Deocamdata nu se stie, se vor mari atunci cand se va mari si indicatorul social de referinta (ISR), alocatia se raporteaza la acesta.
Deputaţii decid dacă alocaţiile copiilor vor creşte de la 42 de lei la 200 de lei în acest an sau nu. Legea majorării alocaţiilor copiilor a ajuns la vot final în Camera Deputaţilor. Deputaţii vor ca proiectul prin care alocaţia ar putea creşte până la 200 de lei şi care a fost respins în Senat să se întoarcă la comisie. Potrivit expunerii de motive din propunerea legii, în România alocaţia unui copil este de 35 de ori mai mică decât în statele UE.
Deputaţii au spus că este nevoie de o nouă discuţie cu ministrul Muncii, Rovana Plumb, pentru a se identifica sursele de finanţare şi cât de mult li se poate da copiilor, în plus, la alocaţie.
Marţi se aşteaptă ca în plen să fie un vot pentru retrimiterea legii la comisie şi mai departe să existe o discuţie cu grupurile parlamentare şi cu ministrul Muncii, pentru a se vedea cu cât se va putea mări alocaţia copiilor, chiar din acest an.
Proiectul de lege a fost iniţiat de parlamentari aparţinând tuturor grupurilor şi prevede modificări în Legea 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii. Iniţiatorii au precizat în expunerea de motive că un copil român primeşte o alocaţie în valoare de aproximativ 7 euro, adică "de 35 de ori mai mică decât alocaţia unui copil din statele UE, care beneficiază în medie de 210 euro".
"În timp ce, în România, cuantumul indemnizaţiei lunare este acelaşi pentru toţi copiii, în ţările dezvoltate, alocaţia reprezintă între 8 şi 15% din salariul mediu lunar al unui părinte", mai aarată iniţiatorii propunerii de lege.
România se află pe locul 168 în lume în ceea ce priveşte raportul dintre alocaţia anuală primită de copii şi Produsul Intern Brut. Dacă această iniţiativă legislativă ar fi adoptată, România ar urca pe locul 89 în această ierarhie.
FUNDA?
bobolotioana întreabă:
Geici7474 întreabă: