| ___FkOn a întrebat:

Hei, as vrea o părere legat de faptul daca un baiat ma place sau nu, pentru că eu sunt foarte confuză și sper să nu visez în zadar la el deoarece îl plac foarte mult, m-am îndrăgostit atât tare de el, încât dacă nu îl vad simt că nu pot sa respir, îmi este rău.
O sa spun pe scurt deci. Ne-am întâlnit prima data la ora de sport, am nimerit sa fim amândoi față în față cand ne-a pus sa facem mișcare și m-am îndrăgostit pe loc. Apoi ne-am intersectat pe hol acolo si nu puteam trece unul de celalalt. La plecare am vrut să vad dacă se uită la mine și s-a uitat. Din păcate însă nu mai fac sportul cu el ca ne-a inversat orele, dar in schimb ne întâlnim la alte ore, Am observat de asemenea ca este foarte timd, nu vb cu nimeni si se uita cam speriat si cântă doar la pian. Si eu de asemenea nu am prieteni si sunt extrem de rușinoasă, timidă, introveritata, o fire pesimista, visatoare, cu un temperament melcancolic si mă simt in lumea mea, nu inteleg ce se petrece in jurul meu. M-am dus deci intr-o zi dupa el așa cu emoții mari și nu voiam să merg după el de rușine, da picioarele mele parcă mergeau singure și când m-a văzut a început să meargă mai incet, iar eu m-am oprit după, și el s-a uitat la mine zâmbind puțin, apoi după ce a trecut de mine a început sa accelereze pasul. La plecare eu eram afara deja cu colegii mei și stăteam în față ușii sa vad când iese și el. Când venea, m-a văzut și s-a ascuns după perete, a stat puțin, apoi abia după ce m-am dat și eu la o parte a ieșit, iar eu mă uitam la el zâmbind. Atunci un coleg a văzut că mă uit asa visatoare și în extaz de fericire la el și a zis: îți place de X? În timpul ăsta el trecea pe lângă noi și se uita la toți colegii mei, da la mine nu, și chiar ce trecuse de noi când colegul a spus întrebarea cu voce tare. După ce s-a îndepărtat mai mult de noi a întors capu spre noi. În alta zi, la orele comune unde ne vedem, el a nimerit să stea mai sus pa partea mea(el stă mereu singur pe rând și la fel și eu) și a putut să mă vadă și el mai bine de data asta, că de obicei eu sunt mai sus și îl pot vedea.
Iar la plecare în mulțimea aia când am vrut să plec am zis, ia să mă uit să văd dacă printrea atâția oameni din încăperea asta se uita la mine și când m-am întors se uiat fix la mine.
Într-o altă zi am scăpat mai devreme de la ora și am putut sta să vad când iese de la ora lui. Eram cu câțiva colegi, și când l-am văzut, m-a zărit și el mai de la depărtare, s-a oprit putin apoi a început să meargă mai încet. Eu m-am lipit de peretele scolii cu puțin mai departe față de colegi și mă uitam la el. În timp ce se îndrepta spre noi se uita și el la mine, mergând încet. Când a ajuns în dreptul meu s-a oprit brusc, a scos telefonul și se uita în telefon cu capul in jos, apoi s-a întors rapid cu spatele, a stat puțin și după a trecut repede și din nou se uita la colegii mei da la mine nu, deși eu încă îl mai priveam. La colegii mei în schimb nu se uita asa mai lung, ci se uita la toți în parte și mai speriat.
Deci o părere despre asta vă rog, pentru că nu știu cum să interpretez, mai ales că eu sunt pesimista de fel, în viziunea mea nimănui nu-i i-ar place de mine vreodata, așadar nu exista vreo șansă, nu? Voi trăi toată viața doar iubind în taină și atât, voi fi singura mereu? Oare pe cine iubesc eu nu mă va iubi niciodată înapoi?
Nu va fi posibil sa fie reciproc oare vreodată? Deci sunt foarte confuză, ingandurata, ajutor va rog!

5 răspunsuri:
| Alecsandru322 a răspuns:

Asta e cel mai frumos sentiment când te îndrăgostești

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Vorbeste cu el. Spune-i buna sau pune pe o fata sa-i spuna ca-ti place de el. Prin gesturi si intuitii ramai la stadiul platonic.

| Violleta2022 a răspuns:

Da-i timp, sa vedem daca si el te place, ca atunci isi va face curaj si iti va vorbi.

| AliGab a răspuns:

Cand il vezi saluta-l fata. Saluta-l azi, saluta-l maine, saluta-l de 3, de 5 ori pe zi sau de cate ori va intalniti. Du-te la el la cursurile comune si intreaba-l ce face, ce hobby-uri are sau vorbiti despre cursul la care sunteti...gasesti tu ceva. Si poate cu timpul va veni o invitatie in parc din partea lui, sau la un suc. Daca nu iti acorda atentie desi tu il bagi in seama, atunci nu mai pierde timpul si nu mai visa, ca nu are rost

| FreddieM a răspuns:

Transmite-i prin cineva ca îți place de el. Și dați-vă o întâlnire după ore. Vei rămâne surprinsa de rezultate faine o sa ai. (Nu-i spune din prima ca ești în limba după el, doar că-l găsești un tip particular și interesant și ca ți-ar place să-l cunoști mai bine.)
Mult succes
Cheers