| Cristina5728 a întrebat:

Hei tuturor.
De-a lungul timpului am pus sute de întrebări pe acest site,am fost criticata,luată la mișto sau în râs,neînțeleasă
Atâtea întrebări despre anumite lucuri din viața mea care acum nici măcar nu mai contează
Acum o luna am cunoscut un băiat pe net printr-un simplu un cont si un simplu story
L-am mințit ca sunt din orașul lui apoi peste câteva zile i-am spus de unde sunt de fapt
M-a surprins plăcut în momentul în care a început sa râdă si mi-a spus ca nu e o problema,ca credea ca l-am mințit cu ceva mai rău si a căutat imediat orașul meu,câte ore face cu trenul iar ziua aia a fost specială pentru mine pentru ca mi-a scris atâtea mesaje frumoase
S-a certat cu mama lui ca sa vina la mine, s-a împrumutat in ciuda a ce i-a spus toată lumea si a venit, 400 de km
A fost superb, m-am simțit fericita pentru prima data în viața cu adevărat iar în momentul în care a plecat am simțit ca pleacă o parte din mine
Ieri mi-a spus ca distanta e o problema, ca nu poate sa se mai certe cu mama lui si sa traverseze 800 de km dus întors
Ca l-ar răni sa fim în continuare împreuna dar si sa nu mai fim si ca se gândește ce sa facă,ca distanta ne face rău si sa ma gândesc si eu
Eu simt ca îl iubesc, m-am dedicat cu totul lui de la cel mai banal lucru până la cel mai intim
I-am oferit si virginitatea mea crezând ca asta ne va apropia si ca îl va face sa nu mă lase niciodată
Nu vreau sa plece, dar nu îl pot obliga sa rămână
Chiar nu știu ce ar trebui sa fac sau sa simt

34 răspunsuri:
| ania a răspuns:

Sa nu mai faci sex cu nimeni fara casatorie. Daca te- ar iubi ar zice sa te muti i orasul lui si sa va casatoriti.

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Chiar nu știu ce ar trebui sa fac sau sa simt.
De unde rezultă că ar trebui să simți ceva anume?
Acum ce simți pentru acel băiat este ceea ce trebuie, conform cu principiul meu filosofic că totul se întâmplă așa cum trebuie.
Ce să faci în continuare? Să continui să faci ceea ce te îndeamnă inima ( adică ceea ce simți).

| mihai69 a răspuns:

„Eu simt ca îl iubesc, m-am dedicat cu totul lui de la cel mai banal lucru până la cel mai intim
I-am oferit si virginitatea mea crezând ca asta ne va apropia si ca îl va face sa nu mă lase niciodată"
Să te f... cu un tip doar ca să-l faci să nu se mai despartă de tine e cea mai mare tâmpenie posibilă. Păcat de tine.
Nu e dragoste asta prin discuții pe net și o „ciocnire" de două zile. Doar o mare îndrăgosteală din partea ta și o mare fericire pentru un „jmecher" care a mai bifat o virgină pe agenda lui.
Să-ți fie de învățătură de minte. Oricum, așa cum bine zicea altcineva mai sus, alta (virginitate) nu mai ai, deci pe viitor nu mai ai ce pierde, decât respectul de sine.

| Mosotti a răspuns:

E simplu ce sa faci, gaseste pe altul care e in orasul tau, nu s-au terminat baietii. Lasa ca o sa iubesti si pe altul la fel, e okey.
Si daca i-ai oferit virginitatea ta nu e problema, te-ai simtit bine si tu si el, ai trait clipe frumoase.

| relian a răspuns:

Eu cred ca nu e chiar asa cum vezi tu lucrurile.
Doi oameni daca se vad,chiar daca fac sex si isi vorbesc,aia nu inseamna ca gata deja trebuie sa fie impreuna,nici pomeneala.

Toate chestiile astea ce tu spui,vorbit,vazut,atins,sex,astea trebuie sa se intimple pentru a vedea daca te potrivesti.
Omu tau este ok,a fost cum zici cum trebuie sa fie cineva,dar din ce povestesti tu, se pare ca el nu este la fel de happy ca si tine.
Mai mult ca sigur ceva nu i-a placut la tine, poate fi orice de la sex la vorbit, comportament etc, de aici si ideea lui de a nu mai veni la tine.
Nu este vorba de nici o distanta, ala este un motiv.Sa fiu mai direct,multe chestii is legate de sex,poate nu-i place de tine,nu va potriviti la pat.
Altii de exemplu nu pot trece peste alte chestiuni,de exemplu unia is f obsedati de curatenie,iar tu daca esti nitel mai impratiata ala gata,a vazut nu-i mai trebuie laughing

Bine nu zic ca asa este si in cazul tau,am dat doara doua exemple,sa ai idee.
Nu ai cum sa iubesti pe cineva fara sa te cunosti,iar sa cunosti inseamna luni de zile de intilniri,unoeri si un an sau mai mult.
Nu il iubsti,doara iti place de el,aia e esti tanara,nelinistita laughing asta e, daca ala a bagat-o pe aia cu distanta si cu maicasa, ducase, o sa apara altul, is barbati si femei balamuc.

O sa te simti nu prea bine o vreme dar o sa treaca, peste ani o sa te miri si tu ce erai asa de in gat dupa ala

| Freya1 a răspuns:

Păi trebuie sa stim si cat timp a-ti vorbit, daca sunteti impreuna oficial...
În fine.Ideea e ca nu prea are cum sa ramana daca nu are unde sa stea.Un om sa se mute la 400 de km de casa trebuie sa aiba niște bani strânși pentru chirie, pentru cheltuială până isi gaseste de munca si are nevoie de mai mult timp, de mai multe întâlniri ca sa se acomodeze cu locul, cu tine si sa isi de-a seama daca e ceia ce isi doreste.
Pe urma, cati ani are de se cearta cu mama lui pe tema asta?

| Cristina5728 explică (pentru Freya1):

Are 18 ani

| Freya1 a răspuns (pentru Cristina5728):

Atunci te-ai cam grabit.La 18 ani nu va avea cum sa vina in orasul tau si sa se întrețină intr-o chirie.

| Cristina5728 explică (pentru Freya1):

Dacă chiar îți dorești un lucru orice se poate
Până și imposibilul devine posibil când iubești o persoana ca știi și tu cum se spune, nu exista nu pot ci nu vreau

| Freya1 a răspuns (pentru Cristina5728):

O sa vezi o data cu trecerea timpului ca lucrurile nu sunt asa simple.Ok, sa zicem ca isi strânge niște bani si vine.Isi ia o chirie si isi gaseste un loc de munca pe minimul pe economie (1300 de lei, sa zicem 1600 ca o sa ii de-a peste), locul de munca pe care îl va gasi sigur nu va fi dorit de el ci luat din nevoie, bani nu o sa ii ajunga de la o chirie la alta si se va chinuii ca dupa un timp sa nu va meargă relația si sa va despărțiți.Crezi ca merita?
Acuma sa nu înțelegi ca zic sigur ca va ve-ti despartii.Dar trebuie sa iei in considerare posibilitatea asta având în vedere că nu a trecut suficient timp de cunoaștere intre voi.
Eu stiu ca iubirea e mare si ca la varsta asta visati avioane, dar viata nu e asa roz.Fi-ti mai realiști.

| LostForForever a răspuns (pentru Freya1):

Lasă fata in pace te rog frumos

| Freya1 a răspuns (pentru LostForForever):

Da ce i-am facut eu?

| LostForForever a răspuns (pentru Freya1):

Nu-mi face nervi te rog frumos du-te de pe capul meu nu in seara asta alta dată vorbim in seara asta vreau sa beau liniștit

| Freya1 a răspuns (pentru LostForForever):

Ai dreptate, scuza-ma pe mine ca ti-am comentat la comentariu.
Dar totusi, cred ca ma confunzi cu nevasta/iubita ta. laughing

| LostForForever a răspuns (pentru Freya1):

Nevastă? Iubită? De cine vorbești acolo?

| Freya1 a răspuns (pentru LostForForever):

Păi ai vorbit cu mine de parca ne stim de o viata

| LostForForever a răspuns (pentru Freya1):

Ce ai ma doamne ferește eu beau tu te îmbeți cum naiba nici ce sa spun nu mai știu ce ai ma de unde ti-a venit asta? Eu nu am nicio treba cu tine nici cu alte fete de une le-ai scos

| xerxes1 a răspuns:

Virginitate pentru 400km?
Merita.
Mai ai?

| Mirel4412 a răspuns:

Nu e un mister de ce lumea te lua in ras cu intrebarile alea, ne intrebi pe noi ce trebuie sa simti tu. Ai un creier, foloseste-l!

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Din Romania? Pai nu e asa greu sa te muti. Iti trebuie doar o scoala si sa stii sa lucrezi ceva. Mai ganditi-va si voi laughing

| LostForForever a răspuns:

Dacă te iubește cu adevărat distanța dintre tine și el nu există nu ar trebuie sa fie o probelma niciodată dacă te iubește cu adevărat merge muncește rabdă strânge bani și se muta in orașul tău dacă te iubește cu adevărat muncește rabdă și îți trimite ți-e bani și tu prinzi unde cu chirie și va mutați amândoi împreuna sunt o grămada de solutii crede-ma dacă te iubește cu adevărat ar face dracu in infinite bucăți numai sa ajungă la tine sa rămână cu tine poate sa și muncească și sa vina sate vadă pe săptămâna o data pana strânge bani sa va mutați împreuna in orașul tău exista solutii trebuie sa vrea el cu adevărat mai ales dacă el știe ca tu-l iubești mai ales ca tu i-ai oferit totul el nu ar trebui niciodată sati pună ca distanța este o problema sau ca mama lui nu-l lasă astea sunt niște scuze niște nimicuri nu te supăra pe mine chiar nu ar trebuie sa existe între tine și el nici măcar o singură problemă cică 800km să-mi bag ceva in kilometri ăia atâta timp cat stiu ca ma duc după omul care îl iubesc cu adevărat ce mai Conteza kilometri ăia nici nu exista nici nu ar trebuie sa existe vreodată așa ceva pai eu mași duce și in America și in orice țară ași merge și pe jos după ia dacă mă lasă S-o văd S-o aud puțin si îmi da voie atâta timp cât te iubește kilometri ăia nu există crede-ma ca nu există îți spun sincer din toată inima cu adevărat sa strângă bani sa rabde sa se mute la tine in oraș sa găsescă de muncă și a reușit soluția există să numi spună mie el ca nu poate ca nu exista solutii sau ca nu-l lasă masă astea sunt nimicuri nu trebuie sa existe astea pai eu masi duce și in America in orice țara și oraș asi merge și pe jos după ia numai pentru un minut S-o văd S-o aud puțin daca îmi da voie sa numi spună mie el ca 800km sunt o probelma nu nu este nu exista așa ceva îmi pag **** in ei de kilometri și merg frate și ani pe drum ăla da știu ca Ajung acolo o văd o aud puțin și un minut de ar fi Conteza ăla este minutul meu minutul ăla nu-l poți definit

| LostForForever a răspuns:

Atâta timp cât tu îl iubești cu adevărat atâta timp cat tu nu regreți decizia pe care ai loato și ai facut totul din inima ta cu adevărat și ai făcut tot ce simți cu adevărat nici in... o ziceam dar ma abțin greu sa nu-i iau la rând pe toți sa nu te doare ce spune scusurile astea care te judec lăsai sa spună ce vor ei despre tine sate judece cât vor ei tu ai ai făcut ce ai simțit tu cu adevărat nu ai greșit cu nimic crede-ma ma jur pe Dumnezeu ca nu ai greșit cu nimic tu-l îl iubești pe băiatul ăla dar ăla nu știu dacă te iubește cu adevărat tu-l Cunoști tu-l sti ce nervi mi-au făcut zdrențele astea care te judeca aiurea

| Cristina5728 explică (pentru LostForForever):

Mulțumesc mult pentru tot ce ai spus și apreciez
Dacă ai insta sau ceva am putea vorbi acolo despre asta

| LostForForever a răspuns (pentru Cristina5728):

Inima mea mea sufletul meu și viața mea aparține lui cineva pentru tot deauna tot restul vieți mele doar ia este șefa mea șefa inimi mele.

Nu am Instagram niciodată nu am avut așa ceva am Facebook dar nu ți-l dau dacă vrei sa spui ceva o poți face și aicia nu accept mesaje in privat

| Cristina5728 explică (pentru LostForForever):

Aa am înțeles
Voiam sa vorbim despre asta

| LostForForever a răspuns (pentru Cristina5728):

Nu înțeleg despre ce vrei sa vorbești?

| relian a răspuns (pentru LostForForever):

Vrea fata sa vorbeasca cu tine si tu tot intrebi ce vrea sa vorbeasca laughing nu mai intreba, cand o fata zice hai, pai du-te, vezi tu ce vorbiti laughing

| LostForForever a răspuns (pentru relian):

Omule am zis eu ceva? Am spus destul de clar ca poate sa vorbesca și sa spună ce vrea care este problema? Dacă are ceva de spus sa spună aicia de ce sa nu întreb o fata când vrea să-mi spună ceva? Nu am înțeles de unde vina asta? întreb frate așa vreau eu și cu asta basta cui nu-i convine sa ma lase in pace așa cum sunt eu ori asta face parte din alfa? ei dacă am ceva de spus spun sunt direct pe fată nimănui numi interzice sa spun ce vreau eu și ce dacă este fata? Nu am înțeles? Și eu sunt băiat și eu am dreptul sa vorbesc de unde a mai ieșit și rahatul asta ca dacă o fata vorbește eu trebuie sa nu vorbesca sunte la armată? Nu sunt oamenii și cu asta am spus tot ce aveam de zis.

Nu accept mesaje in privat am spus asta din prima.

Nu accept relație poa sa fie cât de frumsoasă vrea sa aiba și bani și casa tot degeaba și eu pot avea casa și bani muncesc cinstit și ma multumesc cu ce am nu vreau bogăție nu am ce face cu bogăția nu iau nimic după mine după ce crap oricum nu loam nimic după mine lasă totul pe pământul asta infect.

Nu accept aventuri.

Dacă eram cu*var și umblam după femeie crede-ma ma jur pe Dumnezeu dacă mint cu ceva lasă așa deja ma enverez am obosit sa mai explix într-una

| Cristina5728 explică (pentru LostForForever):

Despre băiat

| LostForForever a răspuns (pentru Cristina5728):

Sunt la muncă scap la ora 5 astăzi abia atunci pot vorbi dar dacă ai ceva pe suflet și inima poți să-mi spui din nainte aicia și eu când scap ma uit sa văd ce sa întâmpla

| Cristina5728 explică (pentru LostForForever):

Ok
Îmi e dor de el
Ma tot gândesc la el și simt nevoia să îi scriu iar el e atât de indiferent…nu pot accepta faptul ca m-a lăsat iar asta doare atât de rău

| LostForForever a răspuns (pentru Cristina5728):

Https://youtu.be/qU7cB1KnWsM

Lara lala Lara la la la la la la la la la la laaaaa
laaaaaa laaaaaaaaaaaaaaa

Este tot ce mia mai rămas

| relian a răspuns (pentru LostForForever):

laughing stai usor frate, nu se intampla nimic, am spus in gluma.Vad ca faci din tantar armasar, is lamurit deja

| Cristina5728 explică:

Mulțumesc pentru susținerelaughing)