anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

De ce unii adolescenți, deși nu au anturaje proaste sau influențe rele, ajung sa facă chestii de care părinții, profesorii și cunoștințele lor nu i-ar crede in veci capabili că le-ar putea face?

Știu un caz unde părinții erau plecați în străinătate iar persoana în cauza, fată de 16 ani, eleva la liceu, e lăsată în grija bunicii.
În acea curte existau două imobile. Într-una locuia fata cu părinții iar în cealaltă, bunica.
Fata în cauză era o eleva cu rezultate foarte bune la învățătură, cu un comportament ireproșabil, atât la școală cât și în societate.
Era o fire perfecționistă, împinsă și de la spate de tatăl ei sa ia numai note de 10.
Prieteni nu prea avea, dar cei pe care ii avea, erau ok.
Ei bine, nu știu în ce fel, părinții au descoperit că ea "cochetase" cu alcoolul și stupefiantele, fumase, dar fara să devina dependenta, doar le încercase. Asta in timpul când părinții fuseseră plecati. În rest se ținuse de școală, lua în continuare note bune.

În astfel de cazuri putem numi asta teribilism adolescentin sau doar o încercare de a ieși din banal și a da de pământ cu regulile care i-au fost impuse sau și le-a autoimpus?

Răspuns Câştigător
| ioana748 a răspuns:

Asa a supraviețuit ranii de abandon.
Un om puternic oricum.

5 răspunsuri:
| dullcat a răspuns:

Putem stabili ca aici se ajunge cand parintii nu exista langa copil, pe scurt, nu exista o familie functionala.Mai citeste putin despre subiect si despre consecintele plecarii in strainatate deoarece pui problema intr-o maniera destul de ignoranta.Nu degeaba se intreaba in unele scoli de elevii ai caror parinti sunt plecati peste hotare la munca, daca nu doresc sa participe la sedinte de consiliere psihologica.

| Violleta2022 a răspuns:

Copil cu trauma psihica, care se simte abandonat.

| vasileparnaie a răspuns:

De plictiseala frate

| Cipi1212 a răspuns:

Buna, Probabil anturajul ei e de vină pentru a fi acceptată mai ușor în grup sau curiozitatea a dterminat-o să facă aceste lucruri.

| ValentinMihai78 a răspuns:

Individualismul și izolaționismul existent în actuala epocă tehnologică și a inteligenței artificiale, conduc la astfel de situații complicate din viața adolescenților.
Mulți râd de cei care plâng după comunism, dar unul dintre lucrurile bune ale acelui regim era faptul că oamenii socializa, copii erau o comunitate unită, iar școala avea reguli și pedepse atât pentru elevi, dar și pentru cadrele didactice.
Toate vârstele de copii erau în fața blocului, în curtea școlii sau parcările, mult mai goale decât în prezent și se jucau, socializa, se distrau.