Hei TPU! Deci am 14 ani fac 15 ....Si am ramas insarcinata, Ce as putea sa fac e o greseala nu voiam sa se intample asa ceva! Va rog ajutati-ma nu stiu cs sa fac ...Nu am o familie chiar buna si unita (sunt crescuta de bunicii)parintii divortati si plecati! va rog nu ma judecati am destule! multumesc.

Dincolo de situația care e cruntă, rămâi lucidă și analizează toate variantele posibile, una câte una, la rece, cu calm.

1. Câți ani are tatăl copilului? Are o situație? Are un serviciu? E dispus și poate să-și asume - și el - creșterea copilului?
2. Poți și ești dispusă să-l crești, în condițiile în care tu însăți ești un copil?
3. Bunicii, dacă ar afla, ar fi de acord să-l crească și pe el sau, după caz, să te ajute atât cât pot?
4. Ești dispusă, eventual, să-l dai pentru adopție după ce se naște, trecând printr-o procedură chinuitoare care ar fi cu atât mai grea cu cât ești minoră?
5. Ești dispusă ca, după ce se naște, dacă-ți lipsesc mijloacele materiale și umane pentru a-l crește, să-l duci într-o instituție pentru copii abandonați?

Dacă ai scris aici, e de presupus că tipul cu care te-ai culcat nu știe că ești însărcinată? Dacă nu știe, înseamnă că ai avut motive clare să nu-i spui, și în cazul ăsta va trebui să iei singură o decizie.
Nu știu cum e fratele tău, dar reacția, în asemenea situații, e mai curând viscerală decât rațională, și când îi vei spune - dacă o vei face - ar putea să iasă urât de tot. Gândește-te și la asta, pentru că tu știi cel mai bine care ar putea fi urmările. Personal, sunt adeptul onestității, dar sunt situații în care a fi onest e echivalent cu a călca pe o mină.
Să devii mamă la vârsta ta, mai ales în situația în care ești crescută de bunici, e foarte complicat, din toate punctele de vedere. În definitiv, la vârsta ta, abia înveți să ai grijă de tine.

Încerc să mă pun în locul tău - atât cât e posibil, adică nu prea mult spre deloc - iar situația e foarte grea și complexă. Da, știi și tu asta, așa e.
Unii îți vor spune să întrerupi sarcina. Nu-ți voi spune asta, pentru că, în ce mă privește, sunt total împotrivă, în afară de cazurile în care e pusă în pericol viața mamei sau a copilului.
Pe de altă parte, însă, strict din punctul TĂU de vedere, o întrerupere de sarcină ar însemna o jumătate de zi de chin, apoi câteva luni de remușcări, apoi, cu timpul, vei uita.

Cam astea ar fi variantele tale și întrebările la care ar trebui să-ți răspunzi.
Ca să fac o analogie - forțată, e adevărat - cu ani în urmă, la cursurile de tactică, ni se spunea că sunt situații în care a sacrifica câțiva oameni poate salva viețile a câteva sute. E clasica dilemă, în care orice alegi, tot pierzi ceva, și va trebui să-ți asumi pierderea respectivă.
Nimeni nu poate să ia o decizie pentru tine, în afară de tine, să știi.

Asumă-ți pierderea, oricare ar fi aceea, ia o decizie rapid și mergi înainte cu ce ai hotărât, fără să te mai uiți înapoi.
Ai doar două variante.