| CodrutEnergy a întrebat:

Hello.

Am eu pitici pe creier sau avem prea multe idei tampite bagate in cap de societate care ne limiteaza foarte mult?

Prietena mea cea mai buna este fata si ne stim de la gradinita. Am fost la aceeasi scoala, acelasi liceu, am petrecut o carca de timp impreuna, imi este ca o sora. Acum un an eu am plecat din orasul natal pentru facultate, iar ea a ramas. Bineinteles ca tinem legatura si vin acasa de cel putin o data pe luna si obligatoriu ne vedem, dar cu toate astea momentele alea in care vorbim lucruri foarte personale sau mai profunde nu mai sunt atat de dese. Eu pe timp de vara mai si lucrez, asa ca e cam compromisa si perioada asta. Saptamana trecuta am avut un weekend prelungit si cum ne-am nimerit liberi amandoi am iesit seara la o plimbare. Toate bune si frumoase, ne simteam bine, radeam si i-am propus sa dormim impreuna la unul dintre noi ca sa mai stam la taclale ca "pe vremuri", poate sa bem un vin, intr-un spatiu cat mai confortabil. Imi era dor sa stau cu ea la povesti pana dimineata si sa ma simt in largul meu, sa vorbim deschis despre absolut orice. Dar ei i s-a pus pata si m-a refuzat foarte brutal, ba chiar a deranjat-o foarte tare propunerea mea, de parca nu ne-am cunoaste de-o viata si am impartit atatea momente. Putea sa ma refuze intr-un mod mai frumos, nu sa se scandalizeze de parca insinuam eu sa ne-o tragem sau ceva straight face Stie foarte bine ca o vad ca pe o sora, ce am facut atat de deplasat? Mi se pare foarte normal sa dormi cu un prieten indiferent de ce sex are, daca sunteti apropiati, de ce trebuie sa fie implicat ceva sexual in asta?

iar dupa toate astea tot ea asteapta si niste scuze de la mine, desi ea m-a tratat ca un gunoi si ca pe un obsedat sexual dintr-o simpla propunere inocenta si prieteneasca.

Voi cum vedeti lucrurile, obisnuiti sa impartiti patul cu un prieten de sex opus?

69 răspunsuri:
NOname
| NOname a răspuns:

Aoleu, ce zarvă pe aici!

Se pare că fata are nişte prejudecăţi legate de această temă impuse de societate, ca şi majoritatea celor care ţi-au răspuns, de aici şi reacţiile ei. Asta e. O situaţie aiurea, dar încercaţi să treceţi peste! Comunică cu ea, explică-i ceea ce n-a înţeles şi vezi ce are şi ea de spus! Baftă!

Bula
| Bula a răspuns:

Da, dar nu prea dorm, sau doar putin...winking

| darrio2007 a răspuns:

Daca sunteti doar prieteni, indiferent ca va cunoasteti de mult timp, normal ca propunerea ta a fost indecenta. Nu inseamna ca daca cunosti o fata de mult timp poti face ce vrei cu ea. Are dreptate fata. Nu ti-a dat si o palmă?

| CodrutEnergy explică (pentru darrio2007):

Daca imi dadea o palma doar dintr-atat, cred ca puneam punct.
Ce este asa indecent in a dormi cu un prieten dupa ce stati de vorba?

| sasa1sasa1sasa1 a răspuns (pentru CodrutEnergy):

Vad acest raspuns (pentru @darrio2007) si imi dau seama cit de egoist esti. Ea sa-ti accepte totul, tu nu accepti nimic. Si e vorba de cea pe care o numesti prietena cea mai buna, sora. Vii aici si vrei ca noi sa-ti cintam in struna si sa-ti dam dreptate. Nu baiete, nu ai dreptate!

| darrio2007 a răspuns (pentru CodrutEnergy):

Bai baiatule cand dormi cu o fata, dupa ce beti un pahar de vin, unde crezi ca se ajunge? Ai auzit de sex?

| CodrutEnergy explică (pentru darrio2007):

Nu dorm cu orice fata, dorm cu prietena mea cea mai buna. De ce sa se ajunga cand noi nu ne simtti atrasi sexual unul fata de celalalt, nu avem acea chimie? De-aia suntem doar prieteni!

| CodrutEnergy explică (pentru sasa1sasa1sasa1):

Nu am pretins sa-mi accepte totul, dar nici sa reactioneze asa! Putea sa ma refuze mai frumos. M-au deranjat insinuarile ei.

| darrio2007 a răspuns (pentru CodrutEnergy):

Si de ce te-a refuzat? Gandeste cumva ca mine si ca ceilalti care ti-au raspuns aici?

| darrio2007 a răspuns:

P.S. Ai pitici pe creier. Schimba-ti ideile despre viata. Ai multe de invatat.

| Violleta2022 a răspuns:

Nu mi s-a intamplat niciodata sa dorm cu un prieten de sex opus si nu cred ca asi fii acceptat oricum.

Voi doi ati crescut si trebuie sa intelegi ca ea se simte jenata si poate evita sa intre in gura satului daca doarme cu tine, satul nu stie daca aveti sex dar, pot trage concluzii daca o vad intrand seara la tine si iesind dimineata.
Nu mi se pare nimic deplasat in reactia ei, isi apara onoarea, care stii tu, la sat este inca de mare pret, atat pentru ea cat pentru parintii ei, mandrii ca au crescut o copila cuminte si fecioara pana la maritis.

| CodrutEnergy explică (pentru Violleta2022):

Aoleo, scuze, dar aberezi.Cine are nevoie de masina timpului cand oamenii inca mai au pareri ca ale tale?happy
Cine a zis ceva de sat?
Iar pentru mine intotdeauna va prima prietenia mea pentru un om, nothing else matters. Ce cred niste prosti despre ce ar trebui sau nu sa facem este egal cu 0.

Răspuns utilizator avertizat
suntserios
| suntserios a răspuns:

Ai pitici pe creier... prietenie prietenie da nu in acelasi pat ca iese fu.tai

| CodrutEnergy explică (pentru suntserios):

De ce sa iasa daca esti legat doar mental/sufleteste de un prieten?straight face

| suntserios a răspuns (pentru CodrutEnergy):

Daca esti legat doar sufleteste inseamna ca poti pastra limita discutiei si a interactiunii fara a ajunge la dormit in acelasi pat.

| CodrutEnergy explică (pentru suntserios):

Pur si simplu mi se pare ceva placut de facut cu un prieten apropiat, e foarte confortabil si te face sa te simti si mai apropiat...

| suntserios a răspuns (pentru CodrutEnergy):

E clar tu deja cauti altceva... fi serios. Amintiri si prieteniile se intretin foarte bine si pe canapea la TV si in parc pe banca si la o pizza si la un vin la masa din bucatarie... tu cauti dormitorul cu alt scop.

| CodrutEnergy explică (pentru suntserios):

Nu caut deloc altceva, nu ma simt atras sexual de ea, doar mi se pare ceva dragut de facut cu un prieten, fie el fata sau baiat.

| Drimmero a răspuns:

Poate ca ai vrut doar sa stati acolo, poate ai vrut ceva de la ea si ai fost atras sexual de ea in acel moment, asta nu e o problema, nu trebuie sa fii judecat, e chiar ideal ca ai fi vrut sa stai cu o tipa in pat. Vorbeste cu ea, 'cere-ti' scuze sa vada ca ai gresit, sa vada ca totusi iti pasa de ea, in rest... numai bine!

| Dismally a răspuns:

Depinde, daca ati mai dormit impreuna si inainte atunci nu este nimic deplasat, daca nu ati dormit pana acum ar putea fi.

| OoBunnyoO a răspuns:

Mi s-a mai intamplat cand am mers la munte sau la mare cu grupul de prieteni, sa impart patul cu un baiat, in mare parte pentru ca eram un numar impar de fete si un numar impar de baieti si restul erau cupluri. Deci din nevoie, s-a mai intamplat si fara sa se ajunga la sex. Dar banuiesc ca la mine era o situatie oarecum necesara. Am fost si eu tanara si naiba si a fost o perioada in care am crezut ca baietii chiar te cheama la ei pentru o vorba. Insa, experienta m-a invatat ca aproape niciodata nu am fost invitata la un tip doar sa bem vin, sa vedem un film, sa discutam si sa dormim ca fratii. Baietii aveau intotdeauna altceva in cap decat aveam eu. Cel putin la inceput. Fetele stiu la ce se asteapta baietii cand sunt invitate la ei acasa si nu societatea le baga ideea asta in cap, nu se nasc cu conceptia asta, ci de regula ajung sa o vada cu ochii proprii.

Totusi, daca sa zicem ca as fi avut un prieten foarte bun, cu care obisnuiam sa impart patul cand aveam zece ani, dar de cand am inceput sa am treisprezece, paisprezece ani sa nu, si pe deasupra sa am o relatie cu el care s-a racit momentan, da, as spune ca mi s-ar parea o propunere indecenta. Poate ca a reactionat exagerat, dar si intrebarea ta a fost deplasata. Nu poti sa stii niciodata ce este in mintea unei alte persoane. Oricat de inocenta a fost propunerea in mintea ta, tu nu vei putea sa ii demonstrezi ei niciodata chestia asta, iar ea nu ar putea fi niciodata sigura de faptul ca propunerea ta a fost pur inocenta. Insa, dupa cum spuneam mai sus, de regula cand inviti pe cineva de sexul opus (numai daca nu este fratele sau sora ta) sa doarma la tine, in ziua de azi, nu este vorba de numai de un film si de un vin.

In concluzie, nu pot sa o condam ca a interpretat invitatia ta gresit. Orice alta fata ar fi inteles aproape la fel mesajul tau. Nu ii inteleg complet reactia exagerata, insa poate ca s-a simtit atat de oripilata, tocmai din cauza ca ea tine la tine ca la un frate si ideea ca tu ai putea sa o vezi altfel a dezgustat-o, mai ales ca dupa cum spuneam mai sus, chiar daca tu spui ca tu nu aveai nimic in minte cand ai chemat-o, ea nu va putea niciodata fi 100% convinsa ca tu nu te gandeai la sex intreband-o chestia asta.

| OoBunnyoO a răspuns (pentru OoBunnyoO):

Scuze pentru "greselile" pe care a decis sa mi le "corecteze" robotelul. Am vrut sa spun "tanara si nai*va", nu "tanara si naiba", dar probabil in cazul meu niciuna dintre variante nu ar fi fost complet incorecta.
Sper sa nu mai fie si altele pe care nu le-am vazut.

| untu a răspuns:

Are dreptate fata! Parca spuneati ca o iubesti ca pe o sora,nu mai mult ca prieten? Baiatul si fata sa nu se impreuneze(adica sa faca sex sau sa doarma impreuna) pe pat inainte de casatorie! Pentru ca este pacat! Are dreptate fata, pentru ca este cuminte si isteata! Stiu foarte bine un caz asemanator voua, doar ca fata si baiatul au dormit impreuna mai multe zile, apoi au facut dragoste, a lasat fata grea si baiatul a fugit cand a aflat ca e insarcinata si nu s-au mai putut casatori si fata a ramas nemaritata pana acum! Acuma fata are un copil de 5 ani crescut fara tata! Voi ce parere aveti? Este bine asa? este frumos asa?

| IzvorulDeIntelepciune a răspuns:

Eu cu sor-mea nu ma culc in acelasi pat, daramite sa si tragem la masea inainte laughing Din simplu fapt ca ea e fata si eu sunt baiat si sunt chestii care nu se pupa. Ce ar zice prietena ta din copilarie daca s-ar trezi noaptea sa se duca la baie si te-ar gasi cu aia sculata? E vara doar, nu o sa va imbracati in trening inainte sa va culcati. Apoi fetele nu pot dormi cu sutienul pe ele, mai ales daca au tate mari. Nu ne lua cu bullsitu asta ca nu te atrage o femeie care nu-ti este ruda de sange, ca nu ne-am nascut pe Saturn. Are fata dreptate.

| TrăieşteClipa a răspuns:

Propunere inocenta si prieteneasca?
Pe ce lume traiesti?
rolling on the floor

| CodrutEnergy explică (pentru TrăieşteClipa):

Nu i-am propus asta unei tipe oarecare, ci prietenei mele cele mai bune pe care o stiu de aproape 20 de ani si cu care am avut mereu relatie de frate-sora straight face
Nu mi se pare nimic deplasat in a dormi cu un om apropiat.

| UnBroken2016 a răspuns:

Da, cu iubita mea nu cu orice fata. Dupa o anumita varsta e chestia asta. Imi amintesc cand eram mic dormeam mult pe la verisoara mea, sa zicem intre 8-13 ani. La 14 ani dormeam in camere diferite. Nu am dat mare importanta dar asa sunt lucrurile.

| UnBroken2016 a răspuns:

Sunt totusi curios de ceva. I-ai spus ca nu esti atras de ea si ar exista sex? Daca da, dupa sau inainte sa se supere? Ma intreb daca nu cumva ala e motivul laughing. Toate fetele in ziua de azi se simt "jignite" ca baietii vor sa faca sex cu ele, dar se simt de 10x mai jignite daca nu vor sa faca asa ceva. Poate asta a fost si la ea. Foarte posibil sa gresesc, evident.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

De la o vârstă "hai să dormim împreună" nu mai e o propunere inocentă. Oricât de bine crezi că vă cunoașteți.
Poate ai fi scăpat mai ușor dacă nu aduceai vorba și de alcool.

| CodrutEnergy explică (pentru anonim_4396):

Am mai baut cu ea de multe ori, cu masura si nu a scapat nimic de sub control. Nu e ca si cum sunt alt om dupa un amarat de pahar de vin.
Tocmai, nu vad de ce aplica relatiei noastre anumite conceptii sociale. Cine stabileste cat de inocent e sau nu? Doar noi. Eu zic ca atat timp cat te simti foarte bine cu cineva si te cunsti de mult timp, nu mai gandesti in termeni ce ar trebui si ce nu ar trebui, ce se intampla de la o anumita vasrta, etc.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Hm,daca ar avea iubit si ar zice aluia "Meh,sunt cu um prieten,in pat,aa,la mine acasa,am baut ceva vin, e ok, suntem doar prieteni, tu ce faci?"
, cam care crezi tu ca e reactia aluia? thinking

| anonim_4396 a răspuns (pentru anonim_4396):

Ca ar fi*

| anonim_4396 a răspuns (pentru anonim_4396):

Unde zici ca esti, fă? Sa.mi bag p..la-n ma.ta, daca nu vin cu sabia si va ciopartesc pe amandoi! Cam asta ar fi reactia aluia.

| anonim_4396 a răspuns (pentru anonim_4396):

"Oh,da nu da cu sabia sad suntem amici :-s ce? n -ai mai vazut amici care beau si dorm impreuna? hai mai iubi, toti fac asta aproape, pe ce planeta traiesti? straight face "

| sasa1sasa1sasa1 a răspuns:

Eu inteleg situatia si sentimentale tale. Insa, trebuie sa te maturizezi. Sinteti deja adolescenti si, cum spuneau copii pe aici intr-un mod mai neortodox, sentimentele se schimba. Fetele se maturizeaza mai repede decît baietii. Ii era teama, asa cum spune @suntserios, sa nu se ajunga la altceva. Si, daca se ajunge la sex, prietenia moare, crede-ma. Vrei-nu-vrei, va trebui sa-ti ceri scuze daca vrei sa ramii in relatii bune cu ea. Si, sa eviti astfel de situatii. Esti la varsta cand hormonii zburda. La un vin, nu-i mai poti stapini. Daca sinteti ca fratii, ba mai mult, prieteni, nu merita sa strici aceasta relatie dintr-un moft. Si, obisnuieste-te, ca o sa te mai refuze. In curand va avea un curtezan. Acela va fi suspicios, nu o va lasa cu tine. Iar ea, va fi intre ciocan si nicovala. E timpul sa va intilniti "singuri" dar in locuri publice, nu in dormitor.

| CodrutEnergy explică (pentru sasa1sasa1sasa1):

Nu mai sunt un adolescent si nu zburda hormonii in mine. Cum sa ii fie teama? Ne stim de o viata. Nu toata lumea actioneaza ca niste animale in calduri straight face Poate ma asteptam la asemenea reactii de la voi, niste necunoscuti de pe net, dar nu de la ea...

| sasa1sasa1sasa1 a răspuns (pentru CodrutEnergy):

Asta spui tu. Dar fetele in general judeca altfel, sunt mai prevazatoare. Decit sa repare/justifice ceva, mai bine evita situatia neplacuta.
Tocmai pentru ca aici nu ne cunoastem, putem sa spunem totul direct, fara menajamente. Ar fi bine sa inveti!

| CodrutEnergy explică (pentru sasa1sasa1sasa1):

Mi se pare jignitor ca m-a suspectat de alte intentii straight face, nu cred ca i-am dat de inteles vreodata ca sunt atras de ea mai mult ca un prieten.
Asta e o idee tampita care ne-a fost bagata in cap, sa vedem patul rezervat activitatilor conjugale, cand de fapt in primul rand este destinat dormitului.

| MrLucas a răspuns:

Cam ai pitici pe creier.una e sa stai la taclale pana dim alta e sa o inviti in pat.Patul a fost creat pentru alt scop, nicidecum acela de a depana amintiri.

| CodrutEnergy explică (pentru MrLucas):

Da, patul a fost creat pentru dormit. Mi se pare placut sa petreci perioada aia de dinainte de somn cu cineva la care tii. E prea intiparit rolul matrimonial al patului, asta mi se pare problema

| MrLucas a răspuns (pentru CodrutEnergy):

Pai daca pentru aia a fost creat?! E ca si cum ai spune dc toata lumea se asteapta ca atunci cand te urci in masina sa conduci cand tu de fapt vrei sa te uiti la filme.Eu inteleg unde bati, dar nu mai sunteti copii sa va spuneti povesti in pat.

| CodrutEnergy explică (pentru MrLucas):

A fost creat pentru dormit, si asta aveam de gand sa facem, dupa ce vorbeam tot ce ne trecea prin cap.

| MrLucas a răspuns (pentru CodrutEnergy):

Nu doar pentru dormit.In fine, ii dau dreptate fetei pentru refuz, iar tu trebuie sa intelegi ca a trecut vremea copilariei cand puteai sa dormi cu cineva in pat cu alt scop in afara de sex, poate suntem noi de vina ca folosim patul pentru altceva in afara de depanat amintiri, dar acesta e si cazul prietenei tale.

| CodrutEnergy explică (pentru MrLucas):

Si acum de ce sa nu mai pot? Nu sunt un animal in calduri.

| MrLucas a răspuns (pentru CodrutEnergy):

Pentru ca pentru a putea dormi cu cineva facand ceea ce vrei tu, trebuie si o a doua persoana, iar aceea lipseste.Intelegi acum? Din moment ce prietena ta de o viata gaseste aceasta idee a fi aberanta, trage to concluziile.

| CodrutEnergy explică (pentru MrLucas):

Mai dorm si cu prieteni baieti. De ce ar fi o diferenta, cand nu e nimic sexual la mijloc? Chiar nu poti sa vezi mai presus de genitale in ecuatia asta?

| MrLucas a răspuns (pentru CodrutEnergy):

Aaa,nu.Si eu mai depanez amintiri, dar mereu tot la genitale se ajunge, apoi poate revenim la amintiri.Iar prietena ta pare sa imi impartaseasca parerea din moment ce ti-a dat acel raspuns.

| Bula a răspuns (pentru CodrutEnergy):

Gata, am aflat raspunsul.
Fata e suparata pe tine, fiindca - chiar dupa atatia ani de dormit impreuna - nu i-ai facut nimic, apoi s-a simtit parasita cand ai plecat.
Acum nu mai vrea sa repete cu tine "experienta" fara obiect... tongue

| ambicio a răspuns:

Nu ai nimic, iti dau dreptate tie.

| millar a răspuns:

In primul rand dupa parerea mea ar trebui sa vb pe larg de ce a refuzat si tu sa ii explici ca nu te.ai referit la astfel de sitoati, ci doar sa mai povestiti si sa mai petreceti timp cum faceati cand erati mici., incearca sa afli motivul pentru care sa purtat asa,

Răspuns utilizator avertizat
| CodrutEnergy explică:

Regret ca am pus intrebarea asta. Stiam ca voi primi pareri negative, dar eram curios daca cineva chiar aduce un argument contra pertinent.
In schimb, majoritatea raspunsurile de aici arata ce mentalitate bolnava predomina, in care simplul concept de prietenie intre un baiat si-o fata nu exista si orice legatura de acest gen e pervertita doar la atractie sexuala. Chiar trist.

| NINAAAAAAA a răspuns:

Buna, uite si parerea mea, in primul rand am o intrebare, voi a-ti mai dormit impreuna dupa ce a-ti mai crescut? daca spui ca o cunosti asa de bine si daca spui ca sunteti atat de apropiati nu cred ca ar fi trebuit sa reactioneze chiar asa, dar problema noastra, a celor care scriem aici este ca nu va cunoastem, nu stim cat de apropiati erati, pentru ca una e sa citesti despre si cu totul altceva e sa fi acolo si sa vezi, deci noi nu prea va stim relatia si de asemenea nu stim nici ce tip de persoana esti tu, aceste lucruri ne-ar ajuta ca sa ne formam o parere, oricum cred ca din moment ce a reactionat asa probabil nu mai sunteti la fel de apropiati cum erati candva, a-ti crescut, poate ea intre timp s-a schimbat, eu una nu vad o problema foarte mare in aceasta propunere in cazul in care relatia voastra e asa cum ai spus, dar probabil tonul voci tale sau limbajul corpului tau atunci cand i-ai facut propunerea nu a fost in concordanta cu ceea ce ai spus. Da cred ca ar trebui sa iti ceri scuze, fiindca esti baiat si macar de dragul prieteniei, poate era mai bine daca nu ii propuneai sa dormiti in acelasi pat.

| CodrutEnergy explică (pentru NINAAAAAAA):

Cand eram mici am mai dormit de multe ori, dar de cand suntem adolescenti o singura data, intr-o tabara. Poate ea s-a departat de mine de cand am plecat cu facultatea, dar eu i-am propus asta tocmai pentru ca imi era dor sa avem momnte mai apropiate. Cand eram in acelasi oras petreceam foarte mult timp impreuna si tocmai de aceea nu prea mai simteam nevoia.
Eu zic ca i-am spus-o foarte relaxat, ca si cum i-as fi spus sa mancam o inghetata, nu stiu ce am facut atat de gresit.
Dar bun, sa zicem nu nu ar fi vrut...dar pe mine ma deranjeaza felul agresiv in care a reactionat, putea sa-mi spuna un "nu" altfel, nu sa ma faca sa par un obsedat sexual, cand eu doar voiam ceva dragut si placut inainte de culcare.

| EgroegD a răspuns:

Nu există prietenie între un el și o ea. Mereu a exista tensiune sexuală venită cel putin din partea unuia. A, doar să fie ambii implicati în relatii, atunci poate. Poate... E anormal ce i-ai propus. Ciudat. Inocent?! În ochii ei? laughing Neah.

Răspuns utilizator avertizat
| IzvorulDeIntelepciune a răspuns (pentru TrainRider):

Din pura curiozitate, cu cate femei te-ai culcat tu pana acum?

| IzvorulDeRahat1 a răspuns (pentru IzvorulDeIntelepciune):

N-am ajuns inca in astfel de situatie si nu as incerca sa ajung la una (din motive de confort de ambele parti). Dar poate la un moment dat s-ar preta, ori s-ar ajunge din necesitate la asa ceva!

Insa in lipsa ta severa de ratiune crezi ca nu poti rezista o noapte langa o persoana care ti-e un prieten drag inainte de toate si dormi ca si cand ai dormi singur sau cu alt frate? Daca nu atunci inseamna ca tu nu esti om, ci un deseu. Te-ai lamurit acum? Normal ca nu, fiindca pentru tine nu exista prietenie la modul general, ce sa mai zic de prietenie intre un baiat si o fata. 99.99% astia care o tineti sus si tare ca nu exista prietenie intre un baiat si o fata nu aveti nici macar prieteni baieti. laughing

Deci e vorba de a dormi o noapte! Nu 10, nu 100! Creier bolnav!

| IzvorulDeIntelepciune a răspuns (pentru IzvorulDeRahat1):

Eu te-am intrebat cate femei ai fu*tut. Nu de alta, dar esti foarte frustrat.

| IzvorulDeRahat1 a răspuns (pentru IzvorulDeIntelepciune):

Pai si ce legatura avea sula cu prefectura!? Una e sa te culci cu prietena (iubita), alta cu o fata care ti-e sora, ori ruda apropiata, cineva drag, etc. Nu inteleg de ce pui egal intre cele doua.

http://www.piticigratis.com/2010/06/cum-argumenteaza-un-oligofren/

http://www.piticigratis.com/......umenteaza/

| CodrutEnergy explică (pentru IzvorulDeIntelepciune):

Ce sa spui si tu, in lipsa de argumente. Aruncati parca fara discernamant insulta de frustrat, cand nu faceti fata situatiei. De parca e vreo realizare sau motiv de mandrie numarul de femei cu care te culci. Oricine poate sa se f*uta, dar se pare ca nu oricine e capabil sa intretina si sa pretuiasca o prietenie, o legatura superioara straight face

| IzvorulDeIntelepciune a răspuns (pentru IzvorulDeRahat1):

Nu pun niciun egal intre ele. Sunt curios doar cat de bine cunosti tu anatomia feminina, ca din ce debitezi esti total pe langa.

| savag3 a răspuns:

Amice eu cred ca tu ori esti gay ori barbat piz. dificat ori debusolat rau, nu inteleg cum poti avea amica o fata, pentru povesti si bere ai baietii, fetele sunt pentru altceva

| CodrutEnergy explică (pentru savag3):

Sunt doar un tip care nu gandeste si simte doar cu capul celalalt. Normal ca nu intelegi, din moment ce tu vezi femeile doar ca pe niste obiecte sexuale, cu care nu poti avea doar o conexiune intelectuala&emotionala.

| savag3 a răspuns (pentru CodrutEnergy):

Pai nu pot frate avea cu femeile conexiuni intelectuale numai emotionale, conexiunile intelectuale le am cu baietii, doar femeile pot avea conexiuni intelectuale cu femeile.
Eu cand vad femeie ma gandesc sa o f** nu sa povestesc astrofizica, daca tu nu gandesti asa du-te la medic sa ti prescrie niste enantat.

| CodrutEnergy explică (pentru savag3):

Tu oricum n-ai cum sa ai conexiuni intelectuale cu nimeni, ca nu prea ai cu ce sa te conectezi.

| savag3 a răspuns (pentru CodrutEnergy):

Alo?! nu mai baga legale