În urma cu un an am născut 2 copii gemeni băieței, eram foarte fericită, mi-am dorit mult să fiu mamă. Am 24 de ani, după câteva ore de la naștere mi s-a spus ca unul din gemeni a decedat pentru ca avea o problema la inimioara, i-am zis soțului meu, ni l-au dat acasă l-am înmormântat, dar eu încă nu imi pot reveni nici după un an deși celalalt care e tot baiat e bine, sănătos. Acum sunt fericită cu el dar mereu ma gândesc la cum ar fi fost să îi am pe amândoi, merg des la cimintir. Soțul meu nu pare deloc afectat, el zice sa ma calmez ca avem un copil de crescut și ca mai facem copii.Vi se pare normal comportamentul lui? Credeți ca eu îmi voi reveni vreodată? Credeți ca exagerez având geamănul care trăiește și are un an?

Ca mama, este extrem de greu sa-ti pierzi copilul si sincera sa fiu, nu stiu daca iti vei putea revenii vreodata, poate daca mai faci inca un copil ca sa te iei cu cresterea amandorura si sa uiti de cel pierdut.
Ce vezi tu la sotul tau este doar o masca, fiindca si el este foarte afectat, doar ca nu se exteriorizeaza ca sa nu te ingrijorezi, dar nu exista parinte pe lumea asta care sa nu sufere la pierderea unui copilas.
Intamplarea face sa avem in familie un caz similar, pierderea unuia din gemeni, in care ambii parinti sufera in felul lor, mama nu prea mai acorda atentie copilasului ramas in viata si fratiorului mai mare, iar tatal este absent in comunicare, desi merge zilnic la munca, gateste, spala si face curat mai ceva ca nevasta-sa, doar ca sa ii dea ei timp sa-si revina, dar el nu vorbeste deloc, doarme mult cand poate sau se inchide in baie si plange, semn ca este intr-o depresie cumplita.

Sfatul meu este sa-ti apropii copilasul existent si sa-i dai toata dragostea ta si totodata sa nu-ti neglizezi sotul, poate chiar sa mai faceti un copilas, fiindca noul nascut va avea menirea sa va readuca fericirea in suflet si sa va uneasca din nou.

Comportamentul soțului e oarecum normal, e firesc să nu simtă durerea la fel de intens ca tine pentru că nu el i-a ținut în pântec 9 luni, iar pe cel mort nici măcar nu a avut șansa să îl vadă deloc în viață dacă spui că a murit la câteva ore de la naștere. Sunt sigură că suferă și el, doar că nu la fel de mult ca tine. Pentru o mamă această pierdere este imensă și nu poate fi descrisă în cuvinte durerea pierderii unui copil, este probabil cea mai groaznică formă de durere sufletească posibilă, complet nu îți vei reveni niciodată, va rămâne acolo în sufletul tău și te vei gândi mereu la el. Trebuie să fi puternică pentru băiețelul rămas în viață, nu ai ce să faci, viața merge înainte.

Nu este bine să suferi chiar dacă a fost copilul tău. Suferința te poate îmbolnăvi.