De ce simt ca o straina in casa la parintii mei? nu ma simt deloc bine, stau cu ei ca sunt nevoita ca altfel nu am incotro, ai mei ai treaba cu sotul meu si nu il suporta, oricati bani ar da si el si eu in casa nu sunt multumiti si numai asta imi reproseaza, da numai mie lui nu, si nu stiu ce metoda sa mai abordez sa nu mai fie asa de rai cu mine si cu el, cu binele nu merge am incercat cu nervi si vb grele am incercat da nu merge, ca am mai cedat si eu, innebunesc nu mai stiu ce sa fac. vreun sfat?

Multă lume tinde să ignore unul dintre cele mai de bază sfaturi (poate chiar regulă) considerând că e un clișeu.
Clișeu sau nu, regula de bază e simplă: Cuplul tânăr NU trebuie să stea sub nicio formă (sau cât mai puțin cu putință) în aceeași casă cu părinții unuia dintre ei.

Oricât de „de treabă" ar fi părinții lui sau ai ei - întotdeauna (dar absolut întotdeauna!) vor ieși scântei. Cei care vin cu scuza „dar la mine n-au ieșit" - înseamnă doar că scânteile au fost mai mici și au fost ușor trecute cu vederea de toată lumea. Însă regula e să se întâmple ceea ce descrii tu (sau chiar mai rău).

Soluția, fără îndoială, e să vă mutați undeva pe cont propriu (chirie, credit pentru locuință, etc. etc.).

Nu există niciun sfat. Orice ai încerca, lucrurile vor merge din ce în ce mai rău.
Însă un lucru e sigur: Mai devreme sau mai târziu, dacă răul nu e tăiat de la rădăcină (adică să vă mutați de-acolo!), familia voastră se va destrăma. Să n-ai senzația că el va suporta la nesfârșit!
De altfel, jumătate din divorțurile de pe la noi sunt cauzate de certurile repetate cu părinții partenerului.

Succes!

Bună.
Nu te simți bine că este tot timpul tensiune între voi.
Îmi pare rău de tine mai cu seamă că ai și un bebe.
Ultima variantă, să vă mutați cu chirie.
Aveți grijă de voi.
Pa, pa.

Nu te pot invata aici, pentru ca am avut bani de locuinta si n-am facut-o din cauza rugamintilor socrilor si acum stau cu ei, in casa noastra dar ei au clauza de habitatie si n-am liniste. Abia acum am realizat ca nu mi-au dat practic nimic, si-au dat lor, s-au asigurat pentru batrinete.Greseala a fost a mea ca eram tinar si prea credul pe cuvint.

Dupa ne scrii am impresia ca nu esti binevenita acolo impreuna cu sotul tau. Nu stiu de ce dar e posibil sa-ti fi ales tu sotul si nu era pe placul lor sau multe altele.
Eu ti-as recomanda sa discuti cu el si sa luati in calcul sa va mutati doar voi deoarece in viitor s-ar putea sa ajungeti sa va certati voi doi si a aveti urmari urate de pe aceste probleme. Atunci nu o sa mai stiti de unde a pornit si s-ar putea incheia o casnicie deoarece parintii nu inteleg ca fiica lor la un moment dat creste si isi face viata ei.
Acesta e sfatul meu dar deja am trecut printr-o situatie asemanatoare in familie larga.

Parintii mei au fost intr-o situatie asemanatoare.
Tata s-a mutat impreuna cu mama la bunicii din partea mamei, si problema nu era ca nu-l suportau pe tata, ci incepusera certurile si nu ii suportau pe amandoi, chiar daca fiecare traia in jumatatea lui de casa si se intretinea cu banii lui.
Stiu ca certurile astea au continuat pana pe la vreo 10-11 ani ai mei, cand am plecat in strainatate.
Cand am venit in tara, ne-am mutat si noi, si de atunci certurile nu numai ca s-au sfarsit, dar mama si tata se inteleg foarte bine cu bunicii.
Ce-i drept acum fratele meu are probleme cu bunicii mei pentru ca sta impreuna cu sotia lui in aceias bucata de casa in care am locuit si noi, pentru ca nu a vrut sa se mute nicaieri...
Deci, sfatul meu este sa nu mai stai cu parintii, tocmai pentru ca ai un sot...
Strangeti bani, cautati o casa sau un apartament undeva unde sa va placa, si mutati-va amandoi.
Cu timpul relatiile intre tine si parintii tai se v-or "indulcii" atunci cand ei v-or vedea ca este cam rau sa fii "singur" in casa fara copilul tau.
Stiu ca este greu, si ce zic eu este un pas mare, chiar foarte mare, dar cred ca merita sa faci aceasta mare schimbare decat sa stai intr-o casa in care sa nu poti traii, si sa te certi intruna tocmai cu parintii tai, care te-au crescut si te-au iubit asa mult.

Ar trebui sa va mutati in chirie, platiti un ban dar macar aveti liniste

Eu zic sa va mutati. In chirie.
Este mai simplu, asa aveti si voi intimitatea voastra si nu are nimeni de comentat despre relatia ta cu sotul tau.

Ar fi mai bine sa va mutati cu chirie. Veti avea sivoi intinitatea de care aveti nevoiesau o alta metida ar fi sa mai ramai la parintii tai cat stangeti si voi bani si poate puteti sa va luati un apartament ceva sau o garsoniera...Cum crezi tu asa faci

Nu pot sa cred cand aud ca ai incercat sa rezolvi problema printre altele, cu nervi si cu vorbe grele. Parintii te-au facut, te-au crescut, te-au educat, te-au ingrijit. Dar mai vine o vreme cand, stii cum se spune :"pasarica, muta-ti cuibul si te du". Un parinte are multe greutati din momentul cand copilul a deschis ochii pe lume, renunta la el la viata lui pentru copil. Insa intr-o zi, ajungand la batranete are nevoie de liniste si de sustinerea copiilor. Adica roata se cam intoarce. Nu-i putem impovara pe parinti toata viata, au si ei nevoie de liniste si de un sprijin la batranete, nu de copii care sa se impuna in casa parintilor cu vb.grale si cu nervi. Imi pare rau ca spun asta dar cat parintii sunt in viata, copii nu au nici un drept in casa aia, casa e a parintilor. Acum tu ai adus acolo si sotul desi stiai ca ai tai nu il suporta? Maine, poimaine vor veni si copiii, tot pe capul lor veti fi cu totii. Adica tu si ceilalti care au mai comentat, spuneti ca tu si sotul aveti nevoie de intimitate si de liniste dar oare ei nu au nevoie de liniste? Dupa o viata de munca si chin pt.copii oare nu au nevoie de un pic de liniste? Cum te-ai simti in locul lor daca ti s-ar impune in casa ta, in munca ta copilul cu sotul lui, daca si-ar impune prezenta prin nervi si vorbe urate? Atata merita parintii tai dupa ce te-au facut sa fii mai inalta ca ei? Parerea mea e ca ar trebui sa va mutati, va cumparati locuinta, va faceti sau in chirie, dar va mutati si va descurcati singuri cu toate. Daca ai un pic de suflet mai treci sa-ti vezi parintii sa-i intrebi de sanatate, daca poti si vrei sa ii ajuti cu ceva, sa o faci, insa e cazul sa va descurcati singuri, nu sa fiti o povara pentru ei la varsta lor.