Hei. Pentru început, am 15 ani (sunt fată) și din păcate nu am putut să am niciodată o relație bună cu mama mea. Încă de când eram mică, mama mea vorbea cu mine pe un ton ridicat și a trebuit să fac întotdeauna doar ce spune ea, nu puteam refuza niciodată. Tatăl meu niciodată nu s-a implicat și nu spunea prea multe, majoritatea timpului era plecat la muncă. Mama nu mă lăsa să am alți prieteni, decât cei de pe strada mea și nu era deloc de acord să vorbesc cu vreun băiat.
În ultimii 2 ani am ieșit mai des pe afară. De obicei ieșeam cu prietenii mei apropiați (am 3 prieteni foarte buni). Mama niciodată nu mi-a respectat intimitatea (nici măcar nu am camera mea, dorm cu părinții în pat) și mereu îmi umbla prin telefon, iar dacă îmi puneam parolă mă obliga să o scot.
Lucrurile s-au înrăutățit de la o vreme pentru că am început să vorbesc destul de mult cu un băiat de vârsta mea cu care mă înțeleg foarte bine. De 3 luni îmi este interzis să ies din casă sau să vorbesc cu cineva, pentru că mi-a luat și telefonul și mă ceartă în fiecare zi. Ea a încercat să-mi interzică să mai vorbesc cu prietenul meu sau să-l mai văd, ajungând chiar și la amenințări cu moartea. La început tata îmi lua apărarea, cu ajutorul lui reușind să ies de câteva ori. Dar de la o vreme până și el s-a săturat, trecând încet de partea mamei mele.
Mama mea mă minte foarte mult, deși ea se consideră "cea mai bună prietenă a mea". Îmi spune că ei îi pot zice orice, dar totuși, când încerc să o fac, nu mă ascultă sau nu mă înțelege (nici măcar nu încearcă). Aruncă mereu cu vorbe grele în mine, amenințându-mă până și că mă trimite la casa de copii. Să nu credeți că sunt un copil problemă, la școală am doar note de 10 și 9, în tot carnetul am 3 note de 8 și un 7, iar pentru acele note am și primit pedepse nasoale. Pe lângă astea, sunt olimpică la matematică, română și engleză și cânt la chitară într-o trupă. Ea nu este de acord nici cu muzica pe care eu o ascult, a vrut să mă ducă și la biserică din cauza asta.
Mă rog, trecând la problema mea. În seara de Crăciun a început să mă certe pentru că nu am spus aproape nimic toată ziua, iar din cauza asta, tatăl meu (consumase alcool) mi-a spus că am distrus familia și a ieșit pe ușă. În acel moment m-am simțit extrem de prost și eram foarte speriată, iar mama mi-a luat telefonul ca să nu se enerveză mai tare tata când se întoarce și a zis că mi-l dă a peste câteva zile. Dar se pare că acesta "a dispărut", mama spunând că l-a luat tata. A trecut o săptămână, timp în care eu am crezut tot acest timp că telefonul e la tata. Până când el m-a întrebat unde îmi e telefonul. S-a dovedit că era la mama mea, care până în ziua de azi m-a mințit că "nu știe unde este" și mi-a spus că mi-l dă doar dacă nu mai ies din casă și nu mai vorbesc cu nimeni. Iar eu nu las să se întâmple asta. Am tot dreptul la o viață socială și nu o voi lăsa să-mi ia acest drept.
Acum, atât mama, cât și tatăl meu, mă amenință cu bătaia (ieri m-a bătut mama pentru că nu voiam să mănânc), iar tata a zis că dacă mai iau un singur 8 la școală, mă bate în fiecare seară, fie că are motiv sau nu.
Ideea e că pentru mine e foarte greu să trec prin toate astea și nu am nici cum să ies din casă să mă simt și eu puțin mai ok pentru că nu am voie nici măcar să am prieteni. Și în fiecare zi, abuzul psihic mă face să am o stare permanentă de deprimare, m-am gândit până și la sinucidere în unele momente, dar apoi mi-am dat seama că nu are rost, mai ales că peste 3 ani voi fi majoră și voi putea pleca. Dar nu știu cum voi putea rezista acești 3 ani. Am încercat să-i fac pe plac mereu. Mereu am făcut TOT ce a vrut ea, iar acum mi se pare că mă tratează ca pe un animal: mă ține în casă, îmi dă ordine, mă obligă să mănânc când vrea ea, mă obligă să dorm când vrea ea.(pentru că dacă nu primesc bătaie sau mă înjură) Mi-a spus până și că sunt curvă și vrea să mă ducă la control să vadă dacă mai sunt virgină și mi-a spus că mă omoară dacă află că nu. Când i-am spus că îi voi zice bunicii mele sau mătușii mele ce se întâmplă, mi-a zis "Și crezi că ele te vor băga în seamă? Vor asculta ce zic eu, nu tu." și asta a durut chiar tare.
Și nu mai știu ce să fac, simt că cedez psihic. Am încercat și să o ignor, dar mă amenință. M-am gândit să merg la o rudă, dar eu mereu am fost o fire mai retrasă și nu am o relație chiar așa de bună încât să mă primească, doar bunica mea, doar că ea stă departe de oraș și nu am avea bani să fac naveta zilnic pentru școală. În concluzie, vreau să vă cer vouă sfatul.
Ordonare:
Cronologică
Ei bine, problema ta pare a fi una destul de complicata. Nu trebuie sa uiti totusi ca parintii tai iti vor binele. Acum tu vezi doar partea negativa a lucrurilor, stii faptul ca nu primim ceea ce vrem ne face sa exageram putin. Ce vreau sa spun e ca ar trebui sa mai analizezi o data toate datele. Actiunile si reactiile lor pot avea un motiv intemeiat. Daca in final ajungi la aceeasi concluzie, iti recomand sa vorbesti despre asta cu o ruda apropiata. sigur se va gasi o solutie.
Răspunde
N-am putut să citesc tot deci îți zic ce cred după ce am citit primele 3 paragrafe.
Trebuie să te exteriorizezi de toate frustrările pe care le ai. Spune-i tot ce ai pe suflet, condamn-o fă-o să se simtă vinovată că nu a fost în stare de nimic, fă-o să sufere. Poate în modul ăsta o să-și dea seama că ai drepturile tale la intimitate. Și stai liniștită că nu te dă la orfelinat. 
Că nu există părinte care să investească bani și sentimente într-un copil timp de 15 ani iar apoi să-l arunce într-un centru de plasament. Amenință-ți părinții că le dai apă cu furculița când o să fie bătrâni și ai să le vezi expresia atunci. Aruncă și tu cu vorbe grele.
Bine înțeles că dacă faci tot ce ți-am zis eu mai sus, se poate să repari relația sau dacă ai o orgolioasă s-ar putea s-o strici și mai rău.
Acum depinde și de tonul tău și să nu te bâlbâi. În fine. Eu îți urez succes și să ai grijă de tine.^^
Sunt demenţi părinţii tăi, tu nu ai nicio problemă. Nu trebuie să te simţi prost. S-au dus 15 ani, mai rezistă 3 şi o să scapi, trec repede. Vorbeşte cu bunica ta, dar ai grijă să nu fie şi ea ca ei. Cred sincer că o casă de copii e o alternativă până faci 18, dacă eşti cuminte şi îţi vezi de drumul tău şi nu te laşi influenţată, te-ai gândit la varianta asta? Vorbeşte cu părinţii băiatului măcar, cred că în momentul ăsta cel mai ok e să primeşti un sfat de la ei. Şi fă tot posibilul să găseşti să munceşti ceva mai uşurel, să poţi să te ocupi şi de şcoală, pune bani deoparte ca la 18 ani să poţi să pleci dintr-un foc fără să te mai uiţi înapoi, măcar cât să îţi asiguri chiria pe câteva luni.
Imi pare rau pentru tine, dar drepturile tale sunt limitatet pana la majorat. Conform legii in vigoare, esti un copil mic, sub 16 ani si nu ai dreptul decat sa asculti de parintii tai, care raspund legal pentru tine.
viata sociala, inseamna prietene si atat. baietii dupa 17-18 ani, cand mai cresti si asta ramane la latitudinea parintilor daca vor s-ati permita asta.
Drepturile tale sunt sa inveti si sa asculti de parintii tai pana la varsta majoratului cand poti sa faci absolut ce vrei.
Din pacate, legal nu ai voie sa stai cu nimeni altcineva decat parintii sau tutorele tau legal.
Daca suni la Protectia Copilului si spui ca esti maltratata in vreun fel, ei te pot pune intr-un camin pentru copii, pana la varsta de 18 ani, cand esti libera sa pleci unde vrei.
Din pacate ai doar 2 solutii:
1. asculti de parinti in totalitate - conform legii
2. suni la telefonul pentru protectia Copilului si vei fii mutata la un camin de copii.
Buna! Si eu sunt cam in aceeasi situatie ca si tine...Nu am o relatie atat de buna pe cat mi-as dori cu mama..tot ce pot sa iti recomand este sa discuti cu ea si sa cautati activitati in care sa va implicati amandoua.Probabil asta v-ar ajuta sa va apropiati! Multa bafta.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
