Deci eu pur şi simplu nu o ma suport pe maică-mea! Înţeleg, e mama, îmi vrea doar binele, şi bla bla bla, însă atunci de ce face doar chestii care mă enervează şi mă fac doar să mă îndepărtez de ea? Se tot plânge că nu comunic cu ea suficient, dar de fiecare dată când vorbim nu ştie să facă altceva decât să se crizeze şi să mă ameninţe că nu ştiu ce ştie despre mine şi că nu ştiu ce naiba o să facă.
Ceea ce m-a enervat cel mai mult e că acum un an mi-a citit jurnalul (ăsta e motivul pentru care l-am ascuns mai bine, deşi nici măcar nu mai scriu în el), şi a aflat că eram foarte îndrăgostită de unu' de la mine din clasă, iar atunci a făcut ca toţi dracii că prietena mea cea mai bună ştia şi ea nu. Tot atunci am aflat că îmi cotrobăia prin fişierele din calculator, iar atunci chiar că m-am enervat la culme. A găsit la mine prin fişiere ca un fel de "comic" despre o fată de la noi din clasă, care folosea într-o vreme o glumă în legătură cu colegul meu de bancă, şi eu atunci am făcut la rândul meu o glumiţă despre treaba asta, despre care am râs cu o prietenă. Nu era cine ştie ce, nu era nimic pervers şi nici deplasat, da mama, din habar n-am ce motiv, s-a enervat oribil pe chestia asta, şi nici acum nu-mi dau seama de ce. Nu e ca şi cum mi-aş fi bătut joc de careva sau aşa... Şi a mai găsit nişte chestii pe care le-a tras la imprimantă şi le-a ascuns la ea în dulap (chiar şi acum le mai are, şi mi se pare o chestie cel puţin penibilă să faci aşa ceva... şi măcar dacă mi le-ar arăta, să văd şi eu ce a găsit aşa de nemaipomenit acolo). Iar ceea ce mă enevează cel mai mult e că după fiecare scandal pe care îl face pentru nimicuri (pentru că SUNT nimicuri, nu spun doar aşa ca să fac pe victima, oricine în situaţia mea ar realiza că exagerează), se poartă ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, şi pozează drept "mămica perfectă". Iar asta mă calcă pe nervi la maxim.
Mă rog, a trecut faza aia, dar apoi şi-a făcut cont de facebook şi a început să spioneze tot ce scriu, tot ce fac, tot ce postez, etc. iar asta din nou mă enervează. Şi nu numai ea, şi prietenele ei la fel. Şi ele se holbează la mine în pagină şi îi dau lu' maică-mea toate "noutăţile" (nu ştiu ce e în capul ei, ce naiba îşi închipuie că aş putea face pe reţea de socializare pe care abia dacă intru o dată pe săptămână?).
Şi motivul pentrtu care am pus întrebarea asta e scandalul de ieri: a aflat că nu cred în Dumnezeu (acum să nu vă aud cu chestii gen "cum se poate aşa ceva? acum o înţeleg pe maică-a de ce se poartă aşa, nu e normal aşa cevaaaa" şi porcării de gen, fiindcă atunci fac urât, serios), şi, bineînţeles, a început să se crizeze, ea fiind foarte credincioasă (o credincioasă care merge în cluburi de striptis, dar mă rog, nu e un detaliu important). A început să abereze chestii despre fostul soţ al mătuşii mele care e ateu şi căruia i-a murit copilul, şi de aici a tras concluzia mirifică cum că toţi ateii suferă în viaţă şi apoi mor în chinuri (EXACT aşa a formulat, trebuie să menţionez asta). Bineînţeles că nici ea nu realizează ce zice, şi că a spus asta probabil în speranţa că mă va speria, sau nu ştiu. Dar în orice caz, a spus o grămadă de cretinisme, că la un moment dat am şi început să râd ca o proastă. Până la urmă am întrebat-o ce are dacă nu cred în Dumnezeu, că până la urmă e alegerea mea, şi fiecare om are dreptul să creadă ce vrea, iar ea a spus că nu vrea atei în familie, că nu e normal, că eu sunt catolică şi nu am cum să nu cred. Asta mi s-a părut cea mai mare prostie... M-a întrebat cumva când eram mică şi m-a botezat ce religie vreau să am sau dacă vreau să am una?
În fine, apoi a început din nou să abereze şi despre alte lucruri din trecut (chestia cu băiatul ăla de care mi-a plăcut, cu fişierele, etc.), şi atunci m-am enervat şi i-am spus că dacă ar petrece o lună doar printre adolescenţii de vârsta mea ar rămâne uimită de ceea ce ar vedea şi ar auzi (păcat că nu i-am dat-o ca exemplu pe o fostă colegă de-a mea care în clasa a şaptea a făcut avort) şi atunci m-ar considera un copil model. Ea atunci mi-a dat dreptate, dar după vreo jumătate de oră iar a început să îmi ţină discursuri. Nu am reuşit să scap de ea decât pe la 11 noaptea.

Acum întrebările mele sunt:
1. De ce se poartă în halul ăsta? Nu se poartă ca o mamă care îi vrea binele fiicei ei, ci ca o mamă care e pur şi simplu obsedată de fiica ei şi nu vrea s-o lase să se maturizeze liniştită.
2. Ce aş putea face cu ea ca să înceteze?

P.S: Vă mulţumesc că v-aţi irosit 10 minute din viaţă citind asta, şi îmi cer scuze pentru eventualele greşeli.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook