anonim_4396
Întrebare recomandată | anonim_4396 a întrebat:

Hello TPU.
Am o problemă pe care aș dori să o împărtășesc cu voi.
Familia mea nu mă suportă deoarece am o soră pe care au preferat-o dintotdeauna pe motiv că ea este mai cuminte și mai pe placul lor deoarece eu le spun în față ceea ce simt și ce gândesc și părerea mea despre fiecare. Mă cert foarte mult cu ei chiar mi-au spus în față că nu mă suportă.
Oricum nu aceasta este problema, ideea este că din cauza acestor permanente certuri cu familia mea am cedat nervos, m-au afectat psihic, nu în sensul că am înnebunit (dar cine știe cât mai este și până acolo) dar pur și simplu am ajuns de mă trezesc noaptea și încep să plâng fără motiv chiar dacă nu m-am certat cu cineva sau ziua stau liniștită uneori chiar sunt foarte vioaie și fericită și dintr-odată încep să plâng. Uneori ajung pur și simplu de amețesc mă doare capul nu mai știu de mine nu îmi mai simt pământul sub picioare. Vă rog dați-mi un sfat cum aș putea scăpa de aceste stări? Știu că abia când vor înceta aceste certuri și reproșuri îmi voi reveni, dar până atunci ce voi face? Vreau să fac cumva să nu mai pun la suflet să nu mai bag în seamă să nu mai fiu așa sensibilă și să îi las să spună ce vor ca și cum nu aș auzi dar efectiv nu reușesc pentru că mă doare sufletul la ce cuvinte, jigniri și reproșuri îmi adresează. Vă rog să mă ajutați.

Răspuns Câştigător
supadeceapa
| supadeceapa a răspuns:

Da, dă-o dracu de personalitate proprie. Fii un roboțel laughing.

I-auzi, trebuie să le dea motive părinților să o iubească, nu ar trebui să fie ceva natural din partea lor.

O fi vreo drogată și am sărit eu peste acea parte, de e atât de grav comportamentul ei și nu merită să fie iubită?

54 răspunsuri:
anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Cred ca ai nevoie de o pauza de tot. Și ei și tu. Câți ani ai? Angajează te și muta te singura. Asa te vor prețui mai mult atunci când te întorci acasă. Dacă ești mica, atunci încearcă sa îți vezi de treaba ta, dar respecta ți părinții, familia, indiferent de comportamentul lor fata de tine. Respecta i pana la capăt și încearcă sa eviti certurile. Stai mai mult plecată și fa ți prieteni

| Speranta12 a răspuns:

Cati ani ai?

| Adelina122 a răspuns:

Incearca sa vorbesti deschis cu ei si sa le spui ce simti si ca te deranjeaza faptul ca tie nu ti da atentia pe care i o da surorii tale..in locu tau asa asa facehappy succes

anonim_4396
| anonim_4396 explică (pentru anonim_4396):

Am 16 ani.

anonim_4396
| anonim_4396 explică (pentru Adelina122):

Am încercat (nu doar odată) dar îmi spun mereu că mi se pare, că nu este adevărat, să termin cu prostiile și dintr-o astfel de discuție am ajuns din nou la ceartă.

anonim_4396
| anonim_4396 explică (pentru anonim_4396):

Ideea este că atunci când văd că urmează o ceartă plec de acasă ca să o evit.dar îmi dau mesaje peste mesaje să mă duc acasă să discutăm. Dacă refuz să mă duc acasă iese mult mai urât.

| Apokales a răspuns:

Cred ca esti la o varsta mai dificila pentru ei, iar ei nu se pricep atat de bine la a fi parinti. Daca n-ar fi tinut la tine nu te-ar fi chemat acasa si nu ar fi facut atata caz pentru tine. Trebuie sa inveti sa nu iti mai pese atat, si din cate observ cam asta ne ceri noua sa te invatam, cum sa nu iti pese.Ei, bine, nu stiu cum sa faci asta, chiar as vrea sa stiu si eu cum sa nu iti pese, ar fi super.

anonim_4396
| anonim_4396 explică (pentru Apokales):

Ideea este că eu și sora mea suntem gemene, de aceea nu înțeleg acest comportament. Dacă era mai mică decât mine aș fi văzut sensul acestei diferențe dar în situația dată pur și simplu înțeleg că lor nu le convine sub nicio formă că le spun adevărul în față de fiecare dată.

| NietzscheFrumosSiDesteptSunt a răspuns:

Esti tipicul adolescent care crede ca i se cuvine totul si ca are mereu dreptate.
Lasa-ma sa-mi incerc norocul si sa ghicesc principalele subiecte de cearta: gagicii, scoala si faptul ca n-ai mancat prea mult/nu ti-ai facut ordine.

Familia nu te suporta nu pentru ca ai o sora, ci pentru ca esti neascultatoare si, cel mai probabil, consideri ca le stii pe toate.

Vrei sa ge iubeasca? (Desi o fac deja, doar ca nu ti-o arata ca nu meriti) Fii ca sora ta.

| Freya1 a răspuns:

În fiecare familie exista certuri si neînțelegeri, dar eu zic ca mai bine înainte de toate sa iti faci niste analize ca nu cumva problemele pe care le ai sa fie din alta cauza.
În legătură cu faptul că vrei sa fi mai nepăsătoare pur si simplu fi, încearcă să fi mai rece si mai distanță și să iti vezi de treaba ta.Gasesteti o pasiune de care sa te ocupi in timpul liber, vezi de scoala sau de ce faci si toate vor trece de la sine.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Eu am fost în aceeași situație ca tine,o să-ți fiu de folos.
În primul rând dacă te deranjează comportamentul lor jegos față de tine este absolut normal, nu reprima sentimentul de deranj pe care îl ai și faptul că te deranjează comportamentul lor nu înseamna că ești sensibilă ci doar că ești sănătoasă la cap.
Eu te sfătuiesc să citești pe net despre părinții narcisiști, odată ce o să ști ce înseamnă o sa afli anumite chestii.
Eu te sfătuiesc sa te muți singură.
Și eu am ajuns să mă simt foarte rău, totul s-a rezolvat când m-am îndepărtat de ei.
Apropo, câți ani ai?

| MValentin a răspuns (pentru NietzscheFrumosSiDesteptSunt):

Scuza-ma frate dar esti un mare idiot si iesi de pe internet si du-te in lume si vezi cam cum stau pe acum treburile pe acolo

anonim_4396
| anonim_4396 explică (pentru NietzscheFrumosSiDesteptSunt):

Este cel mai prost sfat pe care îl poate da cineva cuiva.
Ai "ghicit" foarte prost motivele certurilor la fel și ceea ce spui dumneata că eu aș crede despre mine.
Vă mulțumesc oricum, orice sfat este constructiv.

| Apokales a răspuns (pentru anonim_4396):

Poate ca nu este problema ca le spui adevarul, poate este tonul pe care le-o spui, poate ca sunt mai in varsta vor si mai mult respect din partea ta. Esti intr-o perioada mai complicata pe care parintii tai n-o pot gestiona si nici tu, incearca sa-ti gasesti refugiul in altceva, gaseste-ti un hobby. Iti garantez ca in 3 ani vei privi lucrurile altfel.

anonim_4396
| anonim_4396 explică (pentru Freya1):

Am facut analize am fost internată pentru aceste stări toate testele mi-au ieșit bune la fel și analizele deci singura cauză aceasta mi-a rămas.

anonim_4396
| anonim_4396 explică (pentru anonim_4396):

Am 16 ani

| SweetbutPsychoGirl a răspuns (pentru anonim_4396):

Hei, ti-am scris un mesaj in privat...

anonim_4396
| anonim_4396 explică (pentru Apokales):

Eu am sub perfect control această perioadă a vieții mele dovadă fiind faptul că am foarte mulți prieteni (nu atât de apropiați ce e drept dar am mai mult față de sora mea care este pe cât de prefăcută pe atât de lingușitoare) și cu atât mai mult am o relație minunată de 3 ani de zile.
Eu deja mi-am făcut o idee despre viitorul meu total diferită de a surorii mele (alt aspect pe care părinții mei nu îl acceptă) aceasta fiind că voi pleca din țară odată ce devin majoră ca să reușesc să mă mut singură, cât despre sora mea ea se axează pe școală și vrea să scoată în evidență prin asta ca să le facă pe plac părinților noștri.
Știu că voi fi criticată pentru planul meu de viață dar sigur știu ce este mai bine pentru mine având în vedere ceea ce vreau și ceea ce îmi place să fac.

anonim_4396
| anonim_4396 explică (pentru SweetbutPsychoGirl):

Nu-ți pot răspunde am încercat de două ori

| SweetbutPsychoGirl a răspuns (pentru anonim_4396):

Mhm...ok. nu e nici o problema. Dar ai putut sa citesti mesajul. Nu?

| Apokales a răspuns (pentru anonim_4396):

Suna de parca te certi cu noi acum laughing. Nu-ti pot da dreptate sub nici o forma. Numarul de prieteni nu reprezinta in nici un fel controlul, iar atunci cand vei da nas in nas cu viata reala, nu cred ca te vei descurca. Daca sora ta se axeaza pe scoala inseamna ca tu ai ceva talente practice, care te vor ajuta sa iti iei o slujba. Ce vrei sa faci mai departe? Si unde pleci in strainatate, cunosti limba de-acolo?

| Freya1 a răspuns (pentru anonim_4396):

Anxietate,atacuri de panica probabil astea ti s-au declanșat.Incearca un psiholog.

anonim_4396
| anonim_4396 explică (pentru SweetbutPsychoGirl):

L-am citit. Îți mulțumesc din suflet ești o persoană minunată. Și îți mulțumesc că m-ai ajutat altfel decât prin jigniri, ironii precum au ales alții să o facă.

anonim_4396
| anonim_4396 explică (pentru anonim_4396):

Evită-i pe cât posibil și o să vezi că o să te simți mai bine.
Persoanele de genul lor cred că există doar ei,au dreptate doar ei și că ar trebui să mai și accepți asta,așa,ca și cum ar fi un lucru normal.
Du-te la scoală,ieși cu prietenii,găsește-ți un băiat care să țină la tine și când te faci mai mare pleacă de la ei că sunt multe oportunități profesionale, mai ales în România, fi sigură de asta.
Descarcă-te cu cineva sau și singura dacă simți ca ai nevoie de asta, o sa-ți facă bine, și mai dă-i în m****i lor de jeguri.
Sper să te faci bine happy.

| Ineys a răspuns:

Cam cum suna parerea ta despre ei pe care le-o spui in fata sau ceea ce simti, etc? Da-ne un exemplu, exact cum le spui lor.

| SweetbutPsychoGirl a răspuns (pentru anonim_4396):

Ai nevoie de cineva cu care sa vorbesti. Am mai spus. Nu am de ce sa judec. Pt ca stiu cum e. Si nu mai sunt atat de mica incat sa nu inteleg.

anonim_4396
| anonim_4396 explică (pentru Apokales):

Ok o voi lua ușor pentru că este clar că nu ai înțeles.
În primul rând, m-ai întrebat cumva dacă sunt niște simple certuri? Dacă ar fi fost niște simple certuri pe care tu aparent le vezi nu aș fi apelat la sfaturile voastre.
Ca să înțelegi exact ce reprezintă aceste certuri: mama m-a dat afară din casă în ploaie, m-a bătut și m-a scuipat, și nu este prima dată când se întâmplă aceste lucruri.
Ți se pare că ar fi ceva normal?
În al doilea rând am rude plecate în străinătate și normal că la ele voi pleca nu aș pleca singură de capul meu vreodată într-o țară străină.
Mai departe vreau să termin liceul și să plec din țară.
Este clar acum?

anonim_4396
| anonim_4396 explică (pentru anonim_4396):

Îți mulțumesc din suflet!

anonim_4396
| anonim_4396 explică (pentru Ineys):

Eu știu mai bine motivul pentru care îi spun acest lucru mamei mele "nu te da exemplu de mamă și de femeie pentru că tu te-ai măritat tu un bătrân pentru bani"
Sau "nu am treabă cu ce faci tu pe Facebook-ul tău, este problema ta cui și ce trimiți, dar nu vreau să ne afecteze cumva familia și mai ales pe mine și pe sora mea"
Sunt foarte multe detalii în care nu vreau să intru pentru că sunt extrem de personale și mi-e rușine să vorbesc despre ele dar în mare ai înțeles, nu?

| Apokales a răspuns (pentru anonim_4396):

Asta-i alta treaba si nu pot fi obiectiv pe baza a ceea ce ne-ai scris. Nu-ti cunosc situatia in totalitate si nici tu nu o prezinti in totalitate, asta ar fi o problema in a trage concluziile. Totusi cred ca trebuie sa incetezi, chiar si tu, sa te mai compari cu sora ta. Mult noroc!