten apropiat, un membru al familiei sau un specialist. Nu trebuie să treci singură prin asta. Tu meriți să primești sprijinul de care ai nevoie.

Fiecare persoană are propria cale și ritm când vine vorba de relații, și nu este nimic greșit în a-ți dori să ai un partener și să primești afecțiune. Totuși, nu ar trebui să îți pierzi valoarea de sine din cauza unui alt om sau a unei experiențe dureroase. E important să îți construiești încrederea în tine, să înveți să te iubești și să te accepți așa cum ești.

Te rog să nu te auto-pune sub presiune și să cauți ajutor imediat dacă te simți că nu mai poți face față. Nu ești singură în durerea ta și există întotdeauna soluții care te pot ajuta să te simți mai bine, chiar dacă nu le vezi acum.

Dacă simți nevoia, poți contacta o linie de suport pentru persoane aflate în criză sau un consilier care te poate ajuta să navighezi aceste emoții. Nu trebuie să te duci pe această cale singură, iar viața ta merită să fie trăită în siguranță și cu sprijin.

| Ioana06i a răspuns (pentru Celestina003):

Dar de ce tot trebuie sa contactez eu "linii de suport" și alte chestii, și nu pot să dau și eu odată de cineva care să mă accepte și pe mine cum sunt? Chiar mereu trebuie să am lacrimi în ochi și să îmi fie rău? Oare asta merit?

| adam7 a răspuns:

Gândește: tu ai vrea să fii cu cineva anxios și deprimat ca tine? Nu!
Fă curat în tine și luptă! Viața nu se oprește că ai dat peste un fesier ce s-ar bucura de o domnișoară. Ridică-te și vezi ce surprize mișto te așteaptă. În viață ești singur doar când nu ești tu alături de tine.

| Ioana06i a răspuns (pentru adam7):

Sunt și alții ce evoluează împreună, mereu este așa de nașpa, dar eu...Nici parte de asa ceva nu am. De ce sa am eu acest drept...

| adam7 a răspuns (pentru Ioana06i):

Văd că răspunzi unora ca și cum i-ai certa. Nu îți convine nici un sfat deși sunt utile. Vorbești doar de renunțare, dar refuzi să lupți. Fă un efort să te schimbi și acceptă că, pas cu pas, poți reuși. Dacă nu începi să îți schimbi modul de a gândi, nu vei vedea niciodată că scenariile astea rele ți le faci chiar tu.

| Ioana06i a răspuns (pentru adam7):

Vezi prost, nu cert pe nimeni.

| adam7 a răspuns (pentru Ioana06i):

Mi-ai confirmat că am dreptate.
Tine minte ce ți-am scris și termină cu autocompătimirea. Dacă vrei să-ți fie bine va fi bine. Dacă continui să-ți fii singură dușman nu vei evolua din starea asta.

| Ioana06i a răspuns (pentru adam7):

Mă judeci? Cine ești tu?

Nu mai am eu voie să scriu tot mă deranjează și simt, că îmi săriți mie toți în cap! Unul are nu știu ce, altul nu, și așa mai departe!

| adam7 a răspuns:

Gândește: tu ai vrea să fii cu cineva anxios și deprimat ca tine? Nu!
Fă curat în tine și luptă! Viața nu se oprește că ai dat peste un fraier ce nu s-ar bucura de o domnișoară. Ridică-te și vezi ce surprize mișto te așteaptă. În viață ești singur doar când nu ești tu alături de tine.

| AcnaibSomlab a răspuns:

Sa nu faci chestia asta, si eu am incercat in tinerete de 2 ori, si ii multumesc Lui Dumnezeu ca m-a salvat, pentru ca acum am un sot si o fetitita minunati.Am trecut prin foarte multe in viata mea,dar acum sunt fericita. Dumnezeu are un plan cu tine,nu renunta pentru un baiat care nu te merita,te rog din suflet! Fa doar o schimbare, nu stiu, schimba job-ul, muta-te singura, fa ceva ce iti place! Nu uita ca vinr Craciunul, iar de Craciun miracolele exista❤️?

| Ioana06i a răspuns (pentru AcnaibSomlab):

Nu mai am nicio șansă, spre deosebire de voi cele care deja aveți și sunteți toate fericite. Am văzut ce planuri are Dumnezeu cu mine, vi le dă vouă. Mare e gradina Domnului...

| AcnaibSomlab a răspuns (pentru Ioana06i):

Ce fel de raspuns este asta? Ce vina avem noi? Pai toata lumea care ti-a raspuns la intrebare,vrea sa te ajute, si tu asa raspunzi? Ti se pare frumos? Tu de ce ai pus intrebarea pana la urma, ca sa vezi cata lume e fericita, si sa urasti, sau sa te ajutam?

| Ioana06i a răspuns (pentru AcnaibSomlab):

De ce mă iei la rost? Da, știi ce este în sufletul meu de îți dai cu punctul de vedere așa repede? Mă ajutați, dar vă mai și lăudați puțin cu ce fericirea și împlinirea voastră. Sunt alții care nu au avut parte de iubire și afecțiune în viața lor, nu le mai faceți voi în ciudă.

| AcnaibSomlab a răspuns (pentru Ioana06i):

Nu te ia nimeni la rost, si nu iti face nimeni in ciuda, asta e doar in capul tau fato.Pa

| Ioana06i a răspuns (pentru AcnaibSomlab):

Pa, "fato". Vorbește frumos!

| AcnaibSomlab a răspuns (pentru Ioana06i):

Da,o sa-ti vorbesc cu sarut mana, imi pare rau ca mi-am pierdut timpul, incercand sa te ajut moral

| Ioana06i a răspuns (pentru AcnaibSomlab):

Cine ești tu să mi te adresezi mie cu "fato"?

Dacă vrei să înțelegi oamenii, bine, dacă nu, nu. Pa! Și mie îmi pare rău că m-am băgat în seamă cu tine!

| Emanuela29 a răspuns:

Bună orice ar fi nu e sfârșit de lume nu toate se rezumă la i relație tot ce pot spune e ca și eu mi-am dorit enorm aceiași chestia ca și tine și drept urmare am și primit am și un copil chiar dar nu-i totul atâta de roz precum vedem în filme viața e foarte frumoasă dacă ști să ți-o prețuiești eu aș da orice să mai fiu domnișoară la părinți acasă dacă dorești dă-mi cerere pe Facebook sau insta și vorbim mai multe chesti și poate te pot ajuta să treci din starea asta

| Ioana06i a răspuns (pentru Emanuela29):

Să-ți trăiască copilul și să te bucuri de el!
Eu nu aș mai da absolut nimic, îmi doresc și eu să fiu ca voi, sau prefer să încerc să mai mă sinucid și gata, decât să fiu într-una singură. Nu pot și nu îmi convine să aud că altele au parteneri și copii și eu nu am nimic! Îmi pare rău...Dar nu mai vreau să trăiesc așa și să tot citesc și să aud cum voi aveți de toate, sincer...Nu mai vreau și nu mai pot să îndur laudele voastre! Mai tare mă fac să îmi fac rău!

Pe Instagram mă găsești la fel ca și aici, la nume. Nu cred că ai cu ce să mă ajuți, avem situații foarte diferite, și a mea este una mai urâtă decât a ta.

| LaSteauaCareaRasarit a răspuns (pentru Ioana06i):

"nu îmi convine să aud că altele au parteneri și copii și eu nu am nimic!"
"nu îmi convine să aud că altele au parteneri și copii"
"nu mai pot să îndur laudele voastre!"

Urat raspuns! Foarte urat!

| Ioana06i a răspuns (pentru LaSteauaCareaRasarit):

Asta este...
Și pe mine mă critică mulți.

| Ioana06i a răspuns (pentru LaSteauaCareaRasarit):

Și nu înțeleg unde am răspuns foarte urât, am spus ce simt, atâta tot. Tot eu trebuie să vin aici să vă dau vouă explicații de ce am această atitudine? Ar fi trebuit să gândiți voi de ce, că și eu am suflet si simt, nu doar voi!

| LaSteauaCareaRasarit a răspuns (pentru Ioana06i):

Ai citit ce e in ghilimele? Sunt perlele tale.

| Ioana06i a răspuns (pentru LaSteauaCareaRasarit):

Da, tocmai, că am citit. Am spus ce simt. Nu mă simt bine, sau mereu trebuie să fiu judecată după aparențe, așa cum se face mereu pe aici?