Nici buna, nici rea. Sunt momente in care ma cert cu părinții si in care ii tratez cu multă lipsa de respect. Însă stii de ce? Pentru ca si ei ma tratează la fel uneori, drept urmare le raspund cu aceeasi moneda. Poate nu e cea mai corecta atitudine, însă faptul că ei sunt mai in varsta nu le da dreptul sa ridice vocea la mine, sa creada superiori fata de mine si ca au mereu dreptate. De multe ori le-am demonstrat ca greseau si ca ar trebui sa mai asculte si staturile celor tineri care poate nu au la fel de multă experiență, însă sunt mai ancorati decat ei in unele aspecte. Însă, în ciuda tuturor lucrurilor ăstora, nu inseamna ca ii prețuiesc mai puțin. Multa vreme tindeam sa-mi vad părinții doar ca persoane care au grija de mine, ii priveam doar din perspectiva a ceea ce imi arătau ei mie. Recent, am realizat ca părinții sunt si ei oamenii, cu sentimente si gânduri și regrete. Au si ei amintirile lor, au si ei secretele lor si anumite lucruri pe care aleg să nu mi le împărtășească mie, copilul lor. De aceea, în momentele în care ii percep mai mult ca pe ființe umane și mai puțin ca pe masini programate ca sa ma îngrijească, ii prețuiesc chiar mai mult. Pana la urma, o parte din persoana care sunt astăzi li se datorează lor.
Daria întreabă: