Buna.
Pentru inceput trebuie sa te adresezi Directie Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului de la tine din localitate.
Ai alaturat toate actele necesare adoptie, dupa cum urmeaza:
- cererea de încuviinţare a adopţiei este însoţită de următoarele acte:
a) certificatul de naştere al copilului, în copie legalizată;
b) certificatul medical privind starea de sănătate a copilului, eliberat de către unităţi publice nominalizate de către direcţia de sănătate publică;
c) atestatul valabil al adoptatorului sau familiei adoptatoare;
d) hotărârea judecătorească irevocabilă de încredinţare în vederea adopţiei;
e) certificatele de naştere ale adoptatorului sau ale soţului şi soţiei din familia adoptatoare, în copie legalizată;
f) certificatul de căsătorie al adoptatorului sau al soţilor din familia adoptatoare, în copie legalizată;
g) cazierul judiciar al adoptatorului sau, după caz, al fiecărui membru al familiei adoptatoare;
h) certificatul medical privind starea de sănătate a adoptatorului, eliberat de medicul de familie pe lista căruia este înscris;
i) documentele doveditoare cu privire la exprimarea consimţământului părinţilor fireşti, în măsura în care nu s-a pronunţat anterior o hotărâre judecătorească de încuviinţare a deschiderii procedurii adopţiei interne.
Pentru mai multe detalii citeste Legea nr. 273/2004.
Mult succes.
Pa, pa.
Pentru ca o persoana sau o familie sa poata adopta, mai intai trebuie efectuata evaluarea garanţiilor morale si a condiţiilor materiale(evaluarea psihosociala si pregatirea pentru asumarea rolului de parinte).
Pentru obtinerea atestatului de persoana/familie apta sa adopte familia ta trebuie sa faca o cerere de evaluare (asa se numeste cererea) si sa o adreseze directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului in a carei raza teritoriala domiciliaza. La cererea respectiva, acestia trebuie sa anexeze urmatoarele acte:
- copie de pe buletinul/cartea de identitate
- copii legalizate ale actelor de stare civila(certificat de nastere/ casatorie/hotarâre de divort)
- copie legalizata de pe titlul de proprietate sau alt titlu care sa ateste dreptul de folosinta a locuintei
- certificat de cazier judiciar
- certificat medical tip Ministerul Sanatatii
- adeverinte de venit
- caracterizari de la locul de munca(minim doua pentru fiecare persoana/membru al cuplului conjugal)
- declaratie notariala ca nu au fost decazuti din drepturile parintesti
- declaratie privind motivatia adoptiei si asteptari legate de copil(sex, vârsta, situatia psihosociomedicala)
- declaratie privind indicarea motivelor pentru care unul din soti nu adopta, in cazul in care cererea este formulata numai de catre unul dintre soti si celalalt nu se asociaza la cerere
- certificatul de cazier judiciar al persoanelor cu care locuieste solicitantul
- certificat medical privind starea de sanatate a celorlalte persoane cu care locuieste solicitantul.
Aceasta este prima etapa a adoptiei.