Hei, voi ați renunța la o relație cu un om ce face gaslighting, chiar dacă acel om are gânduri suicidare?
Eu am zis că o să mă rezum de fapt doar la conversații basic doar pentru a-i arăta persoanei că mna, mă interesează totuși soarta ei, însă acea persoană exagerează în gaslighting. Adică dacă dau semne că m-ar interesa soarta ei, ea mă atacă și mai crunt.
Nu știu ce om care ar avea și minima selfesteem, ar accepta așa ceva.
Însă vreau să știu dacă va trebui să mă simt vinovată de ceva în caz de persoana chiar decide să se sinucidă.
Colega mea, terapeută a zis că a avut chiar ieri un caz cu o pacientă ce i-a zis că vrea să se sinucidă și când a vorbit cu psihiatra femeii, a zis că de fapt salvarea sinuciderii nu intră în atribuțiile psihologului ci datoria lui e doar de a suna la Salvare. Asta m-a sfătuit și pe mine să fac, în caz că persoana cu care eu comunic, chiar vrea să o facă. Însă mă gândesc moral dacă voi avea totuși și eu vreo vină că am decis să încetez comunicarea cu acea persoană.
Mă macină gândul ăsta. Însă nu vreau nici după 5 ani de terapie și citit n cărți de psihologie să mă las manipulată de acel gaslight human și să cad într-o pasă mai proastă decât cea de dinainte, când s-a luptat psihologul să mă scoată.
Dar nici să ucid un om nu aș vrea.
Cum naiba să fac să fiu la mijloc cu tâmpenia asta?
Adică să mă protejez pe mine de tot ce reprezintă acea persoană, adică una toxică, însă nici să nu las persoana să se sinucidă. Acum că tot sunt implicată în cazul ei. Pentru că sunt conștientă că sunt n cazuri de sinucideri pe zi de care nu se ocupă nimeni. Dar eu mă simt și oarecum implicată în cazul acestei persoane, tot eu promițându-i ajutor moral. Dar de aici s-a ajuns la un ajutor mai mare și la un gaslighting de proporții. Și nu știu cum să ies din asta, dar dacă se poate fără să ucid persoana.
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Deci atunci nu e vina mea dacă un om căruia i-am promis ajutor și ascultare necondiționată, azi simt că nu mai pot și aș dori să mă îndepărtez de aceea persoană, el decide în final să o facă?!
Nu vreau să moară nimeni din vina mea. Dar nici eu nu vreau să mor încet din cauza unor oameni care nu țin la mine sau ok, nu țin, nu țin, că se pune problema mai mult de salvat decât de o relație de amiciție. Însă una e să nu țină o persoană la mine, dar totuși să ma respecte și cu totul alta este nici măcar să nu mă respecte și mă tragă în jos.
Răspunde I-ai oferit ajutor in masura in care ai putut tu pe moment.Nu ai cum sa fii ingerul lui pazitor, gandeste-te putin rational. Ajutorul in astfel de cazuri nu inseamna convingerea asupra abandonului gestului de suicid, ci maxim preventie, amanare.Nu stiu cum sa-ti spun, insa daca persoana are asta setat in minte o va face oricum cand i se nazare, indiferent daca vorbeste cu 1 persoana, 10 sau 100 care incearca sa-l incurajeze.Chiar daca renunta pe moment, pericolul exista in continuare acolo, intr-un colt intunecat al mintii.Nu ai cum sa intri nici tu acolo, nici nimeni altcineva.
Nu e vina ta.
că se pune problema mai mult de salvat decât de o relație de amiciție.
De salvat este un tip de relație. Unii folosesc relația pe care o ai cu el ca să te exploateze sentimental. Dacă nu mă iubești ( adică dacă nu trăiești cu mine o relație în care să îmi satisfaci mie toate nevoile) atunci mă sinucid. Iar tu poți să i le satisfaci pe toate și el tot se sinucide, ca să îți strice viața în continuare. Cei ce se joacă cu viața ta așa nu poți să îi ajuți. Și nici nu ai motiv să ai remușcări pe urmă. Decizia lor nu depinde de tine. Tu devii un pretext.
Amiciția, prietenia este alt tip de relație. În postură de amic nu ai autoritatea care să îl poată ajuta să iasă din destinul tragic.
Stai, ce? 
Gata cu domnul din Bangladesh? Cine mai este si personajul de mai sus? Nu esti tu responsabila pentru deciziile proaste, nu-i ca si cum il impingi tu de pe cladire sau ii pui streangul la gat.Nu lasa aceste forme penibile de santaj sa te manipuleze emotional, ai totusi o varsta! Gaslighting inseamna manipularea pentru a percepe distorsionat realitatea, in cazul tau fiind necesar sa te faca el pe tine sa crezi ca esti nebuna, ceea ce nu cred ca se intampla, asa-i? Definitia vine din filmul Gaslight din 1940, unde un barbatul casei tot diminua lumina lampii cu gaz plus multe alte gesturi ca sa o faca pe sotie sa creada ca a luat-o razna. Datoria ta este sa iti vezi de propria persoana si atat.Ai incercat sa-i faci un bine, n-a mers, ci s-a intors impotriva ta, asadar in momentul in care ti-ai dat seama ar fi fost intelept sa rupi orice legatura.Nu esti tu Dumnezeu, nu ai nicio decizie sau greutate asupra vietii persoanei implicate.Ti-am mai spus despre saviour complex? Sunt de parere ca si tu il ai, caci prea des doresti sa salvezi oameni cu probleme care te depasesc total, desi nu este deloc treaba ta.
Www :))) deci am înțeles bine Gaslightingul ăsta citit in engleză. De fapt eu am luat o carte, ce prezenta gaslightingul, dar in română, însă acum recent am citit și de unde provenea și cam ceva de genul am înțeles și eu. Că unul nu știu ce-i făcea lu nevastă-sa ca aia să se îndoiască de ea. :)))
Deși mai înțelesesem și că tipul ar fi incendiat casa ca apoi să dea vina pe nevastă. :))) Ehhh, tot pe acolo. :)))
Deci am priceput bine.
Și da, tipul de care zic aici, e doar amic și nu ai vrea să știi cine este. L-am ajutat cât am reușit. Dar de aici, la a mă lăsa căzută și manipulată de el, doar pentru că nu vreau ca omul să nu comită actul sinuciderii și că eu am fost cea mai în măsură să-l înțeleg, deoarece m-am înțeles pe mine. Nu e ok, să pic eu, ca să-l ridic pe el.
Și da, s-a ajuns la ordinea zilei, miss DullCat la a primi eticheta de "nebună" și "proastă" din gura lui și chat-ul lui. Nu am zis niciodată, că da, poate nu am și eu problemele mele, nu m-am dat niciodată ceea ce nu sunt. Mereu am luptat pentru învățătură și doar s-a văzut la faculta cât am eșuat. Și câte mai am de învățat pentru munca mea de profă. Ba chiar merg și la psihiatru acum și îmi iau pastilele și încerc să-mi țin anxietatea sub control. Deci până la un punct chiar pot accepta că da, omul poate spune adevărul. Dar sincer, până la urmă nebun nu-i spune nici psihiatrul clientului/pacientului lui, chiar și de ar fi și chiar și de ar avea cea mai gravă boală psihică. Deci chiar nu mi se pare normal ce face omul ăsta cu mine. Mai ales când intențiile mele au fost doar de ajutor. Și i-am dat atâtea și nici datoriile nu și mu le-a dat și mi-a vândut până și tableta.
Până și ai mei au sesizat că de când încerc să ajut această persoană, parcă am redevenit și eu irascibilă și negativistă. Că parcă nu mai sunt eu. Ba chiar mătuși-mea care e super religioasă, mi-a zis că deși înțelege drama omului, faptul că nu mai are părinți și că e foarte ok ce fac, să-i ofer un umăr omului la nevoie, a zis că totuși omul are înger păzitor și că el are grijă de el.
Iar mama mi-a zis că mai bine încep să mă salvez mai întâi pe mine și apoi încerc să-i salvez pe alții. Că nici eu nu sunt în cea mai bună etapă a vieții mele.
Eu am încercat. Dar oricum omul nu dă semne căci chiar ar vrea să se ajusteze, sunt conștientă că oamenii nu se schimbă. Asta da. Dar omul nu dă semne căci chiar ar vrea să muncească până la urmă și nici cu terapia nu crede în ea și nu vrea. În concluzie, omul chiar nu vrea nimic. Dar stă pe margine și îi judecă pe alții care chiar luptă pentru viața lor. Iar mie una oamenii ăștia chiar nu-mi plac. Am întâlnit o groază de astfel de oameni în jurul meu. Chiar nu mai vreau să am de a face cu astfel de oameni. Însă mi-e teamă ca nu cumva când o să plec și eu sau o să mă îndepărtez să nu cumva omul chiar să o comită. Și nu vreau să-l am pe conștiință. :( Și da, chiar îmi era drag ca amic. Dar văzând cine este omul, nu mă mai prea încântă conversațiile cu el.
Wfff, măi Jobomat, te încântă suferința mea, pisi sau cum?!
Cunosc oamenii ca tine.
Dar cu proful de mate nu a fost să fie. Aia e. Oricum după experiența indie boy, am aflat căci chiar nu-mi plac bărbații. Niște proști cu diplome toți. Regret ce am făcut. Chiar regret. Dar asta e, ce e făcut e bine făcut. Timp înapoi nu mai pot da, să redevin la origini. Mi-a trebuit mie "iubire" însă chiar tipul din întrebare, susținea mereu că iubirea nu există. Și eu visam că există. Dar ce să vezi, după indie boy, chiar am aflat că nu există. Însă nici se×ul nu există. 
Chiar e apă de ploaie. Nimic interesant. Doar nervi întinși la maxim pentru noi femeile, că puteam deveni oricânt pregnant.
Halal vânzare ieftină la telembizor și filmilizor, pe care chiar am crezut 28 de ani. Chiar mi-e silă că am crezut basmul ăsta
Le-am fumat pe toate. Gata.
Dacă scap ca prin urechile acului de treaba asta cu pregnant mood, chiar i-am jurat Lui God că nu mai fac niciodată nimic cu nimeni. Nu am nevoie de nimeni. Am crescut foarte bine singură, chiar nu am nevoie de nimeni. Proastă eu că am ascultat de alt dus cu pluta bărbat, unchi-miu, că vai, omul în viață are nevoie și de se×, o prostie și acum trec prin toate astea tot din cauza unor bărbați obsedați de se×, dar de răspundere, halal, bărbați.
Doar God mă poate scoate și din asta. Am încredere în El. Deși până la urmă și dacă e să se întâmple. Nu voi face avort. Vreau să închei ciclul avorturilor în familia mea. Am zis că nu are cred nicio lună de când am aflat că și mama mea, are un avort la activ. Acum trebuia să am un frate sau o soră cam se vârsta mea.
Dar îmi e mai mult teamă de cum va ieși copilul ăla. Dar chiar dacă va ieși indie cu ochii albaștri, aia e. Va fi my baby și îl voi proteja cu viața mea. Ceva ce în familia trecută nu am văzut. Și cine știe poate de fapt ăsta va fi răspunsul la schimbarea mea sau la tot ce i-am cerut ceva, cândva Lui God. Oricum dacă voi avea copil, chiar voi pleca din țara asta. Aștept să facă câțiva ani, să fie deja funcțional și o să plec. Pentru el, pentru un venit mai bun al meu, al nostru, pentru o educație mai bună a lui și pentru a o face și pe asta. Plec și nici că mă mai uit în urmă, la țara asta de ra*at.
Și oricum un copil crescut cu iubire și cu Dumnezeu în suflet, nu are cum să crească prost. Iar de nenorociți, nici nu mai am parte. Pentru că atunci nu o să mai par o "femeie single" și victima lor perfectă ci o mamă devotată, ce nici măcar nu mai are timp de proști.
Încerc să mă țin tare oricare ar fi decizia Lui God. Și oricare mi-ar fi soarta.
Pe bune, nu mai scrie atât că nu citesc niciodată, te muncești degeaba și e mai bine să faci ceva folositor cu timpul tău cum îți zic mereu.Eu mai am dreptate, (cam mereu) chiar dacă nu îți convine ție. Și ar trebui să te iei după oamenii care se dovedește că au dreptate, cine știe, ți-ar putea fi mai bine
Te crezi prea importanta.
Viata o sa mearga inainte si fara tine si fara amicul tau cu probleme la cap.
Și eu am întrebat de viață?
Eu am întrebat de situația mea.
Viața oricum merge înainte, cel puțin pentru mine clar. Orice aș face, oricât aș mânca și aș voma nu mor și pace. )
Însă dacă ai fi citit ceva din problema mea, ai fi înțeles că eu nu vreau să las oamenii să moară, mai ales dacă sunt amicii mei sau chiar le-am promis că o să-i ajut cu ce pot, însă nu pot nici să renunț la mine pentru ei.
Dacă nu ai sfaturi de dat despre problema mea. Chiar nu mai scrie. Nu țin cont de părerile răutăcioase ale nimănui. Mai ales după ce deja chiar am încetat orice, chiar și o conversație simplă cu voi se×ul masculin. Dacă ieri doar glumeam că vreau să muriți. Astăzi chiar sper din tot sufletul să muriți. Nenorociților.
Eu ti as recomanda sa fi langa aceasta persoana pe cat de mult posibil si sa o ajuti, pentru ca din cate spui tu este intr o perioada foarte grea a vietii
Păi încerc 
dar mă bagă pe mine într-o depresie cruntă și nu știu, dar efectiv redevin ce am fost și eu cândva fără terapie. Ca și când parcă viața nu ar avea rost. Și asta nu-mi place. Pentru că în viață chiar ai nevoie de scop ca să poți întreprinde ceva.
Și hai să zicem că nu m-ar deranja nici faptul că mna, prin prisma negativismului lui, voi mai cădea și eu, de altfel la origine și eu sunt o tipă negativistă ce văd mai mult partea goală a paharului, însă omul chiar mă manipulează subtil cu niște chestii, care chiar nu-mi plac.
Până la urmă cui îi place să fie manipulat în viața asta?!
Dar ai dreptate totuși, trebuie să ajut persoana pe cât posibil, însă o să o țin totuși și un pic la distanță pentru că am impresia că și-a cam pus colții pe mine. Și asta nu-mi place. Chiar nu-mi place.
Și mersi de sfat. O să țin cont când o să pun totul în balanță.
Îți asumi niște lucruri care nu iti aparțin. Fericirea altora nu trebuie să fie în mâinile tale, viață altora la fel. Asta e doar ceea ce tu gândești, nu și realitatea. Dacă tu alegi să îți iei responsabilitatea pentru viața sau moartea cuiva este o alegere. "a omorî" pe cineva în acest caz este o percepție de vină. Această vinovăție trebuie să o cauți în copilărie, unde te-ai simțit vinovată și responsabilă de viața cuiva.
Totodată, fără să ne dăm seama, ne pozitionam superior față de cealaltă persoană când credem că viața ei ar depinde de noi. Ne face inconștient să ne simțim importanți.
Delimitează care este responsabilitatea ta și imputerniceste persoana cum că, deciziile ei îi aparțin doar ei și nu ție. Tu nu iti poți asuma responsabilitatea pentru deciziile altcuiva. Viața persoanei respective nu este în mâinile tale.
Da, aici chiar ai dreptate. De obicei asta este un minus al oamenilor cu sindromul salvatorului (ceea ce eu dețin din plin) dorința de a fi un mic Mesia, atunci când eu chiar o să salvez un suflet.
Am și chiar o grandomanie, tot din sindromul Salvatorului vine. ) Îmi cunosc foarte bine substraturile. Și chiar și terapeuta mea mi-a spus asta, să încetez să mai ofer ajutor chiar gratuit. Sau fără vreo intervenție și dorință și de partea opusă. Recunosc că deși sunt cel mai antisocial om și chiar nu-mi place să mă bag cu japca în viața oamenilor și chiar conversațiile lor, ador să mă bag cu japca în lumea lor, când vine vorba de ajutor și salvat. Recunosc! Admit! :')
Însă acum știind câte am primit și eu de la alții, de la Dumnezeu, dar mai ales de la mama gratis, parcă-mi spun că nu e chiar ok să nu ofer și eu altora ajutor când chiar pot. Plus că recunosc că am și o relație specială cu persoana în cauză și deci, dacă acea persoană s-ar duce, aș pierde acele conversații deep și faine (ce-i drept acum puțin cam deviante și toxice) dar tot deep au rămas și conectate. Și e și o formă de egoism, so. Evident că mereu în ajutorul oferit e și o formă de egoism.
Însă în final dacă totul se rezumă la salvarea unei vieții și deci astfel un om nu mai ajunge în Iad și își cizelează și viața pe alocuri, căci acum pe bune, ce om normal, care se și tratează evident pentru depresie (căci ăsta ar fi semnul prim pentru dorința de sinucidere) face și terapie și își schimbă mediul (adică din unul toxic, izolat și delăsător, în unul în care luptă pentru ceea ce visează sau și-a dorit cândva, își caută acei 2, 3 prieteni care nu-l vor abandona niciodată și-i vor fi fideli, își întemeiază poate și o familie și luptă pentru viața lui) ce om ar mai vrea să plece de aici, când încet, încet construiește toate astea treptat și mai iese oleacă din mintea lui depresivă?! Eu cred că până la urmă un om care are măcar câte puțin din fiecare (ceva măcar rămas din familie, un venit al lui și deci reușita muncii lui, un mic efort pe care-l lasă în societate și un acoperiș decent deasupra capului și chiar o mică mână de oameni cu care să fie pe aceeași lungime de undă și să-și poată împărtăși felul de a fi, nu va mai depresa pe nimeni și omul va redeveni om din nou și din nou.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
