Hei, TPU, plâng încontinu și nu mi pot reveni, abia acum ce m-am mai liniștit dar sunt un cărbune pe interior și simt că stau să explodez, am distrus lucruri prin casă și abia după ce am ieșit afară mi-am revenit.
Deci așa au stat lucrurile azi. Am venit de la școală și doamna care avea grijă de bunica mea, spăla vasele și eu doar i-am zis să nu le mai pună pe masă, adică luate din chiuveta aia plină de bale pentru că nu sunt e ok, acolo sunt microbi, și doamna a început să se supere și să dramatizeze, ba chiar mi-a zis că i se pare exagerat și apoi eu ca să nu mai continue discuția m-am dus în camera mea și azi doamna a dat bomba că ea de luni nu mai vine, și i-a zis mamei că nu e din cauza lor ci doar din cauza mea, că ea se îmbolnăvește și nu poate.
Ideea e că, eu nu am înțeles nimic, eu de când a venit aici m-am purtat exemplar cu ea, ba chiar am încercat să închid ochii de multe ori la aceste lucruri cu spălatul vaselor și curățenia prin bucătărie. Deci eu am conștiința curată că m-am purtat exemplar cu ea, însă ideea e că (probabil cei care mai mi-ați ascultat postările pe aici știți că eu sunt solitară și chiar greu mă apropii de oameni, mai ales dacă nu vin ei la mine) eu cu femeia asta ne-am apropiat tare mult, adică eu o simpatizam foarte mult și așa ușor, ușor a reușit să fie printre puținii oameni care să-mi intre pe sub piele și la suflet. Și eu azi când am aflat că ea de luni nu mai vine din cauza mea, am crezut că explodez.
Ideea e că mă simt trădată, nu de o badantă ce avea grijă de bunica mea, ci de un om în care aveam încredere, în care am pus mult suflet, intrând în casa mea, credeam că avem o relație nice și că putem deveni chiar amice și eu chiar ziceam că (ea având o poveste mai tristă, fiind singură, fără copii și cu soț mort) am zis că și dacă nu va mai fi bunica mea și ea nu va mai avea grijă de bunica eu tot aș fi ajutat-o cu ceva pe ici colo la bătrânețe. Adică nu vă spun toate astea ca să mă laud sau ceva, dar vi le spun ca să înțelegeți cât de mult m-am atașat eu de doamna asta și cum o vedeam de fapt. Și acum aflând astea am făcut un scandal monstru deoarece credeam că femeie chiar mă place și ea și nu vorbea cu mine doar de dragul de a vorbi, că v-am zis, după ce veneam eu de la școală mâncam împreună, ne făceam confidențe împreună, povesteam, râdeam, ne simțeam bine, ne împărțeam dulcele, mereu mă uitam să-i iau și ei ceva dulce sau câte o mâncare caldă când mai comandam.

Și ea s-a supărat doar din atât. Nu pricep de ce toți oamenii mă abandonează în final, dacă eu încerc să-i mulțumesc pe toți, eu care de obicei sunt chiar antisocială, mereu râd în fața lor sau cuei, ca să nu simtă stările mele, deși eu de multe ori sunt praf pe interior, eu mereu le-am zis oamenilor de bine, i-am aprobat la toate, nu am fost nici fățarnică, dar am mai spus și adevărul mai rar fără să-i rănesc. Nu i-am criticat pe oameni cel puțin nu în fața lor niciodată, le-am scos în evidență doar calitățile, le-am vorbit frumos chiar și când știam că de multe ori eu am dreptate. Și atunci de ce?! De ce fiecare om la orice mică ceartă cu mine sau când emit și eu o pretenție ori o dorință oamenii îmi întorc spatele și pleacă?
Și adică nu vorbim de oameni care, da, ok, s-au supărat și le-a trecut și aia e, revin înapoi când sunt pregătiți însă toți oamenii mă abandonează. De ce?!
Merit eu soarta asta? Mai are rost viața ca om ce ești mereu abandonat?

Problema e că, da, poate ar trebui să fiu și eu rece ca cei de azi, însă problema e că, eu nu pot fi indiferentă cu oameniicare vin ei la mine și mi arată voie bună sau că ar vrea să vorbim și să ne împrietenim. Și o dată ce aceștia vin, mă fac să prind drag de ei, încredere în ei, să-i îndrăgesc și mi se tot planul cu indiferența.

Deci ce sfaturi dați pentru a nu mai mă apropia niciodată de nimeni? Am jurat că asta a fost ultima dată când mai pun un om la sufletul meu. Însă ce fac cu oamenii care vine ei la mine și eu prin felul me de a fi tind să fiu nice.

Vă rog, dați niște sfaturi bune, că simt că mi se rupe sufletul în două.

In viata asta asta trebuie sa ai grija doar de tine si sa iti pese doar de tine. Trebuie sa privesti oamenii din jurul tau ca pe niste obiecte dispensabile pentru ca si ei te privesc pe tine fix la fel. Toti vor ceva de la tine, doamna care are un butic la coltul strazii iti zambeste pentru ca vrea sa iti vanda ceva in viitor, barbatul care te curteaza vrea sa te fowta, pritena ta care iti povesteste tot felul de chestii o face pentru ca are nevoie de atentie si exemplele pot continua asa la nesfarsit. Când cineva nu iti mai ofera valoare in viata trebuie sa te indepartezi pur si simplu si sa iti vezi de treaba ta si daca faci totul ca la carte tot nu poti satisface pe toata lumea. Nu ma intelege gresit, eu imi iubesc din tot sufletul prietenii mei ( putini) dar ma pot indeparta foarte usor daca ma simt tradat sau abandonat.

Păi oricum, în cazul meu, nu eu m-am îndepărtat, doamna a plecat, dar eu credeam că ne place și că e ok cu noi, plus că eu am nevoie de ea pentru bunica mea și în ea aveam încredere deplină cu totul. De exemplu înseara asta dacă am primit bomba și am mai făcut și eu crize monstru, și am dezbătut toate variantele, în final mama a sunat pe altcineva să stea cu bunică mea doar până când vin eu de la școală, am noroc că la școală mă duc doar până la 12, însă nu știu dacă o să pot avea încredere așa cum am avut în doamna asta. Doamna asta era ceva divin. Cum rar găsești, dar eu cum am tabieturile mele cu igiena, adică am niște chestii de astea, de nu doresc ca buretele cu care spăl vasele să-l pun în chiuvetă pentru că acolo sunt multe bale și microbi, nu scot vasele murdare din chiuvetă ca să le pun pe masă, așa cum făcuse doamna azi, pe masă nu le pun decât curate și nici curate dacă le iau de sus din lavoar și masa nu e dezinfectată spre exemplu, pentru că maiexistă praf și păr și nusuport să știu că spăl vasele bine ca apoi să le pun acolo unde nu e dezinfectat. Nu suport de exemplu să șterg masa cu laveta ce o am la chiuvetă și mai șterg pe acolo să adun apa. Ci am una specială pe care o folosesc doar la masă, deci uite câte tabieturi am eu în propria bucătărie și peste câte am trecut cu vederea lunile astea, am zis că na, să fie bine, să se simtă totuși bine doamna, la fel împinsă de la spate și de ai mei, care mi-au zis că dacă o să mă tot iau de ea sau o să-i zic nu știu ce, se va supăra și va pleca și nu vom mai găsi doamnă. Așa că am tăcut, dacă adun lunile, din octombrie de când a venit și până acum în februarie am tot tăcut și m-am făcut că nu văd. A fost doar o discuție în iarnă cu papucii mei de casă, când m-am supărat că a ieșit cu ei afară și i-am găsit plini de noroi și faza e că, eu i-am zis să nu-i spele să-i lase așa că-i spăl eu, mă supărasem atunci, însă nu i-am spus, al fel, zic, să nu o supăr, însă venind mătuși-mea și neștiind că ăia erau plini de noroi, i-a luat și i-a încălțat și abia atunci m-am supărat pe ea, că de ce i-a luat și aia să zic a fost o situație așa în care i-am arătat indirect că m-am supărat. Însă în schimb m-am purtat exemplar cu ea. Ba chiar țipam la bunica mea că nuvrea să se ridice și să mănănce cănd se supăra tot doamna că ni vrea bunica mea să mănănce, săraca bunica o certam mereu gen "Hai, mamaie, ridică-te, mănâncă ce-ți dă doamna că ți-a gătit cu drag, nu o supăra, te rog!"

Și acum când mi-a zis mama, mi-a picat cerul în cap, am rupt lucruri din casă, am clacat, am înebunit, mi-am pierdut cumpătul, nu m-am mai simțit așa de trădată de când m-a abandonat amica mea cea mai bună cu care îmi împărțeam și chil*ții. Am înțeles însă că relația mea cj doamna asta nu era de amiciție concret, pentru că mna, eu am 29 de ani și ea 60 și ceva de ani și era poate mai degrabă soacra mea, dacă ar fi avut copii, ba chiar și asta i-am spus, că eu chiar nu mi-aș dori soacră în viața asta, dar că ea ar fi unica pe care aș accepta-o ca soacră dacă ar fi avut copii băieți, adică așa de mult am respectat-o. Dar da, azi mi-a ieșit papagalul și i-am zis de vase, apoi am încercat să-i spun că nu o cert, doamne ferește, că doar i-am zis ca idee, și începuse cu dramele și atunci da, m-am enervat și eu și ca să nu mai deschid subiecte care să ducă la certuri m-am dus în camera mea, iar seara totul a explodat.
Acum da, nu am mai rezistat și i-am dat mesaje, nu au fost cele mai frumoase, dar i-am zis că pe mine una m-a dezamăgit enorm, pentru că m-ai m-a și făcut să prind drag de dumneaei ca apoi să ne facă așa, dar și că eu una chiar nu mă simt vinovată de nimic. Deși cred că am înjurat cam mult și acum mai grav e că nu mai pot repara nimic ca să o pot aduce înapoi. De obicei, eu după ce mă cert cu oamenii mai ales dacă eu vin cu înjurăturile în final, nu mă mai simt ok lângă acei oameni. Nici scuzele nu-și mai au rostul.
Aia e, viața e târ*ă. M-am convins și eu de asta.

Bine că mi-ai zis că de fapt toți oamenii din Universul ăsta îți zâmbesc doar pentru că vor ceva. Atunci cred că știu ce am de făcut. Să nu mai zâmbesc, dar doar că nu pot, eu așa sunt, eu tocmai pentru că nu știu oricum să mă deschid prea ușor sau să vorbesc prea ușor cu oamenii, mie îmi place să le zâmbesc, să fiu nice cu ei, să mă port exemplar cu ei. Însă văd că toți cu care m-am purtat exemplar în final au plecat, și atât am vrut puțină înțelegere și iubire. Dar aia e, nu o să mai dau niciodată nimic. Am învățat o lecție importantă. Doar că dacă nu mai dau, rămân și mai singură și mai fără scop ca niciodată. Iar asta nu e viață.

Ăștia sunt majoritatea oamenilor, din păcate. Cât despre această doamnă, clar ea nu mai era bună, să aibă grijă de bunica ta. Dacă din atât s-a supărat, nu știu ce să zic la ceva mai grav. Nu toată lumea e așa, însă greu este de găsit oameni cum trebuie.

Doamne dar overthinking mai esti
Boss! Bea cateva beri, asculta muzica buna, adopta un pui de cioara, serios! Ciorile traiesc foarte mult si sunt foarte inteligente si mai ales se ataseaza foarte tare de oameni si sunt extrem de loiale. Iei viata prea in serios si iti faci griji pentru chestii care nu sunt in contolul tau! Viata este despre supravietuire si acceptarea bataliilor pierdute. Esti tanara naiba, fa-te praf, fa greseli, bagate la tot felul de chestii gen voluntariat si dans si ciclism si inot si coletionat de pokemoni si astfel poti intalni N tipare de oameni, si fii nesimtita si machiavelica si numai oferii fara sa primesti nimic la schimb.

Nu pot, acum de exemplu plâng în draci că doamna aia a plecat și am mai pierdut un om drag, dar și că deși eu simt că nu i-am greșit cu nimic, că totuși poate nu trebuia să fiu așa de rea dându-i mesajele alea și acum plâng de vinovăție, dar și că mă gândesc că doamna aia de azi înainte va fi singură pe lume iar. Și nu doresc așa ceva.
Evident că mi aduc aminte acum de fiecare om pe care l-am iubit și a plecat.

Cât de nesimțită, nu pot fi, decât nebună poate când îmi pierd cumpătul, dar și atunci tind să lovesc obiecte sau să mă trag eu de păr ori de haine. Cam atât.
Uite, spre exemplu, astă seară, deși am considerat că nu am făcut nimic greșit, mama mea tinde să nu mă creadă pe cuvânt complet și nu ține cu mine, în realitate e supărată, că ea crede că din vina mea a plecat doamna aceea și aici se adaugă altă variabilă, nu-i suficient că mă simt oricum mizerabil pentru abandonul doamnei și pentru mesajele ce i le-am dat la draci în seara asta, mai mă simt mizerabil și că mama nu mă crede și crede că sunt rea pentru că i-am zis ce i-am zis azi doamnei și că mai bine îmi ceream scuze de la ea, ca să vină înapoi. Colac peste pupăză nu am nici casa mea și nu am unde să plec, să fiu singură, vreau doar să fiu singură, să nu mai văd pe nimeni.
Simt că vreau să mor, să dispar din lumea asta, să mă evapor. Dar nici asta nu mi-e permis.

Pai poti inchiria o garsoniera daca vrei sa locuiesti singura. Daca ai job stabil, o garsoniera este fezabil.

Mă voi gândi, dar deocamdată nu pot pleca de acasă, deoarece bunica mea are Parkinson și demență și nu are voie să stea singură. Și chiar dacă aveam femeie și și chiar dacă o să mai găsim, tot nu o pot lăsa singură pe bunica mea, deoarece mama vine foarte târziu de la muncă și cum eu scap de la școală la 12, 1, e ok, pentru că stau eu cu ea după. Plus că dacă plec în chirie, pierd niște bani, în condițiile în care mama trebuie să plătească și o femeie să aibă grijă de bunica.
Deocamdată nu plec, mă axez pe muncă și nu mă mai interesează de nimeni și nimic, deoarece am investit totul acolo (studiu, cărți, materiale, jucării, fișe și n lucruri ce-ți folosesc la o sală de clasă cu copiii) plus că am luat titularizarea și nu doresc să o pierd. Iar de banii pe care i-aș da pe o chirie, vreau să -i dau pe studii deocamdată.